Și-a proiectat casa și decorul ei cu gândul la copii. Și ce romantic e totul!

Visele noastre de cele mai multe ori sunt idilice, nu-i așa? Ne gândim la locuri în care ne proiectăm fericiți, fără griji și probleme, iar când vine vorba despre familie ne dorim să oferim copiilor noștri ceea ce noi n-am avut. Proprietara casei de față a trecut peste încercări care ar fi descurajat multă lume, dar a fost fidelă crezului ei că-și poate face casa așa cum a visat – o casă cu verandă generoasă, cu grădină, o casă în care să răsune muzica clapelor de pianiană. I-a luat ceva timp până și-a materializat visul, dar în final a ajuns să aibă decorul romantic, cel la care tânjea sufletul ei. Unde mai pui că toată această pasiune a condus-o să-și găsească și meseria pe care o practică acum: designer de interior.

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (3)

A trăit într-un apartament de bloc de unde vedea acoperișurile clădirilor vechi din Cracovia și care au provocat-o să viseze și mai mult la casa ideală. Catherine Mazurkiewicz, o poloneză frumoasă și hotărâtă, nu doar că a visat, dar a început să facă schițele viitoarei ei locuințe, deși n-avea bani pentru asta și nici schimbări majore în privința situației financiare nu prea se întrevedeau. Dar anii au trecut, a devenit mama a doi copii, Kuba, un băiețel mereu pus pe șotii și Tosia, mare iubitoare de animăluțe, iar locuința de bloc pur și simplu a devenit neîncăpătoare. Atunci Catherina a trecut la treabă și a umblat prin împrejurimile orașului ca să găsească un loc potrivit pentru viitoare ei casă.

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (5)

Sunt oameni atât de hotărâți și încrezători în visele lor încât nimic nu-i poate opri, nici descurajările celor de lângă ei și nici situațiile de viață. Sunt mânați de acest imbold de-a face lucruri, dar mai presus de orice de-a face așa cum simt. Catherina simțea că romantismul care zăcea în ea trebuie să ia viață și uite că viața a purtat-o într-un loc plin de hârtoape, pe un teren unde nu doar mașina, ci și picioarele ți se afundau în noroi. Dar avea deja planul în minte – să vândă apartamentul și cu banii luați pe el să cumpere nu doar terenul, ci să-și construiască și casa. Ambițios plan! Ambițios mai ales când ești mamă singură. Dar cu frenezie, entuziasm și fără teamă a trecut la acțiune. Tatăl ei, un om matur și trecut prin viață, acum și bunic, i-a spus, încă de la demararea lucrărilor de șantier, că nu e niciodată târziu să vândă și să se mute din nou în oraș. Dar ea nu s-a lăsat.

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (4)

Pentru că în bugetul ei cel mai bine se încadra o casă pe structură din lemn, dar și pentru că o astfel de locuință se ridică mult mai repede, a ales să-și facă una în acest sistem. Ca să facă economie de bani s-a gândit că-și va face singură finisajele interioare, adică va angaja o echipă de meșteri care să-i pună în aplicare proiectul. Ei bine, s-a păcălit pentru că a fost nevoită să schimbe trei echipe și de fiecare dată a fost cu necaz. Când ai banii numărați e tare greu să treci prin astfel de experiențe pentru că realizezi că n-ai cum să-ți pui în aplicare visul. Dar cum necum s-a zbătut, a pus și mâna singură când a fost cazul și a terminat. Nu în timpul pe care și l-a propus, dar cert este că a ajuns acolo unde și-a dorit.

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (12)

Dacă la exterior casa are mult visata verandă, la interior decorul casei a pornit de la o piesă veche, o vitrină albă din sufragerie. Catherina a realizat că-i place vitrina aceea pentru că-i aduce aminte de povești, dar și de stilul provensal. Numai că ei îi plăcea și stilul englez, partea aceea romantică cu flori, cu livingul în care tronează fotoliul în care să citești ziare. Imagini idilice pe care le-a schițat în cele mai amănunte detalii. Bucătăria și-a dorit-o cumva în stil mediteranean pentru că în sudul Europei lumea e mai pasională, familiile mai unite, dar îi plăcea și vântul, aerul proaspăt al Scoției și luminozitatea caselor scandinave. Cum a împăcat toate aceste colțuri de lume în casa ei? Alegând albul, tonuri de crem și nuanțe de lemn – toate combinându-le pentru un decor personalizat, ca într-un basm de Andersen. A avut o temă, a avut un vis, dar l-a pus pe hârtie, a făcut schișe, a ales imagini și așa a reușit să ajungă să vizualizeze cum să combine totul.

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (11)

Multe piese de mobilă le-a realizat cu ajutorul unui tâmplar, iar pe cele cumpărate le-a antichizat sau finisat chiar ea. Așa și-a descoperit această mare pasiune cu decorațiunile de interior, dar și cu amenajatul caselor. Și în urma experiențelor cu casa ei a realizat că poate să-și facă propria afacere. Și-a deschis un magazin online (vezi AICI) unde vinde piese de mobilă create de ea și realizate cu ajutorul meșterul priceput pe care l-a găsit și, în plus, se ocupă și de amenajări interioare. Desigur că s-a educat în acest sens, dar cu siguranță că dacă n-ar fi trăit pe propria-i piele dezamăgiri și frustrări cu locuința ei, poate n-ar fi ajuns aici. Este remarcabil când cineva are puterea de a trece peste întâmplări neplăcute, dar mai mult să le folosească pentru ceva creativ, frumos și dedicat celorlați. A ajuns să aibă casa pe care probabil o visa pentru ea atunci când era copil, dar cert este că fețița și băiatul ei se simt excelent aici. Și da, casa răsună de muzică, mai ales atunci când Catherina își pune în ordine ideile pentru noi proiecte, de această dată dedicate clienților ei. O casă creionată în alb, romantică și elegantă. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (10)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (8)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (9)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (13)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (14)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (15)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (16)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (1)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (17)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (18)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (19)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (20)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (2)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (22)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (23)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (21)

adelaparvu.com despre casa cu decor romantic, casa Polonia, designer Catherine Mazurkiewicz, Foto Weranda Country (7)

Catherina cu copii ei

Catherina cu copii ei

Sursa foto: Weranda Country

Pentru o grădină ca asta merită să locuiești la curte

Casa ca și casă și te o poți avea mai modestă sau mai luxoasă, dar zău că fără grădină parcă n-are niciun farmec. Până la urmă pentru asta visează oamenii să locuiască la curte, pentru o grădină îmbietoare, una care pe lângă frumusețe îți poate prinde și ca o proprie seră pentru cultivarea legumelor. Mi-a plăcut la nebunie grădina de față ce înconjoară casa arhitectului David Coulson. Este o casă veche, din lemn, recondiționată, dar parcă ea apare și mai șarmantă în vegetația abundentă a grădinii amenajată de soția sa Ulla. Flori, copaci și ochiuri de apă care oferă varietate și încântare.

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (10)

Dincolo de imaginea superbă a grădinii, nu uita că spațiul exterior al casei devine cel mai utilizat pe timp de vară. Așa că ia în considerare să ai diverse funcțiuni, de la locuri de ședere, la terase acoperite, de la grătar la loc de joacă pentru copii, de la iluminat pe timp de noapte, la accesul la apă. Da, gândește-te la grădină ca la o casă în aer liber, unde încăperile au plafonul boltei cerești, iar zidurile sunt din panouri de vegetație, decorațiunile din materiale naturale, iar mobilierul unul ce completează natura. Cu cât construcțiile și pavajele din grădină sunt mai puțin colorate, cu atât ele se camuflează mai bine în peisajul vegetației. Și ai răbdare pentru că o grădină cu vegetație încă mică, peste doar câțiva ani ajunge una luxuriantă ca cea de aici. Hai că te las să te bucuri de imagini. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (2)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (1)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (4)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (3)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (8)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (7)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (6)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (5)

adelaparvu.com despre casa cu gradina, gradina superba, design David Coulson (9)

Zici că e o sculptură cabana mică în formă de bufniță

De fapt și de drept este vorba despre un grup de bufnițe și anume trei la număr prin ochii cărora se vede peisajul către râul Garonne. Este un proiect propus de Bruit du Frigo menit a atrage atenția asupra spațiilor de la marginea orașelor, așa zisele spații periurbane, acolo unde se găsesc de regulă marile magazine și parcările lor, spații pe care orășenii nu le simt ca fiind parte din urbea lor, dar care în opinia unor arhitecți și designeri francezi au un mare potențial turistic. Uite, această cabană în formă de bufnițe a fost concepută de către cei de la Zebra3 și proiectul lor face parte dintr-un program mai amplu susținut de către Primăria Bordeaux. Cetățenii orașului pot sta câte o noapte gratuit aici (până pe 5 octombrie 2014), pe baza unei rezervări inițiale, dar și în alte cinci cabane mai deosebite, tocmai pentru a redescoperi natura de la marginea orașului în care locuiesc.

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (7)

Cabana de față face clar aluzie la natură, la grija față de fauna existentă în zonă și a fost inspirată de o specie de bufnițe care-și fac cuibul la sol. Candice Pétrillo de la biroul de design Zebra3, cea care a conceput cabana, spune că ideea i-a venit instant după ce a văzut un grup de păsări migratoare care zburau deasupra unei zone de la marginea râului Garonne, o zonă care fusese mlăștinoasă și care între timp a secat. Așa că s-a gândit că forma de bufnițe va sensibiliza orășenii și asupra acestui aspect de mediu, asupra animalelor care, chiar dacă nu sunt văzute pe asfaltul orașelor, uite, în proximitatea lor ele încearcă să-și regăsească habitatul. Candice spune că dincolo de mesajul proiectului estetica acestei case este un omagiu adus sculptorițelor François Pompon (1855-1933) și François-Xavier Lalanne (1927-2008), cea din urmă o apropiată a lui Constantin Brâncuși.

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (8)

Mi-a plăcut mult cum arată cabana, inclusiv la interior, unul organizat pe două niveluri ;i care nu măsoară mai mult de 20 mp. Paturile au forme rotunde, iar Candice spune că asta sugereză clar ideea de cuiburi. Ferestrele rotunte lasă privitorilor șansa să descopere, mai ales pe timp de seară, cerul înstelat, care se reflectă în apa râului, o boltă cerească pe care n-ai cum să o surprinzi orbit de lumina stâlpilor de iluminat din oraș. Pontonul de 12 metri lungime face legătura dintre cabană și apă curgătoare, iar apropierea față de un super market vine să demonstreze că aceste zone nerevendicate, chiar intenționat omise pot fi excelente pentru o evadare aproape de oraș. Un proiect inedit care are un mesaj socio-cultural și care se dorește a fi extins la nivel european. Până atunci vezi imaginile cu această cabană. Sper să nu ajungem să rămânem a admira case în formă de animale, ci să ne bucurăm că facem parte din natură și să respectăm toate ființele legate în cercurile ei. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (12)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (5)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (6)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (9)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (11)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (1)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (13)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (16)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (14)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (15)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (2)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (3)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (10)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (19)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (17)

adelaparvu.com despre cabana in forma de bufnita, design Zebra3, Foto Bruitdufrigo Refuges Guetteurs (18)

Superbă casă în Ibiza decorată de Nicolae Drăghici

Atmosfera marină se simte din plin în decorul aceste case frumoase creionată în finisaje naturale și pete de albastru. Și este cu atât mai plăcută pentru mine când am aflat că proprietarii au apelat la Nicolae Drăghici, un bun cunoscător al arhitecturii locale care a reușit să materializeze proiectul așa cum și-au dorit proprietarii, colaborând îndeaproape cu eu. Un refugiu de vis această casă în care ți-ai dori să locuiești mereu. Și chiar dacă ți-ar părea banală combinația de alb, albastru și verde, plus câteva tușe rustice prezente prin fibra lemnului, să ajungi la o eleganță ca asta nu e deloc la îndemână. Un stil marin pe care englezii îl denumesc coastal living și pe care-l văd perfect adaptat în interioarele locuințelor de la noi situate la mare.

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (2)

Încă de la exterior casa este primitoare și te introduce în tema marină prin amenajarea plăcută a teraselor. Mobilier din împletituri și huse în dungi ce fac aluzie la stilul marinăresc, dar n-are cum să nu-ți placă și arhitectura casei, una remodelată după cele tradiționale existente în Ibiza. De-a lungul anilor, locuința de față a tot fost extinsă, fiind la bază o fermă rurală, a cărei anexe au fost înglobate și transformate pentru a putea fi locuite. Poziționarea casei permite admirarea peisajului către vechiul oraș de pe insulă și a portului Marina Botafoch, așa că nu e deloc întâmplătoare tema de ambientare aleasă.

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (1)

Deși proprietarii și-au dorit o modernizare a acestei case, Nicolae Drăghici, stabilit în Spania, s-a ocupat îndeaproape de remodelarea casei astfel încât să-i păstreze șarmul rustic tradițional. El spune, conform revistei ElMueble, că pe în spațiile dominate de alb, cu tâmplărie din lemn și pardoseli din mirociment și-au găsit locul piese de mobilă actuale, reușind să creioneze un stil minimalist reinterpretat în contextul unor finisaje tradiționale. Materialele dominate sunt din spectrul natural, ceea ce te duce cu gândul la rusticul din zona de coastă – lemn, bumbac, împletituri, culorile nisipitului, tencuieli și zugrăveli imaculate. Contează enorm și circulația spațiilor, fluiditatea lor, camere deschise ce comunică liber și care îți dau impresia de amploare, de aer, de amplificare a luminii.

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (6)

Dacă la parter sunt organizate zonele de zi – living, sufragerie și bucătărie, fără separări între ele, la etaj toate cele trei dormitoare beneficiază de intimitate. În timp ce parterul e dominat de alburi, griuri și nuanțe de albastru, în camerele de odihnă s-a ales verdele, o nuanță relaxantă. Dar vezi tu că ambele culori, unele reci, fac trimitere către mare și către vegetație, ceea ce imprimă o senzație de răcoare binevenită aici, unde vara soarele este dogoritor. Nicolae Drăghici a adaptat în camerele de baie și o soluție dorită de proprietari pe care aceștia au întâlnit-o într-un hotel – luminatoarele. Astfel, lumina naturală pătrunde prin plafon exact deasupra căzii de baie, iar pe timp de seară devine ca o deschidere către bolta înstelată. Încăperile casei au deschideri către exterior, comunicând cu terase generoase, cee ce face casa și mai plăcută. Superbă locuință! Mi-e greu să cred că n-ar vrea cineva să locuiască mereu aici. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (5)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (10)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (7)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (9)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (11)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (13)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (12)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (4)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (15)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (14)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (16)

adelaparvu.com despre casa in stil marin, stil coastal, casa Ibiza, decorator Nicolae Draghici, Foto ElMueble (3)
Sursa foto: ElMueble

Fântâni decorative din lemn, ideale să maschezi puțuri sau cămine de apă din grădină

Modul cum sunt săpate și construite fântânile diferă de la o zonă a țării la alta. Spre exemplu, în Ardeal și în Banat fântânile sunt înalte, de multe ori protejate cu o structură din lemn sau metal și sticlă colorată, dar în sudul țării de cele mai multe ori sunt simple puțuri, cu gurile aproape de nivelul solului. De aceea se întâmplă, din păcate, accidente nedorite, cu micuți curioși care ajung să cadă în ele. Uite, fântânile acestea din lemn decorative pot fi perfecte ca să semnalizezi, dar și să protejezi un astfel de puț. La ce mai pot folosi? La mascarea diverselor elemente tehnice din grădină: căminul de apă, pompa, hidroforul sau ce mai ai tu și nu-ți pace cum se vede. Desigur, dacă-ți plac pur și simplu, le poți decora cu flori, fiecare ce și cum își dorește.

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (3)

Modelele pe care le vezi în imagini sunt realizate de orădenii de la Rustic Design, despre care ți-am mai scris că fac și chioșcuri și foișoare de grădină. Fiecare astfel de fântână decorativă este construită exact ca una adevărată, are toate elementele, inclusiv bara cu lanț pentru găleata, absolut totul cu excepția puțului de apă. Pentru ca lemnul din care sunt realizate să fie protejat, e bine ca fântânile să fie așezate fie pe un brâu din piatră, fie direct pe căminul de apă sau cel care adăpostește hidroforul. De asemenea, fântânile sunt protejate cu lacuri ecologice, pe bază de apă, rezistente la intemperii, că doar fântâna rămâne afară și pe timp de iarnă.

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (1)

Fântânile se fac pe comandă, în funcție de ceea ce dorește clientul să mascheze, iar dimensiunile maxime sunt de 1 x 1 metru în lățime și lungime (deci dacă te uiți de sus e un pătrat cu laturile acestea). Sunt făcute din lemn de brad și pot fi băițuite în diverse nuanțe: Prețul lor este în jur de 1000 lei și îți repet că se fac pe comandă. Uite, pe site-ul rusticdesign.ro ai mai multe informații, iar dacă vrei să suni o poți face la numărul 0745.106.708 unde vei da peste Sorin Berinan. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (7)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (6)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (5)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, Oradea (2)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (4)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (8)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (9)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (10)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (11)

adelaparvu.com despre fantani decorative din lemn, masti pentru fantani, design Rustic Design, oradea (12)