Dormitor cu nuanta rosie pe pereti Foto Copyright ©  Akzo Nobel

In Idei pentru acasa

O viata avem? Colorata sa fie cu rosu!

Da, prima pe lista mea de culori este cea roșie, dar se pare că este și printre preferatele noastre ale românilor. Este una dintre cele mai bine vândute nuanțe, deși e greu de asortat în locuințe, mai ales cele de bloc. De ce? Pentru că este o culoare intensă, care energizează, iar dacă o vezi prea mult timp în fața ochilor (știi vorba aceea cu roșul în fața ochilor :)) te poate obosi.

Colt de living cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Colt de living cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Psihologul Oana Nica spune că roșul are darul de-a ne mobiliza și ne insuflă vitalitate. Așa că dacă ești o pesoană timidă sau așa fără vlagă (cum suntem mai toți :)), roșul îți dă forță și curaj să te exprimi. De aceea este perfectă pentru locuințele seniorilor, da, pentru bunicii noștri, iar pentru noi ăștia mai tineri e ideală pentru locul de birou din casă (merge și la serviciu), dar atenție nu neapărat pentru camerele de copii. Ei au și așa multă energie, n-ai vrea să le mai insufli și prin culoarea camerei doze suplimentare.

Living clasic cu pereti rosii Foto Copyright © Akzo Nobel

Living clasic cu pereti rosii Foto Copyright © Akzo Nobel

Acum, depinde foarte mult și ce nuanță de roșu folosești. Tonurile de roșu mai potolit sau de cărămiziu se potrivesc foarte bine cu mobila în nuanța de lemn natur, iar cele vii, de roșu aprins, merg de minune cu mobila deschisă la culoare sau la polul opus cu cea închisă către antracit sau negru. Într-o sufragerie, roșu insuflă poftă de mâncare și antrenează comunicarea. La fel de bine se potrivește și în bucătărie, pentru că este o culoare apetisantă. Dacă-l folosești în living, va face ca încăperea să devină mai intimă, mai mică,  iar în dormitor va creiona o atmosferă pasională și deci e binevenit :).

Sufragerie cu pereti de culoare rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Sufragerie cu pereti de culoare rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Totuși, te-aș sfătui să folosești roșul pe pereții din spatele canapelei din living sau al patului din dormitor, ca să nu te obosească. Pe ceilalți pereți poți folosi nuanțe de alb sau tonuri de gri, verde-gri. De altfel, roșul în combinație cu griul (finisaje de piatră gri, mobilier, pardoseli, tâmplărie în nuanțe gri) este foarte elegant. În combinație cu albul vei obține contraste mari, de efect, dar atenție la nuanța pardoselii. Pereții roșii dau bine în camerele unde tavanul și pardoseala sunt deschise, către alb-gri. Dacă ai pe jos o pardoseală în nuanța mierii, alege pentru pereți roșu cărămiziu sau un roșu mai dulce (gândește-te la mâncare :)). Iar dacă ai pardoseală maro închis, celebrul wenge, ei bine, roșul va fi prea mult, pentru că și wenge este un maro cu mult roșu în el :). Excepție doar dacă ai mobila neagră, ceea ce se mai întâmplă, nu?

Living cu perete rosu Foto Copyright © Akzo Nobel

Living cu perete rosu Foto Copyright © Akzo Nobel

Uită-te bine la imagini și vei vedea ce mult contează combinațiile între suprafețele mari. Adică pe lângă pereți, ia în calcul plafonul, pardoseala, tâmplăria, dar și corpurile mari de mobilă. Ele formează un întreg și toate reprezintă pete de culoare mari – privește-le ca și cum ar fi o compoziție dintr-un tablou. De asemenea, contează mult cât de luminoasă e încăperea în care vei folosi roșu și ce tip de iluminat artificial ai (surse de lumină rece sau caldă). Cu cât e mai bine iluminată încăperea, cu atât roșul va fi mai intens și invers. La fel, lumina se schimbă și în funcție de anotimpuri. În sezonul cald roșul îți va părea strălucitor, iar în anotimpurile reci va deveni mai sobru, mai royal, așa, ca în interioarele englezești.

Living cu pereti in tonuri de caramiziu Foto Copyright © Akzo Nobel

Living cu pereti in tonuri de caramiziu Foto Copyright © Akzo Nobel

Și fii pe fază că azi mai postez un articol în care îți voi da idei suplimentare despre cum să folosești roșul în casă, dar pe suprafețe mai mici. Dacă vrei să intri în CONCURSUL CARE-TI COLOREAZĂ LOCUINȚA, nu trebuie să postezi comentarii la cel de-al doilea articol 🙂 doar la acesta. Acum, dacă roșul (sau variante lui de cărămiziu) ți-a plăcut și ai găsit și idei pentru casa ta, nu uita să-ți alegi nuanța preferată de vopsea lavabilă roșie Dulux Let’s color de aici  magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila ca să-ți colorezi locuința. O viață avem? Colorată să fie cu roșu!

Bucatarie cu peretii in nuanta de rosu Foto Copyright © Akzo Nobel

Bucatarie cu peretii in nuanta de rosu Foto Copyright © Akzo Nobel

Bucatarie cu pereti in culoare rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Bucatarie cu pereti in culoare rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Living cu perete in nuantaTerracotta Foto Copyright © Akzo Nobel

Living cu perete in nuantaTerracotta Foto Copyright © Akzo Nobel

Living cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright ©  Akzo Nobel

Living cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Dormitor cu nuanta rosie pe pereti Foto Copyright ©  Akzo Nobel

Dormitor cu nuanta rosie pe pereti Foto Copyright © Akzo Nobel

Baie cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

Baie cu pereti in nuanta rosie Foto Copyright © Akzo Nobel

40 Responses to O viata avem? Colorata sa fie cu rosu!

  1. Ivan Janeta spune:

    Foarte frumos dar ma oboseste foarte rau rosu eu am cu portocaliu .

  2. Catalin ENACHE spune:

    Ador rosul!!!

  3. Antheea spune:

    Superrrr, imi plac culorile, si noi am avut holul vopsit Rosu cu alb,ca tinem cu Dinamo, am avut sufrageria portocalie când era moda…, acum avem un perete verde praz la bucătărie, mai nou pictat cu fluturasi, broscute si alte animalute, ca avem un bebe care trebuie sa învețe.
    Îmi place ideea de concurs in general, iar cel de acum ne prinde, dacă si câștigăm…, pentru ca in vara asta ne-am propus sa renovam puțin pe ici pe colo, vrem sa aducem un aer retro pe hol si la bucătărie, ceva inspiratie din toate postarile tale, in stil shabby chic. Sa vedem dacă ne iese, vrem sa vopsim câteva piese de mobilier sa le dam un aer vintage…poate o sa îți trimit si niște poze înainte si după.
    In concluzie …draga mea Adela mă inspiri, îmi place foarte mult ceea ce faci ( ți-am mai zis), si descopar ca de cand te-am întâlnit am foarte multă imaginatie si eu. Te pup.

    • adela parvu spune:

      Ceea ce mi-ai scris ma bucura enorm! Asta e si ideea: fiecare stie multe lucruri si are gusturi bune, iar eu prin postarile mele nu fac altceva decat sa va incurajez sa va ascultati instinctul 🙂 Bravo ca faci asta! Abia astept pozele 🙂

  4. Exact la aceasta nunata de rosu ne gandeam pentru dormitorul fetitei! http://www.magazinlacurisivopsele.ro/vopsea-lavabila-dulux-cow-rich-red-5-l-p110.html
    Camera este foarte luminoasa, asa ca, zic eu ca se potriveste. si oricum o vom decora cu tablouri vesele pe care le vom face impreuna folosind tehnica servetelului, precum si diverse alte articole de decor facute de noi

  5. Liv Liviana spune:

    Salutare Adela, interesant concurs ! Astept cu nerabdare VERDE !

  6. Nicoleta spune:

    Buna ziua ! am si eu o mica problema, nu stiu ce culoare sa fac peretii dormitorului avand in vedere ca am patul tapitat maro inchis, comoda si noptierele la fel, iar perdeaua este alba cu niste patratele cusute maro lucios si draperiile st tot maro cu fir auriu. nu vreau sa incarc prea mult , dar nici peretii albi nu i-as vrea. Va rog sa ma ajutati cu o parere. Multumesc !

  7. Iosif Silviana spune:

    Am un living de 40mp am grinda și stâlp daca fac un perete roșu și grinda cu stâlpul pun piatra decorativa neagra se potrivește? Mobila as vrea alb negru covor și draperii roșii .Aștept părerea dumneavoastra

Lasă un răspuns la Catalin ENACHE Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *