KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
Trei imagini panoramice cu cele doua constructii aflate e proprietatea lui Dragos Iliescu

In Case, Design Interior, Romania Mea

Casa bordei de la Olanesti. Rezistă la cutremur de 10 grade pe scara Richter

Asta-i chiar o casă inedită pe care nu mă așteptam s-o găsesc la noi și mai ales într-o zonă atât de frumoasă ca Băile Olănești. Nu mă așteptam pentru că este în primul rând o locuință eco, iar la noi nu există oameni pasionați de asta. Dar Dragoș Iliescu este mai mult decât pasionat. Pentru el e un stil de viață, o viață strâns legată de minerale, care au început să-i capteze atenția în urmă cu vreo zece ani. După o discuție cu un prieten a aflat de Ormus, un adevărat elixir din minerale monoatomice. A studiat mult, s-a documentat, că doar știe bine engleză și germană, și a aflat că de la lipsa mineralelor din organism putem să suferim de cei 3 D. Care 3 D? Ce vorbesc eu aici? Dermatită, depresie, demență. Adică încep să ne mănânce palmele (și nu de la bani :), ci de la carențe, inclusiv de vitaminele B), apoi ne apucă depresia și în final ajungem bolnavi cu capu’. Mai pe scurt, nu prea avem chef de viață, n-avem curaj, dar ne e frică tot timpul de ceva. Așa că el nu doar că a adus în România aceste minerale monoatomice ca să ne vină pofta de viață, să gândim limpede și să avem curaj a ne pune în aplicare ideile, dar și-a făcut și o casă în pâmânt, că doar din pământ sunt extrase mineralele, nu?

Aleea de acces catre casa semi ingropata

Aleea de acces catre casa semi ingropata

Și pentru că și-a dorit o casă bordei, unde să și-o facă, în București? N-avea cum. Mult timp s-a gândit, s-a răzgândit. Îi era teamă că dacă pleacă din capitală o să piardă contactul cu civilizația, dar și-a spus că atâta timp cât există internet, poți să lucrezi de oriunde. Așa că a ajuns la Băile Olănești, un loc superb, pe care eu mi-l aduc aminte din copilărie când mergeam cu bunica mea la băi, căci aici sunt izvoare minerale ale căror ape te vindecă de o mulțime de boli și afecțiuni. Acolo, la Băile Olănești, a găsit un teren de 1000 de metri pătrați unde și-a pus în aplicare proiectul. A durat ceva timp, vreo 3 ani de zile, dar a construit nu una, ci două case pe același teren. Și-a făcut un colț de rai și a constatat că există viață și fără București. Dar hai să-ți dau detalii despre cele două construcții.

Fatada principala a casei semi ingropate

Fatada principala a casei semi ingropate

Casa pe care și-a făcut-o este greu de fotografiat, fiind semi îngropată. Dragoș crede în acest material fabulos pe care călcăm – pământul, element primordial, hrănitor și protector. Dar tot pământul e și cel care se zguduie, numai că în mod paradoxal o casă sub pământ este cel mai bun buncăr anti-cutremur. Ba te ferește și de radiații. Casa are 200 mp și la suprafață sunt construite din bârne groase de stejar și piatră o bucătărie de vară, magazia de lemne, magazia de scule și garajul pentru ATV. La interior are living cu șemineu centrală (adică se încălzește toată casa de la el), bucătărie, baie, dressing, două dormitoare, dintre care cel matrimonial are baia lui unde se află o cadă cu hidromasaj. Toată tâmplăria casei, că o vezi în partea din față, este din lemn stratificat și geam triplu, care asigură o super izolație. Partea frumoasă este că fiind o casă semi îngropată n-are nevoie de aer condiționat deoarece vara e răcoare naturală. Da, îți mai spun că la asta contribuie și acoperișul care are un strat de pământ consistent ce susține plantele. Și pentru că are panta lină poate fi folosit chiar pentru cultivarea legumelor.

Aleea cu dulapi din lemn de stejar

Aleea cu dulapi din lemn de stejar

Ceea ce chiar nu se vede este buncărul casei, un adăpost antiatomic construit după un proiect elaborat de specialiști în domeniu pentru a rezista la un cutremur de 10 grade pe scara Richter, atât de adâncime, cât și de suprafață. Dragoș Iliescu și-a luat toate măsurile de precauție necesare, dar mai mult a investit în ceva ce rar se face la noi acum. Și tubulatura de aerisire a acestui buncăr este complexă, din inox, poziționată într-un anume fel, dotată cu filtre HEPA care rețin 99,9 % din impurități, inclusiv particule radioactive. Și în adăpostul care are circa 10 metri pătrați există wc, chiuvetă, sifon de pardoseală, hidrofor, pompă manuală de apă, puț îngropat, gerantor de curent, unitate de transformare 220 din 12V, coș de fum pentru eventuală sobă, loc pentru două paturi surapuse. Ce mai? Zici că ești la emisiunea de la Discovery cu sfârșitul lumii. Dar cât timp nu e sfârșitul lumii, buncărul e perfect ca beci sau cameră tehnică, că doar poți avea acces la el direct din casă.

Oamenii din poza sunt pe acoperisul casei semi ingropate

Oamenii din poza sunt pe acoperisul casei semi ingropate

După ce ți-am făcut capul pătrat cu detalii despre casă și buncăr, credeai că am terminat? Nu! Mai există o căsuță de oaspeți, de circa 60 de metri pătrați. Sincer, mie asta mi-a făcut cu ochiul! Și la cum o vezi, poți să crezi că are două niveluri? Da, domle’ la parter e un living cu bucătărie inclusă și o baie cu cadă pe colț și hidromasaj. Are și beci de 7 și două terase mici, plus acoperișul cu pământ, unde vara poți să stai la plajă. Căsuța a fost construită pe structură din lemn de stejar, iar pereții sunt din pământ amestecat cu paie (paiantă), văruiți la interior și la exterior. Tradițional, tradițional, eco, eco, dar parchetul e triplu stratificat și are încălzire sub pardoseală. Și ghici de unde se face încălzirea! Ai două opțiuni: cu electricitate sau de la soba – centrală pe lemne, care are boiler de 125 litri.

Casuta mica de 60 de mp cu acoperis din pamant si iarba

Casuta mica de 60 de mp cu acoperis din pamant si iarba

Și curtea e frumos aranjată. Mi-a plăcut gardul din piatră cu împletitură de nuiele, dar și poarta de la intrare făcută pe rotund. Există chiar și alei pavate cu dulapi din lemn de stejar care te îmbie să mergi către fântăna zidită cu piatră sau către masa cu băncuțe sub boltă de viță de vie. Și chiar dacă Dragoș Iliescu cu familia lui trăiește bine merci aici, ce crezi? Are în minte al proiect. Acum vrea să facă o altă casă sub pământ, care să se piardă complet în peisaj, cu cinci extensii, sincer n-am înțeles exact ce și cum, dar cert este că omul acesta e foarte pasionat de tot ce înseamnă stil de viață sănătos, tradițional. Are el teoriile lui cum că și dacii aveau case similare și nu întâmplător, că știau ei ce e bine pentru trup, minte și suflet. Oricum, ideea este că a decis să vândă proprietatea actuală ca să investească în următorul proiect. Abia aștept să văd cum o să fie, că la câte mi-a spus am în cap un adevărat film SF. Pe mine m-au surprins casele astea, am aflat și despre Ormus, despre care nu știam, dar și despre faptul că Dragoș Iliescu a ținut și mai ține prelegeri despre cum se face o astfel de casă. Și-a făcut o prezentare pentru cei interesați, așa că dacă te pasionează subiectul poți intra în legătură cu el pe adresele de contact de la Ormus sau pe pagina de Facebook. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

Trei imagini panoramice cu cele doua constructii aflate e proprietatea lui Dragos Iliescu

Trei imagini panoramice cu cele doua constructii aflate e proprietatea lui Dragos Iliescu

Casuta mica

Casuta mica

Terasa de la dormitor

Terasa de la dormitor

Interiorul casutei  de pamant

Interiorul casutei de pamant

Baia din casa mica

Baia din casa mica

Vedere dinspre casa semi ingropata catre poarta

Vedere dinspre casa semi ingropata catre poarta

Poarta rotunda

Poarta rotunda

Vedere asupra gardului proprietatii dinspre sud

Vedere asupra gardului proprietatii dinspre sud

Curtea in lumina rasaritului

Curtea in lumina rasaritului

Bucatarie de vara la interior

Bucatarie de vara la interior

 Baia de pe holul din  casa mare semi ingropata

Baia de pe holul din casa mare semi ingropata

Casa mica cu acoperis din pamant si iarba pe timpul iernii

Casa mica cu acoperis din pamant si iarba pe timpul iernii

116 raspunsuri pentru Casa bordei de la Olanesti. Rezistă la cutremur de 10 grade pe scara Richter

  1. ra spune:

    E formidabila! Am vazut-o, am vizitat-o, am servit un lapte din seminte facut chiar de catre proprietar, acolo langa soba. Nu ma mai saturam sa o privesc.

  2. Flavian spune:

    Prezentarea a fost facuta in 2012 la prima editie a festivalului comunitatilor autosustenabile. A doua editie are loc saptamana viitoare la Brasov. Cei doritori o gasiti la punctul B11 aici: http://blog.flavian.ro/2012/12/pezentarile-de-la-festival.html

  3. marina spune:

    casele sunt minunate, la fel si Dragos si sotia lui, am fost la ei in vizita!

  4. Adela, frumos articol….cu o precizare : există pasionati! Foarte multi, tot mai multi 🙂 pot da multe exemple 🙂

  5. Ionut spune:

    Arata bine casuta, imi place.

  6. Ed spune:

    „Îi era teamă că dacă pleacă din capitală o să piardă contactul cu civilizația” – asta-i tare :))) !!!

    • adela parvu spune:

      Da, si pe mine m-a amuzat, dar sa stii Ed ca multi dintre noi gandim asa. Din pacate…

      • Gabi spune:

        Poate cineva sa dea un numar de contact ? 🙂

        • adela parvu spune:

          Buna Gabi! Da, ti-l dau eu pe mail 🙂

          • Bună, Adela. m-ar bucura și pe mine un contact de-al lor 🙂
            mă pregătesc să fac un documentar despre construcții naturale și e limpede treaba că trebuie abordați și ei.
            ah, și cum spune și Janos, am ajuns să descopăr și eu că exemple sunt (tot mai) multe și mai diverse! Și noi ne pregătim să ne facem o căsuță din pământ bătucit 🙂

          • Adela Parvu spune:

            Ciprian, scrie-mi te rog pe mailul meu [email protected] ca sa-ti pot da contactul 🙂 Dar sa nu uiti sa-mi scrii si ce contact ca primesc multe mailuri 🙂 Multumesc! Si daca-ti faci casa sa ma anunti si pe mine cand o fi gata 🙂

  7. Valeriu spune:

    Cum rezista, cica, la un cutremur de 10 grade cand n-a fost deloc unul mai mare de 9.3 de cand am iesit din pesteri, si casa are ziduri unite in unghiuri drepte? Ca o casa sa fie cu adevarat rezistenta, nu trebuie sa existe imbinari intre ziduri, ci sa fie o continuitate (dintr-o bucata).

    • adela parvu spune:

      Buna Valeriu! Dragos mi-a spus asta, are documentatie, calcule, a lucrat cu specialisti, el stie. A tinut prezentari prin tara despre tipul asta de constructie, asa ca intra in legatura cu el si te vei lamuri.

      • Nu casa per se e rezistenta la cutremur de gradul 10, ci buncarul. Desi la asemenea grad e putin probabil ca va rezista si buncarul, avind in vedere ca asemenea cutremur se considera a fi sfirsitul civilizatiei (asa cum o cunoastem acuma). Anyway, e un trend extrem de interesant, dar depinde de ceea ce faci ca meserie (ar fi fost interesant de aflat ce job are Dragos si sotia). O casa (doua) ca cele prezentate, cu toate dependintele si amenajarile prezentate nu e ieftina de loc, chiar daca pui si tu mina. You Tube e plin de exemple (cautati pe internet „earth house”). Faptul ca mai sint si altii nu-i scade din merit lui Dragos, fiind si parerea specialistilor ca materialele naturale (lut, chirpici) sint mult mai bune decit betonul.

      • Bogdan Dulgheru spune:

        Pobabil ca n-ai inteles intrebarea lui VALERIU: daca nu a existat pina acum un cutremur de 10 grade, cum stiu specialistii ce se intimpla atunci? Doar prin proiectii?
        Daca tocmai in acel loc de produce o falie (ca tot specialistii ne-au spus ca exact asta se intimpla la un mare cutremur) si toata casa e inghitita in … magma?
        E drept ca ai sanse mult mai mari de supravietuire decat in orice alt loc (mai ales la bloc), dar sa exageram chiar asa … mi se pare de prost gust.
        N-am aflat cit se poate supravietui in acea casa daca e acoperita de 4-5 metri de zapada viscolita, iar aceasta ingheata? (caz din ce in ce mai real, sau mult mai real decat un cutremur de 10 grade Richter)

    • Alexandra I spune:

      La un cutremur de 10 grade pe scara Richter, ar fi imposibil sa reziste: Vezi si: http://en.wikipedia.org/wiki/Richter_magnitude_scale
      Peste 9 grade, deja apar modificari de relief („ale topografiei terestre”) distrugeri totale sau prabusirea tuturor cladirilor (ar fi un fel de Apocalipsa).
      Cel mai mare cutremur in istoria planetei noastre (de cand se fac masuratori) a fost inregistrat in Chile, in mai 1960: 9.5 grade pe scara Richter.
      Textul trebuie luat si el, drept ceea ce este: o reclama! Evident, mai apar si mici exagerari poetice, dar inginerii constructori stiu mai bine! 🙂

    • scarlat spune:

      Titlul este gresit … nu casa rezista la cutremur de 10 grade Richter … ci buncarul amenajat in interiorul casei !!! In alta ordine de idei … o echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a testat cu succes, vineri, macheta din lemn a unei clădiri în miniatură, de 29 de etaje, capabilă să reziste la un cutremur simulat de 10 grade pe scara Richter – generat artificial, pe o platformă seismică (deci se poate simula acest tip de cutremur …).

      • Adrian A. spune:

        Drept sa spun eu ma indoiesc ca se poate simula cutremurul de 10 grade, poate doar un soc echivalent acestuia, la scara. Cutremurul din Chile, la 9,5 grade, a fost produs de o falie cu lungimea de 800km care s-a rupt si a produs o unda de soc cu amplitudinea la hipocentru de 3,3km !! Amplitudinea undei de soc la 10 grade pe Richter trebuie sa fie, conform definitiei, de 10 la puterea a zecea micrometri (scara Richter porneste de la zero grade cu un cutremur cu amplitudinea masurata de aparate de 1 micrometru la distanta de 100km de lucul producerii cutremurului, adica de falie), adica 10 km, adica ar fi echivalent cu a vedea Himalaya „jucand tontoroiul” pe toata inaltimea sa de 10km… !!

  8. Simona spune:

    Eu zic ca 10 Richter = catastrofa planetara: http://www.themeter.net/sism_e.htm

    Nu cumva ziceau 10 pe Mercalli?

    • adela parvu spune:

      Simona, eu am scris ceea ce am inteles. S-ar putea sa fi gresit, dar Dragos nu m-a contrazis pana acum 🙂

      • Adrian A. spune:

        Da, ar fi bine sa modificati, eu as admite 8,3-8,6 pentru casa, datorita barnelor de stejar si a constructiei, pare f solida intr-adevar. Nu uitati ca scara richter e logaritmica si un cutremur de 10 grade inseamna o amplitudine de 100 de ori mai mare decat a unuia de 8 grd. Cutremurul din ’77 a avut cateva miscari cu amplitudinea de 30cm. Ce s-ar petrece la miscari tectonice de 30-50 metri amplitudine?

      • Adrian A. spune:

        rectific cu date mai precise. Scara Richter masoara amplitudinea unui cutremur la 100km de epicentru. Un cutremur cu magnitudinea zero are amplitudinea deplasarilor de 1 micron in acea zona. La fiecare 3 grade, amplitudinea creste de 1000 de ori, deci un cutremur de 7 grade produs in zona Vrancea are miscari de 10 metri imediat deasupra (cutremurele din Vrancea se produc la adancimea de aprox 100km, acolo e zona activa). Amplitudinea resimtita in Ploiesti la 7 grade a fost considerabil mai mica (eu am simtit-o efectiv ca fiind de cca 30 cm deci 300mm in cateva momente). imaginati-va un cutremur de 10 grade in Ploiesti, cu amplitudinea efectiva de 300 metri.

    • Dana spune:

      Sau pe Celsius;))

  9. mihaela spune:

    Super! E ceva de vis. Nu stiu cum mai stam in blocuri…..si acelea de peste 70 de ani….
    Se poate face si la campie? Cat costa? Cine le construieste? Suntem ff interesati. Asteptam amanunte. Multumiri anticipate.

    • viziteaza ./wwwelyart.ro/vei gasi tote raspunsurile.

    • George Caimac spune:

      E aproape gratis…te costa doar terenul , materialul de constructie e chair pamantul excavat, in rest grinzile din stejar le gasesti usor si daca le si lacuiesti te-ai asigurat…dragilor, asta-i moftul domnului Dragos, facut pe bani multi..nu va mai purtati ca unii crescuti sub clopotul de sticla…viata la tara e grea si nu e pentru oricine…sigur ca exista solutii de nisa pt aproape orice dar costurile nu pot fi suportate decat daca ai o afacere care duduie, altfel e doar o iluzie…

  10. Mihai spune:

    „casuta mica” = pleonasm. Il folositi de doua ori. Cordial, Mihai

  11. alin alexandru spune:

    Baile Olanesti, o Statiune de Vis, din ce in ce mai frumoasa si cautata!
    Felicitari!

  12. Malain Ionutz spune:

    se duce planeta si casa nu se derama:))) oricum respect… sunt curios cum a facut acoperisul din pamant si iarba…

  13. costica spune:

    este mare parsiv cel ce face acest mic documentar despre casa semi ingropata in pamant daca nu cumva chiar el o fi proprietarul de le duce si le aduce pe toate intr-un singur loc….daca o veni sfarsitul lumii oare cam cat m-ar costa chiria pana se va sfarsi sfarsitut?

  14. daniko spune:

    zici ca este casuta de hobbiti,s-a inspirat din filmul Stapinul inelelor

  15. ionescu eduard spune:

    foarte frumoasa, intrebare: poate fi vizitata?

  16. Chiar nu m-am gandit niciodata la o analiza feng shui pentru un bordei. Sa stii ca am sa-i acord atentie acestei case si voi fi interesat de cum sa-ti asezi patul in zona ,,ingropata”.

    P.S. Imi place stilul tau de a scrie articolele, dar nu-mi aduc aminte unde ne-am ,,intersectat” candva profesional.

    Succes !

  17. Rustico spune:

    Hmm…a avut bani de cheltuit ,nu gluma….!!!

  18. zaraza26 spune:

    ziuadecj.realitatea.net/eveniment/satui-de-banci-doi-tineri-din-turda-si-au-facut-propria-casa-din-paie-independenta-energetic–118821.html

  19. Alex spune:

    Facem afirmatii ca sa parem interesanti, cand habar nu avem ce inseamna 10 grade pe scara Richter.(scoarta terestra nu rezista la cutremur mai mare de 9 grade pe scara Richter);Gradele pe care le tot vedeti voi la televizor nu sunt masurate la scara Richter, dar cum romanul s-a nascut invatat si atotstiutor, poate afirma ca o casa rezista la 10 grade pe scara Richter.

  20. Imi place ca pe langa faptul ca ne arati multe minunatii, ca si asta , raspunzi fiecarui cititor in parte..asta inseamna ca iti pasa si ca faci din pasiune pura tot ce faci!Te pup.

  21. costi spune:

    mi se pare cam scumpa casuta aceasta! Nu stiti cat la costat sa o construiasca?

    • Adela Parvu spune:

      Buna Costi! N-am nici cea mai vaga idee pentru ca e un proiect cu totul inedit. Dragos a studiat problema ani de zile, vreo 8 la numar, timp in care s-a documentat, a calatorit sa vada cum e la altii, a cautat mesteri, ingineri, a gresit, a refacut. Nu stiu cum pot fi toate astea contabilizate. El e singurul in masura sa spuna pretul 🙂

  22. aioanei dumitru spune:

    intradevar foarte frumos

  23. anthony spune:

    in casuta asta se potrivesc foarte bine sobele semineu dintr-un alt articol anterior.foarte frumoase articolele tale,felicitari.

  24. Horia spune:

    Extraordinar, Adela! Atat de multe s-au legat in mintea mea, in urma articolului tau, de nici nu-ti dai seama 🙂 \

    Multumesc!

  25. […] Articol integral la http://adelaparvu.com/2013/11/21/casa-bordei-de-la-olanesti-rezista-la-cutremur-de-10-grade-pe-scara… […]

  26. Denis spune:

    Respect atat pentru Dragos cat si pentru Adela pentru promovare. Casutele sunt minunate, designul este fermecator, ideea desi nu este noua este totusi bestiala. Apreciez in mod deosebit curajul pentru o asemenea investitie. Bravo!

  27. soareion spune:

    Felicitari pentru Dragos, idem pentru Adela. Cu prima ocazie cand ajung la Olanesti, va voi vizita, sa vad minunatia aceea (minunatiile acelea). Ion

  28. Buna Adela. Noi suntem un mic grup pasionat de viata la tara si acum suntem la Horezu. am dori sa stim cum putem vizita minutia de la Olanesti. Ne poti da un nr de contact? Multumim. Buc

  29. Georgiana spune:

    Suuuper! Nu este deschisa pentru turisti aceasta casa? Unde o gasim in Olanesti?
    Ms

  30. […] și vine apoi să-și pună amprenta construind mai departe. În plus, au vrut să păstreze vechiul beci care exista. Acum, la interior, se simte oarecum această transformare. Există o diferență de […]

  31. […] știi că și la noi în țară s-au făcut asemenea lucrări, doar ți-am prezentat casa bordei din Olănești, dar merită să-ți spun că și noi avem o Asociație a Constructorilor de Acoperișurilor Verzi. […]

  32. lontos constantin spune:

    Buna ADELA ,
    Sunt din RM. Vilcea am cumparat 1000mp la Mihaiesti si chiar ma gindeam sa fac asa ceva ,articolul tau m-a luminat ,poti sa-mi dai si mie pe mail o adresa de contact,
    Multumesc anticipat ,
    CONSTANTIN

  33. […] o citise. Pentru că vezi tu, noi nu ne dăm seama, dar Ileana, deși ar fi vrut să înceapă o construție de genul acesta în Canada, n-a dat peste argilă. Acolo pământul este mai stâncos. Ce minunății avem în […]

  34. Niste poze din casa ingropata , cea de 200 mp , DE INTERIOR , avem ? Si nu, nu ma refer la baie ..

  35. Raia spune:

    Vreau si eu una . 🙂

  36. Alexandra I spune:

    Intrebare de sezon: pe zapada de nivelul 3 metri, cum iesim din bordei? Are prevazuta lopata, pentru situatii de urgenta?

  37. valih777 spune:

    Da, oamenii cu idei , pasiune si ambitia de a le pune in practica sunt rari si de apreciat, indiferent daca au bani sau nu. Apropo de bani, cam cat l-a costat capodopera?

  38. Max spune:

    „În această căsuţă am investit peste 250 000 de euro, doar atât pentru că am muncit şi eu timp de trei ani. Am fost aici cu oamenii pentru că altfel nimeni nu ştia ce să facă. Ar trebui să mai întrerup din promovarea Ormosului ca să termin casa. Casele au băi, instalaţii electrice, îţi ia mult să faci totul să meargă. Am fost aici cu muncitorii şi, dacă ar fi fost să vină o firmă, preţul ar fi fost mult mai mare. Până şi materialele le-am avut, pietrele le-am găsit pe râu. Cu lemnele am avut noroc că părinţii mei care sunt pensionari silvici. Am mai cârpit, dar n-am făcut rabat la calitate. Pe dedesupt prin curte e numai ţeavă de cupru, avem drenuri”, afirmă Dragoş Iliescu.

  39. maria spune:

    e f interesant, pretul mi s epare enorm pentru oameni obisnuiti, ca noi, dar in fine….insa nu mi se pare chiar atat de ecologic la cat stejar a intrat acolo…..aleile, de exemplu, nu se puteau face din piatra? la clima noastra, cu atat de multe luni de iarna si umezeala, era, zic eu, mult mai bine sa fie folosit mai putin lemn…..si la cum se jupoaie padurile noastre…..poate si la incalzire (caldura si apa) s-ar fi putut umbla ca sa NU fie pe lemne deloc…..eventual ceva energie eoliana etc….oricum, e remarcabil ca exista pasiune. si multi bani:)

  40. bytravel spune:

    Foarte frumos totul. O poveste ! …. dar in bai se rupe filmul ….

  41. Sorin spune:

    Ca inginer constructor cu peste 30 de ani vechime din care 10 ani in proiectare si peste 20 de ani in executie 250.000 Eur. mi se pare putin….Pe de alta parte,fara a intra in detalii tehnice,trebuie sa stiti ca ORICE casa S+P(subsol+parter) se comporta foarte bine la actiuni seismice si,cu cat este mai usoara cu atat mai bine…Cat despre rezistenta si stabilitatea acestei structuri la seisme de gradul 10 ar fi bine sa lasam povestile pentru copii sau poate nici pentru ei…Ce va pot spune fara teama de a gresi este ca o asemenea structura(casa) este muuuult mai sanatoasa decat „cotetele” din beton+metal+sticla in care locuim majoritatea nu numai in blocurile din Bucuresti ci din toata lumea.Intrebarea este CATI isi permit sa-si construiasca asa ceva?Va raspund sincer,putini,foarte putini(romani)…Din pacate…..

    • Cristian spune:

      250.000 euro este mult exagerat, la fel ca si coeficietul de rezistenta… nu stiu ce experienta ai in domeniu dar iti pot spune ca totul a fost undeva la maxim 70.000 euro, cu indulgenta… si chiar am construit destul pana acum folosind materiale normale, nici lux dar nici caramida din daramaturi. Proiectele de „earthhouse” sunt deosebit de interesante daca sunt si autosustenabile/ecologice. Aici nu pre putem discuta de autosustenabilitate si nici de ecologie – enorm de mult lemn utilizat cat si incalzirea pe soba cu lemne… Da, are rezistenta mult peste „cotetele” de beton – orice structura maleabila este mai rezistenta fata de o structura rigida. Proiect frumos, felicitari pt optiune dar hai sa nu exageram fara sens, nu chiar toti romanii sunt cu porumb in buzunare…

      • Bogdan B spune:

        Salut, Cristian!
        Am văzut proiecte de case cu sobe pe lemne foarte eficiente. Tipul de sobă folosit de ei se numește ”rocket stove”. Acestea ard atât lemne cât și alți combustibili precum peleți și chiar conuri de brad(din ce spunea un proprietar).
        Este adevărat că tot prin ardere de material lemnos funcționează și aceste sobe, dar cred că e mult mai bine când e nevoie de o treime sau o pătrime din cantitatea consumată de sobele convenționale.

    • Bogdan B spune:

      Sorin, nu îți contest experiența și nici vechimea în domeniu, dar am citit articole și am auzit despre construcția unor case naturale(din ariglă/cob/chirpici) cu o investiție de doar 2-3.000 de euro(desigur fără prețul terenului).
      Casele despre care vorbesc sunt denumite fie: ”earthships”, ”dome-house”, ”cob house”, ”adobe house”, etc.
      Din experiența ta, ce părere ai despre astfel de construcții și mai important, crezi că sumele despre care vorbesc proprietarii caselor sunt reale?
      Mulțumesc în avans!

  42. ileana spune:

    Adela Parvu,fii te rog draguta si da-mi si mie o adresa de contact ceva.Multumesc.

  43. Bogdan B spune:

    Adela, foarte frumos articol. Felicitări!
    Aș vrea să îți atrag atenția asupra unui aspect: ”Nu mă așteptam pentru că este în primul rând o locuință eco, iar la noi nu există oameni pasionați de asta.” – să știi că la noi există foarte mulți oameni pasionați de asta!
    Sunt mulți oameni care își construiesc case din pământ(sau cob/adobe/chirpici/etc.), sau chiar grupuri de oameni care pun bazele unor comunități autosusținute și ecologice.
    Am cunoscut mulți oameni interesați de permacultură și chiar o practică.
    Un exemplu de casă eco este în Maramureș și se numeste Baza Ulmu(caută-i pe facebook). Ei încă o construiesc, la anul vor face acoperișul și interioarele.
    De asemenea cauta pe google ”comunități în tranziție” și vei găsi orașele ”în tranziție” din România, acolo pe site.
    Eu am descoperit că foarte mulți oameni, și în general tineri, sunt tot mai atrași de natură, ecologie, agricultură, construit sustenabil și ecologic și de asemenea atrași și de cultură și tradițiile aproape uitate..
    Spor în continuare!
    Toate cele bune! 🙂

    • Adela Parvu spune:

      Buna Bogdan! Iti multumesc foarte mult pentru acest comentariu si pentru informatiile pe care ni le-ai dat. Sa stii ca am scris asta pentru ca toti cei care construiesc sau vin cu propuneri de constructii eco se plang. Uite, oameni ca tine le demonstreaza ca n-au de ce sa se planga 🙂 Multumesc inca o data!

  44. bruno spune:

    aceasta casa a fost prezentata la stiri dar poate rezista la cutremur de 10 grade? este o aberatie, nici un imobil nu poate rezista la 7,30 dar la 10

  45. […] sunt considerate inferioare, sunt disprețuite de majoritatea românilor. Când am scris despre Dragoș Iliescu și casă lui îngropată sau despre Ileana Mavrodin și casele din lut au existat voci care spuneau că genul acesta de […]

  46. rodica spune:

    felicitari !!!! as dori sa am o casa ca aceasta !!! de ce nu se promoveaza si incurajeaza aceste lucruri ???!!!???? chiar asa snobi si orbi am devenit????

  47. Alexandra spune:

    Este frumoasa dar si costa. Este de vanzare si cere 310 000 pe ea.

  48. […] impresionantă arhitectura acestei casei ce pare plâmădită din pâmânt. Dar în spatele formelor sinuoase și a materialelor ce par a fi aduse brute, direct din natură […]

  49. […] La suprafață și-a ridicat o bucătărie de vară din bârne de stejar și piatră, o magazie de lemne, una de scule și un garaj pentru ATV. Mai mult decât atât, proprietarul și-a construit și un buncăr antiatomic de zece metri pătrați cu WC, chiuvetă, sifon de pardoseală, hidrofor, pompă manuală de apă, puț îngropat, generator de curent, loc pentru două paturi suprapuse. Buncărul este construit atât de bine că poate rezista și unui cutremur de peste 10 grade pe scara Richter. (sursa: adelaparvu.ro) […]

  50. Maria Savin (Mira Vainaș) spune:

    Stranie coincidență! Descopăr concretizarea unui proiect arhitectonic despre care eu însămi am scris în ultimul meu roman, pe care l-am lansat chiar ieri! Asta-mi confirmă că ce-am imaginat și-am scris acolo nu-i doar fantezia elucubrantă a unui scriitor, ci o idee cât se poate de viabilă. Felicitări, stimate domn, și la mai multe!

  51. Dinca Vasile spune:

    Superba, dar pacat ca nu orisicine isi poate permite o asemenea casa.Investitia este mare, iar cu banii astia multi s-ar orienta spre alt fel de locuinta.Desigur ca o mare parte din valoare a fost cauzata, ca sa zic asa, de pretul terenului, care acolo este sigur peste 10 euro/metru.Eu,ma voi orienta , urmand exemplul domnului,spre zona de sud-est a tarii, unde pretul pamantului este mult mai mic(Calarasi,Ialomita)la juma de ora de Bucuresti si asa se imbina placutul cu utilul.

  52. […] de către familiile care vor să se ferească de taifunuri. Rezistența lor este sporită și la cutremure, comparativ cu tipurile clasice de case. Această formă de dom și-a dovedit eficiența și […]

  53. Nicky spune:

    Superb !!!!!!!

  54. Adrian spune:

    Buna ziua,

    As fi interesat daca imi puteti spune cum pot da de Dragos. Sunt din Rm, Valcea si m-ar interesa sa stau putin de vb cu dansul pentru idei (as dori sa imi fac si eu o casa ecologica).
    Si inca o intrebare pentru dumneavoastra: as putea gasi pe undeva proiectul pentru un cadru de lemn pentru o casa din baloti de paie?

    Multumesc anticipat

  55. raluca spune:

    nu am văzut nicăieri dealul ca sa fie…semiingropata…poate ar trebui sa fim mai atenți la titluri dar asta e unii au nevoie de publicitate…

  56. chrisrubinukcristian spune:

    Din spusele initiatorului constructiilor ingropate, arh. Peter Vetsch, Elvetia, costurile nu depasesc normalitatea, adica costul de constructie al unei case normale, din caramida, BCA, prefabricate beton.
    Casele proiectate de Vetsch sunt executate din torcret, constructorii stiu despre ce este vba, nu au unghiuri si conform reclamei sunt foarte bine izolate. Avantaj mare, in proiect, este pretul terenului, care fiind in panta va costa mult mai putin. Pe site-ul lui Vetsch se vad proiecte, detalii de constructie si chiar preturi.Google sa traiasca !

  57. Diana spune:

    Foarte frumoasa casuta.
    Felicitari proprietarului ca a decis sa faca ceva mic si cu bun gust intr-o tara in care cu cat iti faci o casa mai mare cu camere care de care mai inutile cu atat esti mai „smecher”.

  58. NG spune:

    Investitia cea mai mare e drenajul apelor din pamant avand in vedere ca e in gropata, si de asta a costat asa mult si casa de oaspeti care e practic o alta casa de locuit. Dar daca un om obisnuit cu venit mediu cred ca ar fi posibil o investie de vreo 50 000 asta daca munceste el . trebuie o buna izolatie problema in sol e umiditatea care nu vrea nimeni sa se trezeasca cu apa de ploaie in casa.
    Si Moldova e plina de case eco, de lut si paie eu nu stiu de ce ne plangem, oricine poate sa isi faca o casa cu 10000 de euro daca are teren si paie. Batranii din Moldova numai ecologic au trait, Iasi Vaslui Botosani e totul ecologic, asa ca mergeti si vedeti acolo bordeie.

  59. Morena Cruceanu spune:

    Este casa perfecta pe care mi-o doresc din tot sufletul!

  60. Madalin spune:

    Eu am doar o intrebare. La un cutremur de 10 grade pe scara Richter in mod normal ar dispărea cam toată viața de pe pământ, deci ce rost ar mai avea avea sa rămână in picioare aceasta casa?
    Acel inedit al titlului ar fi putut rezulta din faptul poate ca ar fi fost o casa făcută din jeleu sau mai inginereasc spus din cauciuc ca sa nu poată fi distrusă de modificările scoartei terestre.
    Dar cum nu despre asta era vorba nici măcar in articol eu iti sugerez Adela ca data viitoare sa punctezi in titlu faptul ca e o deosebit de frumoasa casa ECO dar nici pe departe o alta Aberație jurnalistica fabricata in România

  61. ionut spune:

    da este o constructie deosebita am avut placerea sa lucrez la ambele case

  62. UMBRA spune:

    Detin o casa „ECO”…construita in 1976…din chirpici(balega,pleava de grau si lut)…..beleaua este ca supermarketul este la 50 de kilometrii,iar un mall….la peste 200 de kilometrii.Apa o cari din fantana de la 1 Km….iar nevoile le faci pe unde apuci…… Pret 100.000 euro….pentru aia cu fite si cam 100 euro pentru aia normali la cap…. :))

  63. […] Casa bordei de la Olanesti. Rezistă la cutremur de 10 grade pe scara Richter […]

  64. alex spune:

    Ca inginer constructor titlul acestui articol este penibil. In primul rand niciun inginer constructor nu ar dimensiona o cladire la asa grad anti seismic pentru ca asa ceva este de neconceput, imposibil de atins. Un cutremur de 10 grade ar deplasa buncarul cu tot cu fundatie probabil. Nici centralele atomice nu se dimensioneaza la asemenea cutremur. In al doilea rand cladirile nu se dimensioneaza la magnitudinea unui cutremur ci la acceleratiile pe care acestea le produce, nu intru in detalii. Probabil inginerul respectiv a facut misto de beneficiar si i-a spus ca rezista si la cutremur de 10. Mult cancan.

  65. […] Ilescu şi-a construit o casă din pământ, scrie adelaparvu.ro. Și pentru că și-a dorit o casă bordei, unde să și-o facă, în București? N-avea cum. Mult […]

  66. […] Casa bordei de la Olanesti. Rezistă la cutremur de 10 grade pe scara Richter | Adela Pârvu – jur… […]

  67. […] Casa bordei de la Olanesti. Rezistă la cutremur de 10 grade pe scara Richter | Adela Pârvu – jur… […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *