adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (9)

Mi-au plăcut modelele acestea de case pentru că sunt normale, la dimensiuni rezonabile și arată foarte bine! Desigur că mi-au făcut cu ochiul și fațadele colorate și micile grădini din jurul lor, dar deh, eu vroiam să atrag atenția asupra proporților. Uite, sunt case simple, fără nu-știu-câte etaje, ci maximum o mandardă.  Zău că n-ai avea nevoie de mai mult spațiu (în jur de 150 mp) pentru tine și copii tăi, iar dacă te gândești și la bătrâneți ai în vedere că e un mare avantaj să ai un singur etaj, să nu mai trebuiască să urci scări interioare și să poți avea acces ușor peste tot, chiar dacă nu te vor mai șine picioarele. Așa că dacă te gândești să-ți faci o casă, poți începe să te inspiri de aici cu modelele acestea pe care le produc cei de la Fjoborg Haus din Germania.

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (3)

Da, așa cum poate ți-ai dat seama după finisajul fațadelor, sunt case din lemn, dar sistemul lor e diferit față de ceea ce ai să găsești la noi. Pereții sunt realizați în fabrică, cu toată izolația termică inclusă și traseele pentru instalații, iar pe șantier toată casa se asamblează ca într-un joc de lego. Uite, ca să-ți faci o idee despre cum decurg lucrurile pe șantier ți-am postat mai jos și un filmuțel ca să vezi etapele și cât de frumos merge totul. De asemenea, ți-am salvat și câteva planuri de case cât să poți aprecia numărul necesar și dimensiunile normale pentru camerele de la interior. Și dacă vrei să afli mai multe, intră pe site-ul firmei germane fjorborg-haus.de unde ai să găsești mai multe modele. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (5)

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (4)

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (2)

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (10)

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (1)

adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (8)


adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (6)


adelaparvu.com despre Fjoborg Haus (7)
Sursa foto: Fjoborg Haus


Join the conversation! 5 Comments

  1. Buna seara. Foarte dragute casutele dar, in prima parte ai strecurat o greseala, scuzabila. La batranete ( eu vad ca deja de pe la 50 de ani se cam aplica regula), este suficient parterul, pentru prieteni si eventual pentru nepoti pastrezi mansarda sau etajul. copii dupa ce cresc nu se mai intorc decat in concediu. Un arhitect bun se poate inspira din aceste modele minunate si ce ma incanta este prelungirea imaginara a livingului cu terasa si gradina. Totu-i gandit ca un intreg intre natura imblanzita din casa si cea originala din spatiul verde. Minunat. Sper ca nu te-am plictisit cu comentariile dar imi face placere sa citesc acest blog si, daca tot intru in casa ta, macar buna ziua sa dau si sa multumesc pentru informatie. Inainte asa era frumos acum nu stiu cum se mai poarta chestia cu politetea si recunostinta. Weekend cu multe bucurii.

    Reply
  2. Mi-ar fi placut sa stiu lucruri de felul asta mai demult… Acum, trebuie sa o iau de unde am ajuns. Adica la placarea fatadei, pentru care cred ca cea mai ieftina solutie este sidingul din PVC, daca ai putea sa ma ajuti cu o astfel de informatie, mai exact o firma serioasa. Pe internet am gasit acest produs in anumite lanturi de magazine gen “casa si gradina” si la unele firme, cu mentiunea ca toate aduc aceeasi gama de culori, destul de saraca si.toate foarte deschise. Iar eu caut un verde inchis, sa-mi fie rusine! Plus ca la fiecare trebuie sa scrii sa obtii niste preturi, inclusiv manopera. Poate pana ma apuc de treaba, gasesc si ceea ce caut. Pana atunci, o sa te tot vizitez! Pe blog, fireste. :)

    Reply
  3. Aceasta firma Germana are reprezentanta si in Romania?

    Reply

Care e părerea ta?

Category

Coltul preferat, Idei pentru acasa, Imi place, Nou lansate

Tags

, , , , , , ,