adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

In Designeri si Arhitecti, Romania Mea

Avem designeri talentați și o dovedesc cu expoziția „limited edition, romanian design”, prima organizată de grupul CID

Designerii români s-au enervat la nervii lor și și-au spus că trebuie să iasă la rampă ca să arate ce pot crea pentru noi. Și în loc să stea fiecare prin atelierul sau biroul lui și să chinuiască individual ca să se facă remarcat prin expoziții personale, Constantin Alupoaei și Dragoș Dogaru i-au provocat să-și reunească forțele. S-au strâns într-un grup ales pe sprânceană pentru o primă expoziție de referință. Da, s-au constituit într-un grup de elită, grup care primește în continuare membri, doar că asta se întâmplă pe criterii clare. Și grupul cu pricina, că nu-i pot spune asociație profesională, deși mie asta mi se pare că este, se numește CID – adică Colaborare și Inovație în Design. Iar expoziția la care am mers cu bucurie alături de alte 300 de persoane prezente la vernisaj vei vedea creațiilor lor care au avut o temă clară – obiecte de design românesc în culoarea anului 2014 (care este Pantone Radiant Orchid).

La vernisajul expozitiei, Foto Bogdan Carstina

Designerii grupul CID

Designerii grupul CID

Acum hai să-ți explic de ce e important designul și în special designul românesc. Te invit să mergi până pe 10 aprilie, între orele 10-18, la expoziția de la Galeria 15 Design Hanul cu Tei (din Centrul Vechi) și să vezi piesele lor. De ce? Pentru că din imagini tu vezi doar niște produse. Dar te-ai gândit câtă muncă este în spate? Și de ce este depusă munca asta? Pentru că obiectele pe care le folosim zi de zi ne influențează starea de spirit, prin funcționalitatea și estetica lor. Designerii asta încearcă să facă – să creeze obiecte care ne fac viața mai ușoară, dar care să arate și bine. Și dacă mai sunt și creații 100% românești nu-i așa că te-ai simți mai bine? Pentru că da, se poate să ne bucurăm de obiecte faine create de ai noștri. Și asta chiar e un motiv de mândrie!

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

Uite, dacă îți dorești un obiect unicat sau mai special pentru casa ta, poți apela la unul dintre designerii din grupul CID. Și nu doar pentru piese mici, căci mulți dintre ei fac și amenajări interioare. Iar dacă ai firmă de producție, de la mobilă, corpuri de iluminat, textile sau obiecte de uz curent, chiar accesorii sau bijuterii nu ezita să-i contactezi pentru a lansa împreună cu ei colecții 100% făcute în România. Avem designeri talentați, iar faptul că cel mai cunoscut institut al managementului culorii din lume, adică Pantone, i-a sprijit pentru această expoziție, este o dovadă cum nu se poate mai clară. Pentru că cei de la Pantone nu se încurcă cu orișicine. Nu, sunt foarte riguroși, dar la ai noștri au găsit ceea ce orice companie își dorește – Colaborare și Inovație în Design. Te-ai prins, nu? De aia și-au spus grupul CID pentru că asta vor să facă și sunt sigură că vor reuși cu brio. Felicitările mele tuturor designerilor! Uite aici găsești detalii despre expoziție pe pagina de Facebook/Galeria15Hanul cu Tei. Sper să ajungi să o vizitezi și nu uita să-ți spui părerea despre obiecte!

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

Constantin Alupoaei, Alexandra Ungurelu si Dragos Dogaru

Uite o poseta care-mi place creata de Irina Florea, iar in stanga vezi corpurile de iluminat semnate Dragos Dogaru si fotoliul puf creat de Alina Rizescu si Bogdan Stefanescu

Designeri si arhitecti sotii Vlad si Dana Bostina

M-am pozat in fata lampii Bull Light creata de Constantin Alupoaei

Constantin Alupoaei si Dragos Dogaru cei care au starnit grupul CID la fapte

M-a pozat si eu intre Constantin Alupoaei si Dragos Dogaru

Alaturi de arh. Cristina Serban (alias Se Cris)

Alaturi de arh. Cristina Serban (alias Se Cris)

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

adelaparvu.com despre despre expozitia CID, Limited Edition Romanian Design, Pantone Radiant Orchid 2014

10 raspunsuri pentru Avem designeri talentați și o dovedesc cu expoziția „limited edition, romanian design”, prima organizată de grupul CID

  1. Mrs. Mona spune:

    ce intiativa laudabila. Romanian este intotdeauna cu Majuscula. 😉 Stiu …ca este doar un touch de designer dar faptul ca in Engleza numele unui popor este cu majuscula arata cum Omul sfinteste locul si bineinteles ….Banul il binecuvanteaza. Acum glumesc. 1/2 😉 Imi place ceasul cu cuc al lui Mihnea / Mult Noroc tututor Designerilor Romani 😉

  2. mimi spune:

    Lampile sunt geniale!

  3. Magda spune:

    Frumos, dar ce ziceti de cursanta mea talentata: http://glil.wordpress.com/

  4. Andreea spune:

    Andreea

    Adela, cine semneaza pernele cu cerbi? Multumesc mult

Lasă un răspuns la Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *