Mobila veche transformata de designerii de la Valdecor

In Cum sa..., Design Interior, Romania Mea

Cum amenajezi casa cu bun gust și buget mic? Urmezi trei pași: visul, planul și implementarea

Cum îmi pot amenaja cu bani puțini și cum pot amenaja cu bun gust?Sunt cele mai frecvente întrebări la care răspunsurile n-au cum să fie bătute în cuie. Și da, la aceste întrebări am căutat răspunsurile pentru a le expune mai apoi pe 29 martie 2014 la Sun Plaza, unde am avut plăcerea să întâlnesc circa 150 de oameni pasionați de amenajări și care s-au înscris la seminarul gratuit organizat la Sun Plaza. Am vorbit ceva vreme, ne-am și distrat, am și aflat unii de la alți lucruri interesante. Cert este că mi-a făcut mare plăcere și mi-aș dori să mai am parte de asemenea întâlniri. Dar pentru cei care nu au fost acolo, m-am gândit că n-ar strica să fac un rezumat la ceea ce am discutat.

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Din timpul seminarului de la Sun Plaza, 29 martie 2014

Hai să începem să lămurim niște lucruri simple: ce înseamnă bun gust? și ce înseamnă buget mic? Bun gust înseamnă armonia care îți place ție. Dar ce-ți place? Ei bine la această întrebare foarte puțini oameni reușesc să răspundă pentru că ei au impresia că le place tot. Așa că am să te ajut să identifici ce-ți place și cum să pui asta în ordine. Uite, PRIMUL PAS este să-ți faci un panou al dorințelor în ceea ce privește casa ta. Iei o bucată de carton sau, dacă ești mai priceput cu calculatorul, selectezi imaginile online și le așezi într-un document power point, pe un singur slide. Dar trebuie să te limitezi la maximum 10 imagini. Când faci asta, vei realiza care sunt în armonie și care nu. Cum? Pentru că pur și simplu vezi! Compari și asortezi imaginile între ele, deci e ceva concret. Nu e ca și cum ai compara cu ceva ce îți aduci aminte, ci faci concret asta.

Model de panou cu idei

Model de panou cu idei pentru living

Model de panou cu idei pentru o camera

Model de panou cu idei pentru o camera

După ce și-ai terminat panoul cu idei, panou în care ar fi ideal să fie implicat și soțul tău și copii tăi, dacă ai familie, te gândești cum ai putea implementa visul vostru acasă. Și pornești de la ceea ce ai deja. Te uiți în jur și începi să privești lucrurile cu alți ochi. Dacă ar fi să schimbi culoarea bibliotecii? Dar dacă ai schimba husa canapelei? Sau poate doar lustra și perdelele? Ideea acestui panou este că te ajuta pentru următorul pas important în amenajarea unei case: PLANUL!

Model de panou cu idei

Model de panou cu idei

Model de panou cu idei

Model de panou cu idei

Da, foarte mulți oameni ajung să cheltuiească mult mai mult decât ar fi necesar doar pentru că nu au un plan de bătaie. Merg pe premisa lasă că văd eu ce găsesc. Dar cum să găsești dacă nu știi ce vrei să găsești? E ca și la mâncare. Nu poți să mergi de acasă și să spui lasă că văd eu ce cumpăr pentru cină, ci  mergi hotarât că vrei să gătești spre exemplu paste si atunci știi că ai nevoie de paste, sos de paste și parmezan sau brânză etc. Dacă nu ai un plan vei ajunge în magazin vei cumpăra toate nimicurile care-ți fac cu ochiul, vei cheltui mult, vei pierde mult timp și odată ajuns acasă vei constata că n-ai luat exact ce îți trebuia.

Mic mobilier transformat si decorat

Mic mobilier transformat si decorat

Un seratr vechi si manere vechi pot fi transformate intr-un loc pentru bijuterii

Un seratr vechi si manere vechi pot fi transformate intr-un loc pentru bijuterii

Deci, PASUL DOI: PLANUL. De unde începi planul de amenajare a unei case? Dacă te gândești cum făceai când erai copil și desenai o casă, adu-ți aminte că înainte de toate creionai ceea ce era fix – zidurile, acoperișurile, geamul, ușa, după care începeai să colorezi, să faci ghivece cu flori la fereastră și să mai pui copaci și iarbă în jur. Ei bine, exact așa e și cu amenajarea casei – există trei planuri dacă vrei: 1 PLANUL A CEEA CE NU SE VEDE, 2. PLANUL A CEEA CE SE VEDE, 3.PLANUL A CEEA CE NU TREBUIE SĂ SE VADĂ

Poti masca lucrurile intr-o casa folosind textile.  Vezi fata de masa, cuvertura

Poti masca lucrurile intr-o casa folosind textile. Vezi fata de masa, cuvertura

Hai să le luăm pe rând – 1. Ce nu se vede? Păi tot ce înseamnă instalații – electrică, termică, sanitară. Da, aceste lucruri sunt foarte importante. Așa că dacă vrei să-ți reamenajezi casa și aceste lucruri nu sunt puse la punct, contează să începi cu ele. Costă? Da! Costă, dar dacă nu le ai în regulă vei plăti mult mai mult de-a lungul timpului. De ce? Numai gândește-te cum ar fi, Doamne ferește, să te trezești cu mașina de spălat avariată de la siguranța  sau că nu mai poți folosi frigiderul sau când bagi aspiratorul în priză îți sare siguranța în locuință. Nu mai spun de faptul că de la probleme de genul acesta se poate isca un incediu. Instalația sanitară? Păi dacă nu e în regulă și îți inunzi casa ori vecinii nu trebuie să suporți reparațiile? Ba da! La fel și în cazul centralei termice sau a caloriferelor.

In loc de usi pot avea perdelute

In loc de usi pot avea perdelute

2. Ceea ce se vede sunt dotările, finisajele, mobila și decorațiunile. Ei bine, la dotări e bine să alegi lucruri de calitate, care au garanție, service pe o perioadă mai lungă de timp. Și da, pentru asta e bine să te documentezi pentru că tâmplăria nu vrei s-o mai schimbi niciodată ori ușa de la intrare. Și bănuiesc că nici ușile interioare. Sau o plită, cuptor, chiuvetă, cadă, calorifere, aer condiționat etc nu e tocmai ce ți-ai dori să schimbi după cinci ani . Nu, lucrurile astea trebuie să fie în regulă.

Mobila veche transformata de designerii de la Valdecor

Mobila veche transformata de designerii de la Valdecor

La finisaje trebuie să te gândești pe funcțiuni. Bucătăria și baia e bine să aibă plăci ceramice ca să le poți curăța ușor și să n-ai probleme cu igrasia. Dar aici poți face economii. Cum? Prin alegerea unor finisaje neutre și care să acopere ceea ce este necesar. Nu e musai să-ți îmbraci pereții de sus până jos, dar e foarte bine dacă pereții din zona unde inevitabil se stropește sunt acoperiți. De asemenea, pardoseala merită să fie în regulă și bine făcută, dar alege finisaje neutre, fără luciu sau model complicat. Când banii sunt calculați soluțiile cele mai bune sunt cele simple. Altfel te trezești că ești limitat la capitolul asortări.

Finisaje simple

Finisaje simple

Finisaje simple

Finisaje simple

Mobila, aici poți face economii, dar sunt câteva lucruri de bază în opinia mea: canapeaua, scaunele de birou (al tău și al copiilor) și salteaua. De ce? Pentru că sunt cele mai des folosite piese de mobilier și cele care au impact major asupra sănătății noastre. Dacă nu stai ca lumea pe canapea după o zi istovitoare la lucru, ești iritat, dacă scaunul de birou nu e în regulă copilul obosește, nu se mai concentrează, iar dacă nu te poți odihni, ei bine, ești ca și un butoi de nervi gata să explodeze din orice. Decorațiunile? Ei bine ele te ajută să transformi percepția asupra casei tale.

Decoratiunile schmiba atmosfera, la fel si tapiteria mobilei, dar in dormitor alteaua conteaza

Decoratiunile schmiba atmosfera, la fel si tapiteria mobilei, dar in dormitor alteaua conteaza

Ceea ce nu trebuie să se vadă se referă de fapt și de drept la spațiile de depozitare dintr-o casă, absolut esențiale. N-ai vrea să se vadă hainele sau lenjeria de pat, nu? Sau toate cele pe care le folosești la curățenie. Sau toate oalele și cratițele sau mai știu ce altceva. Aici poți face economii, dar la fel, depinde ce prețenții ai. Uite, spre exemplu, un dulap mare de haine poate fi organizat excelent cu piese cumpărate individual, dar poți face economie importantă de bani dacă renunți la uși. Poți folosi o draperie. La fel poți proceda și în holul mic unde ai eventual mașina de spălat sau găleta, mopul și aspiratorul.

Idee de dressing cu perdea

Idee de dressing cu perdea

Idee de dressing cu perdea

Idee de dressing cu perdea

Asta fiind spuse trebuie reținute următoarele: merită să investești în ceea ce nu se vede, în câteva piese care se văd și poți face economie în privința finisajelor, dacă le alegi pentru suprafețe absolut necesare a fi protejate, a mobilei pentru că poți transforma sau utiliza lucruri simple ori ingenioase.

PLANUL unei case, după ce ai stabilit straturile locuinței, merge mai apoi în amănunt și se referă la dimensiunile spațiilor, modul de organizare al obiectelor și alegerea culorilor pentru întregul ansamblu. Ei bine, aici s-ar putea să fie copleșitor pentru tine așa că poți aborda problema din trei puncte de vedere: 1.Apelezi la un designer care face treaba asta pentru tine, 2.Apelezi la consultața unui designer doar pentru plan și sugestii, 3.Faci totul singur, dar trebuie să fii îngăduitor cu tine.

Piese de mobila simple

Piese de mobila simple

De ce ai apela la un designer? Pentru că așa cum mergi la dentist pentru probleme de sănătate sau la un avocat pentru probleme juridice ori la un contabil pentru cele legate de bani, așa merită să apelezi și la un designer. Este meseria lui, i-a intrat în reflex să se gândească la tot ce ți-am spus eu, s-au lovit deja de probleme cu meșterii și știe să aleagă o echipă bună, a bătut magazinele și știe de unde poate cumpăra sau comanda pentru tine la prețuri bune.

Cum poți proceda cu un designer? Îi spui un buget, îi arăți sau faci cu el panoul tău de idei și, dacă bateți palma, faci un contract prin care stabiliți fiecare ce face și cum (el cu treaba, tu cu banul). Sau poți să apelezi doar pentru o consultație, ca la notar dacă vrei, când te duci o dată pentru a rezolva o treabă, îi plătești onorariul, dar el îți spune ce să faci. Ori îl poți angaja doar pentru proiect pe care să ți-l facă cu toate cele, iar tu să-l urmează să-l implementezi (asta ar fi ca un tratament prescrisc de doctor).

Piese de mobilier transformate si decor realizat prin decoratiuni textile

Piese de mobilier transformate si decor realizat prin decoratiuni textile

Când e să faci totul singur ești pe cale să înveți o altă meserie, ca atare va fi dificil, dar nu imposibil. Pornești de la dimensiunile spațiilor, apoi ai grijă să vezi cum se deschid ferestrele și ușile și apoi începi să pui în plan, conform măsurătorilor, lucrurile de care ai nevoie, dotări, mobilă. La final de tot lași decorațiunile. Dar după ce-ți faci planul, ai grijă să apelezi la firme care îți oferă și servicii. Uite, spre exemplu dacă vrei mobilă, asigură-te că firma ți-o și transportă și ți-o și montează în banii respectivi pentru că altfel te trezești cu costuri suplimentare. Sau meșterii care-ți vin la lucru te ajută și cu ordinea la final ca să nu te trezești că ai probleme cu cei de la firma de colectare a deșeurilor sau că o să-ți ia timp și o să-ți mănânci nervii cu curățenia.

Mobila veche poate fi vopsita si reasezata pentru a obtine un nou ambient

Mobila veche poate fi vopsita si reasezata pentru a obtine un nou ambient

Și fii atent la service, garanție! Cere referințe înainte de la o firmă sau meșteri. Cere să vezi altă lucrare sau să-ți dea recomandările din partea altor oameni și sună-i, întreabă-i. De ce? Nu doar pentru verificare, dar afli lucruri importante de la alții care au trecut prin experiența care te așteptă și pe tine. Folosește-te și de social media, de Facebook, de bloguri și intră în conversație cu alții care crezi că te-ar putea ajuta. Economisești timp, dar mai ales afli ponturi.

adelaparvu.com despre cum amenajezi casa cu bun gust si bani putini (19)

De fapt aici ți-am spus mai mult despre implementare, așa că e cazul să fac un mic rezumat ca să mai punctez o dată chestiunile importante. Ăștia sunt pașii: VISUL – PLANUL – IMPLEMENTAREA. Dacă știi cum arată VISUL tău poți să-ți faci un PLAN care te ajută să ajungi la IMPLEMENTARE. Planul îți este util la implementare pentru că vei știi ce ai nevoie, dar mai ales ce cauți! Acum, UNDE cauți obiectele necesare? 1.Primul pas este să identifici lucrurile din casă pe care vrei să le păstrezi, 2.Identifică obiectele care pot fi transformate, 3.Identifică o cale prin care reașezarea obiectelor și mobilieri din casă îți poate transforma ambientul, 4.Vânează perioadele extrasezon și cele de reduceri (în ianuarie și februarie sunt cele mai mari reduceri), 5. Cumpără de la care produc în țară, căci economisești dacă nu bani, măcar timp de livrare și montaj. Sper că nu ți-am făcut capul pătrat și că sfaturile astea o să-ți prindă bine! Mai jos o cameră de zi la bloc înainte și după reamenajare, așa, pentru inspirație 🙂

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

Inainte de reamenajare

Inainte de reamenajare

Inainte de reamenajare

Inainte de reamenajare

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

Dupa reamenajare

45 Responses to Cum amenajezi casa cu bun gust și buget mic? Urmezi trei pași: visul, planul și implementarea

  1. criss spune:

    Buna Adela,

    imi doresc un ceas de perete sau o oglinda mai bine in forma de soare, crezi ca am putea gasi asa ceva prin Romania sau imprejurimi ? Bineinteles la un pret calitate de bun simt, nu exagerat cum am intilnit la mobexpert …

  2. Iulia S. spune:

    Multumesc frumos pentru articolul acesta! Mi-a parut rau ca nu am putut veni la Sun Plaza, e un subiect care ma preocupa in acest moment…

  3. Cornelia spune:

    Minunat articol. Sunt adepta organizarii si a planificarii in tot ce fac.
    As fi interesata si de un articol de acest gen pentru amenajarea unei gradini cu flori si pomi in fata si in spatele unei case noi.
    Terenul impreuna cu casa este de 600mp in orasul Sibiu.
    Multumesc pentru tot

  4. Cora spune:

    „…ce-ți place? Ei bine la această întrebare foarte puțini oameni reușesc să răspundă pentru că ei au impresia că le place tot” – bine zis! mie mi-a placut articolul tocmai pentru ca nu sunt o persoana f organizata si parca imi plac prea multe! 🙂

  5. Mrs. Mona spune:

    atatea si atatea IDEI MINUNATE. MULTUMESC Adela 😉

  6. Andreea spune:

    Buna,
    Stiti cumva unde pot gasi un ceas mare de perete, asa cum este cel din poza cu „Finisaje simple 1”?

    Multumesc:)

  7. daniela spune:

    superb!!

  8. cosareanu didica spune:

    ii foarte frumos as vrea si eu un ajutor de idei pt. amenajare o bucatarie veche

  9. Andreea spune:

    Este super frumos! Mi-a placut cum ai folosit dulapul pentru lemne.Pot sa spun ca ai niste idei geniale.

  10. Lacramioara spune:

    Buna Adela,

    Vreau sa-mi renovez apartamentul si in calatoriile mele pe net am gasit zilele trecute un finisaj interior ecologic care se numeste Silk Plaster. Spune-mi, te rog, parerea ta despre materialul asta. Multumesc!

  11. Paul spune:

    Lucrez de cativa ani in domeniul produselor de tip vopseluri decorative, vopseluri lavabile speciale, accesorii care necesita atentie la aplicare si intretinere, imi plac mult ideile tale, am incercat sa pun si eu cateva idei de decorare pe blogul meu, ideile se bazeaza cel mai mult pe ceea ce cunosc adica vopseluri decorative de tip Tattoo http://www.stirila.com/constructii/redecorarea-camerei

  12. Marius spune:

    Noi am alocat un buget foarte mic pentru amenajarea locuinței noastre și chiar ne-a reușit! Am apelat la mici trucuri, cum ar fi tablourile, lenjeriile colorate, covoare de diferite culori și așa mai departe..

Lasă un răspuns la cosareanu didica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *