Foto Brave Lemming via flickr

In Eseuri si idei altfel, Gradina, Legume, fructe, plante aromatice

VIDEO. Semințele Libertății. Ai grijă ce semințe cultivi în grădina ta sau pe pământurile de la țară!

Am văzut acest documentar și am simțit nevoia să-ți spun și ție despre el. De ce? Pentru că vei prețui mult mai mult munca celor de la țară, a celor care muncesc pământurile fără pesticide, a celor care au grijă de semințele autohtone. Da, să nu-i mai luăm în derâdere nici pe cei care se zbat să facă agricultură la scară mică, să facă agricultură așa cum au învățat din moși strămoși sau pe cei care fac agricultură eco, organică, cum vrei să-i spui. N-am știut, dar am aflat din acest documentar Semințele libertății, în lectura lui Eduard Vijulie, cât de dăunător este să folosim în grădinile noastre și pe terenurile noastre agricole semințe modificate genetic sau unele noi, fără să verificăm proveniența lor.

Nu m-aș fi gândit niciodată cât de importante sunt semințele, dar după ce am văzut acest film am realizat că de seminețele sănătoase depind plantele din care ne hrănim noi, plantele din care se hrănesc și animalele, deci oricum ai lua-o de semințe depindem noi. Și am mai învățat un lucru din acest documentar: că trebuie să încurajăm producția locală, a micilor fermieri care nu folosesc pesticide, așa cum e și Claudiu Ivașcul cu Verde Bun de la Iași. Sunt sigură că sunt mai mulți astfel de mici fermieri la noi, așa că poți posta la comentarii link-ul către ei pentru ca să aflăm și noi. Ai răbdare și vizionează cele 30 de minute ale materialului video de mai jos. Și pentru cei interesați merită să intre și pe www.seedsoffreedom.info unde vor găsi materiale traduse în limba română. Sper să te inspire și pe tine!

6 raspunsuri pentru VIDEO. Semințele Libertății. Ai grijă ce semințe cultivi în grădina ta sau pe pământurile de la țară!

  1. Cata Lin spune:

    In Romania este in derulare un program independent de reinviere a soiurilor romanesti, din pacate nu se face mare tam-tam, nu face rating cultivarea de legume. Prin acest program se dau gratuit pachete de seminte celor ce doresc sa cultive legume, se colecteaza si se inmultesc semintele etc – detalii: http://www.ecoruralis.ro/web/ro/Programe_si_Activitati/Seminte_Traditionale/

  2. Ionut spune:

    Iubiti natura si naturalul, asta arata ca va iubiti pe voi si ca va pasa 😉

Lasă un răspuns la Ionut Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *