KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley

In Pensiuni, Romania Mea

No, c-o venit un englez să facă hotel la țară în case tradiționale din Maramu

Ce mi-a plăcut locul acesta! Îi mulțumesc mult Ionelei Bîndilă, căci datorită ei am aflat despre el. Știi că de curând ți-am scris despre casele restaurate din Breb. Și ce să vezi? Nu doar că merită să mergi să le vezi, dar în Breb ai și unde să te cazezi. Da, ai un loc perfect, două case tradiționale dotate cu bucătărie și baie, un proiect pus la punct de englezul Duncan Ridgley. Cum de a ajuns un englez în Maramureș? Ha, păi e o poveste pe cinste, pe care o poți afla cu toate amănunte chiar de la el când te duci acolo, căci omul s-a mutat cu tot cu soție și cei trei copii în Maramu.

Casa Veche Breb, Village Hotel Breb

Casa Veche Breb, Village Hotel Breb

A muncit cinci ani de zile ca să finalizeze acest proiect, dar Duncan spune că în acest timp s-a împărțit între Egipt și România. Înainte de asta a lucrat lucrat ca fotograf, mai exact paparazzo în Londra, dar fiind călător împătimit, la un moment dat i s-a pus pata și și-a dat demisia. A văzut nenumărate locuri și de fiecare dată își imagina cum ar fi fost să trăiască liniștit într-unul din ele. Așa a descoperit și Maramureșul, locul ăsta din Breb și s-a hotarât să-și schimbe viața. Recunoaște că a fost inspirat de Prințul Charles despre care s-a auzit în Anglia că are casă de vacanță în Transilvania. Așa că i-a călcat pe urme, dar a urcat mai sus pe hartă de-a ajuns în Maramureș. Duncan spune că a mai cumpărat teren la noi în țară, are unul de vânzare lângă Piatra Craiului, dar cele două case denumite The Village Hotel Breb nici nu-i dă prin minte să le vândă, că-i sunt tare dragi și a muncit din greu pentru ele.

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (1)

Ciudat însă că cei mai mulți oaspeți care vin să se cazeze aici în Casa Mică și Casa Veche sunt străini, deși prețurile pentru români sunt foarte accesibile. Mai mult decât atât sunt o grămadă de locuri de vizitat, căci Breb se află în zona istorică a Maramureșului, e aproape și de Sighet, dar și de Săpânța, ai în drum și mănăstiri și muzee etnografice, ca să nu mai spun de peisaje și oameni prietenoși. Duncan nu pierde nicio ocazie să fotografieze locurile astea de vis și să se împrietenească cu localnicii, cărora le trece pragurile caselor și imortalizează în imagini casele tradiționale care mai există încă. Are de gând să publice cărți, dar încă mai negociază cu editurile. Până atunci ai să găsești fotografiile lui pe pagina de Facebook. Omul ăsta chiar iubește Maramureșul!

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (9)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (10)

Pe lângă faptul că poți merge aici în cuplu, cu familia și prietenii, locul e excelent și pentru team buildinguri, căci, pe lângă mâncarea făcută exclusiv din ingredinte de la țară, sau cum li se spune acum organice, și țuica-i de casă. Și la un pahar, hai zece, că sunt mici, sigur team buildingul va fi unul memorabil. Duncan a învățat românește, vorbește foarte bine și înțelege tot. În sezonul rece merge în Egipt unde are un loc similar ca acesta, dar din primăvară până-n toamnă e în Maramureș. Mi-au plăcut tare mult cum sunt amenajate casele pentru că au fost păstrate excelent în spirit tradițional. Merită să mergi acolo nu numai ca să te bucuri de o vacanță relaxantă, dar și să vezi cum poți trăi într-o astfel de construcție, care uite, e modernizată și are bucătărie dotată cu ce-i trebuie și wc-ul în casă.

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (6)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (16)

Să știi că Duncan Ridgley, poate fără să-și dea seama, ne oferă clar un exemplu despre cum ar merita să fie promovat și conceput turismul rustic la noi în țară. Omul acesta apreciază calitatea timpului, a aerului, a mâncării sănătoase și ospitalitatea oamenilor. Nu s-a oprit la la casele astea, ci mai are de gând să construiască și altele, unele de chirpici (cob house). El ne arată și cât de important este să ne păstrăm arhitectura tradițională, căci asta atrage oaspeții din străinătate. Dacă ai o casă veche tradițională, gândește-te bine înainte să o dărâmi, căci uite, într-o curte mică îți poți amenaja o pensiune rustică, așa cum a făcut Duncan. Aici ai pagina de Facebook a Hotelul de la Țară din Breb (The Village Hotel Breb) și aici site-ul lui Duncan somewheredifferent.com unde ai să găsești toate propunerile și ofertele lui. Bravo lui pentru acest proiect din Maramu. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (15)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (7)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (12)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (8)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (14)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (11)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (13)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (3)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (5)

adelaparvu.com despre Casa Veche Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (4)

Casa Mică se află în aceeași curte, dar este diferită de cea pe care ai văzut-o până acum, dar amenajată tot în stil rustic tradițional. Iat-o mai jos în imagini.

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (7)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (11)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (8)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (1)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (2)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (4)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (9)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (6)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (3)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (10)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (14)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (13)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley (12)

adelaparvu.com despre Casa Mica Breb, Village Hotel Breb, Romania, foto Duncan Ridgley

34 Responses to No, c-o venit un englez să facă hotel la țară în case tradiționale din Maramu

  1. Ana spune:

    Superb! Este o dorința a sufletului meu sa mă pot bucura si eu de o asemenea casa vie!

  2. Cristi spune:

    Superb! Am ramas MUT! Si eu imi doresc o casuta mica si rustica.

  3. Luiza-Maria spune:

    Superb! Vad ca este un cliseu, dar atat mai pot spune. Am ajuns ca din marile orase sa vedem adevaratul lux … ,,acasa”, la ,,tara” noastra unde sanatatea, in adevaratul sens al cuvantului, … aproape ca se vede, se respira …

  4. Ingrid spune:

    Destept baiat! Face treaba buna si ne promoveaza frumos tara…

  5. cornel spune:

    Pai mioriticii nu vin acolo pentru ca nu au wi-fi pentru smartfoane si laptoape. Si apoi nu este vizibil locul pentru gratar si pentru tinut berea la rece. Si manelele de unde sa rasune?

  6. Oana Cristina spune:

    Incredibil de frumos. Avem de unde lua exemplu pentru antreprenoriat in domeniul turismului rustic!

  7. E pacat ca altii stiu cum sa valorifice ceea ce noi avem, pentru ca ei si-au pierdut aceasta identitate. Dar noi din pacate nu facem nimic (sau aproape nimic) in directia asta, nestiind sa apreciem ce e sub nasul nostru. Uneori poate fii asa de simplu…

    • Adela Parvu spune:

      Daniel, daca bloggerii si jurnalistii ca mine vor continua sa scrie despre asta, sunt sigura ca in curand se vor destepta si ai nostri. Mai am o gramada de astfel de articole si despre alte zone din tara. Deci am toate motivele sa fiu optimista. Ai sa vezi 🙂

      • Eram la fel de optimist ca tine, sa stii. Am si zis ca o sa tin un blog de turism la un moment dat. Dar mentalitatea nu o vom schimba in Romania, nici eu, nici tu, nici daca o sa fim 1000 sau 10 000. E frumos sa incercam, idealist, poate putin naiv. Stiu ca ti se pare pesimist ce zic eu, nici eu nu credeam asta pana sa revin in tara sa incerc si sa ma lovesc de aceleasi probleme

        • Adela Parvu spune:

          Daniel n-avem cum sa schimbam mentalitatea tuturor, dar tinerii ca noi merita efortul nostru. Si copiii nostri merita efortul nostru. Nu ma mai gandesc la cei care au deja o mentalitate, ci la cei care sunt pe cale sa si-o formeze.

          • Corect, cei care si-o formeaza sunt viitorul. Dar si ei sunt influentati de anturaj de cine e in jurul lor, si de ce vad in viata de zi cu zi. Ar trebui un efort consistent sa schimbi anumite lucruri. Oricum de admirat ca incerci, sper sa si reusesti, sa reusesc si eu pana la urma.

          • Adela Parvu spune:

            Rezultatele nu se vad peste noapte, dar asta nu trebuie sa ne descurajeze. Impreuna clar ca facem treaba! N-am nicio indoiala asupra acestui lucru!

        • madinnaoj spune:

          sint de acord – eu am plecat de 30 de ani si de ori de cite ori ma reintorc, mentalitatea esta aceeasi, neschimbata
          ; sint atiti oameni bogati in Romania dar prefera sa mearga in locuri cu care poate sa se laude si posteaza pe FB – trebuia sa treci prin greutati departe de tara ta si sa treaca ani de-a binelea ca sa fii capabil de apreciat puritatea si splendoarea meleagurilor si a vietii de la tara . . .

    • Ana V. spune:

      Daniel, s-a omis sa aminteasca si de minunatele initiative similare ale localnicilor si nu numai. Vezi casa veche a Marioarei sau pensiunea Breb 418, etc. Din pacate media a promovat doar exemplul dlui Duncan R, fiindca da mai bine. La o simpla cautare pe google, gasim mai multe optiuni de cazare in case vechi, restaurate, detinute de catre satenii din Breb sau romani, din mai multe colturi ale tarii.

  8. cred ca mai sunt multe locuri cu multe case batranesti, neluate in seama de mostenitori, care pot fi cumparate si transformate in adevarate oaze de liniste sufleteasca, asa cum a facut si englezul.

  9. Brindusa spune:

    Ce interesant! Bine de ştiut!

  10. andreea spune:

    Foarte frumos! Asemenea articole ma fac foarte fericita!
    Adela, scrii si in engleza articole despre arhitectura romaneasca si hoteluri traditionale (cum sunt si casele acestea pline de spiritul culturii romanesti si simplitate)? Imi place tare mult cum scrii si despre ce scrii; uneori imi pare rau ca strainii nu pot citi despre arhitectura romaneasca, cultura, si oamenii determinati pe care ii prezinti atat de frumos in articolele tale.

    Te felicit tare mult pentru acest blog! Descopar mereu traditii noi, motive romanesti, oameni care pastreaza proaspata arhitectura si designul romanesc, chiar si atunci cand combina motivele traditionale cu modernitatea.

  11. Adela Rosa spune:

    Astept si eu cu mare interes articolele in limba engleza:) Felicitari pentru idei,perseverenta in a promova valorile romanesti traditionale si puterea de a merge mai departe si schimba lucrurile in bine.

  12. […] și prietenii. Pe lângă această casă parte din Pensiunea Măriuca, tot la Breb găsești și casele englezului care și-a deschis pensiune agroturistică aici, dar și cele două gospodării salvate în urma […]

  13. […] Casele restaurate și modernizate sunt clădiri care pot fi cumpărate și, pentru că proprietarii le folosesc ca și case de vacanță, o bună parte din an sunt nelocuite. Ca atare, familia Bolza a venit cu ideea ca acestea să poată fi închiriate turiștilor care și-ar dori să evadeze în peisajele superbe pictate de numeroși artiști de-a lungul timpului. Acum, opt dintre astfel de proprietăți din cele 25 restaurate până acum sunt deschise oaspeților, iar majoritatea celor care vin sunt pasionați de natură, de echitație și de cultură. Domeniul Castello di Reschio se află la circa o oră de condus cu mașina de orașe încărcate de istorie și artă cum ar fi Assisi, Arezzo, Cortona, Gubbio, Perugia și Siena. În plus, pe domeniu și lângă el pot fi vizitate numeroase situri arheologice. Dar n-ai cum să te plictisești aici, fie că mergi după trufe și ciuperci prin păduri sau alegi excursii cu bicicleta, fie că iei parte la lecțiile de pictură în aer liber sau la cele de călărie. […]

  14. […] și colorate animă ambientul, iar piesele de mobilă din lemn vin să amplifice amprenta unei case de vacanță situată în mediu rural. Draperiile din in sunt nu doar practice, dar devin adevărate tușe de culoare. Ai să vezi […]

  15. […] unde-i așteaptă iepurii, pisicile și câinii lor. Asta pe lângă oameni pasionați de natură, turiști care ajung fiecare cu poveștile lor. Un conac rustic i-aș spune, care sigur îți va da idei dacă-ți place stilul clasic și rustic. […]

  16. Mihai spune:

    Superb.Traind mai simplu ,mai natural,fara griji si treburile cotidiene,moderne,telefon,internet,etc,viata este mai frumoasa,mai putin stresanta si de ce nu mai lunga…

  17. Aber spune:

    Am fost in august anul trecut intr-un loc asemanator: Traditional Casa se cheama, in Bihor, intr-un catun langa comuna Rosia.

  18. Irina Marcovici spune:

    Nemaipomenit, dacă sunt în trecere aş sta vreo două trei zile.

  19. Elena Dascalu spune:

    Pot spune doar ..MINUNAT!! Un vis ce intr-o zi sper sa-l putem realiza.

  20. […] fiica lor, deja mamă și soție a luat hotărârea să se mute aici. Tinerii au fost fermecați de locul acesta din micul sat Plélo și și-au dat seama că nu ar fi singurii. Așa că au transformat totul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *