KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
Foto Sage Ecological Landscapes and Nursery

In Gradina, Legume, fructe, plante aromatice, Sfaturi plante

Lavanda la ghiveci și în grădină. Cum trebuie întreținută pentru a nu o pierde după 4 ani

ing. horticultor Carli Marian, designer florist la Trias

ing. horticultor Carli Marian, designer florist la Trias

Pentru mine a fost uimitor să descopăr culturi de lavandă la noi și să aflu că există mici plantații, care acum însumează circa 5000 de hectare în toată România. Când am scris de Anca Șerpar și a ei cultura de lavandă de la Bondița din județul Cluj postarea de pe Facebook mi-a adus alături și alți cultivatori de la noi. Așa că dacă vrei să cumperi răsaduri sau buchete de lavandă ai să găsești după articolul scris de Carli Marian o listă scurtă cu cei pe care i-am găsit la noi în țară și care cultivă lavandă. Anca Șerpar spunea că ar fi nevoie de o asociație profesională, sper ca ea să fie înființată cât mai curând pentru că asta va fi și în beneficiul nostru, a celor ce iubim această plantă, dar și a celor ce fac diverse produse din lavandă. Până atunci hai să afli câteva informații de bază de la colegul meu de blog.

Foto Glenna Partridge Garden Design

Foto Glenna Partridge Garden Design

Lavanda este un arbust de talie mică cu frunze veșnice, extrem de atractive datorită culorației verde-argintie. Pe aceste frunze argintii în perioada de vară proiectează flori mov (există și variență albe, roz, albastre) ale căror parfum te amețesc de plăcere. Pentru că este o plantă de origine mediteraneană are nevoie de mult soare și de multă căldură, de aceea îți recomand s-o plantezi în cel mai însorit loc al grădinii. Să știi că preferă solul bine drenat, nu foarte bogat în nutrienți, nisipos, calcaros, cel mult argilos. Plantarea lavandei o poți face atâta timp cât solul nu este înghețat, adică din aprilie până toamna târziu în octombrie.

Foto Landscape Slovenia

Foto Landscape Slovenia

Dacă ai o lavandă la ghiveci, ai grijă să beneficieze de un volum suficient de pământ, să fie amplastă într-un loc însorit și să-i lași pământul să se usuce între 2 udări. Să știi că este destul de dificil să menții un timp îndelungat lavanda în casă, cel mai mult îi place în grădină. Pe lângă soare, pământ, nutrieți, are nevoie de curenți de aer.

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania (4)

Un aspect deosebit de important în cultivarea lavandei în grădină ține de regimul de tăiere. Astfel, la fiecare 2-3 ani îți recomand să tunzi tufa de lavandă, la jumătate sau cel puțin la 2/3 din înălțimea sa. Tunderea lavandei este bine s-o faci la sfârșitul lunii august, astfel încât noi lăstari care vor apărea să aibă suficient timp să crească până la venirea frigului. În acest fel tufa va rămâne compactă și va beneficia de o ramificare și o creșterea sănătoasă. Tot datorită tăierilor vei evita și crăparea tulpinii la bază, proces ce apare, în general, după 5-6 ani de la plantare. Fenomen extrem de periculos pentru întreaga plantă, deoarece în perioada de iarnă din cauza expunerii crăpăturilor la ger poate pieri.

Foto BE Landscape Design

Foto BE Landscape Design

Foto Lindal Cedar Homes

Foto Lindal Cedar Homes

Să știi că aplicarea acestui regim de tăiere susținut va permite lavandei să se mențină tânără și în formă compactă mult timp fără să devină prea lemnoasă. Dacă nu ai timp de aceste tăieri și pentru că lavanda nu este un arbust cu o viață îndelungată (sunt și exceptii de exemplare cu vârste de 80 de ani) îți recomand ca o dată la 8 ani să înlocuiești vechiul exemplar cu unul nou, asta ca să nu-ți lipsească niciodată din grădină.

Foto Schmechtig Landscapes

Foto Schmechtig Landscapes

Dacă îți dorești să usuci florile de lavandă, ai grijă să le culegi atunci când sunt colorate, dar nu cu florile complet deschise. Ai grijă să le tai cu tija florală cât mai lungă, să le așezi în buchețele de 40-100 de buc și să le atârni cu capul în jos, la umbră și în locuri bine aerisite. Este cunoscut faptul că dacă ai probleme cu somnul lavanda este un sedativ natural excelent. Iar pe lângă acest aspect, să știi că lavanda mai este folosită și în industria cosmetică în prepararea multor produse, datorită conținutului ridicat în antioxidanți și al parfumului cu efect relaxant. P.S. Să știi că dacă pe noi parfumul lavandei ne relaxează, pe țânțari îi stresează maxim! Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

Foto Lear & Mahoney Landscape Associates

Foto Lear & Mahoney Landscape Associates

Dintre cultivatori de lavandă în România cu site-uri proprii (găsești însă mulți și cu pagini de Facebook) vezi lista de mai jos:
Lavanda Lola www.lavanda-lola.ro
Levantica www.levantica.com
Butasi de Lavanda www.butasidelavanda.ro
Lavanda Butași www.lavanda.aaz.ro
Lavanda Oltenia lavandaoltenia.ro

Dacă ai și tu o plantație de lavandă, te invit să-ți postezi linkul la comentarii, astfel încât lumea să știe și de tine. Sau dacă ai cumpărat dintr-un loc de unde ai fost mulțumit, la fel, te invit să pui linkul la comentarii, ca cititorii să știe și opinia ta.

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania (5)

 Foto Inside Out- Interior & Exterior Design

Foto Inside Out- Interior & Exterior Design

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania (3)

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania (2)

Foto Dear Garden Associates

Foto Dear Garden Associates

 

Foto Ron Herman Landscape Architect

Foto Ron Herman Landscape Architect

 Foto David Buergler Architecture

Foto David Buergler Architecture

Foto a Blade of Grass

Foto a Blade of Grass

Foto Dear Garden Associates

Foto Dear Garden Associates

Foto Sage Ecological Landscapes and Nursery

Foto Sage Ecological Landscapes and Nursery

Foto River Valley Landscapes & Pools

Foto River Valley Landscapes & Pools

adelaparvu.com despre lavanda in gradina, lavanda la ghiveci, text Carli Marian, Foto Floradania (1)
Sursa foto: lavanda la ghiveci Floradania

34 Responses to Lavanda la ghiveci și în grădină. Cum trebuie întreținută pentru a nu o pierde după 4 ani

  1. Adela G. spune:

    Planta care aduce movul in gradina , te relaxeaza maxim si tine moliile departe !

  2. Mariana Oancea spune:

    Multumesc Adela pentru articol – te-ai tinut de promisiune- si lui Carli Marian pentru sfaturi! Am sa mai incerc sa o „cultiv” in ghiveci, in balcon.Daca tot n-am sa reusesc nu voi renunta sa o cumpar pentru ca imi place foarte mult.

  3. Magda spune:

    Parca imi citesti gandurile….Am adus seminte din Franta cat aveam gradina, dar nu s-au prins. Am adus din Ungaria planta dar nu a rezistat. Stiam doar ca lavanda are nevoie de mult soare, apa putina, si sol sarac. Acum tocmai s-au ofilit florile lavandei cu flori mari pe care am cumparat-o de o luna. Azi dimineata i-am rupt florile in speranta ca poate vor creste altele, si pe acestea le-am pus la uscat cu destinatia sperietoare de molii. Sper ca daca urmez instructiunile imi va fi recunoscatoare. Cu multumiri Magda

  4. Dan spune:

    Este planta fara care nu imi mai pot imagina o gradina ! Am luat anul trecut 200 de butasi de la Anca Serpar si i-am plantat in Bacau, s-au prins toti si abia astept sa creasca mai mari sa ii replantez „strategic” in jurul casei .
    @Magda : ia legatura cu Anca de la Lavanda Lola, e specialista si inima ei este sigur mov cu aroma de lavanda, iti va da toate informatiile de care ai nevoie, Marfa e testata de mai multi si nu am auzit decat cuvinte de lauda.

    • florentina spune:

      200! asta e deja plantatie! Ma bucur ca sunt asa multi entuziasti ai lavandei in Romania, eu incerc sa o cultiv in Missouri, unde clima nu e ideala, si totusi infloreste, e in sezon acum!

  5. Anca Serpar spune:

    Asa cum a spus si Carli, lavanda este o planta de exterior care iubeste soarele, curentii de aer si o pereche de maini pricepute care sa o tunda.
    Este bine de stiut ptr iubitorii lavandei ca sunt specii care rezista foarte bine la temperaturi scazute (Angustifolia si X Intermedia), specii care rezista nu mai jos de -5 grade (Stoechas sau pedunculata) si specii care sunt sensibile la temp. sub 0 grade (dentata).
    Angustifolia are peste 100 de varietati, diferentele fiind legate de perioada de inflorire, culorile florilor, inaltimea tufei, a spicului…etc si este recunoscuta pentru cel mai de calitate ulei esential.
    La ghiveci planta este hranita si cu nutrienti, diferit fata de planta cultivata in gradina unde ea este in mediul natural si isi gaseste nutrienti in sol.
    Daca planta este cumparata la ghiveci, este posibil ca ea sa fi fost crescuta in sera sii atunci pana se imprieteneste cu noile conditii o vom expune treptat afara pana la transplantare. Dupa ce o transplantam o putem uda cu un stimulent de inradacinare ca sa avem o rata de succes si mai mare, dupa care respectam ceea ce Carli a mentionat in etapele ingrijirii.
    Mult succes,

    Anca Serpar

  6. Corina Staicu spune:

    Anca Serpar impreuna cu a ei Lavanda By Lola a facut multi oameni fericiti!
    Printre ei ma aflu si eu!i Am inceput si eu sa cultiv lavanda datorita Ancai, dragostea ei pentru lavanda m-a inspirat si m-a facut sa iubesc si mai mult decat iubeam aceasta planta minunata!
    Va recomand Lavanda By Lola ,ghidul vostru pentru lavanda in Romania!

    Lavanda House.
    https://www.facebook.com/pages/Lavanda-House/568816116506345

  7. Anca Serpar este cel mai bun specialist pe care l-am cunoscut ! Este un om deosebit si datorita ei ne bucuram de lavanda din nou in Oltenia.

  8. Ciprian si Sergiu spune:

    In aceasta primavara am inceput o mica afacere de familie. Am achizitionat de la Anca Serpar 4000 de butasi si i-am plantat in apropiere de Barlad, S-au prins toti si acum asteptam sa creasca si sa vedem aparitia primelor flori. Ii multumim Ancai pentru toate sfaturile oferite si ne bazam si pe viitor pe sprijinul ei.
    Ii incurajam pe cei care vor sa planteze lavanda pentru ca este o incantare pentru suflet, ochi, miros, piele, gust….
    Merita sa o aveti si voi in gradina voastra!!

    Ciprian si Sergiu

  9. Simona spune:

    In urma cu un an,aceasta planta magica mi a schimbat radical viata. Urmaream pagini de spacialitate, o veadeam zilnic, citeam despre propietatile ei, planta magica 3 in 1= medicinala ,aromatica si decorativa .Asa am cunoscut un om deosebit, Anca Serpar ,o femeie puternica ,cu o dragoste si un devotament extraordinar pentru Lavanda . Am cumparat de la Anca Serpar butasi si tot ea ne a oferit documentatia si sprijinul tehnic. Din dragoste pentru Lavanda ne-am propus sa infiintam o cultura de lavanda din soiul Angustifolia – Blue scent. Multumesc Anca, multumesc Dna Maria (mama Ancai) Felicitari si respect.
    Pentru a indragi mai mult Lavanda, urmariti paginile :

    https://www.facebook.com/lavanda.lola?fref=ts
    https://www.facebook.com/flori.lavanda

  10. Am achizitionat anul trecut de la Anca 2500 de butasi si mi-am infiintat propria cultura.Am fost foarte multumit de butasi oferiti de Anca si de sfaturile ei.Pe aceasta cale doresc sa-i multumesc inca odata.

  11. mihaela spune:

    Pe cand o sarbatoare a lavandei…asa ca in provence !

  12. antonia spune:

    Felicitari pentru articole! Si eu fac parte din comunitatea Ancai Serpar.
    Va invit sa vizitati pagina de FB Lavanda Antoniei si site-ul http://www.lavandaantoniei.ro

  13. misona spune:

    Buna. Ma intrebam dupa cat timp infloreste odata cultivata in ghiveci. Multumesc

  14. Laura spune:

    Buna, crezi ca se mai poate planta lavanda, sau e prea tarziu? Multumesc

  15. lavandin spune:

    Ma intereseaza si pe mine, as vrea sa plantez si eu, dar cine cumpara lavanda?

  16. lavandin spune:

    Cati butaşi putem obține de la o planta matura?
    Daca sunt si satisfactii financiare, nu numai de terapie poate sa spuna cineva? Pozele de sus sunt superbe, te muta intr-o lume unde ne-am dori toti sa fim zilnic!

  17. Maria A. spune:

    Buna, Adela!
    Felicitari pentru pasiunea dv. pentru culoare, in general, si pentru lavanda, in particular.
    Noi suntem relativ noi pe Net si in afacerea cu lavanda, desi cautarile noastre asidue dureaza de peste un an si jumatate, materializate anul trecut cu initierea unei plantatii de 1,5 ha lavanda. Fara lipsa de modestie, stim cam tot ce exista ca producatori pe piata din RO (cu vizibilitate si minim 0,5 ha plantatie) si – asa cum spuneati – lucrurile evolueaza imbucurator, desi mai este loc de mult mai bine.
    Din nefericire, confuzia dintre puieti si butasi, sau ignoranta in ceea ce priveste prelevarea butasilor (lipsa plantelor-mama mature certificate) e inca o permanenta pe piata romaneasca, si asta ni se confirma dupa sute de convorbiri telefonice si corespondente private cu clientii nostri.
    Dv., Adela, ca iubitoare de lavanda si jurnalist, trebuie sa stiti aceste lucruri si sa ajutati la lamurirea lor. Sunt sigura ca exista intentie si informatie. Sunt sigura, totodata, si ca site-ul nostru va va ajuta in acest sens: http://lavandadetransilvania.ro/culturadelavanda.html#material
    Cu stima, Maria A.

  18. alexandra spune:

    Buna,
    Eu doresc sa-mi plantez lavanda in jardinierele de pe terasa. Pe langa lavanda as dori sa mai pun inca niste plante curgatoare. Care ar putea fi acestea? Nu ma pricep foarte bine la gradinarit/horticultura deci nu prea stiu care cu care merge.
    Va multumesc anticipat!

  19. Enikő Filep spune:

    Bună ziua tuturor! Deocamdată suntem la stadiul de experiment cu lavanda, dar în curând vor apare şi produse: http://thepurplegold.com/

  20. codrin spune:

    buna ziua,

    As dori sa stiu ce facem cu acea lavanda si daca se pot planta suprafete mari , cultivate mecanizat.
    Va multumesc!

  21. Roxana spune:

    https://www.facebook.com/lavandafloraa
    Va asteptam cu drag sa ne vizitati pagina de facebook… Peste 2 saptamani vom avea poze si cu noua cultura!

  22. Denisa spune:

    Ce frumos articol…de’abia astept sa ajung anul acesta pe campurile de lavanda din Proventa. Apropo… la inceputul lui Octombrie mai am norocul sa vad inflorita lavanda? Multumesc.

  23. Lavanda Plant spune:

    Buna ziua,
    Ne bucuram sa vedem ca exista iubitori de frumos, iubitori de lavanda.
    Lavanda Plant Craiova va invita in magazinul nostru online http://www.lavanda-levantica.ro/ sa va bucurati de o parte din produsele noastre : marturii cu lavanda pentru nunta sau botez, saculeti cu lavanda, borcanele cu miere, buchete lavanda, marturii hand made, butasi de lavanda si sa va prezentam poze cu lavanda din culturile noatre.

  24. olguta spune:

    am si eu 7 tufe de lavanda cumparate de la producatorul RISTEI MIHAI / CIMBRUD , ALBA , a facut flori din primul an , din flori fac un sirop superb , otet de lavanda , ulei de lavanda , ceai , sunt f multumita de ele .Lavanda este o floare de cimp nu de ghiveci , in timp moare in casa pt ca radacinile sunt mari .

  25. […] vară, lavanda este înflorită şi inundă grădina cu parfumul său inconfundabil. Dacă vrei să te bucuri pe […]

  26. Stefan spune:

    Buna Adela! O alta pepiniera cu site propriu, specializata in producerea si comercializarea de lavanda la ghiveci este http://pepiniera-primavera.ro!

  27. Alina Rosu spune:

    https://www.facebook.com/lavandacalafat?fref=ts
    Va asteptam cu drag sa ne vizitati pagina de facebook!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *