KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (11)

In Gradina, Sfaturi plante

Nu arunca Steaua Crăciunului după sărbători! Află cum s-o îngrijești

Carli Marian designer florist si inginer horticol

Carli Marian designer florist si inginer horticol

De cele mai multe ori atmosfera sărbătorilor de iarnă este întregită și prin flori, care vin să sublinieze magia acestei perioade din an. Una dintre aceste flori este Steaua Crăciunului (Euphorbia pulcherrima), pe care cei mai mulți o aruncă imediat ce sărbătorile au luat sfârșit, tratând-o ca pe un oaspete temporar în casă, doar pentru simplu fapt că frunzele roșii (roz, verzi sau ciclam) pălesc și pare că planta se deteriorează foarte ușor. Dar nu uita că această plantă este o ființă vie până la urmă. De-a lungul anului are frunze frumoase, verzi care îți aduc o pată de culoare și un strop de oxigen în casă. Așa că e păcat să o arunci. Pentru ca o astfel de situație să nu se mai repete, te voi învăța cum trebuie să îngrijești Steaua Crăciunului pentru a o avea de la un an la altul mult mai viguroasă și mai frumoasă.

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (4)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (9)

Într-o primă fază, pentru a iniția procesul de refacere, trebuie să aștepți până în momentul în care frunzele colorate au căzut complet pentru că ceea ce ți se pare că sunt flori sunt de fapt frunze colorate în roșu, roz, ciclam, verde deschis. Odată ce acestea au căzut, poți aplica o tăiere de regenerare. Această tăiere presupune reducerea ramurilor cu aproximativ 10 cm față de punctul de ramificare. După tăiere îți recomand să-i oferi un loc luminos, ferit de curenți reci de aer și să ai grijă ca solul să fie păstrat în permanență reavăn.

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (5)

În momentul în care primăvara a luat sfârșit, poți scoate Euphorbia afară în grădină sau în balcon, într-un loc unde să beneficieze doar de soarele blând al dimineții, de-o udare regulată (fără excese) și-o fertilizare bilunară (adică la o dată la două luni).

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (2)

În luna septembrie, când temperaturile nocturne încep să scadă prea mult îți recomand s-o aduci undeva în interior. În casă te sfătuiesc s-o aduci într-un loc unde temperatura este de circa 16 °C și să începi să-i aplici un program de întuneric complet și continuu timp de aproximativ 14 ore pe zi. Atenție, cele 10 ore de lumină efectivă rămase pentru plantă este musai să fie cu lumină puternică, chiar cu expunere directă la soare. Acest program de întuneric trebuie să se repete în fiecare zi, timp de aproximativ două luni. Doar în acest fel se va determina inducția florală și implicit formarea frunzelor roșii (bractee) chiar în preajma Crăciunului.

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (6)

Dacă ai procedat corectc ar trebui ca după o lună și jumătate să înceapă formarea bracteelor și astfel de Crăciun să te bucuri de un exemplar frumos, bine adaptat condițiilor din casă și pregătit să te răsplătească pentru munca depusă de-a lungul întregului an. Așa că mai bine cumperi an de an câte Stea a Crăciunului și îți poți decora și mai frumos casa de Sărbători. Câteva idei ai mai jos. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (1)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (7)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (3)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (10)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (8)

adelaparvu.com despre sfaturi pentru Steaua Crăciunului, Euphorbia pulcherrima, Foto Floradania, Text Carli Marian (11)Foto: Floradania

11 raspunsuri pentru Nu arunca Steaua Crăciunului după sărbători! Află cum s-o îngrijești

  1. […] Adela Parvu De cele mai multe ori atmosfera sărbătorilor de iarnă este întregită și prin flori, care vin […]

  2. sunt așa frumoase! Trebuia să știu despre asta acum vreo doi ani când am aruncat una după ce s-a uscat 🙁

  3. Rodica spune:

    Este necesara si schimbarea ghiveciului si a pamantului? Daca da, ce fel de pamant ii place? Sau poate ramane cu ghiveciul si pamantul initial si se adauga doar ingrasamant as cum ai scris mai sus? Am incercat o procedura oarecum asemanatoare acum cativa ani dar nu o intelesesem prea bine si am obtinut la un moment dat ( candva prin ianuarie) o plantuta cu frunzulite rosii dar nici pe departe asa de mari si frumoase ca cele din comert.

    • carlimarian spune:

      Buna Rodica, transplantarea se va face intodeauna atunci cand radacinile au iesit prin orificiile de la baza ghiveciului. Daca este cazul, atunci in primavara este musai sa fie mutata intr-un ghiveci corespunzator.

  4. lenuta39 spune:

    Foarte frumoasa floare !
    Multumesc pentru indrumari !

  5. Mrs. Mona spune:

    Ce articol minunat. Instructiv si pe masura de frumos . Merci mult Adela & Merci mult Carli. 😉

  6. […] că vedeta lunii Decembrie este Steaua Crăciunului (Euphorbia pulcherrima), dar pentru că ştiu şi cât de dificilă este îngrijirea ei, atunci […]

  7. […] cu frunze sau fructe roșii sunt asociate Crăciunului. E până la urmă o chestiune indusă mai mult cultural, dar cert este că această plantă de […]

  8. Laura spune:

    Eu am incercat ceva nou cu a mea anul asta. Am tot luat de Craciun cate o Steaua Craciunului, dar o puneam pe birou, departe de lumina… ii cadeau imediat frunzele si se ingalbeneau. Anul asta am pus-o la geam, chiar deasupra caloriferului si ii merge nu bine, ci super bine. I-au tot dat frunzulite noi, care sunt rosii, nu s-a mai uscat nicio frunza. Ii pun o data la 3-4 zile putina apa cat sa fie pamantul usor umed, in orice caz sa nu balteasca. Este foarte fericita plantuta mea

  9. Elena spune:

    Am Steaua Craciunului din luna decembrie (citeam ca in aceasta luna e perioada de „inflorire” maxima si incepand din luna martie frunzele cad) si desi e jumatatea lunii februarie, planta mea continua sa se dezvolte, ies frunze noi ( si verzi si rosii 🙂 ) si nici urma ca ar intra in perioada de „repaus”. Nu o fertilizez, nici pamantul nu i l-am schimbat (are un ghiveci mic, as dori sa o mut intr-un alt ghiveci, dar nu stiu cand ar fi perioada cea mai buna, avand in vedere ca e inca „infloreste”).

  10. […] nicio îndoială cea mai vândută plantă pentru interior în luna decembrie este Steaua Crăciunului (Euphorbia pulcherrima). Contrar tuturor părerilor, ea este o plantă uşor de întreţinut şi de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *