adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (106)

In Case, Design Interior, Romania Mea

Au finisat și decorat singuri interiorul casei lor din lemn din Bacău. A ieșit tare frumos!

Mă simt binecuvântată pentru că prin profesia mea am privilegiul să cunosc oameni luminoși și să văd lucruri frumoase. Uite, am fost la începutul lunii martie la Bacău unde m-am întâlnit cu comunitatea proprietarilor de case din lemn. Da’ nu-ți închipui că sunt cabane din lemn masiv, ci case pe structură din lemn, care de la exterior nici n-ai spune că sunt astfel. Acolo, la Bacău, e unul dintre cei mai serioși și consecvenți constructori de case din lemn din România, Ecokit, care, culmea ironiei, construiește mai multe locuințe în Franța și Elveția decât la noi în țară. Motivul? La noi există o preconcepție vizavi de casele din lemn. De ce? Păi după perioada comunismului când toată țara a fost un șantier, cu blocuri din beton, din zidărie, tradiția lemnului, pe care o vezi la muzeele noastre și în satele noastre, a fost practic îngropată. Dar ea renaște, grație românilor care văd avantajele. Și la întâlnirea de care-ți spuneam cu proprietarii care au ales fără ezitare structurile din lemn, am întâlnit oameni veseli, deschiși la minte, sufletiști și cu case frumoase. Azi am să-ți prezint una dintre ele, care este în Bacău și a cărei poveste o să-ți placă.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (7)Alături de Mihaela și Sorin Roșca la întâlnirea cu proprietarii caselor pe structură din lemn  Ecokit de la Bacău

Mihaela și Sorin sunt doi tineri care muncesc din greu și care au visat să aibă propria lor casă. Inițial, Mihaela s-a gândit că un apartament cu mai multe camere le va fi suficient pentru planurile de a deveni părinți. Sorin pe de altă parte, după ce au hotărât să se intereseze despre o viitoare casă, a aflat de producătorul local de case și după ce a văzut una n-a mai vrut să se gândească la altceva. Tot vedea francezi prin oraș și și-a spus că dacă cei din Franța vin până în România să vadă fabrica și casele făcute aici, cu siguranță e vorba despre calitate. Și au pus pe hârtie ce și cum își permit, mai ales că era necesar un credit pentru a-și îndeplini visul. Au mers și ei la firma de construcții, au stat de vorbă cu Costi Zărnescu, unul dintre asociații Ecokit, au ales modelul casei și au început calculele. Au ajuns la concluzia că o casă mai mică, de 129 mp la interior le-ar fi suficientă, iar de interior urmau să se ocupe ei. Costul structurii din lemn? 19.000 de euro, dar înainte trebuiau să toarne fundația, conform proiectului casei inclus în costurile casei, proiect redimensionat, micșorat, dacă vrei, pentru nevoile celor doi tineri.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (1)Imagine din timpul șantierului

Poate că Mihaela a fost puțin reticentă la început în privința rapidității ridicării construcției, dar după ce au turnat fundația în iulie și au așteptat până în toamnă ca să fie siguri că totul se usucă bine, a rămas uimită să vadă casa în picioare până la finalul anului. După doar trei săptâmâni structura era în picioare și ea era pe șantier luând măsurători pentru a comanda mobila. Deși casa a fost gata în trei luni de zile, i-a luat mai mult de un an și jumătate să o finiseze, mobileze și decoreze la interior. E adevărat că la interior au lucrat cu un singur om care le-a făcut toate finisajele. Lucrând de unul singur ritmul lui n-a putut fi alert, dar avantajul, în opinia lui Sorin care l-a găsit și a fost mulțumit de el, a fost că totul s-a uscat cum trebuie, iar făcut pe îndelete totul a ieșit la final cu și-au dorit. Mihaela, a fost pe fază cu grădina. O casă din lemn se ridică curat, fără resturi de zidărie și murdărie pe șantier, așa că imediat cum a venit primăvara s-a îngrijit de grădină, chiar dacă interiorul casei nu era gata. De ce? Ca atunci când se mută în casa lor să se bucure de verdeață. Au plantat gazonul, pomișori, flori, iar în spatele casei au ridicat grătarul, ce urmează să fie acoperit cu un foișor.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (2)Imagine din timpul șantierului

Mi-a plăcut tare mult cum au procedat, cu grădina înainte să finalizeze totul la interior. Cât despre mobilare și decorare Mihaela a ales să apeleze la producători români. Deși s-ar fi așteptat să fie servită mai repede, a avut mult de așteptat pentru piese de mobilă, dar a fost răbdătoare. N-a vrut să se mute de la bloc până n-a fost gata amenajarea pentru că ea crede că atunci când te muți într-o fază intermediară te obișnuiești cu lucrurile nefăcute și așa rămân pentru multă vreme. Sorin însă și-a petrecut nopțile în casă, unde a muncit pentru finisarea ei. Uite, la început a pus și el cu mâna lui izolația, care este din vată bazaltică, mai densă la exterior și mai moale la interior. A fost dificil pentru el pentru că vata bazaltică este neplăcută, are resturi care înțeapă atunci când este tăiată, dar este și cea mai indicată, fiind ignifugă. Ei au vrut să facă totul ca la carte, așa că au procedat în consecință.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (3)Mihaelei i-a plăcut faptul că lemnul pentru structura casei era bine finisat

La interior și-au dorit un ambient plăcut, în nuanțe deschise, cu țesături plăcute și mobilă din lemn, dar cu finisaje luminoase. Mihaela a selectat imagini de pe internet și din reviste și a știut exact cum își dorește în fiecare cameră. După ce discuta ideile cu Sorin făcea comenzile pe internet către producătorii români atașându-le și imaginile. Deci, indicații clare despre cum vrea să obțină totul. Faptul că s-au întins cu amenajarea le-a permis și dozarea banilor, dar au și învățat pe parcurs. Spre exemplu, când au fost invitați la casa de vacanță a unor prieteni la mare, Sorin a încercat să se relaxeze într-o cadă cu hidromasaj, însă când i-a dat drumul sistemului de hidromasaj n-a știtu cum să iasă mai repede din cadă. Motivul? Cada nu avea și sistem automat de autocurățare și atunci apa stătută de la baza ei a fost amestecată cu cea din cadă, iar mirosul a fost îngrozitor. Așa au știut că mai bine dau un ban în plus pentru cada lor, dar să aibă tot ce-i trebuie.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (13)Casa pe timpul sezonului rece cand vegetatia nu e dezvoltată. Terasele au în lateral niște panouri din fier acoperite cu pânză, o soluție elegantă care le asigură intimitate față de vecini.

Mihaela a fost creativă pentru amenajarea interiorului. Multe piese de mobilă pe care le vedea în culoare natur pe internet, pe siteuri și le-a putut imagina în nuanțe pastelate sau alburi calde. De asemenea, pentru fotoliile din living a găsit într-o parte piesele de mobilă, dar în altă parte a comandat husele pentru a ajunge la ceva așa cum visa. O parte din mobilă a comandat-o la Trend Mobel din Baia Mare, care pe lângă piese din rattan, face mobilă din lemn masiv de rășinoase. Perdelele, draperiile și lenjeriile de pat le-a făcut pe comandă la atelierul doamnelor Mara și Elena – Art Decor din Iași, altă parte din mobilă a făcut-o pe comandă în Bacău, cum e cea de bucătărie, iar piese mai mici, precum fotolii și scaune le-a luat de la Mobila Dalin din Reghin.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (8)Terasele exterioare sunt acoperite cu deck, un material modern care se curăță și se întrține ușor.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (10)

Dacă ar fi să însumeze le-a luat aproape doi ani de zile să termine totul, deși casa a fost gata în mai puțin de șase luni cu tot cu fundație. Dar beneficiile de a locui într-o construcție cu structură din lemn sunt multiple. Ceea ce o încântă pe Mihaela este căldura casei, aerul din ea și lumina naturală plăcută, iar pe Sorin îl încântă facturile mici. Au centrală termică pe gaze și iarna le-a venit factura pentru căldură și apă caldă 380 lei pe lună. Pentru curent electric plătesc circa 150 lei o dată la trei luni, mai ales vara când folosesc pentru irigații hidroforul din grădină pentru că în casă și-au pus exclusiv becuri cu LED. Sorin spune că acestea costă mai mult față de unele obișnuite (50-60 lei bucata), dar au garanție 2 ani de zile la Dedeman, timp în care pot fi schimbate. Până acum nu i s-a întâmplat să returneze vreunul, dar cert este că factura este mică. Mie mi-a plăcut faptul că nimic nu scârțâie în casă, totul e robust și trainic. Și da, ferestrele largi de la parter asigură o lumină tare plăcută.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (11)Grătarul din spatele casei este realizat de un meșter local. Locul urmează a fi încadrat într-un foișor. Mai departe e padocul câinilor ciobănești bucovineni, bucuroși să mă vadă, dar numai din spatele gardului 🙂

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (12)

Mihaela a ales frumos și inspirat mobila și obiectele decorative de zici că e decorator de interioare. Chiar este talentată, nu mai zic de faptul că este și o femeie frumoasă. Ea spune că acum dacă ar mai fi să-și facă o casă, deși îi place tare mult casa lor, ar face-o fără etaj pentru că e mult mai comod și pentru că ei vor îmbătrâni, nu vor întineri. Dar mai au de plată încă 35 de ani pentru creditul accesat. Și apropos de bani i-am întrebat cât i-a costat totul, începând de la gard (care mi-a plăcut cum arată) și până la grătar și garajul din curte (pe care am uitat să-l fotografiez). Ei bine, costurile totale sunt în jur de 75.000 de euro. Eu zic că e foarte bine la cât de reușit arată totul și la ce materiale de calitate au folosit. O casă frumoasă, sănătoasă și luminoasă, perfectă pentru o tânără familie. Bravo lor! Mi-ar fi plăcut să am un fotograf profesionist lângă mine (cum i-am avut pentru alte subiecte pe Dragoș Boldea sau Marian Sterea) care să-ți redea mai frumos decât am făcut eu ambientul atât de reușit al casei. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (62)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (4)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (6)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (27)Și la început de martie, când luminile nu sunt aprinse, la interiorul casei lumina pătrunde plăcut în holul casei.

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (30)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (25)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (31)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (15)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (14)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (19)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (18)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (16)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (21)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (22)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (20)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (28)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (61)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (38)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (32)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (33)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (37)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (35)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (36)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (39)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (26)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (23)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (60)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (40)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (41)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (42)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (44)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (45)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (43)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (46)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (47)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (49)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (48)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (50)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (51)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (52)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (53)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (54)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (56)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (55)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (57)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (58)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (59)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (29)

adelaparvu.com despre casa din lemn la Bacau, interior casa din lemn, design interior Mihaela Rosca, Foto, Sorin Rosca, Adela Parvu (5)Foto: Adela Pârvu, imagini de arhivă Sorin Roșca

 

249 Responses to Au finisat și decorat singuri interiorul casei lor din lemn din Bacău. A ieșit tare frumos!

  1. Mihail spune:

    prea frumos!!! prea ca la tara!!

    • silvia spune:

      Casa este frumoasa atat la exterior cat si la interior. Combinatia de french country si farm house este frumos realizata, culorile sunt odihnitoare. Casa poate fi situata atat la oras cat si la sat, nu este definita doar pentru una din cele doua de mai sus.

  2. Bogdan spune:

    Un plan al casei ar fi fost frumos, ca sa putem sa ne mai inpiram. 🙂

      • Raluca spune:

        As vrea si eu sa stiu unde anume in Bacau! Pentru ca si eu tot din Bacau sunt si as vrea sa o pot vedea , macar de la distanta. Si mi-a placut foarte mult idea de gratar in spate si as fi si eu interesata cine le-a facut,pentru ca au spus ca cineva din zona. Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra!

        • Adela Parvu spune:

          Raluca, imi place sa pastrez confindentialitatea. Dar uite cum facem, am sa le dau proprietarilor mailul tau si ei te vor contacta 🙂 Mi-au spus ca diseara cand ajung si ei acasa de la serviciu o sa raspunda la mesaje si comentarii, asa ca o sa-l vada si pe al tau.

        • Mihaela spune:

          o adresa de mail Raluca si transmit toate coordonatele

        • Naie Petru spune:

          Dormitoarele au fost făcute pe calculator în 3D de mine(prezentarea mobilei), eu colaborez cu firma care a făcut mobila, nu pot preciza dacă a fost făcut în totalitate cu firma respectivă! 🙂 Dacă aveţi nevoie de ajutor în amenajarea interioară vă pot ajuta sau vă pot pune în contact cu firma care s-a ocupat cu o parte din mobilă dacă vă interesează.

          https://m1.behance.net/rendition/modules/144499213/hd/f11515d46d50784ed11fae6b7ca66200.jpg

          • Simona spune:

            Va rog sa ne ajutati cu datele de contact ale firmei care s-a ocupat de realizarea mobile. Multumesc, zi frumoasa!

          • Mihaela spune:

            va corectez dl Naie, ideea de mobilier este luata de noi de la trend moebel, firma cu care dvs colaborati intradevar trebuia sa se ocupe de executie, pentru care evident a apelat la un specialist pentru a „ne lua ochii cu un proiect 3D” asezand in pagina piesele deja imprumutate de pe alte site-uri, foarte bine realizat recunoastem , dar problema e ca a ramas doar cu varianta pe calculator, intrucat vestita firma a reusit in 6 luni sa execute doar 2 paturi, asadar celelalte piese de mobilier ce sunt regasite in dormitoare sunt executate de producatorul conceptului si anume trend moebel

      • Catalina spune:

        Multumim!

      • Anitei Andreea spune:

        Cum as putea salva cele doua planuri parter si mansarda? respectiv dimesiunile acesteia? Multumesc !

  3. Alina spune:

    O casa extraordinar de frumoasa si placuta! Bravo! Acestea ar trebui sa fie exemple, nu grozaviile roz/portocalii care invadeaza Romania.

  4. RODICA spune:

    FOARTE FRUMOS

  5. Aris spune:

    Foarte frumos, luminos, combinatii reusite, nuante elegante, spatiul folosit foarte bine, mobilier si materiale de calitate (baniesc). Intr-un cuvant: extraoordinar ! Si da, numai doi oameni talentati si cu mult bun gust isi pot realiza cu bani (nu foarte multi) un camin reusit. S-o stapaniti sanatosi oameni buni, si sa va traiti in ea viata pe care o visati !

  6. Andra spune:

    este superba, ce suprafata are?

  7. grecu monica spune:

    CASA VISURILOR MELE. ESTE SUPERBA… ADOR MOBILIERUL VINTAGE

  8. roxana spune:

    Imi plac enorm articolele tale, atat de bine documentate si sustinute de fotografii pe masura.Ma intereseaza de unde au cumparat mobilierul de bucatarie…si restul de mobila alba…dupa care ma topesc efectiv.

    • Mihaela spune:

      mobilierul de bucatarie, dupa o schema intocmita de noi , a fost realizat de o persoana fizica din Bacau
      restul mobilierului alb -retroboutique,mavis,mobexoert,trend moebel

      • roxana spune:

        Va multumesc din suflet pentru raspuns si sa aveti o viata de poveste in casuta.Pozele au fost salvate cu grija in calculator si analizate pana la epuizare :)).Felicitari din toata inima!

      • maya spune:

        Cat a costat bucataria?Puteti sa ne datele de contact ale persoanei?Multumesc mult!

      • maya spune:

        Superb…totul,superb!!?

      • Georgiana spune:

        buna. vrem si noi sa ne facem o casa din lemn si avem nevoie de putin ajutor daca ne poti oferi niste raspunsuri. poti sa imi dai o adresa de mail sa-ti trimit ? multumesc

  9. Giulia spune:

    DEOSEBITA !!!! FELICITARI si sa o stapaneasca sanatosi !!! O intrebare as avea ( fara sa fiu indiscreta ) cam cat ia costat toata aceasta splendoare de casa ? va multumesc anticipat !

  10. Dinca Alina spune:

    Superba casa si amenajarea, cu piese de mobilier pe gustul meu, covorase dragute… Pentru mobilierul de bucatarie cu cine au colaborat?

  11. Andrei spune:

    Reclama la Mobexpert

  12. cipi spune:

    Parerea me nu cred ca era necesar sa faci doua terase,una pe stanga si una pe dteapta de parca ar fi duplex,si ce cauta sifonul de la canalizare din baie in fata chiuvetei.se pare ca sant cam multe erori.

    • Mihaela spune:

      nu putem mentiona dupa prima casa construita ca nu s-au facut greseli,ca in deciziile luate nu s-au strecurat si erori cu toate ca ne-am documentat la acea vreme credeam noi suficient, si totusi nu este perfect, am putea sa afirmam de o lucrare” fara erori” doar dupa a 2-3 a casa construita, dar cine mai are rabdarea sa mai incerce o astfel de experienta?
      oricum multumim tuturor celor care au avut ambabilitatea sa-si rapeasca din timpul pretios al fiecaruia pentru un gand bun sau o semnalare de eroare, mai ales ca, asa este, aveti dreptate cu cele afirmate

  13. Stefan spune:

    De unde au cumparat mobila ? este superba

  14. Raluca Costan spune:

    Amazing! Absolutely AMAZING WAW

  15. Daniela Popescu spune:

    Mobila de bucatarie este de la SiPro?

  16. irina badescu spune:

    Imi place cum lucreaza firma, au un portofoliu serios. Oare daca as apela la serviciile lor, pentru o casa in jud. Dambovita, s-ar adauga costuri suplimentare?

  17. nestor spune:

    foarte frumoasa casa.incantator si spatiul verde.dar…o casa din lemn are si probleme nu doar parti bune.nu cunosc diferente de pret fata de zidarie clasica si nici termeni de executie.posibil ca termen de executie sa castige casa de lemn.una din probleme este izolatia.e destul de dificil sa obtii o izolatie termica buna.umiditatea in bai poate crea probleme si mucegai.nu stiu daca se gaseste lemn tratat care este obligatoriu de pus pe fundatie.una din cele mai mari probleme este umiditatea care genereaza mucegai.va recomand un dezumidificator aproape in permanenta.sa o stapaniti sanatosi si sa va bucurati de ea.

    • sorin spune:

      Lemnul pus pe fundatie este tratat (autoclava )date despre tratarea lui gasiti la Ecokit.

    • Ovidiu spune:

      Asa cum a spus si Sorin, tot lemnul care intra in contact direct sau indirect cu betonul este tratat pentru clasa 4 de riscuri. Celalalt lemn de structura este in totalitate uscat 12-16% si tratat clasa 3. Daca si celelalte elemente (izolatia, bariera de vapori, finisajul interior si exterior, ventilatia punctuala sau centralizata) sunt realizare ”a la carte”, nu veti avea probleme nici cu mucegaiul sau alte ”sperietori” ale caselor de lemn. Important e sa apelati la specialisti, nu la oricine! Toate cele bune.

      • gabriel spune:

        Salut dupa cum se vede in poza s-a folosit un material hidroizolant (carton bituminat) intre lemn si beton ceea ce este corect,nu trebuie neaparat lemn tratat la interior

  18. carmen spune:

    O casa cocheta. As dori sa stiu, daca se poate, cine le-a realizat scara?

  19. baban oana spune:

    fara cuvinte!!!!! superb,bravo !!!!!!!!!!!!!!!!! iata ca se poate si la noi in tara,minunat!!!!!!!!!!
    offf numai io cred ca n-o sa fiu in stare!!!!!!!!!

  20. Adytu Ady spune:

    ce frumos este felicitari amandurora 🙂

  21. constantin spune:

    Nu vreau sa fiu needucat dar cum as putea sa vad cu ochii mei casa pt ca sincer vorbe vorbe vorbe si cind am vazut casa pe schelet metalic adica am vazut si am discutat cu proprietarii nu au fost prea incintati dupa 4 ani de la constructie?Sincer ma intereseaza o casa ca aceasta momentan locuiesc in Italia si cind o sa ma intorc sincer ma intereseaza dar as dorii sa vad cu ochii mei si interiorul si sa discut cu proprietarii.Credeti ca ar fi posibil?

    • Adela Parvu spune:

      Sigur ca e posibil Constantin. Si eu am facut la fel, am stat de vorba cu mai multi proprietari de astfel de case 🙂 M-am dus pana la Bacau si am vazut cu ochii mei trei case diferite.

    • Mihaela spune:

      cu mare placere, adresa dvs de mail si stabilim o data

      • constantin spune:

        chiusconstantin@gmail.com noi venim doar o luna pe an in decembrie oricum daca imi lasati in email un nr de tel. o sa va contactez eu la sfirsitul anului.multumesc.

      • Camelia Andrei spune:

        Buna ziua,

        Imi place foarte mult casuta dvs. Se vede ca ati pus mult suflet si pasiune. Un adevarat camin! Mi-ar placea foarte mult sa o pot vedea impreuna cu sotul meu. Spuneti-mi daca este posibil sa va deranjam. Mai jos inserez adresa mea de e-mail.

        Va multumesc din suflet !
        Camelia Andrei

  22. zass12 spune:

    De ce e asa scumpa ? Dupa o socoteala mai amanuntita pretul ar trebui sa fie cu 80% mai mic

    • Ovidiu spune:

      As fi tare curios sa aflu care este calculul tau. Crezi ca ni-l poti impartasi, sau il tii doar pentru tine? Dupa ce ne comunici, cu bucurie iti pot demonta, cu argumente, toate socotelile.

  23. Alexandru spune:

    Este absolut superba casa dar as dori cateva informatii suplimentare referitor la decorarea ei. Unde sunt facute scarile interioare? In baie este tapet sau faianta pe perete? Faianta din bucatarie de unde e achizitionata?
    V-as fi foarte recunoscatoare daca mi-ati furniza aceste informatii.
    Va multumesc!

    • Mihaela spune:

      pentru scara interioara, s-a lucrat cu persoane fizice locale, faianta din bucatarie de la ssab, in baie este tapet special pentru baie

      • Alexandru spune:

        Este absolut superba..cred ca am 10 ore de cand ma uit la poze. Urmeaza sa ne apucam de constructie in urmatoarea perioada de timp si cu permisiunea dvs. „Voi fura” foarte multe idei 🙂

  24. Raluca spune:

    Unde in Bacau? Pentru ca si eu tot de acolo sunt si as fi interesata sa o si pot vedea macar asa de la distanta. Pe mine ma intereseaza mai mult partea din spate care urmeaza sa fie facuta, au spus ca a fost lucrata de cineva din zona, si as vrea sa stiu daca se poate de cine. Si eu urmeaza sa imi fac la casa si mi-ar placeA TARE mult sa pot schimba pareri cu cineva.

  25. alina spune:

    intr-adevar, frumos! foarte atenti la detalii (trecem peste bordura perdelei din bucatarie care atarna putin ;-)) se vede ca au fructificat foarte bine spatiul. Curtea superba!

    Imi place ca nu sunt multe colturi, in living jos totul e pe rotund si moale (canapea, fotolii, mese)..desi acele 2 fotolii sunt ff frumoase, nu cred ca sunt prea confortabile datorita faptului ca manerele laterale sunt foarte mici si nu sustin lejer mainile, deci nu poti sa „te tolanesti” cum se spune..ci stai cam ca pe ace, cred, in ele. La TV nu stiu unde se sta, avand in vedere ca nu e in fata ochilor ecranul (mai ales la cele noi, plasa..etc s estie ca trebuie sa ai un anumit unghi pt a vedea bine imaginea)..canapeaua e asezata lateral.

    Singurul aspect pe care l-as comenta este inaltimea casei, a tavanului de la etaj. Pacat! daca tot au investit atat si platesc 35 de ani..de ce, Doamne, nu au facut etaj mai inalt? sau etaj si mansarda? practic, 3/4 din casa e la mansarda..Va veni si un copil, unde ii vor pune camera lui? camerele par foarte mici si inghesuite..Nu vreau sa ma gandesc cum se dau ei jos din pat? cum se aseaza? cum stau la TV in dormitor? doar din pozitie culcat se poate, cum s-au ridicat in fund…pac! auuu! 🙂 la fel in cada..la toaleta..La fel, nu vad utilitatea (si) acelei terase in fata bucatariei..au una in stanga, terasa mare din curte unde va fi foisorul..iar paravanele din panza sunt frumoase..dar nu sunt practice (stiu ce zic, cand bate vantul, ploua, praf..murdarie..)

    in rest, intr-adevar, mi-a placut propunerea! Ma face sa visez..cu ochii deschisi. Multumim

    • Mihaela spune:

      referitor la cele doua fotolii intradevar nu sunt confortabile precum ar fi un divan de exemplu, dar acea portiune trebuia in viziunea mea ocupata de orice obiect cu un diametru maxim de 55-60 cm, de ce?sa nu deranjam linia covorului…..in fine fiecare cu fluturasii lui! ideea e ca fotoliile sunt putin mai confortabile decat un scaun.

      la tv te poti uita din oricare unghi, chiar si de pe terasa, suportul lui fiind echipat cu un brat telescopic
      cat despre mansarda , locuind deja in aceasta casa replica mea ar fi ca nu e nevoie sa ne coboram/urcam „taras” in pat luand in calcul chiar si inaltimea sotului de 1.98 m, inaltimea mansardei este de 2.60-2.70 m
      doarmitoarele au 13-15 mp intradevar se putea mai mult, ar fi fost mai confortabile, dar la faza de proiect s-a pus accent mai mult pe ce ne-a deranjat la bloc si anume ” holurile sa fie cat mai largi si luminoase, motiv pentru care si terasele au fost pastrate conform proiect, pe timpul verii fiind o prelungire a bucatariei si a livingului
      cat despre momentul in care familia s-ar mari, sa dea Dzeu sa se intample asta , voi gasi cu siguranta o solutie de prelungire a casei, poate chiar inchizand acele terase si tranformate in camere de locuit.

      O recomandare pentru cei ce-si doresc a construi o casa: stabiliti-va foarte bine cate camere va doriti, cum doriti sa le amenajati, ce v-ar place sa aveti in dormitor/living /bucatarie si in fuctie de necesitatile fiecaruia schitati proiectul

  26. Maria spune:

    Superbbbbbb!
    Daca iti doresti cu adevarat totul e posibil !!!Si inca ceva f.imp.:unitate ….sa se traga la acelasi JUG si in aceeasi directie ….nu unul „hais”si altul „cea”….
    Felicitari din suflet!

  27. alina spune:

    Felicitari familiei!

    Casa arata frumos, atat la interior, cat si la exterior iar pretul mi se pare ok data fiind suprafata totala deloc mica. Chiar ii felicit pe proprietari ca nu au facut-o mai mare pentru ca mi se pare suficienta atat cat e. Cand incaperile sunt bine proportionate – iar din planul de casa, par sa fie (e furnizata numai aria) – atunci camerele economice, pe masura, sunt o alegere inspirata. Si acest factor influenteaza foarte mult factura la caldura!

    In plus, chiar ma bucur ca Mihaela (proprietara) ne-a oferit si o sugestie interesanta: aceea ca o casa fara etaj ar fi inspirata cand luam in calcul si imbatranirea noastra.

    Apreciez sugestiile care vin dupa construirea casei si locuirea efectiva in ea. Atunci oamenii isi formeaza o perceptie cu totul noua care le poate fi foarte utila altora.

    Intrebare pentru familia Rosca, daca se poate raspunde:

    -Sunteti multumiti de dimensiunile incaperilor? Mie personal mi se par foarte eficiente (si din punct de vedere al cheltuielilor, si ca timp alocat curateniei) si mi-ar placea sa stiu si impresia dumneavoastra de proprietari – daca ati mai schimba ceva sau daca ati mai fi schimbat ceva.

    Numai bine si inca o data felicitari pentru realizare!

    • Mihaela spune:

      la varsta actuala, doar in cazul dormitoarelor si al dressingului as fi optat pentru cativa mp in plus, ideea de amenajare includea in dormitor un fel de separeu care sa permita amplasarea unui divan pentru acele seri in care vrei sa citesti ceva dara fara sa te asezi in pat, voila ca la aceasta dimensiunea nu-mi permitea o astfel de amenajare.
      in alta ordine de idei,poate e prea devreme sa ne gandim ca, nimeni nu intinereste si va avea posibilitatea intretinerii unei case pe termen lung, la fel si bugetul familiei poate suferi schimbari, nimeni nu ne poate asigura de nimic, asadar per total suntem multumiti de ce-am realizat.

  28. ana maria spune:

    Principiul ca toti ne pricepem la toate este absolut eronat. Casa are multe minusuri despre care nu iti dai seama decat cand o ai gata construita (asa cum cred ca li s-au intamplat si acestor oameni). Cu siguranta proprietarii nu vor recunoaste. Astept cu interes momentul cand ne vom lucra singuri dintii, ca sa nu mai mergem la stomatolog etc..la fel cum observ intentia romanului de a isi face singur „proiectul” de casa, pe o foaie de matematica: aici este dormitorul, aici este geamul, aici este usa…iata casa!

    • Mihaela spune:

      nu am inteles exact care este „recomandarea” dvs.,
      personal consider ca postarile Adelei sunt pentru a indica eventualilor doritori de o schimbare/amenajare mai multe variante.

      ideea e ca, la orice specialist ne prezentam fie stomatolog, proiectant ne intreaba : ce dorim? pentru raspunsul la aceasta intrebare sunt postarile iar perfectiunea intradevar(pentru cei ce considera ca exista) o lasam in mainile specialistilor, mai ales in cazurile in care dorim sa si vindem acea executie de orice natura!

    • d spune:

      cata rautate si frustrare!

  29. tssecrets spune:

    minunat arata casuta asta <3

  30. baltaretu carmen spune:

    Foarte frumoasa si decorata cu gust si rafinament! Foarte luminoasa! Curtea superba, cu multa verdeata si flori! Un adevarat colt de rai!

  31. Lumi spune:

    Mi-a fost de mare ajutor articolul, am cumpărat o casa cu etaj la țara anul trecut si am început tot cu exteriorul, casa are deja parchet si gresie in interior si din motive financiare le vom păstra, am găsit la proprietarii din articolul tau câteva idei de amenajare pe gustul meu! Multumesc

    • Mihaela spune:

      asta era si ideea, sa ajutam pe cei interesati cu cateva optiuni, pe mine personal m-a costat 1 an sa adun idei pentru a fi puse cap la cap.

      asadar ne bucaram foarte mult daca v-am putut fi de ajutor!

      • Alexandru spune:

        Este foarte important sa stii ce vrei de la o casa inainte de a te apuca de ea. Eu personal am lucrat doi ani de zile la proiectul casei (compartimentare, dimensiuni, functionalitate) si dupa ce proiectul era depus in vederea obtinerii autorizatiei de constructie, l-am retras pentru a-l modifica din nou. Initial mi se parea rezonabila o suprafata de 180 mp dar vazand costurile de constructie am micsorat la 130. Cand ne mutam de la un apartament la casa vrem sa compensam cu foarte multe camere si spatii de dimensiuni mari, dar nu gandim si pe termen lung: care vor fi costurile de energie, timp pentru curatenie, necesar de mobilier etc. O casa trebuie sa fie in primul rand un „camin” nu hotel pentru musafiri. Iar casa voastra e cu siguranta un camin primitor si calduros. Felicitari!

      • Lumi spune:

        V-as fi recunoscătoare dacă mi-ați spune din ce material e făcută mobila de bucătărie, hol. Sper sa o pot realiza cu o firma locală. De unde ați achiziționat lustrele? Sunt superbe! De asemenea as fi vrut sa știu ce culoare e pe pereti, eu ma gândeam sa văruim totul alb, dar îmi place tare mult culoarea aleasa de dvs. Părinții mei si-au facut o casa pe structura din lemn anul trecut si pana acum nu au avut nici-o problema, am prins si un cutremur acolo si e foarte ok. Felicitări încă o data! Știu ce înseamnă financiar si psihic

        • Mihaela spune:

          toata mobila este din lemn, lustrele sunt de pe http://www.larouzconcept.ro dar le-am vazut si in mobexpert

          multumim pentru aprecieri!

          • Adriana spune:

            Niste date de contact ale persoanei fizice care v-a lucrat mobila de bucatarie mi-ati putea furniza? Avem o casa in constructie langa Bacau si ne-ar fi de mare ajutor. Este foarte frumoasa bucataria di intreaga casa. Merci!

  32. cornelia spune:

    extraordinar de frumos prezentat, felicitari propietarilor, multumim pentru articole

  33. Bianca spune:

    detaiDe unde e cumparat covorul verde?

  34. Dany Harison spune:

    Acum 25 de ani dupa ce sa casatorit sora mea au primit de la socrul ei un teren de casa de 2500 m² s-au hotarit sa construiasca o casa de lemn impregnat din Danemarca lucru pe care l-au si facut pe dinafara au lasat structura lemnului de bustean in grosime de 15 cm iar in interior au facut patru camere cu o suprafata de 156m² o baie de 14m²si una mai mica numai cu dus fara cada de ca 8m² bucataria mare si un VC de serviciu nu au construit in etaj nimic nici o camera doar cumnatul meu are camera lui de hoby ca este radioamator totul le-am ridicat ,montat si facut la gata si incalzirea centrala prin podea in trei saptamini de zile a iesit faina insa nu ma convins 100la suta si pe mine eu mi-am facut din caramida cum am fost invatat in tara de la tata am folosit si etajul ca am doi baietii suprafata de locuit de ca 235m² cu doua intrari separate deocamdata locuieste cu noi numai fiul cel mic si un apartament de 60 de m³e inchiriat cel mare sia construit singur casa lui imi pare rau ca nu am construit etajul din lemn arata mai bine dar acum e prea tirziu casuta de mai sus este ideala pentru o familie tinara cu un copil este foarte calduroasa si daca este bine intretinuta poate sa ajunga la 100 de ani s-au mai mult

  35. Solaria spune:

    De ce 2 terase? De ce sifonul de la baie in fata chiuvetei?Bordura perdelei din bucatarie putin cazuta , manerele scaunelor cam incomode, etc.. Oare toti nazurosii astia stiu ce inseamna sa construiesti o casa, sa gandesti fiecare detaliu, sa cauti materialul/produsul care sa aibe un raport bun pret/calitate si sa mai si fie pe gustul fiecaruia? Ma indoiesc! Altfel,chiar daca le-ar fi observat, ar fi tacut , macar si numai din respect pentru cei 2 proprietari, Mihaela si Sorin, carora le-au trecut virtual pragul casei!

    • Cristina spune:

      Exact asta gandeam si eu ! Remarci negative oricine poate lansa, chiar si fara a fi foarte intemeiate, mai ales ca gusturile ne sunt atat de diferite… Felicitari proprietarilor pentru rabdare, imaginatie si pentru minunatul camin ce l-au creat impreuna cu specialistii. Multumim pentru sursa de inspiratie ce ne-o oferiti !

    • eve spune:

      Bine punctat!

  36. mariana spune:

    Romanii sunt inca sceptici la casele de lemn,dar se inseala fantastic.Costurile cu constructia nu sunt cu mult mai mici decat cele clasice dar au un avantaj extraordinar,, acela ca pastreaza mult mai mult caldura iarna iar vara sunt mai racoroase,iar costurile pe timp de iarna sunt mult mai mici.Si inca un avantaj in cazul unui cutremur este mult mai rezistenta pentru ca este elastica.Un singur lucru pentru aceste case de retinut pentru cei ce vor sa-si construiasca astfel de case,la bai peretii pe care isi monteaza cada sau dupa caz dusul sa-i construiasca din alte materiale(caramida…etc),si asta pentru ca exista riscul sa se infiltreze apa prin pereti in timp ,oricat de mult l-ar izola .Spun asta pentru ca am construit o asemenea casa acum 10 ani cand au intrat aceste case pe piata din Romania cu o firma serioasa ,care exista si acum pe piata romaneasca.Bravo Adela, te felicit pentru tot ce faci.

    • sorin spune:

      la etaj au fost montate placi de betonip,o sapa usoara, o mana de sica si la final gresie

      • gabriel spune:

        Salut Sorine,de la inceput tin sa-ti spun ca ai o casa foarte frumoasa si apreciez foarte mult ceea ce ai facut, eu lucrez in domeniu (case din lemn, in Norvegia)pentru camerele de aburi respectiv baie bucatarie sunt solutii pentru pereti sa nu apara umezeala.Baia se poate face cu un material numit PVC sau Litex(se pune apoi faianta peste si tin ptr ca sunt anume ptr asa ceva) in sapa autonivelanta se poate monta sistem de incalzire prin pardoseala iar nu trebuie uitat sistemul de ventilatie aditional ,la baie, bucatarie , ce mai toata casa,pot argumenta cu poze.Dca vrei cand vin acasa pot sa-ti aduc aerisirele de aici sunt foarte bune ca si calitate si eficienta.Mesterul care a pus deck-ul trebuia sa pastreze o singura linieintre ele.Cada e superba de unde ai luato?Te rog nu o lua ca o critica ,vorbesc din experienta si vreau doar sa ajut.

  37. sorina spune:

    Casa este minunata! Felicitari! Micuta si cu mult bun gust!!! Sa va bucurati de ea!!

  38. patru magda spune:

    Pfffff. .. mortala e puțin spus! E bestiala ce au putut realiza! Bravo , felicitări, sunteți fantastici și unici! Pentru mine…..e bestiala…sper sa nu rămână doar un vis!

  39. Nicolae spune:

    Felicitari proprietarilor ca si-au vazut visul implinit! Foarte frumos ceea ce au realizat! Multumim mult Adela ca ne oferi idei frumoase de amenajare.

  40. ali.g. spune:

    Foarte frumos arata totul. Cred ca ati pus mult suflet in decorarea casei deoarece se simt atentia pentru detalii si pasiunea cu care ati muncit.

    Sa o stapaniti cu placere! 🙂

  41. Catalin spune:

    O casa frumoasa.foarte multă muncă, bătaie de cap și cheltuiala. Dar cred ca merita. Slăbuți electricienii care nu cunosc nici o norma ( priza din bucătărie deasupra ghiuvetei strict interzisa, priza care oricum nu folosește la nimic în acea poziție), lipsa intrerupatoatelor la marginea patului( din ce se vede în poza) care te obliga sa „orbecaiesti” prin camera când stingi seara lumina (ca sa nu mai zic de vânătăile tibiei) …etc
    Oricum, felicitări.

  42. teo spune:

    Superb superb superb !! Chiar aveti talent pt design interior dar si exterior ! Poate ar trebui sa va dea de gandit ! 😉 Pe mine m-ar interesa cel mai mult sa stiu de unde ati luat obiectele sanitare , cada, toaleta si mai ales chiuveta cu robinetele acelea absolut senzationale !!!?? Mulumesc anticipat de raspuns ! 😉 Sedere cat mai placuta si indelungata ! Sa va bucurati de ea !

    • Mihaela spune:

      va multumim pentru aprecieri, obiectele sanitare au fost achizitionate de la inter afa bacau,robinetele au fost achizitionate de la neos ecom

  43. vasi spune:

    Mi.a placut …simplu si elegant

  44. ioana spune:

    foarte frumoasa, felicitari as dori si eu un plan, o shita pentru a vedea cum este compartimentata…multumesc

      • Oana spune:

        In primul rand, vreau sa va felicit pentru aceasta casa, care din punctul meu de vedere, este absolut superba din toate privintele!!! In al doilea rand, vreau sa ma multumesc ca a-ti acceptat sa va prezentati casa pentru noi, cei care nu au acelasi talent si care cu siguranta va vor „fura” niste idei, in randurile carora ma voi numara si eu cu siguranta 🙂 Totul este minunat la ea, incepand cu exteriorul si terminand cu interiorul, a-ti nimerit-o perfect. Felicitari, d-na Mihaela, pentru ce a-ti realizat, este o casa demna de a fi prezentata in paginile revistelor de specialitate! As avea doua intrebari pentru d-voastra, daca se poate.
        1. Creditul pe care l-ati accesat pentru construirea casei este cel garantat de stat, „Prima Casa”? Si daca da, cu ce banca a-ti colaborat?
        2. O casa pe structura de lemn este alternativa cea mai buna si pentru noi. Inainte de a vedea pozele cu amenajarea casei d-voastra nu concepeam sa nu las la vedere lemnul, atat la exterior, cat si la interior. insa, acum ma mai gandesc, arata super bine si asa. Ce v-a facut pe d-voastra sa-l ascundeti? Este vorba de gustul personal sau a tinut de costurile de ingrijire al lemnului?
        Va multumesc! Astept cu interes raspunsurile d-voastra! Inca o data, FELICITARI!

        • Mihaela spune:

          da este vorba de programul prima casa prin banca BRD
          cat despre lasarea la vedere al lemnului intradevar a fost vorba de gust, de ce transmite o constructie cu lemnul la vedere, pe mine personal m-ar duce cu gandul mai mult la o cabana

          dar in acest stil(cu lemn la vedere) va fi construit fosisorul sau mai bine zis ” bucataria de vara” la care s-a si inceput executia

  45. mirela spune:

    O casa din lemn nu este facuta sa dureze peste timp , totul este stamt , inghesuit la fel ca la un apartament , mobila vintage gaseshti la Ikea cata vrei … Casa este facuta pentru reclama si poze , o casa cu un dormitor se numehte casutza in primul rand , dar si in dormitorul ala te strecori sa intri in pat . Vad o gramada de oameni fascinati de mobila vintage dar spatiul? in living televizorul este in stanga canapelei cum se priveste la el ? Eu am un living de 46 mp si este ok dar ce vad acolo nu e ok . sunt bani multi cheltuiti sa stai inghesuit , i idee cam gresita !!! parerea mea

    • Mihaela spune:

      din documentatia dvs. pentru cat timp dureaza o casa de lemn?care este secretul unei case durabile?chiar daca nu are un singur dormitor , pentru 129 mp utili(locuibili) intradevar si eu o numesc casuta, pentru ca asta ne-am dorit si nu o pensiune!

      • Adela Parvu spune:

        Draga Mihaela, eu iti multumesc ca m-ati lasat in casa voastra si mi-ati povestit despre ea. Te rog frumos, nu pune la suflet comentariile putin mai agresive. Nu toti oamenii sunt la fel de bine informati, dar uite, cu ajutorul vostru pot sa afle ca exista si alte optiuni si alte gusturi si alta perspectiva asupra traiului intr-o casa cu gradina. Pentru mine conteaza faptul ca ati facut o casa frumoasa, care va reprezinta si in care va simtiti bine. Sa o stapaniti sanatosi si sa vi se implineasca toate visele legate de ea! Va imbratisez cu mult, mult drag!

        • Mihaela spune:

          cu mare placere Adela, poate in unele replici sunt putin mai acida, dar nici nu ma asteptam sa placa tuturor, este uman ca fiecare sa aiba alte gusturi,alte idei, chiar si in cazul meu unde amenajarea este facuta de mine, inca de la executie as fi schimbat anumite aspecte , asadar nu ma pot supara parerile sincere a tuturor celor care viziteaza blogul

          • Adela Parvu spune:

            Asta imi si doresc – sa nu te superi 🙂 Multumesc! M-am mai linistit 🙂

          • eugenia spune:

            eu am casa ,mi-au placut f. mult gratarele! cine le face ?imi puteti da niste date de contact? multumesc anticipat si sa o stapaniti sanatosi!

      • MC josi spune:

        Sunt în situația amenajării unei locuințe. După părerea mea costurile de amenajare depășesc valoarea precizată de d voastră. (75000 euro inclusiv constructia).

    • Adela Parvu spune:

      Mirela, sa stii ca peste tot in lume constructiile din lemn si-au dovedit rezitenta in timp. Sunt in picioare de sute de ani 🙂 Dar fiecare alege ce considera ca i se potriveste. Insa e pacat sa nu cercetam mai mult si sa aflam despre traditiile noastre in privinta constructiilor, care inainte de epoca de aur a blocurilor erau mult axate pe lemn. La noi sunt multe constructii de lemn, in special Biserici de Lemn, multe parte a patrimoniului UNESCO. Si o biserica este mult mai dificil de construit ca si arhitectura comparativ cu o casa. Uite aici un material frumos despre bisericile noastre romanesti ridicate peste tot in tara http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserici_de_lemn_din_Rom%C3%A2nia

      • Cezar Gheorghiu spune:

        Sarut mana,
        Imi place blogul Dvs. si ceea ce faceti. Si eu am firma mea si incerc sa ajut oamenii cu mai putin timp in amenajarile caselor lor. Daca sunteti din Bucuresti, credeti ca ne-am putea intalni cumva sa vedem cum putem sa colaboram? Dati-mi un semn la 0722.217.236 sau pe cezargheorghiu75@gmail.com! Mulțumesc.

    • Anna spune:

      M-as simti ca la caminul cultural intr-un living de 46 mp :)))

    • gabriel spune:

      100 de ani cel putin..ce spui?am si argumente 🙂

  46. Patru Magda spune:

    Doamne cat e de frumoasa!Felicitari, sunteti niste oameni fericiti! Ma bucur pentru voi.Tare mi-as dori si eu o casa exact asa ca a voastra, sper sa nu ramana doar un vis!:(…… daca nu este prea mult pt. dvs. as dori mai multe informatii, pe dresa mea de e-mail: patru_magda@yahoo.com

  47. Mihaela spune:

    mhl_rosca@yahoo.com

    la aceasta adresa ma puteti intreba tot ce doriti

  48. Kelly Maria spune:

    Cat costa totul?,si cat a durat constructia casei?

  49. Maria Magdalena bratosin spune:

    Sunt din focsani si as dori daca se poate sa- mi dai si mie adresele de unde ai procurat mobilierul pt living si bucătărie. Multumesc

  50. adrian spune:

    Superba, cuvintele nu si mai au locul……admir, oftez, visez:) !!!
    Va rog tare mult sa mi spuneti daca se poate cat a costat casuta la cheie(cu tot cu fundatie)oare cu 25000 euro o aduc la ,,cheie,,?
    a, vad ca aveti gusturi foarte fine:) c proiect de casa cu parter imi puteti recomanda?m ar interesa o casuta cu 2 dormitoare:)

  51. Blue spune:

    Exceptional design-ul interior si exterior. Felicitari.
    Totusi, de curiozitate, cam la cat s-ar ridica (estimativ) in final pretul acestei case, inclusiv mobila, electrocasnicele, accesoriile? Multumesc mult.

  52. Maria spune:

    Casa arata superb, felicitari! Acum suntem si noi la capitolul amenajari si de vreo cateva saptamani tot cautam mobila in genul asta eleganta si nuanta alba ma incanta mult. As dori sa stiu din ce material este? Mdf sau lemn masiv, pentru ca eu am vazut ceva foarte frumos dar cred ca erau din lemn masiv, cu capiteluri, ornamente din lemn aplicate, dar era foarte scump si nu prea ne permite bugetul, desi mi-ar fi placut! Si aceasta arata in genul asta si foarte eleganta! cam cat a ajuns bugetul pentru amenajarea interioara (mobiler in special)?

  53. Rodica spune:

    Este frumoasa casa, curtea, amenajarea…totul. Felicitari tuturor! Mi-as dori si eu asa ceva.

  54. ali.g. spune:

    Referitor la unele comentarii, as mentiona ca la casa conteaza foarte mult curtea, foisorul, florile, pomii, jocul copiilor in aer liber, cateii aceia simpatici, etc. Cand ma gandesc la cate lucruri frumoase implica o casa la curte, nu ma gandesc la livinguri de 40-50 mp. Ba chiar m-as feri de acestea din varii motive. Asta e perceptia mea.

    Casele poloneze, de exemplu, au camere cu dimensiuni cam cat ale camerelor de apartament. Ca sa nu mai zic de casele scandinave, care fac economie maxima mai ales la camerele de dormit, ce necesita confort termic. Deci acesti oameni reusesc de secole sa traiasca foarte bine asa (si sunt si foarte inalti pe deasupra).

    Dupa mine, cea mai utila casa este cea cu costuri minime de intretinere si cat mai chitita. Deci nu mi se pare prea mica suprafata acestei case.

    Mihaela, esti talentata la designul interior! Sunteti o familie simpatica si frumoasa! Si generoasa pe deasupra, ca ne impartasiti si noua din experienta voastra.

  55. Dana spune:

    Foarte frumoasa. Felicitari tuturor celor implicati!

  56. Crina-Cornelia spune:

    O casa de vis!!

  57. cip spune:

    Nu am apucat sa citesc toate comenturile dar vreau sa subliniez ca …casa a fost proiectata de Ecokit, izolata cu vata bazaltica atat pe exterior cat si pe interior (de la mine). Bravo Sorin o casa jos palaria. 😀

  58. Teodor Bita spune:

    Frumos, imi place. Casa are un plan bine pus la punct. Constructia unei case pe structura lemn este rapida. Mult bun gust pentru proprietari, cat despre compania care a facut-o, aprecierile mele. Din pacate in Romania nu exista inca educatie pentru constructiile pe lemn. Din acest motiv cele mai multe case pe lemn sunt realizate in Franta, Spania, Belgia, Germania.

  59. Hristian Valerica spune:

    la 2500 de euro poate reusesti sa faci gratarele de afara , constructia de lemn poate se apropie de banii astia de la ea mai ai ceva mai mult de investit pentru o astfel de casa , puteti pune pretul pe etape ? fundatie , constructie lemn , acoperis , , instalatie sanitara , electrica , geamuri usi , finisaje , mobila

  60. Florea Mihaela spune:

    Buna seara, dupa ce am vazut aceasta casa, m-am indragostit efectiv de ea. Felicitari, este superba. Noi avem un teren de 3,30 ari, adica 13m pe 28m, e mic in consecinta trebuie o casa mica, pentru a ramane si cu curte. Mi se pare proiectul ideal , cu mici modificari(asi veni cu bucataria pana pe terasa, iar in spatele bucatariei asi pune o baie mica si o mica camara.si asi face-o din caramida. Suntem din Bistrita, si asi vrea sa va rog sa-mi aratati proiectul, sa-mi ziceti pe ce dimensiuni e baza casei..

    • sorin spune:

      Este deja o baie de servici in spatele bucatariei,dar nu apare in poze. Fundatia are 116 m patrati si amprenta casei 75 mp. Baia are inclusa si cabina de dus.

  61. Beatrice spune:

    Wow, casa este mirifică! Puteți, vă rog să-mi spuneți de unde ați comandat mobila?Este excepțională! Mulțumesc și o zi cât mai frumoasă!

  62. seby spune:

    Extraordinar, imi place enorm….as dori sa salvez aceste idei…..superb….felicitari!

  63. Adrian spune:

    GOod job!

  64. Adela spune:

    Foarte frumos!! Cu mult bun gust si rafinament, au combinat perfect culorile si formele… Va rog, puteti sa imi spuneti ce fel de tapet s-a folosit in baie (cred ca este vorba de tapet…florile de pe peretele de langa cada)? Vreau sa adopt si eu aceasta varianta, pentru a elimina faianta din baie. Se aplica o vopsea lavabila speciala? Multumesc frumos!!!

    • sorin spune:

      Shetrock knauf, glet american(benjamin moore) , tapet cu solutie de lipit speciala ptr.baie, si doi pereti sunt cu var lavabil tot de la benjamin. Spor la treaba !!

  65. Foarte frumoasa casa. Bravo!
    75000 la cheie? Astept cu interes un raspuns detaliat daca se poate. Va multumesc anticipat.

  66. Tatiana spune:

    Buna ziua! Va rog sa imi spuneti cu ce firma din Bacau ati colaborat pentru mobila de bucatarie?

  67. adrian spune:

    imi puteti spune ce preferati: casa pe structura metalica, sau casa pe structura din lemn?
    va multumesc tare mult !!

    • Adela Parvu spune:

      Adrian, eu cred ca fiecare tip de casa raspunde unor nevoi si ca perfectiunea intruchipata nu exista. Atata timp cat o casa poate fi facuta repede, bine si dureaza in timp, dar mai mult, e si in acord cu bugetul tau inseamna ca ai facut alegerea buna. Compara, intreaba si nu uita ce-ti permiti. Succes!

    • Mihaela spune:

      Nu cunosc detalii despre casa pe structura meralica, am inteles ca e varianta cea mai ieftina dar alte informatii nu detinem

  68. Anca-Elena spune:

    Buna ziua! Ce sistem de prindere a perdelelor ati folosit la geamurile inclinate de la mansarda? Cum sunt agatate perdelele in asa fel, incat stau foarte frumos in pozitie oblica?

  69. Mihaela Dogan spune:

    arata extraordinar. As vrea sa stiu daca imi puteți spune va rog de unde au fost cumpărate scaunele din living?

  70. Elena spune:

    tamplaria,gresia ,parchetul?Cu ce magazine ati colaborat?

  71. Cristina spune:

    Felicitari proprietarilor pt o casa eleganta si cocheta! Imi piteti spune va rog care este pretul aproxomativ al mobilierului si decoratiunilor interioare? Vreau sa ne apucam si noi de casa si nu am nici o idee in dimensionarea acestui buget. Multumesc. Cristina

  72. Mihaela spune:

    Depinde de dimensiunea casei si de materialele pe care le alegeti ex.la perdele, draperii , mobilier sau covoare daca optati pentru lana, lemn, bumbac, in in jur de 10000 euro

  73. Florin spune:

    Nu va pot spune decat Felicitari! Se vede ca cineva a pierdut mult timp pt a gandi asezarea si decorarea casei cat si a gradinei, fiecare obiect are locul lui bine definit si intr-o armonie cu restul casei. Un spatiu relativ mic s-a transformat intr-un camin calduros si primitor…efectiv totul te inspira!

  74. cristina spune:

    Buna ziua. Casa este superba. felicitari! As dori sa stiu de unde ati luat cada si suportul ei?

  75. catalin spune:

    Foarte frumoasa casa, felicitari!!! M-am uitat foarte atent la fiecare fotografie, foarte bine amenajat si aranjat totul, dar nu am vazut nici o icoana in casa…cred ca o asemenea frumusete trebuie protejata de Dumnezeu !

  76. Mihaela spune:

    atunci atentia nu a fost suficienta, exista si icoana, intradevar nu pe perete, in dreapta langa wireless, chiar si busuioc avem;-)

    • teo spune:

      Casa cu bun gust, amenajata cu grija pentru detalii, cu mobilier de calitate. O casa cu amprenta feminina pronuntata. Un singur comentariu, covoarele tip „Versace” mi se par un pic neinspirate, insa, intr-adevar este o chestiune de gust. Jos palaria, o casa in care as intra de fiecare data cu multa placere!

  77. ana spune:

    Pe pagina constructorului, preţul acestei case cu vată bazaltica este de aproape 22000 de euro si nu 19000 de euro. De ce?

    • Mihaela spune:

      cu siguranta la proiectul de pe site-ul producatorului ceva difera fata de proiectul casei despre care discutam, incepand cu dimensiunea probabil pana la compartimentare etc, contactati producatorul si solicitati informatii

  78. Stati Maria spune:

    Ceva extraordinar! Sublim! Dragut! Imi vin si mie idei pentru o viitoare casa de lemn, oricum am in plan sa revin pe pamant. Proprietarii sa fie fericiti, sa aiba copii sanatosi si sa se bucure de viata, ca-i frumoasa!

  79. Foarte cocheta casuta, elegant si cu bun gust.

  80. ana spune:

    buna ziua!!! bun gust,simplitate,caldura..asta mi/a transmis casa voastra..as fi interesata de cada voastra cat costa sau firma care o produce..si daca scheletul este inclus sau l/ati facut voi_????

  81. Corina spune:

    Superb! Felicitari! Se poate, va rog, sa-mi spuneti ceva despre plintele albe? Sunt din plastic, ipsos ca nu imi dau seama? O recomandare pentru cumparare.

  82. Ma bucur sa vad draperiile pictate de mine la fereastra casei Dvs…. arata minunat!!! Pe 4interior.ro avem noutati, dar si mobilier cu tapiterie pictata manual marca FetesDesTissus. Ruxandra Chivu

  83. Elena spune:

    Stil, eleganta, bun gust, culori pastel frumos armonizate…nota 10 cu felicitari!

  84. carmen spune:

    Buna ziua, asi dori va rog sa stiu daca pe site-ul de unde ati achizitionat lampile ati obtinut ceva reducere la cantitatea pentru casa? va multumesc.

  85. Adina Cristina spune:

    Felicitari pentru amenajare , e foarte frumoasa! Stiu ce inseamna sa construiesti o casa si cat de complicat este sa faci alegerile potrivite.

    M-ar interesa de unde ati cumparat parchetul de la parterul casei?

  86. Elena Goga spune:

    Totul este „ca la carte”!
    Ceea ce pot sa constat cu usurinta:
    – toate detaliile sunt rezultatul unui profesionist de exceptie;
    – imbinarea mobilierului cu tonurile de culori nu sunt intamplatoare.
    Hai sa fim corecti si sa recunoastem, totul poarta ampreta unei echipe de profesionisti. Calitatea tuturor lucrurilor amplasate in acea casa sunt extrem de scumpe.
    Nu creati oamenilor idei false despre raportul CALITATE -PRET.
    Nu vreau sa supar pe nimeni, este doar o parere.

  87. Mihaela spune:

    Wow nu vreau sa conving pe nimeni de nimic, doar ca este pentru prima data în viața mea când mă simt atat de mulțumită de mine
    cât despre calitate pret (dar aici depinde de gustul fiecaruia) voi încuraja întotdeauna în a alege ex la o perdea-in loc de voal la 80-90 ml un amestec de bumbac cu în la 110 ml
    voi încuraja mereu iîn loc de a achiziționa un mobilier de lemn său fier forjat dintr-un magazin de renume sa execute aceeași piesa la un atelier „de garaj” Cum spun unii unde prețul ajunge la jumătate sau chiar mai putin
    si-as mai avea în a încuraja în mai multe privințe dar într-adevăr alta seara,,,,

  88. Catalin spune:

    superb!…

  89. roxana spune:

    Superb!

  90. Lavinia spune:

    piesa de mobilier de langa bancuta de la intrare, cea pe care sunt lalelele, de unde ati cumparat-o? Casa e superba , felicitari !

  91. Daniela spune:

    Sunt din Bacau. Mi-as dori sa vad si in realitate aceasta casa. Desigur, daca este posibil. Mi-a placut foarte mult. Felicitari! Multumesc.

  92. Daniela spune:

    Ce suprafata de teren aveti? Si ce forma (patrat, dreptunghiular)? … Totul e SUPERB !

  93. CARMEN spune:

    buna ziua,
    ati avut cumva probleme cu firma de unde ati procurat lampile? larouzze? eu am dat si avans – altfel nu voiau sa preia comanda – si de 2 saptamani nu raspund la mail si telefon.

    • mihaela spune:

      aceeași nesiguranță am avut-o și eu, observ ca e un obicei sa nu răspundă decât atunci când primesc și ei la rândul lor marfa.va recomand ca la momentul în care va informează ca se va livra comanda sa le solicitați ca înainte de a rambursa curierului contravaloarea mărfii sa va permită sa verificați marfa.eu comandasem lustrele cu un singur abajur iar ei mi-au trimis ce-au primit bănuiesc, de schimbat la fel, nu am mai avut cu cine vorbi……dar stați liniștită le veți primi, păcat de marfa care o au, pentru un personal atât de „relaxat”

      • Carmen spune:

        Vă mulțumesc mult. Încă am emoții. Joi plec la București sa le bat în poartă.

      • c_mazare@yahoo.com spune:

        Vai de capul meu…au trecut 3 luni si eu tot nu am primit lampile de la Larouzz Concept SRL Bucuresti. merg la Protectia Consumatorului caci avansul de 2500 lei nu l-au returnat. Daca stiam ca stau atata timp cu casa in asteptare… Le voi face o „super” reclama.

  94. Catalin spune:

    Buna seara, care a fost pretul scarii de interior? E toata din lemn? De care? Multumesc !

  95. Ovidiu spune:

    Superba ! Sa va bucurati de ea !

  96. Diana spune:

    Drăguța casa ! E stil Cape Cod house de aici din America. Era bine de aveau bara cu gărduleț la scări pe o parte si pe alta cat si acolo unde au perdelele; asta pentru siguranța. Masa nu se pune in fata ci in spate pe terasa pentru grătar. In fata se pune o masa mică cu 2 scaune unde se poate bea o cafea dimineața. In partea dreapta in fata de obicei se pune un leagăn.

  97. Ati cam ocolit raspunsul in privinta mobilierului de bucatarie sau mi s-a parut mie?
    Tot acel domn Luca l-a realizat? Sunt tot din Bacau si cautam un model asemanator, obligatoriu din lemn si am gasit cel mai aproape producator la Savinesti. Daca sunteti draguti sa-mi ziceti, poate il contactez si eu si rezolv mai usor, fiind mai aproape.
    Felicitari pentru casa si multumiri pentru ponturi!!

    • mihaela spune:

      Domnul Luca executa și mobila și de o calitate mult mai buna dar datorita termenului mare de execuție propus am ales Ercole Sacris din Nicolae Bălcescu cu care aproape tot la același termen am ajuns intr-o varianta mai ieftina.dar dacă va înarmați cu răbdare și cu un proiect foarte bine stabilit și înțeles de ambele părți s-ar putea sa aveți mai puține nemulțumiri la final.

      • Valentina spune:

        Va multumesc tare mult pentru amanuntele oferite! Tin sa inlocuiesc mobila de bucatarie veche, cam de 20 de ani, cu una tot din lemn. Pentru ca la vremea aceea nu gaseam un model pe gustul meu, am avut nebunia sa cumpar un mobilier pentru camera de zi, pe care l-am adaptat nevoilor unei bucatarii de apartament. Practic am modificat un corp din partea de jos, (l-am taiat) transformandu-l in masca de chiuveta. L-am mutat apoi, intr-o bucatarie mai mare, la casa, cam de 16 mp. Mi-e atat de drag, incat nu as renunta la el, doar ca se vede cam mult „patina timpului ” si variantele de reconditionare nu ajung. Mai am nevoie si de alta corpuri care sa completeze spatiul. De aceea am insistat mult pentru a afla producatorul si am exagerat cu explicatiile:).
        Ma felicit ca am descoperit acest site, urmaresc saptamal postarile dnei designer Adela Parvu, sunt o „mană cereasca” pentru cei care vor sa-si educe bunul gust si sa-l mai puna si in practica!

  98. mihaela spune:

    Am rugamintea sa-mi spuneti de unde ati achizitionat covorasele pentru scari, decoram si noi o casa si scarile sunt cam lucioase.

    Multumesc,

  99. Lumi spune:

    As vrea sa știu daca se poate de unde ați luat tapetul, mai exact modelul si cum se întreține. Noi renovam o casa si ar fi mult mai comod sa punem tapet, decât sa facem reparații si sa văruim. Soțul meu nu e de acord cu tapetul pt ca se teme de întreținerea si rezistența in timp a lui

  100. Andreea spune:

    Toarte frumos ati amenajat! Imi place mult cum ati imbinat piesele de mobilier si cum ati combinat culorile. Eu locuiesc de aproape 3 ani intr-un apt din n-e bucurestiului si nu am facut nicio schimbare in ultimul timp. Intentionez sa schimb putin aspectul dormitorului si ma gandeam sa pun tapet, insa nu stiu ce varianta sa aleg: pe suport de hârtie, pe suport de fibră textilă sau pe suport de fibră de sticlă. Voi ce ati folosit?

    • mihaela spune:

      Mulțumim frumos.tapetul este pe suport de hârtie dar foarte gros.contează intradevar și calitatea dar foarte important este ca peretele sa fie drept și bineînțeles persoana care-l pune!
      Noi l-am luat de la un magazin din Bacău art-ambiance. Cel din baie este special pentru umiditate

  101. budaibogdanmihaiOGDAN spune:

    Buna ziua , 19.000 de euro a costat casa la rosu?Fara interioare?,fara var ,fara nimic?
    Multumesc frumos .

  102. ancuta spune:

    imi place scara,din ce este facuta?se pot da niste date?

  103. ancuta spune:

    Multumesc!.ESte foarte frumoasa!

  104. Ema spune:

    Frumos tare! Ai putea sa imi spui te rog de unde ati luat acele covoare in stil grecesc? Mi-ar placea si mie…Multumesc mult!

  105. Ana Micleanu spune:

    Foarte frumos! Va rog sa îmi spuneți de unde sunt scaunele/ fotolii care se afla în camera de zi împreună cu măsuță rotunda de cafea. Le- am căutat la Mobila Dalin, dar nu le găsesc acestea cu husa aceea pana jos.

  106. mihaela spune:

    Măsuța de la retroboutique și fotoliile pe 4 interior. Ambele au magazin online

  107. bianca2003 spune:

    Puteti sa-mi spuneti cand ati mai facut banii si prin ce mijloace daca ati avut timp sa umblati prin atatea locuri si sa culegeti atatea idei bune?

    • Adela Parvu spune:

      Cine spune ca a facut si bani Bianca?

      • bianca2003 spune:

        Totusi ,o asemenea casa ,cu costuri mult mai mari decat suma declarata,presupune un serviciu pe masura pentru ambii,dar si studiile caatare.Deci,daca e model,sa fie in toate pana la capat.Cat despre doamna Adela, tin sa-i amintesc ca munca-i bratara de aur ,asa ca la noi romanii.Deci!!!!!!!!!!!!!!!!

        • mihaela spune:

          La mulți ani doamna și cu mai multe realizări!

          • cristina spune:

            Buna ziua!Mihaela, ai o casa f frumoasa, intr adevar!Imi place f mult baia ta si faptul ca ai mers pe tapet.E f elegant.Unde gasim si noi tapetul din baie si cel cu dungi verticale?multumesc mult!

  108. mihaela spune:

    Nu am mai intalnit atatea informatii folositoare la un loc pana acum. Admir fiecare coltisor! Felicitari proprietarilor si sa se bucure de ea viata lunga! 🙂

  109. manuela spune:

    Oare unde gasesc perde ca cele din hol? Arata superb intreaga casa:)

  110. Maria spune:

    Sunt interesată de o casă dacă se poate mai mică la ( 60 m`2)şi prețul totodată…. las email-ul meu……o adresă vă rog
    email……petrisormaria59@gmail.com
    Multumesc!

    .

  111. stefania spune:

    Buna ziua!Mihaela, ai o casa foarte chic, intr adevar!Imi place mult baia si ca ai mers pe ideea de tapet.Cum se comporta la aburi? Imi spui te rog de unde l -ai achizitionat?Ma intereseaza si tapetul cu dungi verticale.Felicitari inca o data! Stefania,Bacau.

    images12

  112. Simona spune:

    Buna
    Imi poti spune acum in 2019 daca esti multumita de constructia casei?
    Cu cine ai lucrat sa o aduci la cheie?

    Ms
    Simona

  113. Simona spune:

    O adresa de mail valida imi poti oferi?

  114. Marius spune:

    foarte interesant articolul. la ce pret ajunge o astfel de casa?
    Multumesc,
    Marius

Lasă un răspuns la Diana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *