adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (62)

In apartamente, Design Interior, Romania Mea

Și-au făcut singuri apartamentul din Sibiu, unul plin de viață și de idei colorate

Am avut plăcerea să fiu găzduită de către prietenii mei Alice și Flaviu în apartament lor, tare fain amenajat, așa cum îmi place mie, adică colorat, luminos și practic. Dar dincolo de culori și texturi cel mai mult îmi place faptul că ambientul îi reprezintă foarte bine pe cei doi tineri frumoși. Este înțesat de obiecte care le aduc aminte de excursii, vacanțe, prieteni și familie, de momente fericite, iar asta reverberează mai departe când pătrunzi în universul lor. Te simți bine într-o astfel de casă, unde privirea mereu descoperă noi lucruri frumoase și odată cu ele afli povești care te încarcă cu energie pozitivă. Dar hai să-ți spun mai multe despre cum și-au amenajat locuința acest cuplu creativ.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (32)

Înainte de a-ți dezvălui despre locuință și cum au procedat pentru ea, trebuie să-ți spun două vorbe despre Alice și Flaviu ca să înțelegi de ce au ales această variantă de amenajare. Alice este specialist în comunicare, PR, și lucrează la o firmă mare din Sibiu, dar în timpul liber este unul din organizatorii cursurilor Incubator107 din Sibiu, unde am ținut și eu un curs de curând. Flaviu este inginer și lucrează la Universitatea din Sibiu, fiind asistent la Facultatea de inginerie. Este pasionat de robotică, dar și de instalații. De la el am aflat o mulțime de lucruri privind instalația electrică, termică și de climatizare și am să-ți scriu despre asta. De altfel, în locuința lor el a proiectat și el a instalat prizele, a calculat necesarul și mărimea caloriferelor. Amândoi însă au pasiuni comune – călătoriile, lectura și viața urbană (spectacole, concerte, evenimente culturale). Când au căutat să-și cumpere o locuință au știut clar că vor una cât mai aproape de centrul orașului. Au locuit într-o vreme lângă oraș și nu le-a plăcut pentru că pierdeau mult timp pe drum. Dacă Flaviu este foarte calculat și meticulos, Alice este mai aplecată către artă, însă amândoi sunt extrem de creativi și comunicativi.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (123)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (39)

Au găsit locuința în oraș, una cu trei camere și le-a convenit pentru că era la ultimul etaj de unde se vede mai frumos de pe ferestre și de pe balconul simpatic amenajat. Și-au făcut un plan și anume că peste zece ani să-și construiască propria casă, așa că până atunci, chiar dacă vor avea un copil, apartamentul de trei camere le va fi suficient. Sunt foarte încântați pentru că acum pot ajunge foarte repede unde au nevoie în oraș, dar și prietenii lor vin mai des la ei. Și da, apartamentul l-au conceput astfel încât să aibă loc de ședere și pentru prieteni. Ca atare au ales ca spațiul din bucătărie și living să fie deschis și arată foarte bine. Cum intri în locuință ai la vedere zona de luat masa încadrată de o parte de canapeaua din living și de cealaltă parte de bucătărie. Mi-a plăcut că au pus canapeaua pe mijlocul spațiului nou creat, dar și faptul că nișele formate în urma remodelării locuinței sunt frumos decorate. Știau că au multe obiecte colorate, așa că au ales ca pereții să fie albi. Dar înainte de finisaje, Flaviu s-a asigurat că vor avea suficiente prize în casă pentru că nu suferă nici cablurile și cu atât mai puțin prelungitoarele la vedere. Numărul prizelor din toată casa? 52! De asemenea, au ales să aibă țevile instalațiilor vizibile pentru ca în caz de avarie să poată avea acces la ele. Dar aproape că nici nu le observi pentru că restul obiectelor colorate îți atrag atenția.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (53)

Da, zona de zi este una tare plăcută, colorată și tonică, dar în ciuda nuanțelor vesele, ai să vezi că bibliotecile sunt albe, aproape că se confundă cu nuanța pereților, deci nu există senzația de încărcare. Pardoselile sunt libere, fără covoare, de unde și senzația de spațiu mai amplu, iar draperiile care încadrează ferestrele sunt albe lăsând lumina să pătrundă la interior. Nici nu fac contrast cu zugrăveala pereților (deci nu mai fragmentează spațiul). Alice a ales un tapet foarte colorat (cumpărat de pe un site online), dar l-a poziționat inspirat pe peretele opus ferestrei, conturând frumos lateralul livingului, vizibil și din bucătărie, iar din nuanța acestuia s-au inspirat pentru alegerea canapelei (de la IKEA) cu tapițerie fucsia și a pernelor decorative achiziționate din mai multe locuri și în timp. Cu un scaun și o comodă au creat o legătură cromatică între tapet, canapea și alte obiecte colorate din cameră, iar măsuța albă este legătura cu bibliotecile. Foarte inspirată combinația!

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (43)

Chiar dacă pardoseala este din parchet laminat în living, pentru bucătărie au ales o gresie aproape de nuanța mobilierului de aici. Gresia și-au dorit-o cu o tentă ușor rustică (au cumpărat-o de la Romstal) pentru că știau că vor o bucătărie cu aspect similar. Mobila de bucătărie au făcut-o pe comandă la un atelier din Sibiu și au ales un finisaj olive, deși inițial se gândeau la o nuanță de crem. Dar acum contrastul dintre verdele olive și fucsia tapițeriei canapelei arată foarte bine. Blatul de la bucătărie este cu aspect de lemn este frumos asortat cu locul de luat masa, adică un mobilier din lemn. Mi-a plăcut cum au camuflat locul frigiderului și centralei termice cu multe imagini și magneți din călătorii. Culorile și formele distrag atenția de la aspectul mai tehnic al acestui colț. Și da, multe obiecte frumoase, de la căni la recipiente pentru ustensilele de bucătărie, de la platouri din ceramică pictate la ghivecele cu plante aromatice de pe pervaz fac din bucătărie un loc tare simpatic și colorat.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (78)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (59)

Orice nișă din locuință a fost frumos exploatată pentru decor, iar obiecte sunt inspirat grupate. Alice are origini turce, mama ei fiind turcoaică și multe lucruri sunt cu motive și desene tradiționale așezate alături de cărți și decorațiuni actuale cumpărate din variate locuri pe unde au călătorit. Mi-a plăcut și cum e aranjat locul cuierului, cu tapet rămas din living montat în spatele suporturilor, dar și cum se vede din zona de intrare îm casă dormitorul cu tapet albastru. Da, un dormitor vesel, deși mobila e albă, dar pardoseala din lemn masiv de stejar recondiționată aduce un plus de căldură, iar decorațiunile personalitate. Un mic cuier binevenit în spatele ușii în continuarea dulapurilor este la fix pentru voliere, eșarfe și haine folosite frecvent, iar dintr-un scaun vechi Alice a improvizat o noptieră atașându-I pentru imagine un mâner mic colorat. Perne fantezie colorate și în fața patului un ansamblu de lucrări de ceramică, fotografii și mici tablouri care colorează zonă, iar înspre balcon se întrevăd mușcatele și scaunele pliante roșii.

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (38)

Balconul este foarte simpatic, cu o măsuță făcută de Flaviu, una rabatabilă și pervazul decorat de Alice cu obiecte frumoase. Au și o instalație de iluminat solară, una care pe timp de seară colorează atmosfera. Am băut și eu cafeaua de dimineață aici și e tare plăcut. Cu depozitarea au rezolvat în spațiul dintre cele două băi, iar dacă baia mare, cea folosită în mod uzual este funcțională pentru destinația ei, cea de-a doua a devenit spălătorie și spațiu de depozitare pentru mop, găleți și aspirator. Și pentru că atunci când au cumpărat apartamentul baia era deja finisată, iar ei n-au avut chef să o reamenajeze, Alice a fost destul de inspirată să aleagă o perdea de duș veselă și să monteze câteva rafturi pe care și-au găsit locul obiecte frumoase care animă ambianța. De asemenea, al doilea dormitor este folosit ca loc de dressing, dar și patul de aici e perfect pentru a găzdui oaspeți. Cei doi spun că dacă vor deveni părinți, atunci vor transforma camera. Oricum s-au aranjat de minune! Un apartament tare frumos, colorat și tineresc, exact așa cum sunt și cei doi tineri. Și da, ticsit de multe obiecte cu valoare sentimentală, căci despre asta e vorba când ajungi acasă – să rememorezi clipe fericite și să ai chef să trăiești cu chef de viață fiecare zi. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (68)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (41)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (9)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (11)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (29)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (71)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (67)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (26)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (25)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (54)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (72)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (19)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (18)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (69)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (70)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (63)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (65)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (66)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (44)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (45)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (46)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (27)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (21)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (65)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (47)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (51)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (42)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (8)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (92)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (23)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (82)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (85)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (83)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (86)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (34)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (48)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (49)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (50)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (84)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (37)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (38)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (35)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (36)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (93)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (94)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (95)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (40)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (3)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (23)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (87)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (79)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (6)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (80)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (81)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (7)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (88)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (89)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (90)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (91)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (5)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (31)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (61)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (67)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (57)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (56)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (55)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (33)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (28)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (20)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (22)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (17)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (16)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (15)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (13)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (14)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (10)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (12)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (52)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (42)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (73)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (75)

adelaparvu.com despre apartament 3 camere colorat in Sibiu, Foto Adela Parvu (74)
Foto: Adela Pârvu

39 Responses to Și-au făcut singuri apartamentul din Sibiu, unul plin de viață și de idei colorate

  1. dana spune:

    adela draga, apreciez foarte tare blogul tau si in 99% din cazuri e o sursa de inspiratie…din pacate acest apartament este atat de incarcat si obositor vizual ca abia am trecut prin toate pozele. pare ca au fost nehotarati la magazin asa ca au luat din toate, sa fie. in rest …astept cu drag case de inspiratie mediteraneana….nu stiu unde le gasesti dar sunt minunate 🙂 zi faina !

    • Ana Balan spune:

      Din cate am inteles, citind articolul, obiectele care incarca spatiul, sunt, de fapt, suveniruri aduse de ei din condcedii! Asa cum a mai comentat cineva, aceasta locuinta arata a apartament locuit, nu a casa aranjata pentru poze!

      • Adela Parvu spune:

        Exact, este o locuinta reala Ana. Dar trebuie sa recunosc faptul ca eu nu sunt fotograf, deci pozele mele de amator n-au iesit atat de bine pe cat de frumos e apartamentul in realitate 🙂

        • Ana Balan spune:

          Mie mi se pare frumos, atat apartamentul, cat si pozele realizate. Comentariul meu, era o replica la comentariul de mai sus, al unei persoane care considera apartamentul prea incarcat si obositor! Iar eu justificam „incarcarea” lui, prin faptul ca: 1. sunt lucruri adunate cu un scop (amintiri din concedii si excursii – deci nu haotic, din magazine. cum presupunea persoana de mai sus) si 2. e un apartament real, nu unul „cosmetizat” pentru poze!

    • Adela Parvu spune:

      Conteaza firea si personalitatea fiecaruia Dana. Mie spre exemplu imi place tare mult si nu-l gasesc obositor sau incarcat, ci pur si simplu adorabil. Fiecare lucru are o poveste si nu mi-ar ajunge zece articole sa le scriu pe toate 🙂

      • silvia spune:

        De acord cu tine Adela. Casa in care traim trebuie sa ne reflecte personalitatea, varsta… si acest apartament asta face. Cuplul este tanar, vibrant, copilaros, colorat. Fiecare din noi isi face caminul dupa cum crede, nu este nimic de criticat. Haideti sa invatam sa apreciem nu sa criticam. O zi cu sanatate.

  2. Cristina spune:

    EXCELENT! FELICITARI 🙂 !

  3. Lela spune:

    Un apartament cu o „personalitate” puternica , ceva intre rustic-modern-cozy , dupa parerea mea.Imi place ca se vede ca este „locuit” nu toate puse la linie , ca la revista!Nu sunt de acord cu ghivecele puse pe balustrada balconului!Periculos pentru cei ce trec pe sub balcon!
    Chiar daca are un aspect usor ingramadit cred ca asta este de fapt sarmul intregului ansamblu.

  4. mariana spune:

    Tocmai ma pregateam sa fac un comment concis dar mi-a luat-o Dana inainte. Adaug doar ca dupa cateva foto admirate, celelalte n-au facut decat sa ma sperie. Gandul ca cineva/oricine in loc sa-si foloseasca timpul, il pierde,..No ofense!

  5. Mihaela spune:

    Foarte ticsit acest apartament, ma intreb cum poti face curatenie in el?!

  6. Carmen spune:

    Intr-adevar, e cam incarcat apartamentul. Eu una acum putin timp m-am decis sa imi strang toate amintirile din calatorii care erau etalate pe mobila din sufragerie ( cam ca aici) si sa le pun intr-o cutie. Nu ma deranjau atat vizual, cat atunci cand trebuia sa sterg praful pe atatea si atatea chestii.

    • Adela Parvu spune:

      Si eu am multe obiecte, dar nu ma deranjeaza sa le sterg pe toate, din contra imi aduc aminte de toate clipele frumoase si oamenii pe care i-am intalnit Carmen 🙂

  7. elserpE spune:

    cam incarcat intr-adevar.

  8. Anita spune:

    O solutie destul de urata pentru chiuveta de la baie din pacate… altfel paleta de culori e frumoasa

  9. Radu spune:

    Cu toate ca este foarte incarcat, iti da senzatia ca fiecare obiect trebuie sa fie unde e pentru a nu stirbi din personalitatea apartamentului. Mai mult decat atat, se simte bunul gust in fiecare detaliu, cred ca aici e marea lor reusita.

  10. Melania spune:

    E un apartament vesel, primitor si cu bun gust. E bun exemplu pentru ce putem face majoritatea dintre noi, cei care admiram multe imagini care ne taie respiratia si in fata carora gandim: „asa ceva nu imi voi permite niciodata”. Daca am merge in vizita la prieteni care au o astfel de locuinta, ne-am simti foarte bine. Felicitari proprietarilor si felicitari Adela pentru articol! Esti de-a noastra! 🙂

  11. Brindusa spune:

    Oameni dragi, cum bine a spus Adela, fiecare are personalitatea lui. Pare interesant apartamentul. Alice, cred că suntem suflete înrudite. 🙂 Asta nu înseamnă că aş fi ales neapărat aceleaşi culori sau accesorii, sau la fel de multe, dar şi eu am destule obiecte care-mi sunt dragi… Fiecare îşi are povestea lui – îmi aduc aminte de felul cum l-am confecţionat sau de momentul când l-am primit, fiecare e legat de persoane sau momente speciale… Îmi evocă multe amintiri. Cine mi-ar vizita casa (nu e încă terminată, e în lucru 🙂 ) ar ajunge la concluzia că-mi place enorm lemnul, mai ales stilul rustic, că mi-e drag să pictez, că ador felinarele şi micile lucruşoare care creează o ambianţă caldă… Sincer, locuinţele aranjate minimalist parcă-mi îngheaţă sufletul… deşi nu-i condamn pe cei care le preferă. Doar că nu sunt stilul meu…

  12. AndraAndra spune:

    Imi pare foarte rau sa citesc atatea pareri nu tocmai ok despre acest apartament. Da, acesta este incarcat…cu atatea obiecte frumoase si incarcate de amintiri.
    In ceea ce priveste urmatoarea afirmatie : ,, pare ca au fost nehotarati la magazin asa ca au luat din toate..” – faptul ca te poti intoarce de la cumparaturi cu lucruri care iti plac si care se integreaza perfect in atmosfera apartamentului mi se pare minunat. Am vazut atatea poze cu apartamente care aratatu foarte frumos dar in care parca te temeai sa schimbi sau sa adaugi un lucru tocmai pentru faptul ca erau atat de..perfecte…

  13. mada spune:

    Si eu o cunosc pe Alice si mi se pare ca are simt estetic dupa alegerile vestimentare,însă apartamentul e prea încărcat. Si eu am 3 camere si 2 copii si nu sunt atât de multe lucruri in el

  14. Delia spune:

    Mie imi place, casa este plina de poveate, o casa cu personalitate, caminul a doua persoane care stiu sa se completeze. Detaliile sunt multe, dar asta face diferenta, se vede ca este o casa locuita, calda,vesela si indrazneata!

  15. Adriana Stefan spune:

    Adela, sa stii ca mie mi-a placut apartamentul , chiar este o casa locuita ,nu una asa la dunga cum ne asteptam sa vedem pe bloguri.Intr-adevar un pic cam incarcat, dar macar sunt lucruri foarte faine , toate mi-au placut , nu te poti dezlipi de ele .Una peste alta , o casa cu o energie pozitiva. Ce-mi place Sibiul……
    Seara buna !

  16. emway2014 spune:

    Cel mai mult mi-a plăcut că este un apartament plin de personalitate, m-am săturat să privesc doar încăperi frumoase dar care nu exprimă nimic, acest apartament are viață, suflet, un mare BRAVO

    • „Au ales să aibă țevile instalațiilor vizibile pentru ca în caz de avarie să poată avea acces la ele.” Din fraza asta se poate vedea că instalațiile sînt doar un hobby, nu chiar o pasiune. Există de mult timp instalații cu conducte ascunse, „îngropate”, la care se poate interveni (dacă este necesar), fără a fi nevoie de spart pereții sau pardoselile. Pentru cine este interesat, recomand o căutare a sistemelor de instalații de tip „pipe in pipe”.

  17. Ioana spune:

    Eu zic ca apartamentul e bine decorat si compartimentat! Si faptul ca se pricep la decoratii se vede din fotografiile tale! Se vede din felul in care pun obiectele unele langa altele, pe verticala/orizontala spatiului – imi plac biblioteca si raftuletele decorate.
    Ceva insa nu e bine in living si provine, cred eu, de la diferenta intre noi, hobystii decoratiilor si designerii de meserie: imbinarea culorilor si a formelor. Eu zic ca masa si scaunele din bucatarie nu sunt bine. De asemenea tapetul, care teoretic merge, practic insa nu prea…..
    Per ansamblu oamenii sunt buni de dat exemplu, cum mai spunea cineva pe-aici!

  18. Florian spune:

    Un apartament cu o energie buna, din pacate afectata de multitudinea de obiecte aflate in acel spatiu. Culorile au un impact foarte puternic si obositor.

    Spatiile sunt aglomerate lasand impresia mai degraba ca suntem intr-un muzeu decat intr-o casa de locuit. Cu siguranta asa isi doresc sa traiasca. Consider ca nu ofera acel sentiment de relaxare.

    O nota pozitiva pentru faptul ca locuiesc in Sibiu.

    P.S. Foarte multe poze pe care n-am avut rabdarea sa le parcurg.

  19. Ana spune:

    Minunat apartament!
    Am intrat si eu de curand in febra amenajarilor, pentru ca urmeaza sa ma mut in propria mea casa si tot „trag cu ochiul” pe aici de ceva vreme, iar apartamentul asta mi-a „picat cu tronc”.
    Aveti cumva idee de unde este tapetul? Mi se pare minunat.

  20. Adina spune:

    Mie mi-a placut apartamentul . Este un apartament in care se locuiesti . Da este incarcat , dar este incarcat de amintiri . Cat priveste stersul prafului , tocmai aici este povestea frumoasa , ca atunci , cand pui mana pe ele sa le stergi iti aduci aminte ,cu placere ,cum si din ce loc le-ai achizitionat . Eu cel putin nu ma abtin sa zimbesc la pozele fiului meu din diverse peroade, la diverse lucruri luate din vacante .

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *