KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto  Michael Mrowiec (10)

In Case, Design Interior

Casă de cărămidă, rustică la exterior, actuală la interior

De cum o vezi te și transpui cu gândul într-un loc liniștit și relaxant și chiar așa și este. O casă într-un mediu rural, plin de verdeață, la doi pași de un lac. Dar nu te-ai aștepta ca o casă ca aceasta să fie pe placul unui cuplu de arhitecți, căci arhitecții sunt cei care transformă și recompun case, fațade, ne uimesc cu soluțiile lor. Ei bine, de această dată ai să vezi o casă care a fost păstrată, recondiționată și îmbunătățită ca și aspect rustic, dar la interior regulile sunt schimbate. Da, spațiile interioare au fost locul de joacă pentru arhitecți, locul unde vechile podele au devenit parte din acoperiș, unde sănii vechi au fost folosite pe post de măsuțe sau cadre pentru pat, în loc de uși s-au ivit goluri și unde pe fundalul cărămizilor se ițesc corpuri de iluminat comporane. Daria și Peter arhitecții polonezi de la biroul Loft architekci s-au jucat combinând imaginea de hambar cu cea a unui spațiu creativ. Dar hai să-ți spun mai multe.

În ziua de azi când, grație tehnologie,i nu mai ești condiționat să ai musai un birou în oraș, evadarea către zonele frumoase, liniștite este o opțiune de luat în calcul. Asta au făcut și cei doi arhitecți care s-au gândit că pot lucra foarte bine într-un spațiu amenajat pe gustul lor. Când au dat peste casa aceasta veche i-a atras liniștea și peisajul din micul sat aflat în nordul Poloniei, în regiunea Masuria, unde totul e înțesat de lacuri și păduri. Și-au spus că pot face din vechea gospodorie ceva cu totul inedit – să-i păstreze exteriorul, dar să reconfigureze interiorul. Asta au și făcut. Au cumpărat proprietatea în urmă cu zece ani și au muncit la ea cu propriile mâini. Singuri au curățat locul, singuri au desprins vechea podea din lemn de stejar și singuri au bricolat obiecte prin casă. Și-au creat un loc de muncă, dar și de evadare amenajând într-un mod atipic spațiul paralelipipedic al casei.

Da, este o casă cu arhitectură simplă, exact ca una pe care ar desena-o copii și au făcut totul pentru a o păstra ca atare. Au făcut însă mici adăugiri, cum ar fi terasa umbrită pentru care au prelungit învelitoarea acoperișului și au creat un loc de magazie alipit casei. Dar la interior spațiile comunică între ele, cel puțin în zona de zi, unde golurile ușilor au fost refăcute cu arcade. Au lăsat structura acoperișului la vedere pentru a conferi înălțime, dar și spectacol zonei de zi, dar au folosit materialul din vechea podea pentru plafonul din bucătărie, baie, dormitor, și parțial în living. Totul cu scopul de a izola mai bine sau a compartimenta eficient. Noua pardoseală este din plăci de granit, una care este aceeași pe toată suprafața parterului, a cărei luciu și nuanță deschisă vine în contrast cu pereții din cărămidă. Dar parcă luminează totul și lasă să se întrevadă clar obiecte de mobilier sau piesele ce aduc aminte de vacanță (placa de surf).

Câteva piese colorate, în special decorațiuni vin să revitalizeze încăperile mobilate și utilate minimal. Căci totul e gândit pentru un strict necesar funcțional, lăsânf clădirea cu obloane să fie partea estetică. Piese de mobilier din metal sau cu suport metalic sunt acopaniate de corpuri de iluminat contemporane, cu LEDuri, iar electrocasnice moderne și dotări actuale sunt înglobate în bucătărie și baie pentru confort. Este cu siguranță o casă care-i provoacă din punct de vedere creativ, una în care-și petrec aproape trei anotimpuri din an, dar nu și iarna, căci încălzirea este mai deficitară. Și așa, mi-a plăcut modul de reinterpretare a unei arhitecturi rurale și inserția de contemporaneitate de la interior. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (9)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (10)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (13)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (4)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (3)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (5)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (11)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (1)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (2)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (6)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (7)

adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (8)
adelaparvu.com despre casa din caramida, rustica la exterior, actuala la interior, design Loft Architekci, Foto Michael Mrowiec (12)
Foto: WerandaCountry/ Michael Mrowiec

10 raspunsuri pentru Casă de cărămidă, rustică la exterior, actuală la interior

  1. Mihail spune:

    Superba casa…la noi mai gasim asa ceva la garile facute de nemti in timpul celui de al 2 lea razboi mondial…Like

  2. Roxana spune:

    Arhitectura casei imi place enorm! Din punct de vedere personal (o fi si varsta! 🙂 ) as fi vazut bucataria decorata si utilata in stil toscan. dar ei sunt tineri, si pur si simplu asta si-au dorit si au facut-o foarte frumos!

  3. Claudia spune:

    Foarte, foarte speciala! Vara asta am fost in Polonia la Cracovia, mi-a placut tare mult!

  4. Lucia spune:

    Intr-adevar , e minunata! Si eu m-asi simti bine in interiorul ei, chiar daca nu mai sunt atat de tanara!!!! Cred ca nu are legatura cu varsta ci, cu felul de a fi al celor care o locuiesc.

  5. paula spune:

    Mult curaj , bun-gust , originalitate.Felicitari!

  6. Radu spune:

    Living-ul este imens, ma gandesc cat de placut trebuie sa fie intr-o zi de vara sa te relaxezi in acesta. Frumos este ca au stiut sa puncteze in fiecare incapere cu cel putin un obiect, personalizand atat de bine spatiul.

  7. E chiar superbă casa! Mi-ar plăcea să locuiesc într-un astfel de spaţiu 🙂

  8. ion spune:

    Foarte frumoasa casa pe exterior, in interior este o chestiune de gust dar cu atata caramida si grinzi vechi as fi pastrat lemn pe podele pentru o senzatie de caldura, nu o piatra rece. Dar sunt si multe alte detalii foarte interesante si originale si in decoratia interioara.

  9. […] multe ori pentru cei mulți oameni rusticul pare să fie ceva foarte bolovănos, cu mult lemn brut, cioplit la mână sau cu influențe incerte […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *