Pentru cine iubește lemnul cu toate imperfecțiunile sale încântătoare, pentru cine obiectele vechi, tradiționale contează, ei bine, pentru acești oameni o astfel de casă s-ar putea să-i inspire. Construită la 1916 și lăsată mult timp în paragină, cu un munte de moloz în mijlocul ei, casa asta și-a găsit într-un final proprietarul care să se îndrăgostească de ea și să vadă, dincolo de ruinele ei, mândrețea de casă ce a fost odinioară. Ana, actuala proprietară este colecționară de obiecte de artizanat, dar deopotrivă de artă contemporană. Iubește casele vechi care au o istorie și s-a încăpățănat să modernizeze această casă, deși asta s-a lăsat cu multe sacrificii de ordin financiar. Da, să readuci la viață o clădire veche, mai ales una care are în mare elemente din lemn este o adevărată aventură. Niciodată nu știi peste ce dai, ce poți repara și recupera și cât ajung în final costurile. Dar dacă ai suficientă determinare și răbdare, în final iese ceea ce-ți dorești. Dar hai să-ți spun mai multe.
Ani de zile i-a luat proprietarei să refacă această casă de la ziduri la bârnele din lemn, de la retrasarea instalațiilor la pardoseli. Și poate că totul ar fi durat mai puțin dacă găsea și meșterii care să o ajute. Se pare că această criză a oamenilor pricepuți nu este doar la noi, ci și în Polonia, unde se află casa de care-ți scriu. Fiind o construcție veche, trebuiau și aprobări speciale pentru intervenția asupra ei, iar meșteri calificați care să se angajeze la o treabă de genul acesta sunt rari. Într-o primă etapă a avut grijă ca pe baza poriectului întocmit de un arhitect să sigileze casa, să o anvelopeze, astfel încât intemperiile să nu o mai afecteze. Apoi s-a zbătut ca fiecare bucată ce era întreagă, de la cărămizi la bârne de lemn să-și găsească locul în noua configurație. A avut noroc la acest capitol pentru că o bună parte din lemnul vechi n-a fost putrezit, iar carcaterul vechi al casei a putut fi păstrat grație lui. Nu întâmplător o parte din structura acoperișului este la vedere. Podul a post parțial mansardat și a fost creată o supantă delimitată cu balustrade din sticlă, tocmai pentru a lăsa frumusețea fibrei lemnoase la vedere.
Camerele sunt spațioase, dar ele par și mai largi grație modului de mobilare și a soluției de decorare a ferestrelor. Pentru că lemnul este omniprezent, de la structura aparentă la pardoseli, Ana a încercat ca în rest să nu încarce încăperile. A ales nuanțe reci pentru zugrăveală, tonuri de alabastru, și acolo unde obiectele și mobila erau mai prezente prin finisaje sau culori a mers pe alb. Bucătăria și-a ales-o cu un mobilier contemporan în zona de lucru, dar locul mesei l-a păstrat rustic, cu icoane și cruci vechi cumpărate de la artizani. Apoi a apelat la un meșter pentru ca mesele să fie realizate din ușile vechi ale casei, care erau afectate de vreme, dar pe care Ana a simțit să le integreze în noua ei locuință. Altele au fost făcute din uși vechi de hambar, găsite pe proprietate, de aici și aspectul lor rustic.
Inserția de nou este evidentă, mai ales la dotări și la o parte din mobilier, dar asta și-a și dorit proprietara, să existe un contrast de forme, texturi și culori. Ca atare aerul casei a devenit unul sofisticat și personalizat, deși totul este aerisit și luminos. Chiar și colecția ei de tablouri, grafică și fotografii contemporane și-au găsit cu brio locul pe pereții înalți ai casei și ele sunt așezate și poziționate astfel încât să completeze fericit povestea de la interior. Când vezi spațiile atât de simple, de coerente, nu ți-ai închipui că au necesitat mult efort, de la a alerga după meșteri la a găsi acele mobile contemporane care să se potrivească în spațiu. Dar am mai spus-o și o mai spun: simplitatea este dificilă pentru ea lasă la vedere detaliile, iar dacă acestea nu sunt reușite, aspectul casei are de suferit. Mi-a plăcut tihna pe care o imprimă casa aceasta și modul cum modernul a fost frumos combinat cu obiecte de artizanat și cu cele rustice. Sper să te inspire și pe tine!
Wow ! Casa perfecta !