adelaparvu.com despre locuri in care vreau sa ajung, Foto Silvia-Floarea Toth (2)

In Eseuri si idei altfel, Romania Mea

E vreun loc pe care ai vrea să-l vizitezi și n-ai ajuns încă?

Întrebarea aceasta mi-a fost trimisă alături de altele pentru un interviu într-o revistă dedicată femeilor. Am citit-o și am realizat că eu o înțeleg altfel decât cea care mi-a pus-o. Mi-am dat seama că nu e vorba numai despre o țară anume, un oraș sau stațiune. Este vorba despre mai mult.

Da, există nu doar un loc, ci mai multe pe care aș vrea să le vizitez și n-am ajuns încă. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie unde copiii sunt iubiți și apreciați, unde toți cei mici, indiferent de etnie, religie sau situația financiară a părinților să poată merge la școală. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care educația să fie prioritate absolută pentru că atunci când ești educat înțelegi și de ce trebuie să te speli pe mâni și pe dinți, adică înțelegi de ce e importantă sănătatea, dar și de ce e important să ne ajutăm reciproc, să creăm adevărate familii, adevărate comunități.

Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie unde oamenii se apreciază pentru CINE sunt ei și ce simt ei și apoi pentru rolul pe care-l au în societate, adică pentru ceea ce fac ei pentru a-și duce traiul. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care oamenii să fie mândri fiecare în parte de munca pe care o face. Și, dacă nu-i place ceea ce fac, să aibă curajul să meargă pe propriul drum, să nu se gândească la condiție socială, vârstă sau alte motive, ci la ceea ce i-ar împlini sufletește. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care indiferent de meserie sau profesie oamenii să înțeleagă faptul avem nevoie unii de alții, că fiecare își are rostul lui și, ca atare, în fiecare zi, merită să fim mai buni decât am au fost cu o zi în urmă.

Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie unde oamenii să aibă grijă de pădurile, apele și animalele lor, să-și iubească cu adevărat ținuturile, să se bucure de frumusețea lor și să le respecte.

Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie unde orașele să strălucească și nu doar de curățenie, ci și prin cultură și știință, să încânte privirea prin artă, prin arhitectură, prin locuri unde lumea se adună ca să celebreze frumosului de zi cu zi, unde pentru viața cotidiană tehnologia să fie de ajutor, dar mai ales orașe care să te cucerească prin privirile și zâmbetele oamenilor. Orașe în care și noi să lăsăm ceva bun, frumos și adevărat în urmă.



Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie unde oamenii au visuri, își fac planuri în care să creadă, să creadă că se pot împlini prin muncă, prin efort susținut și nu prin magie. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care oamenii să nu se mai întrebe CUM, ci în primul rând CE și DE CE.

Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care lucrurile bune și frumoase să fie cele care ne motivează să facem și mai mult bine și mai mult frumos, căci lucrurile rele vor exista întotdeauna, dar numai de noi depinde de care parte a acestei baricade vom fi. Mi-ar plăcea să ajung într-o Românie în care oamenii își dau seama că granițele sunt imaginare și că ele sunt trasate cu mintea noastră pe un continent al unei planete fabuloase pe care o locuim cu toții.

Mi-ar plăcea să ajung și tot ce-ți pot spune este că sunt deja pe drum. Mă uit în stânga și în dreapta, mă uit și în urmă, dar mai ales înainte și cred că voi ajunge acolo unde îmi doresc. România mea este frumoasă, căci pe cărările pe care am apucat am dat de oameni minunați. Oamenii fac locurile să fie fascinante și îmi place să cred că și tu ești un astfel de om. Deci, sunt pe drum. Sper că vei fi alături de mine, pentru că, da, mi-ar plăcea să ajung la destinație însoțită de toți ceilalți. Altfel, ce farmec ar avea totul? De aceea când spun o spun la plural: O viață avem? Colorată să fie!

adelaparvu.com despre locuri in care vreau sa ajung, Foto Silvia-Floarea Toth (1)

adelaparvu.com despre locuri in care vreau sa ajung, Foto Silvia-Floarea Toth (3)

adelaparvu.com despre locuri in care vreau sa ajung, Foto Silvia-Floarea Toth (2)Foto: Silvia Florea-Toth

18 raspunsuri pentru E vreun loc pe care ai vrea să-l vizitezi și n-ai ajuns încă?

  1. Dana Oprea spune:

    Trebuie sa plece de la noi, oamenii, ca sa avem o tara frumoasa,desteapta si in primul rand curata.La multi ani Adela!Multumim pentru toate lucrurile frumoase pe care ni le-ai aratat de-a lungului anului!

    • Adela Parvu spune:

      Dana, eu cred ca trebuie sa se intoarca cei care au plecat, iar cei care au ramas sa se redescopere ca sunt oameni. E nu vreau sa plec nicaieri. Ma simt foarte bine aici si sunt sigura ca voi ajunge acolo unde vrem sa ajungem cu totii 🙂

      • Dana Oprea spune:

        Sunt de acord cu tine.Incetul cu incet intram pe fagasul normal si imi doresc sa ajungem sa traim mai bine cu asa tara frumoasa si bogata.

    • serra spune:

      Este gresit. Oamenii sa ramana dar sa plece jigodiile. Daca gandim in acest fel, ma intreb , cum putem face o Romanie frumoasa si prospera? Ce inseamna o tara fara oameni?
      Hai sa ne iubim tara asa cum este si sa luptam sa o facem mai frumoasa.

  2. Asa simt si eu Adela. Inclusiv despre drumul prin Ciocanesti de Suceava.

  3. Iuliana spune:

    Am plecat cu 11 ani in urma pentru ca nu era Romania pe care tu o visezi si sper sa ma pot întoarce la pensie (peste vreo 30 ani) in Romania pe care o visam împreuna, dar am dubii ca noi vom reusi sa vedem o astfel de Românie. Nu puteai descrie acest vis, al multora dintre noi, mai bine, Adela!

  4. gabi spune:

    Buna ziua romani dragi. Eu am sa fac acest pas peste 4 luni. Dupa 20 de ani de strainatate. Nu singur, cu familia, de ce? Inca mai cred in Romania. Liam baietelul nostru m-a schimbat total (5 ani). Vreau sa creasca unde am crescut si eu. Nu ne lipseste nimic, dar dorul de tara da. Noi o luam de la 0. Cum va fi?

  5. gabi spune:

    Multumesc Adela. Te urmaresc de mult timp ca un hot. Respect ptr tot. Din aprilie am nevoie de ajutorul vostru ptr a trece cu bine peste obstacole(birocratie). Va multumesc si dragii mei veniti acasa

  6. Rodica spune:

    Draga Adela, exemplul si cuvintele tale sunt foarte inspirationale. Cred si eu din toata inima ca fiecare dintre noi este destinat si chemat sa sfinteasca locul in care traieste. Este atat de simplu, pentru ca tot potentialul necesar exista deja latent in oricare dintre noi; dar este, in acelasi timp, dificil, fiindca trebuie sa alegem si apoi sa ramanem consecventi cu ceea ce suntem. Poate la inceput nu vor fi prea multi dintre acestia, insa nu exista nimic mai puternic decat argumentul exemplului, la fel cum este de adevarat ca nimic mai prejos decat asumarea acestui destin nu ne va face vreodata sa ne simtim si sa fim impliniti in aceasta viata. Te felicit pentru ca ai avut perseverenta sa afli cine esti si, acum, pentru determinarea de a-ti implini destinul !

  7. Ioan spune:

    Bună seara! Îmi puteți spune, vă rog, unde este făcută prima fotografie? Mulțumesc.

  8. Laura Tofan spune:

    Esti minunata! Esti binecuvantata! Multumesc!

  9. dianablinda spune:

    Adela, cand simti ca ai ajuns, te rog sa scrii aici repede. Sau cand simti ca te-ai ratacit, din nou, scrie ! Ma regasesc in reperele tale si in nevoia ta de a vedea locuri in care oamenii se respecta pe ei insisi si pe cei din jurul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *