KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (3)

In Electrocasnice si dotari, Shopping

Toate aspiratoarele care ți-ar fi plăcut să existe, le vei găsi de acum în România sub un singur brand

Și da, au și aspiratoare care aspiră singure, dacă te gândeai să-mi spui că la un astfel de aparat visezi. Împreună cu Dragoș Bucur am avut plăcerea să fiu alături de echipa Skin Media la lansarea Dirt Devil, un brand american de aspiratoare foarte cunoscut peste hotare, un brand mult așteptat și la noi în țară. Poate te-ai prins de ceea ce înseamnă Dirt Devil, dar dacă denumirea ar fi tradusă mot a mot, ar suna ceva de genul Drăcușorul Murdăriei. Ei bine, acest Dirt Devil nu doar că-i vine de hac murdăriei, dar l-a făcut și pe Dragoș Bucur să se îmbrace la costum. Nu l-am văzut niciodată la costum, așa că mă bucur că a fost fotografiați ca să am dovada. Dragoș a fost gazda noastră la evenimentul de lansare, unde au fost prezentate principalele game de aspiratoare, istoria firmei care le produce, dar și informațiile foarte interesante despre cum se citește corect eticheta aspiratoarelor după reglementările din 2014 ale UE privind consumul energetic.

Așa că da, alături de Dragoș și echipa de la Skin Media ne-am pus la punct cu tehnologia curățeniei și cu informații interesante. Nu știam că aspiratoarele se împart în mai mult de două categorii (eu le știam pe cele cu sac sau fără sac), dar am aflat că mai există categoriile precum: aspiratoare verticale, aspiratoare pentru suprafețe dure, aspiratoare de mână. Și da, nu știam dspre aspiratoare care pot avea în loc de perie lavete speciale care te ajută să igienizezi cele mai dificile colțuri din casă (cum ar fi și plinta de la mobilă). Iar pntru cine are parchet sau gresie în toată casa, acum sigur va găsi aspiratorul potrivit în gama Dirt Devil pentru că în categoria aspiratoare pentru suprafețe dure ai tot ce-ai fi visat vreodată. Nu degeaba acest brand este numărul 1 în Germania, și doar știi că nemții sunt pretențioși, plus foarte atenți de tehnică și eficiență.

Referitor la etichetă vezi că de acum încolo ca să te orientezi bine pentru alegerea unui aspirator performant nu contează puterea motorului, ci performanțele acestor aparate. Pe etichetă aspiratoarelor vei găsi indicații prețioase începând de la puterea de încapsulare a prafului (adică cât praf reține aspiratorul și nu-l mai dă înapoi în cameră), la niveluld e zgomot în decibeli sau la puterea de aspirare de pe suprafețe pufoase cum sunt mochetele groase. Și da, conform reglementărilor europene un aspirator care consumă puțin adică 900 W este unul conform normelor, iar cei de la Dirt Devil s-au pregătit pentru a fi în standarde inclusiv după 2017 când acestea se vor schimba din nou.

Ce mi-a plăcut mie? Cel mai mult mi-au plăcut aspiratoarele de mână și în special cele pentru curățatul ferestrelor. Poți pune în ele și soluții de curățat geamuri, dacă îți dorești, dar cert este că poți avea parte de geamuri curate foarte repede. Au fost mesaje prin care eram întrebată dacă pot să recomand aspiratoare speciale pentru parchet sau gresie, dacă știu aspiratoare care să curețe cu aburi sau aparate cu ajutorul cărora sepot îndepărta mici urme de vopsea lavabilă de pe ferestre ori aspiratoare eficiente, dar compacte care pot fi depozitate ușor. Ei bine, de acum încolo pot spune un singur nume sub umbrela căruia să găsești aparate compacte, ușor de manevrat și care-și fac treaba: Dirt Devil.

Le găsești deja în magazine și găsești aici pe site-ul www.dirtdevil-romania.ro mai multe detalii, iar pe pagina de Facebook ai noutățile. Până te lansezi în cercetare ca să-ți alegi aspiratorul preferat îți postez câteva imagini de la lansarea Dirt Devil și câteva filmulețe de prezentare ca să-ți faci o idee asupra acestor aparate de-a dreptul simpatice și perfomante. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!



adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (1)

adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (4)Alături de Dragoș Bucur la lansarea oficială a brandului Dirt Devil în România.

adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (5)La lansarea Dirt Devil le-am spus pe șleau jurnaliștilor că-mi place aparatul de curățat geamuri.

adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (2)Gama aspiratoarelor Rebel de la Dirt Devil este una foarte eficientă, iar periile și accesoriile sunt foarte bine gândite pentru a te ajuta să faci curățenie în locuri greu accesibile.

adelaparvu.com despre Dirt Devil in Romania (3)

 

Foto: Dirt Devil

5 raspunsuri pentru Toate aspiratoarele care ți-ar fi plăcut să existe, le vei găsi de acum în România sub un singur brand

  1. Singurul aspirator din lume care m-a dat pe spate, e Kirby.

  2. Daniela Patrascan spune:

    Singurul aspirator in care eu am incredere este cel de la Miele sau Bosch cu sac.Pentru spatii mai mari, fara trepte Henry iar pentru clientii pretentiosi Dyson.

  3. silvialuli spune:

    Nimic pe lumea asta nu e mai bun ca un Rainbow si il am de 5 ani. E cu apa si nu lasa in urma un fir de praf, are un motor putetnic si accesorii f.utile.

  4. Bianca spune:

    Excelent!Multumesc pentru informatii.Cu stima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *