adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (4)

In Constructii, DIY/ Inainte si dupa, Romania Mea, Shopping

Înainte și după. Radical transformat exteriorul casei din București cu profile decorative

Dacă ai fi trecut pe lângă această casă cu siguranță că n-ai fi crezut că este una redecorată de curând, dar mai mult, n-ai fi crezut că înainte de refacerea fațadelor era doar un paralelipiped. Proprietarii au stat cu fațadele tencuite, dar nefinalizate, timp de opt ani de zile, căci atunci când au ridicat casa abia așteptau să se mute și au hotărât să o facă, chiar dacă la exterior casa lor nu era gata. Dar Daniela și Laurențiu n-ar fi crezut că vor trece opt ani de zile până să se apuce de finalizarea fațadelor. Inițial aveau un proiect cu mici retrageri ale volumelor pe fațade și două nuanțe, dar din grabă n-au mai dus până la capăt ideea inițială a arhitectului. Anii au trecut, la interior au reușit să termine totul, dar când ajungeau acasă și vedeau de la exterior totul parcă nu le plăcea mai nimic. Așa că Daniela s-a pus pe documentat pentru a rezolva situația.

Într-un fel trecerea anilor a fost în favoarea celor doi soți pentru că între timp tehnologia profilelor decorative a lut avânt și la noi. Astfel, Daniela s-a gândit că ar fi cea mai rapidă, eficientă și de impact metodă pentru a ajunge în sfârșit la exteriorul mult visat de către ei. Au ajuns la CoArtCo, unde echipa lui Constantin Burlacu, pe baza ideilor celor doi soți au făcut un proiect de redecorare a fațadelor. Casa cu o amprentă la sol de 120 mp și o curte mică, de circa 300 mp, nu mai permitea jocurile de volume inițiale pentru că ar fi umbrit fâșiile de grădină de lângă casă, însă cu profile decorative totul mergea repede și facil.

Pentru că urma să fie redecorată, Daniela și Laurențiu, proprietarii casei au hotărât să împrospăteze fațadele și au decis ca pentru ele, pe lângă profile decorative să folosească o vopsea lavabilă pe bază de silicon de calitate pentru exterior, achiziționată de la Baumit. Având în vedere surafețele de acoperit, aceasta a ajuns la circa 2000 de euro ca și cost, dar Daniela spune că a meritat din plin. Vopseaua a fost folosită și pentru profilele decorative. Acestea la rândul lor sunt din polistiren special tratat cu rășină pentru a-i conferi rezistență la intemperii și totodată de-a asigura aderența perfectă a adezivului la stratul suport. Deși nu par mari, în realitate profilele sunt voluminoase, realizate la comandă pe baza proiectului. Spre exemplu, cornișa de sus măsoară în secșiune 50 cm pe 35 cm, deși din stradă, uitându-te la casă n-ai zice că e vorba de jumătate de metru lățime și 35 cm profunzime. Uite mai jos o imagine, unde e Constantin Burlacu de la CoArtCo, ca să-ți dai seama de grosimea profilelor.

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo, cornise dimensiuni (1)

Fațadele casei însumează circa 310 mp, deci o suprafață mare de acoperit și redecorat, pe care echipa CoArtCo a tratat-o cu maximum de atenție. Toată lucrarea a fost gata în circa 3 săptâmâni, timp în care s-au derulat și discuțiile inițiale și faza de proiectare, deci foarte repede. Rezultatul? Extraordinar! Chiar o transformare radicală pentru care vecinii și prietenii celor doi soți nu încetează să-i felicite pentru idee. Mai mult, acum exteriorul este superb armonizat și cu interiorul casei, tratat de către cei doi soți într-un sti clasic actual. Costurile pentru întreaga lucrare, inclusiv manoperă, vopsea, profile a fost de 10.000 de euro, din care circa 7000 de euro pentru profile și manopera pentru montaj, repararea și vopsirea fațadelor. Alte costuri au fost implicate de schimbarea sistemului de alarmă, a aplicelor pe fațade, alte retușuri și îmbunătățiri. Practic pe metru pătrat costul total a fost undeva la 32,25 euro, ceea ce este unul foarte bun! Daniela și Laurențiu au acum o casă frumoasă, dar mai mult, u înfrumusețat cartierul în care locuiesc și i-au inspirat și pe vecinii lor cu această redecorare. Bravo lor! Sper să te inspire și pe tine această transformare!

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (1)Casa înainte de redecorarea fațadelor este tencuită, dar forma ei era foarte simplă.

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (3)După redecorarea și reîmprospătarea fațadelor, parcă e pur și simplu altă casă.

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (6)



adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (5)Intrarea principală a casei înainte de redecorare.

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (12)Intrarea principală a casei după redecorare.

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (10)

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (8)

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (7)

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (9)

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (2)

adelaparvu.com despre fatade exterioare redecorate cu profile decorative, lucrare CoArtCo (4)

10 Responses to Înainte și după. Radical transformat exteriorul casei din București cu profile decorative

  1. Bianca spune:

    Articolul pe care il asteptam.CoartCo -oameni deosebiti!

  2. daniela & Laurentiu spune:

    Si noi suntem foarte fericiti ca am trait aceasta experienta alaturi de CoArtCo si ne bucura in egala masura si ne onoreaza aprecierile acestor adevarati specialisti in domeniu!

  3. nicolae spune:

    s-au fixat și mecanic?

  4. Maria spune:

    Se pot aplica profile si mai tarziu, la un timp dupa tencuirea casei?

    • Daniela & Laurentiu spune:

      Noi le-am aplicat direct pe tencuiala decorativa de pe fatadele casei, dupa 8 ani de la aplicarea acesteia.

  5. VERONICA spune:

    am admirat mult ceea ce ati realizat ,dar….. cum credeti ca priveste un pensionar ideea,,,cu inima e ok dar, cu buzunarul cum ramane ? intotdeauna am fost adepta lucrului nou, pentru un confort normal, va doresc succes in activitatea voastra

  6. Suuuuper! Dar si 10.000 de euro…sunt ceva bani! Oricum, rezultatul este intr-adevar super!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi mai multe detalii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close