adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (22)

In Decoratiuni, Magazine, targuri, expozitii, Romania Mea, Shopping

Takumi, mai mult decât un magazin cu obiecte de artizanat japonez

Este primul de acest fel deschis la noi în țară și printre foarte puținele existente în Europa de Est, dacă nu chiar singurul, care aduce direct din Țara Soarelui Răsare obiecte cu totul speciale. L-am descoperit recent în grădina de la Green Hours, adică pe Calea Victoriei 120 din București (unul dintre primele sedii ale Librăriei Humanitas), deși am aflat că a fost deschis din aprilie 2016. Mi-a atras atenția bannerul mare, în alb și negru, pe care scria Takumi. Takumi? Ce este, ce înseamnă? Am pășit cu mare curiozitate în spațiul cu obiecte frumos expuse și am dat peste trei tineri extraordinari, unul dintre ei, Iulian, având studii de japoneză urmate chiar la Tokio. Am aflat multe povești și informații legate despre cultura tradițională niponă. Știi, a fost foarte bizar pentru că nu am simțit că am intrat într-un magazin, ci am avut impresia că am fost la o expoziție cu vânzare. A fost o adevărată experiență pe care sigur vreau să o repet. Dar hai să-ți spun ce mi-a plăcut.

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (38)

Din start îți spun că m-a cucerit răbdarea și explicațiile tinerilor care lucrează acolo, dar și modul cum sunt expuse obiectele. Takumi în limba română s-ar traduce artizanat, iar aici chiar găsești obiecte manufacturate din diferite părți ale Japoniei, de la ceramică tradițională la cuțite din oțel, de la evantaie de mătase la păpuși de porțelan, de la portmonee din mătase brodată la kimonouri, de la tacâmuri din lemn la măști frumos pictate. Și pentru fiecare obiect ai și câte o explicație detailaltă de unde provine, ce reprezintă, cum a fost realizat, povești care nu doar te informează, ci practic te introduc în această fascinantă cultură niponă.

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (7)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (5)

Ce pot să găsești aici? Cu siguranță mai mult decât simple obiecte, ci mai degrabă istorisiri frumos materializate. Dacă ești în căutarea unor cadouri cu totul speciale, aici vei găsi negreșit ceva pe placul tău. Plus că multe dintre obiecte au prețuri incredibil de accesibile, mai ales când te gândești că sunt manufacturate și aduse la propriu de peste mări și țări. Am dat cu ochiul de un minunat set de ceai realizat din lemn Yosegi (vezi foto mai jos) cu intarsii minuțioase, totul în nuanțe naturale, adică ceva unicat, ce costa în total în jur de 500 lei (prețurile sunt individuale pe piese, deci nu ești obligat să cumperi tot setul, deși ar fi păcat). Crede-mă că un asemenea preț este extraordinar de bun. Da, cuțitele sunt fabuloase, din oțel prelucrat după tehnica săbiilor samurailor. Chiar dacă nu prea am treabă cu bucătăria, pot să-mi dau seama că un asemenea cuțit îl lași moștenire de familie, deci da, aș fi dispusă să cheltuiesc și 1000 de lei pentru unul singur. Dar sunt atâtea obiecte superbe la 40, 50, 60 lei încât sigur vei găsi ceva cu adevărat extraordinar.

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (18)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (28)

Dacă mergi la magazin, sfatul meu este să-ți rezervi timp și mai ales să ai curajul să-i întrebi pe tinerii de acolo despre piesele aflate la vânzare. Mi-a făcut o reală plăcere să aflu de la Iulian, care e consultant în magazin, și despre experiența sa din Japonia, respectiv în Tokio unde a studiat circa un an de zile. Este reconfortant să ai parte de un adevărat traducător, care îți explică și mentalitatea și obieciurile cotidiene ale japonezilor, nu doar ce scrie pe obiectele expuse. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul pentru că vizita mea la magazin a fost o experiență foarte plăcută. Și, așa cum bănuiam, proprietarul magazinului este un român care a trăit în Japonia. Îndrăgostit de rafinamentul acestei culturi insulare, după 17 ani petrecuți acolo, odată întors în țară, a adus și o părticică niponă pentru a ne transmite și nouă din magia culturii ei tradiționale. Mulțumim Ștefan Liiceanu pentru acest colț japonez din inima Bucureștiului!

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (25)

Uite aici ai pagina de Facebook a magazinului Facebook/Takumi (cu postări foarte interesante), AICI ai informații suplimentare despre magazin pe site-ul Humanitas, iar curând și pe www.takumi.ro. Programul de funcționare este de luni până sâmbătă între orele 11-21. Telefonul de contact direct la magazin 021 317 1819. Mai jos îți postez cîteva imagini pe care le-am surprins la Takumi. Pe lângă obiecte aici găsești și cărți despre cultura japoneză, dar și cărți bilingve, deci pentru cei care studiază această limbă este un loc de referință. Sper să-ți prindă bine informațiile acestea!

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (23)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (24)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (22)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (39)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (35)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (36)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (29)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (30)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (31)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (21)



adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (32)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (17)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (27)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (14)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (34)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (33)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (37)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (26)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (19)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (20)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (41)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (42)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (2)

 

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (13)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (10)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (11)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (15)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (4)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (16)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (8)

adelaparvu.com despre magazin cu obiecte de artizanat japonez, Takumi Bucuresti (6)

7 raspunsuri pentru Takumi, mai mult decât un magazin cu obiecte de artizanat japonez

  1. Duma Paul spune:

    Sincere felicitari pentru buna dispozitie………..Si vernisaj….. de expozitie!

  2. Flory spune:

    Fantastic! Atat de aproape de mine si eu sa nu il stiu. Un ceainic japonez, de fonta, asta da investitie.

  3. Irina Anghel spune:

    (Scuze, am android cu personalitate!) Este interesant ca magazin dedicat. Dar nu sunt singurii importatori, in niciun caz. Ceainice de fonta si seturi pt ceai se gasesc la Carturesti; evantaie si decoratiuni, in Librariile Humanitas (au fost primii, inca de acum 3 ani). Cat despre Vivre, au cel putin o data pe luna importuri din Japonia.

    • Adela Parvu spune:

      Irina, Librăriile Humanitas și Ștefan Liiceanu nu ți se par din acelasi film? Normal ca cei de la Humanitas au fost primii care au avut în magazinele lro și piese aduse direct din Japonia, dar acest magazin este singurul dedicat artizanatului japonez. Cred ca am fost suficient de clară în exprimare. Cât despre ultimul menționat, chiar mă îndoiesc că importă articole tradiționale japoneze.

  4. Stea spune:

    Eu sunt din Arad și nu am avut ocazia sa vad un asemenea magazin. Daca produsele sunt de calitate ma bucur ca ati prezentat acest magazin.

  5. […] de centrul Capitalei. Știau ce le place, respectiv ei îi plac călătoriile și în special Japonia, iar lui îi plac filmele, literatura și călătoriile. De asemenea, știau și ce și-ar dori de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *