adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-40

In DIY/ Inainte si dupa, Romania Mea

Renovarea casei Măicuței Serafima de la Mărcuș, episodul 5, sezonul III, Visuri la Cheie

Am rămas cu toții impresionați când Dragoș Bucur ne-a spus în autocar despre Măicuța Serafima. Era prima dată când mergeam undeva unde urma să întâlnim o familie numeroasă, dar o familie fericită. Locul de la Mărcuș este absolut superb, undeva pe o coamă de deal, protejat de pădure, ca și cum ar fi îmbrățișat de ea. Când am cunoscut-o pe Măicuță am simțit umilița noastră, căci această doamnă a reușit să crească douăspreze fete, luându-le din spitalele pe unde au fost abandonate, să le crească și să le educe și să le ofere multă dragoste. Ceea ce pentru mulți ar fi părut o povară, căci să crești atâtea suflete nu e ușor, pentru Măicuța Serafima părea prea puțin, prea puțini copii salvați. Tot ce a făcut la Mărcuș a fost prin puterea lui Dumnezeu, cum spune ea, dar noi știm că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar Măicuța este pentru noi mai mult decât un om, este un serafim, după cum îi spune și numele.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-121

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-48

Momentul emoționat, care ne-a marcat pentru tot restul vieții, când am întâlnit-o pe această extraordinară Măicuță!

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-49

Pentru noi toți Măicuța Serafima este unul dintre acei oameni care au avut puterea să ne marcheze pentru tot restul vieții! Forța unui singur om contează, pentru că Măicuța ne-a demonstrat că da, cu o floare se poate face primăvară, că un singur om are puterea să schimbe destinele altor oameni, că poate avea vonița să facă bine, fără să se gândească la necazuri, ci să aibă credința că binele învinge, că pe parcursul unui drum greu, ți se alătură alții care te vor sprijini să urci, care te vor ajuta să-ți duci la îndeplinirea menirea.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-50

Momentele când ne-am împrietenit cu fetele Măicuței și am început să aflăm ce le place și ce și-ar dori.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-70

Casa înainte de renovare și casa după renovarea făcută de echipa Visuri la Cheie

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-40
Noi am găsit casa pe care Măicuța și-o dorise pentru fete deja ridicată, o casă din lemn care stătea neterminată de cinci ani de zile. Ceea ce am făcut noi a fost puțin, dar cred că ProTv a reușit dincolo de această producție impresionantă Visuri la cheie din care am bucuria să fac parte, să aducă în fața tuturor românilor un Om care ajută și care la rândul lui merită ajutat. Ne-am făcut doar datoria, adică să terminăm casa și să încercăm să venim cu idei pentru ca fetele să găsească o modalitate de-a se întreține pe viitor. Dar noi știm că e nevoie de multe, de la lemnele pentru încălzirea casei pe timpul iernii până la forajul unui puț de mare adâncime (apa se află la 150 de metri adâncime), lucruri pe care noi nu am reușit să le facem, dar care sunt sigură că se vor rezolva cu ajutorul multor oameni de bine din această țară.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-56

Parterul înainte de renovare și după renovarea făcută de echipa Visuri la Cheie

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-5

M-a impresionat bucuria acestor fete, faptul că ele sunt ca o familie, faptul că sunt iubite și se iubesc necondiționat, faptul că Măicuța Serafima le-a crescut într-un mod exemplar, fără să le impună nimic din stilul de viață monahal. Le-a încurajat și le încurajează să-și găsească vocația și să ajungă să aibă propriile familii, să fie pregătite să-și urmeze propriile drumuri. Ce-și dorește acum Măicuța Serafima? Să mai aducă încă douăsprezece fetițe, căci cele mari vor la rândul lor să o ajute, ca alte suflete să fie salvate și să-și găsească mama. Da, dealul de la Mărcuș răsuna de râsete, de veselie și de ecoul cuvântului Mami! Așa o numesc fetele pe Măicuța Serafima: mami a noastră!

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-62

Mansarda casei înainte de renovare și după renovarea realizată de echipa Visuri la Cheie

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-29

Ceea ce m-a marcat profund este faptul că Măicuța Serafima nu a lăsat destinul să-i traseze viața, ci și-a asumat ea un destin, și-a ales ea calea. Și ce bucurie poate fi mai mare decât să-ți asumi menirea, să știi cu exactitate care e misiunea ta în viață? Câți dintre noi nu orbecăim întrebându-ne ce e cu noi pe lumea asta, care e rolul nostru aici, ce a vrut Divinitatea cu noi? Ei bine, Măicuța Serafima a știut despre scopul ei în viață: să salveze copii și să dăruiască iubire!

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-72

Am primit atâta energie pozitivă acolo încât ne-au venit și idei minunate, care parcă nu ne aparțineau, ci doar eram vehicule pentru ele. Așa s-a întâmplat și când am rostit Aripi de Mărcuș, căci erau aripile bufniței de-și făcuse cuib în casa ce urma să fie renovată, bufnița simbolul înțelepciunii, erau aripile heruvimilor pictați cu har în mica biserică a mănăstirii, erau aripile îngerașilor, așa cum le numește Măicuța pe fete, erau aripile sufletului pe care noi le simțeam acolo bătând cu putere.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-71

Casa înainte de renovare, așa cum am găsit-o noi. Nu se mai lucrase la ea de circa 5 ani de zile.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-123

Casa aproape de finalul renovării, lucrare pe parcursul căreia s-a muncit foarte mult, inclusiv noaptea. Bravo tuturor meșterilor din echipa lui Florin Brînzan care au lucrat aici! Mai jos casa după renovare.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-41

Da, Aripi de Mărcuș a fost ideea de la care am pornit cu amenajarea casei, dar și cu informații clare date de către fete. Ele s-au grupat două câte două, iar noi le-am luat la întrebări ca să aflăm ce le place. Ne-am notat sârguinicioși culorile lor preferate: albastru (Crina și Ștefania), roșu (Nicoleta și Georgiana), verde cu albastru (Mihaela și Elena), verde cu turzoaz (Alexandra și Florentina), mov cu alb (Valeria și Maria), mov cu roz (Maria mică și Ana). Apoi, ne-am împărțit treaba: Dragoș Isăcescu urma să se ocupe de curte și amenajarea unui loc de foc, ca un soi de mică agora, Omid Ghannadi a luat în lucru fațada casei și amenajarea băilor, Alina Vîlcu două camere de la parter, încăperea comună de la parter plus holul de la etaj, iar eu cele patru dormitoare de la mansardă.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-78

Locul de foc de tabără de lângă casă, gândit de către Dragoș Isăcescu a fi orientat către priveliștea frumoasă din zare și cu locuri de ședere.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-44

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-203

Locul de foc de tabără în timpul renovării casei, aflat aproape de finalull execuției. S-au folosit dale Elis Pavaje pentru toată zona.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-200

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-202

Priveliștea care se vede în vale este superbă, fie că e zi, fie că e noapte. Pe timpul serii se văd în zare luminile orașului Brașov.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-201
Am avut alături pe lângă sponsorii emisiunii Dedeman, Casa Rusu, Elis Pavaje, Gazonul și mulți oameni de bine, începând de la îngerașii decupați pentru fațadă (Vision Design Deco), la vopselurile lavabile pentru interior (Dulux) la haine noi donate pentru fete despre care n-ai văzut în emisiune (Marks and Spencer).

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-53

Momentul când am stat de vorbă cu fetele și am aflat mai multe despre pasiunile lor, dar mai ales despre culorile preferate.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-52

Ne uitam cu drag la această minunată familie care ne-a impresionat profund. Mai jos, Dragoș Bucur ne provoacă să venim cu idei.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-51

Toată amenajarea a fost gândită ca o casă pentru fete, dar o casă în care ele să poată studia, dormi și socializa, având în vedere că bucătăria și sala de mese se aflau în clădirea învecinată. Spațiul nu era mare, deși părea ca atare, iar principalele probleme au fost existența unei structuri din lemn care nu putea fi modificată radical, plus sacrificarea unei părți din casă pentru camera centralei termice, una pe lemne. Ne-am străduit cu toții, inclusiv cu inginerul Florin Brînzan, care e specialist în structuri din lemn (vezi firma lui www.albring.ro), să compartimentăm cât mai echitabil și funcțional toată casa, fără să stricăm din ceea ce era bine făcut deja. Ne-am fi dorit să facem o baie la etaj, dar nu aveam loc și de baie și de scara interioară, așa că decizia a fost ca ambele băi să fie la parter.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-59

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-11

Pentru băi toate obiectele sanitare și bateriile sunt de la Dedeman. De asemenea, s-au folosit plăci ceramice de la Dedeman, adică model gresie Kivu Roble cu textură ca de lemn. Mobila a fost realizatî la comandă, special pentru emisiune de către Casa Rusu.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-12

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-17

Fațada casei a fost tratată în relație cu celelalte clădiri existente aici la Mărcuș, respectiv cu arcade frumoase, ușor reliefate cu o nuanță de gri unde au fost fixați îngerații vopsiți în alb. Veranda larga a fost păstrată și mai bine conturată, cu loc de stat vara la umbră, iar în față alei se deschid înspre mănăstire, dar și în lateralul casei, de unde se poate admira superbul peisaj de aici. În acest loc frumos a fost creat un loc de socializare în aer liber, un soi de mini amfiteatru cu loc de foc și un sistem de pergole care permit o umbrire parțială pe timpul verii, respectiv se pot pune materiale impermeabile pe structura din lemn. Locul a fost amenajat după proiectul lui Dragoș Isăcescu cu dale de la Elis Pavaje și cu material lemnos de la Dedeman, tratat ulterior cu Sadolin.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-41

Îngerașii de pe fațada gîndită de Omid Ghannadi au fost realizați cu ajutorul Vision Design Deco.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-43

La primul nivel totul a fost tratat cât mai colorat și vesel, precum aceste fete minunate, cu loc de expunere al decorațiunilor rotunde create special de către Casa Rusu cu tehnologia imprimării pe materiale precum lemn și PAL, după proiectul Alinei Vîlcu. Apoi au fost realizate farfurii pictate și borcane pictate, ca idei de suveniruri pe care fetele să le poată face în perioada rece, când stau mai mult acasă. Toate au etichete cu Aripi de Mărcuș, etichete ce poartă și sloganul brandului: Cine poate face bine și nu face, păcătuiește! Nuanța de verde aduce senzația de prospețime la interior, iar textura ca de lemn încălzește totul.adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-5

Canapeaua este compusă din mai multe fotolii Igor de la Casa Rusu, loc de unde este și balasoarul și restul pieselor de mobilier. La fel și corpurile de iluminat marca Eglo sunt de la Casa Rusu.



adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-9
Sub scara interioară sunt create locuri de depozitare, dulapuri ascunse unde fetele pot să-și țină hainele și pantofii, care sunt obiecte numeroase, mai ales de timp de iarnă.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-38

Ușile interioare alese sunt albe, model Minimax de la Dedeman, care sunt în contrast cu zugrăveala aducând un plus de luminozitate livingului mobilat cu piese de la Cas Rusu. Corpurile de iluminat sunt de la Casa Rusu, la fel și covorul.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-10

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-7

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-16

Obiecte manufacturate de către echipa Visuri la Cheie, cu mare ajutor din partea Alinei Duță, colega noastră, absolventă de arte plastice.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-8

În foto jos, de o parte și de alta a ușii sunt calorifere, dar care au măști realizate la comandă special pentru emisiune de către Casa Rusu.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-73
Camera albastră, a Crinei și a Ștefaniei, este saturată de o nuanță intensă pe fondul căreia se citesc paturile tapițate în alb de la Casa Rusu și mobila realizată special pentru emisiune din MDF vopsit mat tot de către Casa Rusu. Scaunele pentru birou sunt și veiozele Eglo sunt și ele de la Casa Rusu, iar covorul de la Dedeman.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-1

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-3

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-4

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-2

Camera roșie, a Nicoletei și Georgianei este similară cu cea albastră atât ca organizare, cât și ca tip de mobilier. Sunt doar câteva accente diferite, cum ar fi draperiile și taburetul rotund de la Casa Rusu.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-13

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-14

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-15

Holul de la etaj a preluat culoarea livingului pentru a direcționa mai bine privirea, dar și pentru a conferi un aspect unitar casei. Aici se citesc foarte bine marcajele sub formă de îngeri și numele fetelor la intrarea în fiecare cameră. Acest îngerași sunt decupați din placaj de lemn, realizați de către Casa Rusu special pentru emisiune la comandă. LED-urile pun în evidență grafica îngerilor și asigură vizibilitate pe timpul nopții pentru fete, mai ales când au nevoie să folosească una dintre toaletele de la parter.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-19

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-75

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-21

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-20

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-29

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-37

În toate camerele de la etaj am folosit mobilă de serie Casa Rusu, deci care se găsește în magazine, și am ales piese similare pentru toate camerele de la dulapuri (model Hera din PAL bardolino), paturi la birouri (model Rus din PAL bardolino), scaune (model Dariusz) și oglinzi (model Geneva), cu câteva excepții (patul dublu model Pinocchi și rafturi albe model Pinochhio). De asemenea, peste tot sunt aceleași corpuri de iluminat Butterfly de la Dedeman, care aduc un plus de veselie, volum și textură în camere.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-23

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-28

Camera cu verde și albastru, adică a Mihaelei și Elenei, am tratat-o cu ajutorul decorațiunilor textile. Este una dintre cele mai generoase camere și cu cele mai multe ferestre. Pe pereți e o zugrăveală cu vopsea Dulux cod 50 GG 73/03, iar în rest alb pentru plafonul înclinat. Am ales pentru draperii țesături din mostrarul Casa Rusu, respectiv materialul cu buline albastre Eugenia 1 pe care le-am combinat cu cuverturi de pat verzi și perne în mai multe nuanțe, plus tabureți asemănători.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-24

Pe lângă dulapuri am ales și un corp de etajeră cu rafturi, dar și taburete rotunde și pătrate de la Casa Rusu, unul dintre sponsorii emisiunii. În plus, locul a permis și amplasarea unei banchete albe Teo, care are capac și poate fi folosit pentru depozitare. Am confecționat aici decorațiuni din bile de polistiren în care am înfipt pene simple colectate de-a lungul timpului, plus pene colorate. Bilele și penele colorate le-am achiziționat de la Profi Art și Colorit, iar pene simple sunt din colecția mea personală.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-26

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-27

Ca și decorațiuni pe peretele înclinat am folosit lampioane achiziționate de la Profi Art și Colorit, iar în rama foto de la Casa Rusu am inserat mici picturi personalizate pentru această cameră.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-30

În camera verde-turcoaz a Alexandrei și Florentinei am ales ca nuanțele preferate ale fetelor să fie combinate cu draperii și cuverturi mai viu colorate, respectiv cu țesătura Paloma 4 din mostrarul de tapițerii Casa Rusu, iar pe pereți am folosit o nuanță de verde turcoaz pastelată, adică Dulux cod 50 GG 55/049.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-32

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-31

Am confecționat câteva decorațiuni în camera verde-turcoaz a Alexandrei și Florentinei, respectiv aripi realizate dintr-un suport de carton peste care am lipit bețișoare de înghețată și ulterior pene din carton. Apoi am pictat decorațiuni pe suporturi rotunde din lemn și pânză pe șasiu și de asemenea am folosit două modele de șabloane pentru mai multe picturi decorative pe pereți.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-34

În camera mov-alb a Valeriei și Mariei am ales ca pereții să aibă o nuanță foarte pastelată de roz, respectiv vopsea Dulux 10 RB 74/038, iar pe lîngă nuanțele preferate ale fetelor să mai vin cu accente ușor mai închise pentru cuverturi și tabureți, respectiv un model de țesătură cu patchwork model Tiling 45 din mostrarul Casa Rusu.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-35

În camera alb-mov am creat mai multe decorațiuni, începând de la pampoanele de hârtie colorată realizate din hârtie de mătase și până la crenguțele vopsite în alb și decorate cu frunze din hârtie, plus tablouri pictate cu ajutorul șabloanelor.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-36

În camera mov-roz a Mariei mică și Anei am ales un pat dublu, care se trage pentru că încăperea era foarte mică. Am folosit în dreptul patului un lambriu de perete realizat din polițele Pinocchio de la Casa Rusu pentru protecția peretelui. Decorațiunile folosite în camera mov-roz sunt unele ce combină nuanțele preferate ale fetelor cu mici accente de roșu, plus cuvertură și draperi înflorate. Astfel, pe lângă inimioarele agățate pe plafonul înclinat, motivele florale aduc un plus de feminitate și veselie încăperii.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-47

Momentul când le-am văzut pe fete cum se bucură de locul cu foc de tabără. Am plâns cu toții de fericire!

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-45Momentul dinaintea mutării autocarului când și-au scos eșarfele de la ochi și nu au văzut casa, ci autocarul 🙂

A fost o mare, mare bucurie să mergem la Mărcuș și să contribuim și noi cu puținul pe care l-am făcut, dar sunt sigură că mulți oameni vor merge de acum înainte acolo și vor ajuta și ei pe mai departe și vor simți cum e să ai Aripi de Mărcuș. Noi echipa Visuri la cheie am achiziționat domeniul e internet aripidemarcus.ro și lucrăm la site-ul fetelor și Măcuiței astfel încât la finalul lunii noiembrie 2016 acesta să poată fi accesat și cât mai multă lume să poată intra în legătură cu ele. Așa cum spuneam mai sunt lucruri de făcut cum ar fi aprovizionarea cu lemne pentru iarnă și forarea unui puț de mare adâncime (150 metri) pentru alimentarea complexului de clădiri de acolo. Din păcate fetele  nu au putut să vadă emisiunea din lipsa unei rețele de televiziune prin cablu, dar le-ar prinde bine niște calculatoare sau laptopuri pe care să le poată folosi și pentru studiu, dar și pentru informare.

adelaparvu-com-despre-renovarea-casei-manastirea-marcus-episodul-5-sezonul-3-visuri-la-cheie-protv-122Momentul când au văzut casa. Ce bucurie imensă a fost!

Mai jos sunt datele de contact ale Măicuței care are o asociație cu toate cele necesare ca să funcționeze legal. Mănăstirea ca puncte de reper se află în Com. Dobârlău, la 27km Nord-Est de Brașov, 20 Km Nord-Vest de întorsura Buzăului, la 22 Km de municipiul Sfântu Gheorghe, 41 km de stațiunea balneoclimaterică Covasna.

ASOCIATIA DE BINEFACERE „SFANTA IUSTINA”
Cod Fiscal:14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus
Loc. Marcus, jud. Covasna, tel: 0267/375.651 sau 0267/375.624
Cont BCR – Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001
BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (ultimul caracter este cifra zero și nu litera O).
E-mail: [email protected] ; [email protected] (dar sunt accesate rar aceste adrese, mai bine sunati)
Telefon Maica Stareta Serafima: 0740.095.480

Curând va fi funcțional și site-ul aripidemarcus.ro, dar până atunci nu uita: Cine poate face bine și nu face, păcătuiește!

Află și mai multe informații, vezi și filmulețe pe visurilacheie.protv.ro, iar AICI reacțiile fetelor când și-au descoperit camerele.

35 Responses to Renovarea casei Măicuței Serafima de la Mărcuș, episodul 5, sezonul III, Visuri la Cheie

  1. Sescu Gabriel spune:

    Oameni buni, sunteti fantastici !!! Ati facut fericite mai multe suflete de copii. I-ati ajutat sa aiba un camin nesperat. Acum maicuta nu trebuie decat sa aiba grija ca fetele sa creasca frumos si luminos !!! FELICITARI !!!

    • MARIA spune:

      felicitari sunteti cei mai tari plang de fericire alaturi de aceste suflete care le dati licarirea in ochii lor si-n suflete.nu am cuvinte sunteti extraordinari parca totul ieste rupt din poveste,nu-mi vine a crede ca inca mai sunt oameni cu suflet mare.tinetio tot asa .Dmnezeu sa-le binecuvanteze pe aceste copile si pe maicuta.doamne ajuta.

  2. Bella spune:

    Povestea lor este impresionanta! Nu stiu ce-as putea spune, atat voi, cat si Maciuta Serafima si fetele, sunteti niste persoane minunate! Cel mai mult imi place camera de jos, turcoaz, ador aceasta culoare si mi se pare ca vine superb cu acele paturi si obiecte de mobilier, pe alb. 🙂

  3. Mariana Constantinescu spune:

    FARA CUVINTE.
    Nu imi permite timpul dar, as veni voluntar cu voi.
    Sunt impresionata de ceea ce faceti.
    Mari oameni cu imense caractere, greu de cuprins in cuvinte.

  4. Mirela spune:

    Felicitari !!! Sunteti o echipa de oameni tare frumosi la suflet.
    Acel provrb de care zicea Dragos este un verset din Biblie (Iacov 4:17).

  5. Cristina spune:

    Am privit emisiunea. Am fost foarte impresionată de bunătatea, puterea și optimismul măicuței Serafima. o persoană extraordinară. echipa visuri la cheie ati fost ca deobicei superbi, ati facut o treabă bună, frumos și cu suflet. succese în continuare.

  6. Laura spune:

    Mi se pare interesant patul dublu care se trage din camera mov-roz. De unde este achiziționat!

    • Adela Parvu spune:

      Este de la Casa Rusu Laura. Noi l-am folosit și pentru alte renovări. Este modelul meu preferat când vine vorba despre camere mici 🙂 Întreabă în magazinele Casa Rusu despre el pentru că-l vei găsi pe site.

  7. Alina Iacob spune:

    Imi plac foarte mult tablourile rotunde. De unde sunt achizitionate? Felicitari pentru reusita proiectului!

    IMG_8954

  8. Calugarescu Liviu spune:

    Jos Palaria si felicitari echipei ” Visuri la Cheie”.
    Impresionante si miscatoare proiectele pe care le faceti.
    In atatea vesti rele care sunt vizualizate zilnic in media, voi ne faceti sa vedem si farama de lumina.

    P.S.
    Idee pentru viitor.
    Asteptam poate si o renovare a unor scoli din mediul rural, unde nu prea au fonduri de reparatii alocate de primarii.

    Cu drag si respect,
    Calugarescu Liviu

  9. nelu sabau spune:

    bună treabă. bravo.

  10. Raluca spune:

    Buna ziua! Felicitari pentru fiecare emisiune, pentru fiecare fapta buna si pentru fiecare zambet pe care il aduceti. Proiectele sunt superbe, sunteti niste oameni cu talent si studii de invidiat, si ma bucur ca va vedeti printre mizeria din media. Dar am si o intrebare: ce sistem de iluminare are tabloul rotund de deasupra scarii? Multumesc si succes!

  11. Carmen spune:

    Buna.Va rog să îmi spuneți ce model este corpul de iluminat din living. În Oradea, la Casa Rusu nu au lustre. Nici pe site nu am găsit. Mulțumesc.

  12. Mira Miranda spune:

    Minunata ideea cu ingerii, la fel si realizarea lor. Mi-a placut mult!
    Felicitarii si inspiratie pe mai departe!

  13. Mihaela spune:

    Buna, patul dublu care se trage nu este pe site-ul casa Rusu.
    Am mai intrebat si eu de el in alt articol. Ar fi util sa avem informatiile pe internet.

  14. Violeta spune:

    Sunteti minunati,va adoor pentru ceea ce faceti.😘😘😘😘

  15. cristina spune:

    Buna Adela,
    Felicitari!casa arata foarte bine. Imi poti spune cu ce sunt îmbrăcate scarile?
    Multumesc,
    Cristina

  16. Angela spune:

    Tot ce am vazut este minunat! Felicitari echipei!!!!!!!!!!!!!!!
    Va rog frumos sa-mi spuneti daca fetitele ar avea nevoie de carti (beletristica). Eu si prietenele mele ar putea renunta la carti din biblioteca pentru ca acestea sa poata aduce bucurie fetitelor de la Marcus.
    Inca o data FELICITARI!

  17. Monica spune:

    Bravo,bravo….talentatilor creatori din Echipa !! Trebuie sa felicitam Protv-ul, sponsorilor,dar si oamenilor ce muncesc din greu !! Iar si iar ,FELICITARI tuturor !!

  18. Vali spune:

    Felicitari pentru ceea ce realizati prin fiecare emisiune! Taburetii colorati de unde sunt achizitionati? Se pot personaliza?

  19. Cristina R spune:

    Sunteti EXTRAORDINARI !!! Ce faceti voi nu poate fi descris in cuvinte….se poate doar simti cu inima… aduceti o bucurie imensa in sufletele si viata celor pe care ii ajutati si lumina in casele noastre, ale celor care va privim la televizor…stima si respect !!!
    P.s. daca imi doresc mult niste tablouri din acelea rotunde …in ce conditii le pot achizitiona in mod concret? Cui ma adresez? Cam care ar fi pretul?
    Va multumesc !

  20. Mirela C spune:

    Ați reușit încă o minune și cu această renovare! Felicitări!
    Am remarcat ca această casă avea podină din lemn între parter și mansardă dar nu am văzut detalii cu privire la izolarea acesteia, pentru ca apoi să prindă contur mansarda.
    Mi-ar fi de mare ajutor un sfat în această privință, deoarece am construit de curând o asemenea căsuță și am dorit podină din lemn ( îmbinată la nut și feder, cu grinzile la vedere spre parter. Urmează să izolam și mansarda unde podina devine podea. Ce solutii avem în acest caz? Vă mulțumesc!

  21. simona spune:

    Felicitari întregi echipe! Jos pălăria, fără cuvinte! Mă bucur nespus de mult. Măicuță Serafima merita să fie ajutată. Am avut norocul să o cunosc și să vorbesc cu dînsa. Este un înger pe pămînt. Tot respectul! Bunul Dumnezeu sa vă dea multă multă sănătate tuturor care ați contribuit la Marcuș!

  22. Diana spune:

    Felicitări vouă pentru renovare și felicitări Măicuței Serafima pentru binele pe care îl aduce celor din jur. Cu aceste emisiuni cred că aveți una dintre cele mai frumoase și pline de satisfacții meserii din lume 🙂

  23. Florentina Mărcuș spune:

    Felicitari pentru aceasta minunata misiune si pentru faptul ca faceti oamenii fericiti! Este o reala emotie ceea ce am vazut si simtit astazi la emisiune, mai ales ca numele meu este acelasi cu locul acesta binecuvantat. Sper ca il voi vizita cat de curand.

    Va multumesc si bravo din toata inima!

  24. […] Renovarea casei Maicutei Serafima de la Marcus, episodul 5, sezonul III, Visuri la Cheie – adelaparvu.com 7107 Facebook interactions 1 Twitter trackback 1135 Twitter followers […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *