KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian-4

In Gradina, Sfaturi plante

Planta Liliac sau Frumusețea Întunericului

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

 

 

 

 

 

 

 

La sfârşitul lunii octombrie o grămadă de dovleci, lilieci, păienjeni invadează şi transformă întregul oraş. Ceea ce-ţi spun, nu este o scenă dintr-un film de groaza, este doar manifestarea sărbătorii de Halloween. Aşadar, mi-am zis că trebuie să mă înscriu în rând şi să-ți povestesc câte ceva despre Planta-Liliac, părtaşă şi ea la acest eveniment. Planta-Liliac sau Tacca chantrieri este originară din zonele tropicale ale Asiei, iar iubitorii de flori o mai cunosc şi sub denumirea de Frumuseţea Întunericului. Spectaculozitatea acestei plante este dată de inflorescenţele de culoarea neagră, ale căror formă aminteşte de imaginea unui liliac cu aripile larg deschise.

adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian-1

Chiar dacă la prima vedere uimeşte prin aspect, în acelaş timp ştiu că stârneşte şi o reţinere în a o avea acasă. Însă crede-mă pe cuvânt că merită să vezi cum înfloreşte această plantă bizară. Pentru îngrijire trebuie să ştii că preferă o lumină intensă, dar fără soarele arzător din timpul verii, care îi poate provoca arsuri şi decolorări. În ceea ce priveşte udarea îţi recomand un program de udări dese, la intervale regulate, astfel încât pământul să fie în permanenţă umed. Udarea corectă este o condiţie esenţială în iniţierea procesului floral, motiv pentru care trebuie să-i oferi o umiditate ridicată atât în sol cât şi în mediul ambiant. Vara este obligatoriu să-i asiguri o pulverizare zilnică a frunzişului.

adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian-3

Cu toate acestea să ştii că nu suportă pe termen lung apa stagnantă în farfurie, care-i poate provoca putrezirea rădăcinilor. În această situaţie te sfătuiesc să foloseşti un substrat pe bază de nisip, care să-i asigure un drenaj bun, iar apa în exces să fie eliminată rapid. Substratul ideal pentru Tacca trebuie să fie uşor acid şi format dintr-un amestec de mraniţă de grădină, turbă acidă, compost din frunze şi nisip. Una din pretenţiile acestei frumuseţi este că are nevoie de o temperatură de aproximativ 25-28º Celsius în perioada de vară şi de o valoare minimă de circa 15º C în sezonul de iarnă, tocmai bună pentru un repaus binemeritat. Pentru o dezvoltare armonioasă şi formarea unui număr mare de tije florale îţi recomand ca în perioada de creştere vegetativă, să-i aplici un îngrăşământ specific plantelor cu flori.

adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian

Dacă beneficiază de toate aceste condiţii Tacca chantrieri te va uimi cu inflorescenţele sale doar în timpul verii. Chiar dacă înfloreşte o singură dată pe an, să știi că o inflorescenţă poate dura până la o lună şi jumătate, în condiţii de umiditate atmosferică ridicată. Fără doar şi poate este o ciudăţenie a naturii pe care mulţi pasionaţi de plante şi-o doresc acasă. Sper ca informaţiile mele să te ajute să ai grijă de această Frumuseţe a Întunericului!

adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian-2

adelaparvu-com-despre-planta-liliac-sau-frumusetea-intunericului-text-carli-marian-4

2 raspunsuri pentru Planta Liliac sau Frumusețea Întunericului

  1. mamanu luli spune:

    Floarea este de o frumusete rara.

  2. Camelia spune:

    Buna ziua
    De unde se poate cumpara o astfel de planta?
    Multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *