KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre piese mic mobilier de la Kika

In Idei pentru acasa, Shopping

Personalizează decorul casei cu mic mobilier

Primesc foarte multe mailuri de la cititorii blogului sau de pe pagina de Facebook în care sunt întrebată despre cum să personalizezi decorul casei. Adică sunt mulți care-mi spun că și-au amenajat casa, dar parcă le lipsește ceva și nu-și dau seama ce. Și adevărul este că atunci când văd pozele pe care le primesc, da, într-adevăr lipsește ceva. Și acest ceva este din categoria micului mobilier. Dacă, atunci când mobilezi locuința, alegi seturi, camerele tale vor părea seci, ca de showroom. Însă atunci când ai curajul să combini mobila și să alegi măcar o piesă altfel, poți să ai în ambient atât culoare, cât și textură. Da, nu e nevoie ca totul să fie colorat, este suficient să ai o măsuță, două taburete, un fotoliu, o banchetă altfel sau scaune diferite ca totul să devină mai animat și personalizat. Și ca să-ți exemplific despre ce este vorba am fost la Kika, unde pe lângă o varietate de piese din categoria micului mobilier ai parte și de promoții speciale. Dar hai să-ți spun mai multe.

Gama Patchwork, vezi preț AICI

Gama Patchwork, vezi prețurile AICI

Foto Godrich Interiors

Într-un living mai atipic amenajat, dar unde suprafețele sunt neutre, câteva scaune și fotolii colorate animă întreg interiorul. Foto Godrich Interiors

Foto Jodie Cooper Design

Pereții albi și pardoseală din lemn cu mobilă din lemn, dar două fotolii colorate, un covor în contrast cu nuanța fotoliilor și perne asortate covorului s-a obținut un ambient plin de viață. Foto Jodie Cooper Design

Foto Stephen Flecher Architects

Într-un living amenajat clasic cu nuanțe neutre pe suprafețe mari, două taburete tapițate și un fotoliu sunt cele care aduc culoare și textură întregului ambient. Foto Stephen Flecher Architects

Foto Tobi Fairley Interior Design

Fotolii diferite, taburete asortate canapelei și unuia dintre fotolii și tablou care cuprinde toate nuanțele din încăpere, iată cum acest living a devenit elegant și totodată armonios din punct de vedere cromatic. Foto Tobi Fairley Interior Design

Foto Chris Barrett Design

Mobilă în stilul anilor 60, dar fotoliile au fost retapițate, iar pernele alese în nuanțe de contrast cu turcoazul tapițeriei lor. Dintr-un living banal a devenit unul mult mai atragător. Foto Chris Barrett Design

Când mergi într-un magazin de mobilă, du-te cu o temă de amenajare în minte, adică alege-ți un stil preferat pentru ca să poți identifica mai bine ceea ce te interesează. Și nu te gândi la cum să umpli un spațiu, ci la ceea ce ai nevoie. Apoi, alege-ți culorile preferate și ia în seamă aceste nuanțe când te uiți la piese. Dar secretul este să nu cauți culorile pentru piesele mari de mobilă (pentru canapele, dulapuri, paturi), ci la departamentul de mic mobilier. Uite, la Kika acest departament nu doar că este foarte colorat, dar aici poți vedea cele mai în vogă colecții, deci te ajută și să-ți stabilești preferințele. Vei găsi de la stilul industrial (Gama City) la stilul vintage (Gama Factory), dar și stilul romantic (Gama Audrey) și shabby chic (gama Bretagne). Găsești așa de multe variante pentru că la Kika sunt produse de la mai multe branduri, deci de la mai mulți producători din România și Europa.

Gama Patchwork, vezi preț AICI

Gama Patchwork, vezi preț AICI

Gama City bar, vezi preț AICI

Gama City bar, vezi preț AICI

Gama Factory, vezi preț AICI

Gama Factory, vezi prețuri AICI

Gama Bretagne, vezi preț AICI

Gama Bretagne, vezi prețuri AICI

Acum, spre exemplu dacă ai o locuință amenajată actual, cu linii simple, clare, poți alege o comodă în living cu texturi vintage sau un fotoliu cu tapițerie patchwork. La fel, într-un dormitor cuminte, în nuanțe neutre, poți alege noptierele să fie colorate într-o nuanță care-ți place. În sufragerie, chiar dacă nu vrei culoare, poți alege același tip de scaun, dar cu finisaje diferite în tonuri neutre. Chiar și atunci când îți place un fotoliu, ca să nu pici în meteahna seturilor, poți alege același model, dar cu tapițerii diferite ca și nuanțe, desigur potrivite în ansamblul locuinței tale.

Comoda Felizes, vezi preț AICI

Comoda Felizes, vezi preț AICI

Comoda Farol, vezi preț AICI

Comoda Farol, vezi preț AICI

Comoda Digam, vezi preț AICI

Comoda Digam, vezi preț AICI

Gama Bird, vezi preț AICI

Gama Bird, vezi preț AICI

Și dacă-ți plac seturile din categoria micului mobilier și ai un preț bun pentru întreaga gamă, secretul este să folosești piesele din set în camere diferite. Astfel, personalizezi fiecare încăpere și elimini riscul ca puse împreună că ai senzația de showroom acasă la tine. De pe hol și până în camera de baie, întotdeauna o piesă altfel va aduce un plus de originalitate și va pune în evidență, prin contrast, restul ambientului. Am fost la Kika în magazin și am identificat câteva piese deosebite, așa că ai informații și în video-ul de mai jos, de la final. De asemenea, ți-am pregătit câteva exemple de ambiente (vezi mai sus) unde poți vedea impactul pieselor din categoria micului mobilier. Sper să te inspire și pe tine!

Gama San Antonio, vezi preț AICI

Comodă San Antonio, vezi preț AICI

Model raft Ship, vezi preț AICI

Modele rafturi Ship, vezi prețuri AICI

Gama Bird, vezi preț AICI

Gama Bird, vezi preț AICI

Model noptiera Romy, finisaj alb, vezi preț AICI

Model comodă Romy, finisaj alb, vezi preț AICI

Model noptiera Romy, finisaj negru, vezi preț AICI

Model comodă Romy, finisaj negru, vezi preț AICI

Gama Patchwork, vezi preț AICI

Gama Patchwork, vezi preț AICI

În perioada 03.02 – 05.02.2017 la Kika ai parte de o promoție specială. La două produse cumpărate, oricare dintre ele, primești o reducere de 25% pentru produsul cu preț mai mic, deci merită să vizitezi departamentul de mic mobilier, unde sigur vei găsi mobilă cu adevărat deosebită. Află mai multe pe www.kika.ro și pe pagina de Facebook/KikaRomânia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *