KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (10)

In Design Interior, Garsoniere

Provocările unui spațiu de 20 mp

Deschizi ușa, pășești în cameră. O singură cameră, două ferestre, un calorifer, țevile trase pentru chiuvetă, țevi pentru gaze, din tavan atârnă un bec. Spațiu, dar unul mic. Cum să aibă loc toate cele visate aici? Te ia durerea de cap pentru că nu știi de unde să începi și mai ales nu-ți poți imagina cum ar putea arăta totul. De ce nu-ți poți imagina? Pentru că te gândești numai la ceea ce ai văzut în magazine, pentru că ai în minte imagini de pe net, dar uiți de cel mai important lucru: de tine! Când începi să construiești în mintea ta viitoarea locuință, pune-te jos, în mijlocul spațiului, închide ochii și fă-ți o analiză clară: 1. Ce nevoi ai; 2. Ce utilități există deja în apartament și care lipsesc; 3. Cum ți-ar plăcea să te simți când ajungi acasă. Și dacă nu poți să-ți ordonezi gândurile, scrie-le pe hârtie. Și dacă nici așa nu poți, te invit să faci un exercițiu de imaginație cu proiectul de față, proiect al unei garsoniere de 20 de mp, unde spațiul este organizat astfel încât să existe loc pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru viață.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (11)

Da, e spațiu mic, dar ți-ai dori să ai un loc separat și ferit pentru dormit, un loc pentru canapea, o bucătărie în care să poți găti, un loc generos pentru haine. Deja pare prea mult? Nu, dacă ai în vedere un strict minimal. Și nu, dacă te gândești și la verticala încăperii, nu doar la orizontală. În cazul de față, locuința beneficia de două ferestre și ele erau corespondente unei chicinete și apoi camerei. Dar în locul chicinetei s-a conceput locul de dormit, iar locul pentru mini bucătărie a fost amplasat în cameră. De ce? Pentru ca patul să fie ferit privirii din ansamblul camerei, iar sub el să poate fi realizat un loc pentru depozitare. Dar nu orice fel de depozitare, ci în linie cu mica bucătărie, mai exact la nivelul blatului, pentru ca sub el să poată fi instalată mașina de spălat haine și frigiderul.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (7)

Astfel, locul de dormit este tratat ca un cuib la înălțime, care beneficiază de lumină naturală, iar sub el sunt amplasate frigiderul (unul mic, fără conceglator) și mașina de spălat haine. Și pentru a accentua senzația de cuib, peretele despărțitor al locului de dormit față de bucătărie și baie a fost îmbrăcat cu panouri tapițate. Prin acestea s-a adus un plus de confort în zonă, dar și culoare.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (8)

În bucătărie totul este tratat minimal, adică exact cât trebuie. Spre exemplu, plita de gătit are doar două ochiuri, iar chiuveta este simplă, fără picurător, acesta fiind înglobat în corpurile suspendate. Mânerele lipsesc, sertarele și dulapurile fiind echipate cu sisteme push. Astfel, imaginea bucătăriei este una curată, discretă, dar și confortabilă pentru că într-un spațiu mic chiar te poți lovi de mânere. În lipsa lor totul este mai facil, inclusiv pentru curățarea suprafețelor. Și da, o astfel de mobilă se face la comandă, nu ai să o găsești niciodată de-a gata în magazine.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (6)

Și pentru că tot spuneam de spațiu mic în proiect este prevăzut un loc pentru a îngloba masa în ansamblul corpurilor joase de la bucătărie. Atunci când nu mai este nevoie de ea, aceasta poate fi glisată la interiorul lor, grație unor decupaje gândite dinainte și a mesei echipată pe o parte cu roți.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (9)

Camera beneficiază de un loc de canapea, care la rândul ei este gândită cu sertare de depozitare. Într-un al doilea scenariu, în fața ferestrei este prevăzută o a două canapea, dar asta ar împiedica accesul facil la spațiile și electrocasnicele aflate sub platforma patului.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (5)

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (10)

Dulapul din cameră este așezat astfel încât să nu obtureze accesul în cameră, iar oglinzile de pe fața lui sunt prevăzute pentru a amplifica lumina naturală din cameră și a da senzația de spațiu mai amplu. Un al doilea dulap aproape de fereastr maschează de fapt centrala termică și în al doilea scenariu cu o a doua canapea, este greu accesibil. Deși cele două dulapuri sunt prevăzute a fi legate între ele cu o etajeră, aceasta poate îngreuna accesul la dulapul principal, în special în parte superioară, dar contează mult cum e prevăzută organizarea interioară a dulapului pentru ca fiecare centimetru pătrat să fie folosit.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (3)

Baia este una mică și prevăzută a fi dotată cu un strict minimal, cu un loc de duș în locul unei căzi. Acesta la rândul său e proiectat ca în locul unei uși culisante să aibă o perdea de duș care se mulează pe curb, o soluție interesantă, dar foarte greu de pus în practică. De asemenea, rigola dușului este prevăzută a fi îngropată, dar de multe ori la bloc această soluție nu poate fi pusă în operă din cauza lipsei hidroizolării și a grosimii plașeului dintre etaje (o rigolă îngropată necesită o adâncime minimă de 6,5 cm). Deci, chiar dacă în proiect poate fi o soluție elegantă, de multe ori nu se poate materializa.

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (1)

Pe ansamblu modul de amenajare gândit aici este unul interesant, mai ales prin organizarea locului de dormit și exploatarea spațiului de sub acesta. Poate fi o modalitate de aranjare a unei garsoniere la care puțini se gândesc, o abordare care pune accent pe o mobilare mai atentă și un strict necesar bine organizat, așa cum este acets proiect al Olgăi Ulyanova de la Unicumproject. Însă contează mult nevoile de locuire și personalitatea proprietarului. Fără acestea orice proiect văzut din afară este doar o altă soluție pentru un anumit spațiu, dar nu și un mod viabil de locuire pentru oricine. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (4)

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (9)

adelaparvu.com despre proiect amenajare garsoniera 20 mp, designer Olga Ulyanova, Unicumproject (2)
Foto via Unicumproject

8 raspunsuri pentru Provocările unui spațiu de 20 mp

  1. mady spune:

    Foarte fain proiectul. Am avut odată o garsoniera da 18 mp 🙂

  2. Ana spune:

    Nu merita investitia. Mai bine te muti la 2 camere cel putin.

  3. Laura spune:

    Uau, e foarte ingenios gandit proiectul
    si cand nu te poti muta intr-un apartament mai mare, si chiar si atunci, de ce sa nu dam utilitate maxima intregului spatiu de care dispunem ?

  4. Este atat de ingenios proiectul!

  5. Alex spune:

    Imi place decupajul care permite incorporarea mesei de bucatarie in dulapurile inferioare; sunt reticent in a dormi deasupra frigiderului (zgomot & vibratii); personal as fi preferat si un mini centru multimedia (Tv, combina muzicala, computer, consola).

  6. Voinea iuliana maria spune:

    Idei de nota 10
    Am un loc de 15m* și am încercat sa aranjez o garsoniera în limita bugetului dar m-am oprit la baie unde a rămas un loc de 1.20/1.20 și nu știu Cum sa o fac utila pe o suprafață așa mica
    Poate mă ajutati cu o idee

  7. By Nice spune:

    Foarte frumos gandit.
    Si culorile neutre chiar dau ideea de spatiu mai mare .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *