KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (5)

In Gradina, Idei pentru acasa, In trend

Ghivece care sunt și corpuri de iluminat

Te-ai fi gândit că poți lumina curtea, terasa sau balconul cu vase de grădină? Ei bine, aceste vase, ghivece există și pe lângă faptul că arată bine, se întrețin ușor și rezistă cu brio la intemperii. Sunt adevărate piese de design, premiate cu mai multe distincții din domeniu, cum ar fi German Design Award 2016 și Plus X Award. Sunt concepute și fabricate de către firma germană Degardo și au captat atenția oamenilor, și în special a peisagiștilor și arhitecților, pentru că răspund nevoilor funcționale și estetice actuale, dar mai mult, pot aduce o notă de spectacol la interior și exterior, inclusivi pentru spațiile comerciale, restaurante, hoteluri sau săli de evenimente. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (3)

Deseori e dificil de reamenajat un spațiu exterior, fie el o terasă, balcon sau grădină mică urbană pentru că pe lângă plante, materiale de construcții, un spațiu cu adevărat funcțional este unul care are și instalații (electrice, apă). Dar uite, cu aceste ghivece luminoase, cel puțin problema iluminatului pe timp de seară poate fi rezolvată, măcar la nivel de atmosferă. Vasele de grădină Degardo sunt echipate cu LEDuri, iar cablul pentru fiecare vas este de cel puțin 5 metri. Apoi, vasele de grădină sunt rezistente, având pereții dubli care fac față ciclului îngheț-dezgheț, nu afectează rădăcinile plantelor, acestea fiind optim ferite de temperaturi extreme. Și da, fac față cu succes și la razele UV, la grindină și sunt suficient de stabile pentru a nu fi doborâte de către vânt. Sunt importante aceste aspecte pentru că deși sunt din materiale compozite pe bază de polietilenă sunt foarte robuste, comparativ cu vasele din plastic obișnuite pe care le știm din magazine. Deci nu crapă, nu se degradează, nu afectează plantele.

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (2)

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (10)

Și partea frumoasă este că materialul din care sunt fabricate este translucid, ceea ce permite colorarea lui prin intermediul LEDurilor. Practic, schimbând culoarea luminii LEDurilor prin folosirea unei telecomezi, se schimbă și atmosfera. De asemenea, forma lor este una sculpturală, deci arată bine, iar vasele pot fi folosite pentru realizarea unor zone plăcute vizual în grădină, pe terasă, balcon și chiar și la interior. La noi încă nu sunt disponibile pe piață și încă aștept informațiile legate de prețuri, dar la comandă sigur pot onora cererile venite din partea celor dornici (revin cu informații). Uite aici un mail de contact info@degardo.de, site-ul lor www.degardo.com și pagina de Facebook/Degardo. Mai jos ai și o prezentare video unde poți vedea cum se poate schimba din telecomandă culoarea și tipul luminii acestor piese. Sper să te inspire și pe tine!



adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (8)

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (6)

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (7)

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (9)

adelaparvu.com despre vase de gradina cu LED, design si producator DEGARDO (5)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *