adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (2)

In Case, Design Interior

Casă de 138 mp pentru familie, finisată cu microciment

Dacă vrei să-ți faci o idee despre cum poate arăta o casă pentru o familie cu trei copii și care să măsoare mai puțin de 150 de metri pătrați la interior, sigur cea de față te va ajuta. Când spațiile de la interiorul casei sunt cele strict necesare, fiecare centimetru pătrat contează pentru a fi bine folosit. Am ales să-ți prezint o casă care măsoară circa 69 de metri pătrați pe fiecare dintre cele două niveluri, respectiv parter și mansardă (în total 138 mp), o casă care momentan este folosită ca și reședință pe timp de vară de către o familie compusă din părinți și copii lor, doi băieți și o fată, de vârste școlare. Situată în Costa Brava, Spania, casa este gândită în relație cu grădina și finisată pentru a putea fi ușor și rapid întreținută. Proiectată de arhitectul Augusto Lemonier și ambientată de decoratoarea Gabriela Conde Ankli, casa are un aer relaxat, spații luminoase și soluții simple, dar de efect. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (12)

Când ai casă la curte și copii dornici de joacă în grădină, da, trebuie să te gândești la finisaje rezistente și ușor de curățat. Aici, zona de terasă, o legătură între casă și grădină, este una suficient de generoasă pentru un loc de luat masa, dar și pentru joaca copiilor. Apoi, relația dintre terasă și interiorul casei se face ușor, grație tâmplăriei din zona de zi, mai exact a livingului. Aici, o suprafață vitrată mare asigură lumină din plin la interior, dar și vedere către grădină. Ușile sunt cu geamuri, iar două dintre ele pot fi deschise de tot, lăsând liberă circulația dintre interior și exterior. Nici nu au mai pus draperii sau perdele, deoarece vecinii nu există, iar pe timpul verii vegetația aduce un plus de culoare și la interior.

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (11)

Peste tot la parter pardoseala este finisată cu microciment, la fel ca și mobilierul fix din living și zona de perete din dreptul bucătăriei. Microcimentul dă un aspect continuu, aerisit, practic nefragmentat, poate fi excelent curățat și îmbătrânește frumos. Decoratoarea a prevăzut o nuanță de verde oliv pentru acest finisaj, considerându-l cel mai potrivit în relație cu grădina, dar și cu faptul că tot parterul are spații ce comunică deschis între ele: bucătăria cu sufrageria și cu livingul. Zonele nu sunt mari, dar par mult mai generoase, nefiind încărcate de obiecte. S-a ales o mobilă strict necesară, cu ferestrele lăsate libere, fără draperi și perdele. De asemenea, nuanța de verde urcată până sub fereastra din sufragerie ordonează spațiul, iar pe fundalul ei textura lemnului masiv al mobilei se citește frumos.

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (2)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (1)

Accesul la mansardă se face prin intermediul unei scări interioare înguste, de asemenea finisată cu microciment. Dormitoarele nu sunt mari, dar cel mai amplu spațiu a fost rezervat părinților, iar iluminatul în cel mai mic dintre dormitoare a fost rezolvat cu ajutorul unei ferestre de mansardă. Acest dormitor mic aparține băieților, iar pentru ei mobila este una minimală, cu paturi așezate unul în continuarea celuilalt și cu sertare de depozitare dedesubt. Pentru camera fetiței zona de pat a fost tratată ca un cuib în jurul ferestrei, acesta fiind situată la înălțime, cu sertare de depozitare dedesubt și spații de tip nișe configurate în lateralul patului cu ajutorul mobilierului. Pentru părinți în loc de dulap s-a optat pentru un dressing ascuns după draperii, iar pentru a mări senzația de luminozitate și spațiu decoratoarea a folosit oglinzi deasupra tăbliei patului.

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (3)



adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (4)

O casă simplă, unde nuanța predominantă este verdele olive și unde microcimentul conferă un aspect îngrijit, ordonat. Un finisaj care se întreține ușor, care se pretează foarte bine și pentru încălzire prin pardoseală, dar suficient de rezistent și pentru spații umede, cum sunt băile, sau pentru bucătărie. Camere mici, dar bine organizate, un strict necesar care este configurat pentru a nu încărca, ci pentru a fi funcțional și plăcut din punct de vedere vizual. Dacă nu-ți puteai imagina cum poate arăta o casă mică finisată peste tot cam în aceeași nuanță și cu același tip de material, poate acum îți va fi mai ușor să ți-o închipui. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (15)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (6)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (8)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (9)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (10)

adelaparvu.com despre casa 138 mp, Costa Brava, Arhitect Augusto Lemonier, Decor Gabriela Conde Ankli, Foto Adolfo Fernandez (7)Foto: Adolfo Fernandez/ ElMueble

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *