KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (4)

In Gradina, Sfaturi plante

Agava, plata din care se face tequila

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

Carli Marian, designer florist si inginer horticol

 

 

 

 

 

 

 

Am văzut-o pentru prima oară într-o vacanță în Grecia și a fost dragoste la prima vedere. Atunci când m-am reîntors acasă m-am interesat rapid despre ce nevoi are și cum pot s-o implementez la mine în grădină. Lucrând în domeniul florilor, am achiziționat-o destul de repede și, uite așa, astăzi am frântura mea de vacanță florală în fiecare zi. Dacă și ție îți place, hai să afli mai multe despre ea.
Agava este originară din Mexic și este o plantă foarte ușor de îngrijit. Foarte interesant la această plantă este că după 10-15 ani înflorește pentru prima și utima oară. Din nefericire după înflorire, planta piere, dar nu înainte de a forma la baza ei foarte mulți puiuți care vor perpetua specia. Aspectul și dispunerea frunzelor de culoare verde-albăstrui face din această plantă o veritabilă bijuterie florală. Cea mai frumoasă agavă este considerată Agava victoria, deoarece frunzele sale au 10-20 cm lungime, 5-7 cm lățime, culoare verde-închis cu dungi albe și spini negri. Însă dacă le vei vedea pe toate, vei ajunge la concluzia că fiecare agava are frumusețea ei.

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (5)

Așadar dacă vrei o agavă la ghiveci, uite ce trebuie să știi: 1. Cultivarea ei la ghiveci presupune folosirea unui substrat, care, în mod normal, este specific cactușilor și pe care trebuie să-l amesteci cu pietriș pentru a avea un drenaj cât mai bun. 2. Agavele se vor simți ca în locul de origine, dacă le vei crește într-un vas de tip teracotă, de preferat nesmălțuit, care ar trebui să aibă cel puțin o gaură mare la bază, pentru a se elimina rapid excesul de apă.

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (8)

Va fi foarte fericită dacă în perioada de vară o vei expune afară într-un loc însorit din grădină sau dintr-un balcon deschis. În perioada septembrie-aprilie ar trebui să fie adusă într-un loc mai răcoros, la o fereastră orientată spre sud, deoarece trebuie să intre într-o perioadă de hibernare.

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (2)

Iarna agavele trebui să le uzi foarte puțin, chiar o dată la o lună și jumătate, însă din aprilie planta va începe să intre în vegetație și atunci cantitatea de apă va trebui s-o crești gradual.

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (3)

În timpul perioadelor caniculare de vară vei ajunge s-o uzi și la 2-3 zile. În perioada de creștere activă agavele pot fi fertilizate o dată pe lună cu îngrășăminte complexe. Fertilizarea agavelor trebuie să înceteze din septembrie, deoarece acest lucru poate cauza continuarea procesului de creștere în detrimentul repausului, cu urmări nedorite.

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (1)

La final trebuie să-ți mai spun, că Agava este folosită pentru obținerea de îndulcitori cu indice glicemic mai mic decât cei obținuti din trestia sau de sfecla de zahăr. Și că pe lângă obținerea de îndulcitori, agavele sunt folosite și pentru producerea renumitei băuturi spirtoase numite Tequila. Indiferent pentru ce scop vrei să cultivi agava, ea merită un loc în orice grădină sau balcon mai mare!

Fii pe fază cu sfaturile video pe care le găsești pe canalul meu de YouTube/Carli Marian

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (9)

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (6)

adelaparvu.com despre agave, Text Carli Marian (4)

Details of many variety of potted agave in garden.

Un raspuns pentru Agava, plata din care se face tequila

  1. Alina Deaconu spune:

    Am vazut planta doar prin filme, arata foarte interesant si poate am ocazia sa am una pentru casa, este un decor superb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *