adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate 30

In Balcoane, Idei pentru acasa

Paravane pe balcon. Vezi 25 de idei

Există situații în care balconul locuinței necesită o separare, fie față de vecini, fie față de stradă. Dar de asemenea, se prea poate ca această intimitate dorită să fie și din considerente practice, respectiv să fie create zone de umbră. Cum poți separa balconul? Cum poți avea mai multă intimitate și protecție contra soarelui, fără însă a prejudicia aspectul vizual? Ei bine, există mai multe soluții și am să-ți enumăr câteva dintre ele mai jos. Depinde de tine ce simți că ți se potrivește, în orice caz nu uita că tot ceea ce faci la exterior poate afecta imaginea întregii clădiri, indiferent dacă locuiești la bloc sau la casă. Deci mare atenție la partea vizuală care simte înspre stradă, adică înspre ceilalți oameni.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (20)

O soluție practică și mai puțin costisitoare ar putea fi cu paravane. Acestea fie le achiziționezi din magazine, fie la poți confecționa la un atelier de tâmplărie sau de ce nu, chiar acasă prin reciclarea unor obiecte de mobilier sau tâmplărie.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (22)

Un astfel de paravan îl poți obține și din reciclarea unor piese de mobilier, cum ar fi uși de dulap ori uși interioare. Le poți suspenda pur și simplu cu un sistem de fixare cu lanțuri.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (19)

Poți avea un paravan, confecționat din lambriuri de lemn prinse cu balamale, pe care să-l folosești ca și suport și fundal pentru ghivece cu flori.

Altă soluție ar fi să realizezi niște paravane fixe. Atunci când alegi acest lucru, aici grijă ca panoul fix să fie în acord cu balustrada balconului pentru a face o legătură vizuală armonioasă cu aceasta.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (10)

Chiar dacă este din lemn, panoul fix este vospit în negru precum balustrada balconului. Astfel ajunge să fie un soi de zid de susținere pentru plante.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (3)

Chiar dacă nu-ți dorești să folosești panoul fix ca și suport pentru plante sau decorațiuni, ai grijă ca prin forma, culoarea și textura lui să se potrivească cu restul elementelor prezente, cum ar fi balustrada și plafonul exterior.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (23)

În fața balustradei balconului poți confecționa structuri ușoare, care se susțin singure, dar care te ajută să compui un ambient plăcut la exterior. În mediul urban nuanțele discrete de gri sunt binevenite pentru că nici nu se văd pe ele praful, dar nici nu fac un contrast cu finisajele exterioare.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (17)

Atunci când panourile fixe le dorești mai înalte și mai ales dacă sunt între ziduri, alege ca nuanța acestora să fie conform zugrăvelii exterioare. Asta va atrage mai puțin atenția asupra lor, dar vei reuși să amenajezi și un colț plăcut, armonios, ordonat la exterior.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (11)

Poți realiza paravane parțiale și din europaleți, dar atenție la finisarea lor mai ales dacă pe balcon vrei și locuri de ședere. Tratarea lor trebuie să o faci cu grunduri și baițuri de exterior pentru a rezista mai mult timp.

Pentru a separa balconul poți folosi și panouri decorative, dar trebuie să te asiguri că sunt în acord cu arhitectura clădirii. În plus, să verifici dacă sunt rezistente la intemperii pentru că primul impuls este să le alegi din considerente estetice.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (6)

Atunci când ai parapet înalt, zidit, poți folosi panouri din lemn pentru închidere parțială, dar dacă ai zone pe verticală, unde panoul are și rol de protecție și suplinește prezența balustradei, cel mai indicat ar fi ca el să fie realizat din metal, adică să fie foarte rezistent.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (21)

În cazul de față panourile metalice sunt poziționate astfel încât exteriorul să fie coerent. Dacă unul din panouri are și rol de parapapet, al doilea e așezat în fața balustradei pentru a închide frumos colțul balconului.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (1)

De regulă, închiderea unui colț de balcon este suficientă pentru a obține intimitatea dorită față de vecini.

Există în magazinele de bricolaj și de materiale de construcții panouri deja gata făcute pentru amenajarea spațiilor verzi. Cu ajutorul lor poți crea paravane care să delimiteze spațiul balconului și ele arată mai spectaculos când sunt folosite și ca suport pentru plante cățărătoare.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (7)

Suporturile pentru plante cățărătoare pot fi ajustate ca și panouri pentru separarea balconului. În cazul de față, pentru mai multă fermitate și rezistentă, panoul este fixat de o ramă din lemn ancorată de parapet.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (18)

Te poți folosi pur și simplu de plante cățărătoare pentru a intimiza spațiul balconului. Un sistem simplu din sârme, cabluri tensionate sau din stânghii de lemn sunt suficiente pentru susținerea vegetației.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (5)

Dintr-un panou de lemn pentru gard poți realizat un paravan de separare care să confere un aer romatic balconului.

Panourile din sticlă mată pot fi o soluție elegantă pentru balcoanele care au balustrade similare sau din inox. Combinația de sticlă și inox este una mai rece, dar pentru clădiri cu fațada contemporană pot fi o variantă bună.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (24)

Balustradele din sticlă transparentă conferă senzația că spațiul balconului este mai mare. În zona unde se dorește obturarea vizibilității către balcon se poate opta tot pentru sticlă, dar mată.

Pentru cei care vor să obțină un ambient exterior verde, dar fără bătăi de cap, există și varianta cu plante artificiale. Deși par ușor de întreținut și acestea trebuie curățate de praf, dar și alese să fie de o bună calitate pentru a nu se decolora sub impactul razelor UV.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (9)

Există plase cu plante artificiale cu ajutorul cărora se pot îmbrăca în întregime balustradele balcoanelor.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (8)

În funcție de efectul dorit poți alege plante artificiale care să sublinieze verticala spațiului, cum sunt acești bambuși artificiali.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (2)

La nivelul balustradei, și nu numai, poți folosit rogojini, o soluție la îndemână și accesibilă financiar.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (4a)

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (15)

Poți folosi pentru intimizarea balconului, dar și protecție contra soarelui panouri realizate din obloane.

Una dintre cele mai simple și de efect soluții sunt cele cu țesături. Dacă nu știi ce tip de țesături să alegi îți vând un pot: pot fi draperii de duș în nuanțe simple, albe, care rezistă bine la intemeperii. Având în vedere că balcoanele sunt folosite mai ales pe timp de vară, draperiile, fie ele și din materiale textile, pot fi foarte bine date jos în sezonul rece pentru a preveni degradarea și murdărirea lor.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (25)

De asemenea, tot la capitolul țesături intră și storurile. Acestea pot fi fixate în partea de jos, iar pe timpul iernii le poți strânge fără probleme.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (14)

Cu un sistem de prindere bine gândit, draperiile maschează aici colțul unei terase.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (13)

Aici draperiile au fost alese în nuanța tâmplăriei exterioare pentru armonizare vizuală.

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate (12)

În cazul de față este o combinație între draperie albă și plante suspendate, cu ajutorul cărora se obține nu doar intimizarea balconului, ci și decorarea lui.

Desigur, o soluție frumoasă și potrivită, indiferent de situație este să faci cu ajutorul plantelor verzi o adevărată perdea cu ghivece suspendate. Sper ca acestea idei să te inspire!

adelaparvu.com despre paravane pe balcon, solutii pentru intimitate

27 Responses to Paravane pe balcon. Vezi 25 de idei

  1. tudor spune:

    Sau paravane realizate din răchită .

  2. Carmen spune:

    F util articolul. Mi-ar place si un colaj despre copertine la apartament cu si fara balcon si la case(aici cred ca sunt mai multe variante).

  3. Elena spune:

    Buna ziua,

    am un balcon din caramida, de circa 5 m lungime si 90 cm latime, nu e inchis, si nici nu intetionez sa il inchid. Imi puteti spune numele unei firme care sa imi monteze o balustrada pe are sa pot prinde ghivece ?
    Multumesc!

  4. Larisa spune:

    Bună Adela.Îți admir foarte mult munca și talentul , de aceea m-ar bucura foarte mult un răspuns de la tine. Am un balcon foarte lung, ce este în dreptul celor doua ferestre mari la doua dormitoare unde bate soarele toată ziua. În camere este extrem de cald. Mă gândeam sa atașez de tavanul balconului și de zidul balustradei niște sine pe care sa pot pune niște draperii pe timpul verii.Mă poți ajuta în acest sens cu un nr de contact al cuiva care m-ar putea ajuta?

  5. IonescubAnca spune:

    Buna Adela, am nevoie de pesre 100 m linisti de iedera artificială care sa arate Bine, gen panzata, nu de plastic. Imi poti sugera un site sau loc unde as putea gasi? Am buget micut. Multumesc mult.

  6. George spune:

    Buna ziua. Este vorba despre o miniterasă apendice pe o latura a casei. Cf obligațiilor, având curțile vecinilor alături, trebuie și ridic pe cele 3 laturi, 3 parapeți peste soclul deja format. Îmi puteți da o idee despre ce materiale/ structura sa folosesc astfel încât sa nu o fac acvariu?
    Multumesc

    58ED0769-2635-45A2-A440-E76A8519D060

    993EFD37-B071-4394-8F40-6B46C784D72C

    BC27050D-99A5-4966-BE1B-02C8F1C9DE86

  7. Sergiu spune:

    Buna! E o sectiune in care spui: „Dacă unul din panouri are și rol de parapapet, al doilea e așezat în fața balustradei pentru a închide frumos colțul balconului.”. De unde e fotografia? Se gasesc panouri de tipul acela pe la noi?

  8. cristi spune:

    Aveti idee unde pot gasi panouri realizate din obloane sau cineva sa le confectioneze ? multumesc anticipat

  9. Andreea spune:

    Buna ziua! Am un balcon pe care l-am inchis de curand cu termopan. Tubulatura de la hota si centrala trece prin tot balconul si il taie pe ambele parti in treimea superioara. Cum as putea masca aceste „uratenii”?

    • Adela Parvu spune:

      Bună Andreea! Aș avea nevoie de niște imagini, te rog trimite-mi pe adresa adelaparvu@gmail.com. Clar că ai avea nevoie de niște structuri realizate fie din gips-carton, fie din PAL,MDF, poate panouri trafoarte cu niște uși de vizitare pentru acces la țevi. Dar te rog trimite-mi imagini.

  10. Aniela spune:

    Buna Adela. Cu ce recomanzi sa securizăm balustrada unui balcon dat fiind ca avem un Bebeluș? Ne-am gândit la iedera artificiala dar e Cam scumpa.

  11. ruxandra spune:

    Buna ziua,

    As vrea sa maschez view-ul pe care il am de la balcon. Am un bloc in fata.
    Ma gandeam la o varianta de jardiniere puse pe pardoseala langa balustrada cu iedera catarata pe sfori? cam cum apare in articol mai sus. Ar merge, ar tine? Cum se ancoreaza? de unde pot cumpara iedera crescuta deja?
    Imi doresc sa vad altceva de pe geam, nu blocul de vis-a- vis.
    Este un apartament la mare unde este vant.
    Sau aveti vreo alta idee?

    Multumesc frumos!

  12. Oana spune:

    Buna, Adela! Iti multumim pentru ideile impartasite! In momentul de fata cautam pentru balconul casei o planta cataratoare, naturala care va sta toata ziua in soare. Planta ar urma sa ne ofere putina intimitate! Ne poti face o recomandare? Multumesc!

  13. Diana spune:

    Buna ziua! Foarte frumoase și elegante soluțiile de izolare ale balconului. Eu am căutat aceste materiale și nu-mi dau seama de unde le pot procura. Spre exemplu, acele paravane\pereti perforați metalici sau de lemn – ca in pozele 2, 4 sau 5? In plus pe site-urile Hornbach, Dedeman nu am găsit paravane de nici un fel așa înalte. Nici măcar de bambus 🙁 Eu am un balcon lung, spațios și nici un pic de intimitate fata de vecini. Îmi puteți spune un furnizor de astfel de paravane, că in pozele enumerate mai sus?

  14. Anca Ionescu spune:

    Eu am găsit multe modele la Gold House Concept vis a vis de Doraly. Au preturi variate și modele nenumărate. Te inspira acel magazin.

  15. corina spune:

    In cazul unui balcon cu grilaj de fier(negru) si fara acoperis (fatada bloc gri),care e alegerea potrivita?

  16. Mihaela C. spune:

    Buna seara stimata doamna Adela,

    Va multumim de acest idei frumoase si binevenite! 🙂
    Sper sa ma iertati, insa imi fac curaj sa va adresez o intrebare referitoare la inchiderea partiala a unui balcon mare(12mp) aflat pe colt la ultimul etaj al unui bloc 3/3, care a „suferit” recent cateva daune din cauza furtunilor recente. Fiind pe colt, as dori sa il inchid doar pe lateral cumva ( PVC/termopan) pentru a proteja de vantul puternic, gheata si ploaia care se aduna in balcon. Deasupra balconului, ca acoperis, se afla placi de policarbonat momentan avariate /partial rupte de vant, motiv pentru care as dori sa acopar balconul cu un acoperis de tip sandwich. Nu doresc sa inchid balconul, doar sa il feresc de daune mai mari datorate ploii si vantului.
    Sper sa ma puteti indruma/ ajuta cu cateva sfaturi avand in vedere situatia actuala.

    Multumesc frumos.

    balconultimuletaj2

    balconultimuletaj

    • Adela Parvu spune:

      Bună Mihaela! Sincer, nu știu ce să-ți recomand, dar am să apelez la specialiști și revin cu idei. Problema este că de fapt ai avea nevoie de aprobări să închizi, chiar și parțial balconul pentru că se consideră că este intervenție la nivelul fațadei.

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *