adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (1)

In Romania Mea

Casa familiei Marinoiu din Ocnele Mari construită de către echipa Visuri la cheie

Tu ce ai face dacă ai afla că unul dintre copiii tăi este grav bolnav, că ar putea muri? Ți-ai vinde tot ce ai avea pentru a-l salva? Ei bine, Ionel și Corina Marinoiu și-au vândut locuința, toate bunurile mai de valoare în încercarea de a-și salva fiul. S-au mutat la țară, în vechea casă bătrânească a familiei, deși aceasta era într-o stare precară și nici nu existau prea mari speranțe pentru a o renova curând. Flavius, fiul lor (18 ani), a fost diagnosticat când avea 10 ani cu tumoare la tibia piciorului drept. După asta au urmat luni de zile de chin, și încă un copil Flavius a fost pus într-una dintre cele mai dificile situații din viața lui: să aleagă între a continua să facă chimioterapiei, dar cu riscul ca boala să se extindă și să moară ori să-i fie amputat piciorul drept pentru a avea șanse mult mai mari să trăiscă. Părinții nu au avut puterea de a lua această decizie în locul lui, dar Flavius a fost curajos și a răspuns ferm: Vreau să trăiesc! Își iubește foarte mult părinții și pe sora lui mai mică Larisa, iar problemele datorate bolii l-au maturizat extrem de mult. Acum, la 18 ani este foarte înțelept, dar și foarte responsabil. Mai mult decât atât, se oferă să fie voluntar alături de alți tineri în cadrul Fundației Alex Tache, un alt tânăr de excepție care a fost alături de familia Marinoiu în momente dificile și care a scris la Visuri la cheie pentru a-i ajuta.

Momentul când am ajuns în fața porții familiei Marioniu cu autocarul Visuri la cheie parcat puțin mai încolo

Momentul când am ajuns în fața porții familiei Marioniu cu autocarul Visuri la cheie parcat puțin mai încolo

Corina Marinoiu, mama lui Flavius a avut un șoc când ne-a văzut. Chiar ne-a fost teamă că va trebui să chemăm salvarea.

Corina Marinoiu, mama lui Flavius a avut un șoc când ne-a văzut. Chiar ne-a fost teamă că va trebui să chemăm salvarea.

Alex Tache este un tânăr care ajută alți copii și oameni ce suferă de cancer osos prin Fundația Alex Tache. Dacî vrei să ajuți și tu o poți face prin donații direct la fundația lui. Vezi AICI site-ul

Alex Tache este un tânăr care ajută alți copii și oameni ce suferă de cancer osos prin Fundația Alex Tache. Dacă vrei să ajuți și tu o poți face prin donații direct la fundația lui. Vezi AICI pagina de Facebook a Fundației.

Alex Tache a avut aceeași problemă ca și Flavius, iar în acest an a trecut cu brio de o grea operație. El și-a făcut o fundație prin care ajută tineri care au cancer osos, fundație prin care organizează un concurs de dans, iar încasările în urma acestui concurs sunt folosite pentru a ajuta familii precum cea a lui Flavius.

Ce m-a impresionat? Faptul că acești părinți nu au cerut nimci de la nimeni, ci s-au zbătut să se descurce singuri. Ionel, tatăl familiei a luat decizia de a pleca să muncească în Germania pentru a câștiga mai mult pentru familia lui. Corina, mama lui Flavius a avut grijă ca mutându-se la curte să muncească pentru a avea de mâncare din producția proprie și să aibă grijă deopotrivă de Larisa, afectată de toată situația și de Flavius pe care numai ea știe cum îl căra singură la wc-ul din curte.

Familia Marinoiu sub impactul șocului întâlnirii cu echipa Visuri la cheie.

Familia Marinoiu sub impactul șocului întâlnirii cu echipa Visuri la cheie.

M-a impresionat Flavius care este foarte optimist, care vrea să contribuie cât mai repede cu putință în a-și ajuta părinții și sora, un tânăr cu proteză care demonstrează că poți merge cu bicicleta chiar dacă îți lipsește un picior. M-a impresionat Larisa, care la doar 14 ani este atentă la mama ei și încearcă să o susțină moral, furioasă deseori că nu poate face mai mult, că e prea mică. Este o familie unită, care nu s-a lăsat, care nu a cedat nici când șansele păreau departe. Și, ca să-ți dau un mic exemplu, îți spun că o proteză pentru Flavius, care trebuie schimbată măcar din 6 în 6 luni, costă 25.000 de lei din care statul, prin sistemul de asigurări, decontează doar 4.500 lei. Când salariul tău este de 2000 de lei pe lună, cum ai putea să-i oferi copilului tău ceea ce are nevoie pentru a supraviețui? Să-ți mai spun cât au costat și costă medicamentele? Nu, n-am să-ți spun asta, ci am să-ți spun că merită să mulțumești în fiecare zi lui Dumnezeu că ești bine tu și copiii tăi și că ar trebui să-ți rupi din timpul tău pentru a fi alături de cei mai puțini favorizați de soartă.

I-am îmbrățișat pe toți și am încercat să-i liniștim, să-i asigurăm că totul va fi bine.

I-am îmbrățișat pe toți și am încercat să-i liniștim, să-i asigurăm că totul va fi bine.

Flavius este un tânăr curajos și foarte sufletist. După ce echipa Visuri la cheie i-a construit casa, alături de Alex tache și alți tineri s-a oferit ca voluntar pentru a ajuta alți oameni în vara acestui an.

Flavius este un tânăr curajos și foarte sufletist. După ce echipa Visuri la cheie i-a construit casa, alături de Alex tache și alți tineri s-a oferit ca voluntar pentru a ajuta alți oameni în vara acestui an.

Când am ajuns la Ocnele Mari am nimerit chiar de ziua lui Flavius. Ca să vezi cum e viața…Împlinse 18 ani și înainte cu o zi găsise un capac metalic de la o sticlă pe care scria: Nimic nu e imposibil! Echipa Visuri la cheie a fost dovada că ceea ce scria pe capac e adevărat. Am găsit o casă foarte veche, care efectiv nu putea fi renovată. Așa că am luat decizia de a construi o casă nouă. Proiectul casei a fost făcut de către colegii mei Alina Vîlcu și Omid Ghannadi, iar constructorul Florin Brînzan (vezi site-ul lui www.albring.ro) cu echipa sa extraordinară de meșteri au ridicat casa în doar trei săptămâni. Este o casă pe structură din lemn cu parter și mansardă cu dimensiunile la baza ei de 8 x 7,15 metri și o suprafață utilă de circa 110 metri pătrați. La parter sunt holul de la intrare cu spațiu de depozitare sub scară, baia, bucătăria și camera lui Flavius. La mansardă sunt livingul, dormitorul părinților și camera Larisei. O casă mică și compactă, dar bine gândită și organizată pentru nevoile familiei. Dar hai să luăm fiecare cameră în parte.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (1)

Exteriorul casei este gândit și în funcție de panta terenului. Tâmplaria este de la sponsorul Barrier, gardul și pavajele dela sponsorul Elis Pavaje, iarmaterialele de construcție necesare casei au fost asigurate de sponsorul principal Dedeman.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (11)

BUCĂTĂRIA are dimensiunile de 4,21 x 4,21 metri, adică 17,7 metri pătrați și este atât loc de gătit, cât și loc de luat masa. Proiectul bucătăriei a fost gândit de către colega noastră Alina cu o masă insulă în mijloc, grație dimensiunilor mai generoase ale camerei și cu zona de depozitare pe o singură latură a încăperii. Din bucătărie se face accesul către camera tehnică unde este centrala termică și mașina de spălat rufe. Bucătăria este deschisă către holul de la intrare, deci nu este separată cu ușă.

Mobila este realizată la comandă de către Marplast, electrocasnicele, corpurile de iluminat și scaunele sunt de la Dedeman.

Mobila este realizată la comandă de către Marplast, electrocasnicele, corpurile de iluminat și scaunele sunt de la Dedeman. Accesoriul agățat de funii împletite este realizat de către Alina.

În centrul bucătăriei este masa insulă ce include locul de gătit și locul de luat masa.

În centrul bucătăriei este masa insulă ce include locul de gătit și locul de luat masa, care este gândit în L.

Pe peretele bucătăriei este o placare imprimată la Martplast cu motive tradiționale supradimensionate.

Pe peretele bucătăriei este o placare din PAL imprimată la Martplast cu motive tradiționale supradimensionate.

Pereții au fost decorați cu un brâu imprimat la Martplast din placaj, iar pe pereți sunt așezate rafturi și blidare executate la comandă de către Martplast.

Pereții au fost decorați cu un brâu imprimat la Martplast din placaj, iar pe pereți sunt așezate rafturi și blidare executate la comandă de către Martplast. Decorațiunile sunt de la Dedeman.

Bucătăria este deschisă către holul de la intrare, deci nu este separată cu ușă pentru a-i fi mai ușor lui Flavius să o acceseze.

Bucătăria este deschisă către holul de la intrare, deci nu este separată cu ușă pentru a-i fi mai ușor lui Flavius să o acceseze.

HOLUL DE LA INTRARE măsoară 3,8o x 2,00 metri, adică 7,6 mp, fără spațiul de depozitare de sub scară. De aici se face accesul către baie, camera lui Flavius și bucătărie.

Spațiul de sub scară este mascat cu uși lamelare, care artă precum obloanele.

Spațiul de sub scară este mascat cu uși lamelare, care arată precum obloanele. Sunt executate la Martplast.

Spațiul de sub scară este un generos spațiu de dezpozitare. O parte este ca loc de dulap, iar o parte ca o debara.

Spațiul de sub scară este un generos spațiu de depozitare. O parte este ca loc de dulap, iar o parte ca o debara. Ușile interioare de la parter sunt încadrate cu pazii traforate executate după proiectul nostru de către Martplast.

BAIA nu este foarte generoasă ca spațiu, ea măsoară 1,81  x 2,61 metri, cu o parte retrasă, deci o suprafață de aproximativ 4,2 metri pătrați. Din cauza ferestrei și a camerei tehnice din spate nu s-a putut instala cadă, ci Omid, care a gîndit baia, a avut în vedere o zonă de duș cu bancă rabatabilă pentru Flavius. În loc de mobilier pentru lavoar Omid a folosit o bicicletă pe care a așezat lavoarul. În dreptul rezervorului îngropat a fost folosit un panou traforat din MDF realizat la comandă de către Martplast. Toate obiectele sanitare și plăcile ceramice sunt de la Dedeman.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (4)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (1)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (6)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (2)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, baia (7)

CAMERA LUI FLAVIUS măsoară 3,86 x 3,01 metri, adică 11,6 metri pătrați. Prevăzută cu o fereastră generoasă, camera am gândit-o funcțional, să existe spații de depozitare, adică un dulap generos, apoi în fața ferestrei un birou mobil, pe roți pe care Flavius îl poate folosi și dacă stă pe pat. Apoi, la capătul patului Flavius are acces la un spațiu de depozitare special conceput pentru proteză, cârje și creme. În loc de tăblie a patului am conceput alte zone de depozitare pentru a-i asigura lui Flavius cât mai multe locuri ușor accesibile.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camer[ de tineret, camera lui Flavius (7)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camer[ de tineret, camera lui Flavius (4)

Pe pereții din camra lui Flavius am folosit pânze albe montate ca și romburi pentru un efect decorativ care să sugereze un motiv tradițional. Intenția a fost de a-i oferi lui Flavius suficiente pânze pentru a picta pentru că este pasionat de această artă. De asemenea, pe perete am fixat sub formă de ștergare o țesătură tradițională pe care am achiziționat-o la sul de 9 metri dintr-un târg cu specific tradițional. Aceste ștergare le-am prins la mijloc cu bucăți dintr-o curea pe personală, adică am sacrificat un accesoriu vestimentar ca să rimeze totul foarte bine cu motivul romburilor.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camer[ de tineret, camera lui Flavius (3)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de tineret, camera lui Flavius 21

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camer[ de tineret, camera lui Flavius (1)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camer[ de tineret, camera lui Flavius (2)

CASA SCĂRII este gândită pentru ca lui Flavius să-i fie ușor să urce, ca atare are o lățime confortabilă de 106 cm. Treptele sunt placate cu lemn tratat și ulterior lăcuit cu un produs mat. Scara duce direct către zona liberă, deschisă a mansardei care este livingul. Este separată față de living prin intermediul unei biblioteci.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, casa scarii (1)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, casa scarii (2)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, casa scarii (3)

LIVINGUL este un spațiul foarte luminos, grație ferestrei generoase care se vede pe fațada principală a casei. Spațiul măsoară în punctul cel mai înalt 3,90 metri, iar ca spațiu are 7,5 x 3,96 metri, adică aproape 30 mp. Spațiul a fost gândit de către colegul nostru Omid, care s-a folosit de prezența stâlpilor de susținere pentru a crea o separare funcțională a spațiului. De o parte e zona de tv cu canapele (de la Ikea ca și măsuțele), de cealaltă parte e zona de bibliotecă. Mobila și placările stâlpilor cu panouri traforate sunt asigurate de către Martplast.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (11)

Scara este separată de living prin intermediul unei biblioteci realizată la comandă la Martplast după proiectul lui Omid.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (4)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (10)

Elementele traforate care îmbracă stâlpii din living sunt din MDF și sunt realizate la comandă la Martplast.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (9)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (6)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (14)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (8)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (12)

Covorul din living este de la Dedeman, iar canapeaua, fotoliul și măsuțele de la Ikea.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (2)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, living, camera de zi (3)

DORMITORUL PĂRINȚILOR măsoară 3,16 x 3,8metri, adică circa 12 metri pătrați. Omid s-a folosit de spațiul mai mic de sub pantă pentru a poziționa acolo patul. Lambriurile de pe perete sunt din placaj realizate ca și mobila la Martplast. Finisajele sunt de la Dedeman, ca și corpurile de iluminat și decorațiunile.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, dormitor matrimonial (2)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, dormitor matrimonial (1)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, dormitor matrimonial (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, dormitor matrimonial (4)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, dormitor matrimonial (3)

DORMITORUL LARISEI este în oglindă față de dormitorul părinților și măsoară tot circa 12 mp. Aici am folosit o nuanță turcoaz pentru pereți, iar în zona patului am folosit panouri traforate donate de către firma Sold Shop de care am scris AICI. Panourile le-am pus în evidență cu ajutorul unei benzi LED pentru a-i asigura Larisei pe timpul serii o atmosferă plăcută. Dulapurile sunt dispuse simetric față de masa de birou. Dacă Larisa dorește ca spațiul de biroul să-l mute în fața ferestrei o poate face, iar ăn locul biroului poate pune comoda cu sertare. Decorațiunile din lemn de pe fețele mobilierului au fost donate de către Gold House Concept (despre care am scris AICI). Mobila a fost realizată la comandă de către Martplast, decorațiunile în mare parte sunt de la Dedeman, iar o altă parte sunt de la Meli Melo Deco (cele tradiționale), iar altele realizate de mine ori din recuzita mea personală.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (1)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (6)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (4)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (8)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (3)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (2)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, camera de fata, camera Larisa (7)

La exterior casa are și o mică terasă în lateralul ei, iar partea din față este un privdor reinterpretat arhitectural de către colega noastră Alina.

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (6)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (8)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (5)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (7)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (3)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (9)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (4)

adelaparvu.com despre casa familiei Marinoiu, episodul 6, sezonul 4, Visuri la cheie, Foto ProTV, exterior (10)

Alături de Alex Tache și echipa fantastică de meșteri din echipa lui Florin Brînzan, echipă care a rridicat această casă în doar 3 săptămâni.

Înainte să vină familia în noua casă m-am fotografiat alături de  Alex Tache și fantasticii meșteri din echipa lui Florin Brînzan, echipă care a ridicat această casă în doar 3 săptămâni!

Poți vedea imagini cu vechea casă ce a fost dărâmată pe site-ul Visurilacheie.protv.ro, dar și scurte materiale video cu momentele cheie din emisiune. De asemenea, poți afla mai multe și pe pagina de Facebook/VisuriLaCheie. Poți revedea oricând emisiunea pe voyo.ro și merită să verifici și programul ProTv ca să vezi când se reia la final de săptămână. Crede în oameni!

20 Responses to Casa familiei Marinoiu din Ocnele Mari construită de către echipa Visuri la cheie

  1. Gio spune:

    Super lucrare! Te-ai gandit la Larisa ca si cand ar fi fata ta! Foarte frumos astfel incat sa nu se simta exclusa… asa cum ai zis: o adolescenta care probabil nu si-a trait copilaria si care probabil si-a dorit tacit camera ei si intimitate. Cred ca este cel mai sensibil punct atunci cand aveti de realizat o casa pentru cazul unui copil, iar acesta are frati/surori.
    Acesta a fost intr-adevar un proiect deosebit. Faptul ca ati realizat o casa economica, pe langa aspectul legat de accesibilitate pentru Flavius, mi se pare extraordinar.
    Am asteptat cu nerabdare sa vad descrierea casei pentru partea decorativa cu motive romanesti. Imi plac mult si m-ati inspirat frumos!

  2. Cristina spune:

    Foarte frumoasa casa. Adela poti sa imi zici te rog de unde a fost cumparat covorul din livingul de sus, cel cu motive albastre. Multumesc

  3. Victoria spune:

    Felicitari intregii echipe- o casa frumoasa si ordonata! Mi-ati dat multe idei de amenajare. As vrea sa te intreb Adela-biblioteca alba din living din ce este realizata?
    Iti multumesc si mult succes

  4. Angela spune:

    Draga Adela, m-a impresionat povestea de viata a acestor oameni, va felicit pe voi dar si pe sponsori, pentru ce ati realizat. Le-ati facut o casa frumoasa care le va face viata mai usoara. Felicitari!

  5. mihaela spune:

    foarte frumos, este extraordinar cum ati introdus elementele si motivele traditionale romanesti,superb

  6. Felicitări, oameni buni și frumoși! Ca de fiecare dată, am plâns. Oamenii ăștia chiar meritau ajutați și mă bucur că le-ați oferit un acoperiș BUN deasupra capului. Meritați toate gândurile bune care se îndreaptă către voi și sper ca emisiunea asta să continue zeci de ani de-acum încolo!

  7. Dana spune:

    Va urmaresc de fiecare data cu placere, foarte frumoasa casa. Felicitari! 🙂

  8. Pop Beatrice spune:

    Intr-adevar, faceti lucruri absolut minunate si pentru asta meritati multe felicitari!
    Vreau doar sa expun cateva pareri din punctul de vedere al unui om fara studii in domeniul arhitecturii sau al amenajarilor interioare: bucataria este extraordinara, doar ca plita asezata pe acea insula ingusta de care este lipita masa si aceea destul de ingusta nu cred ca poate sa aiba utilitate totala; pentru a simti pe deplin caldura si prezenta membrilor familiei in momentele in care sunt toti prezenti in casa, bucataria, locul de luat masa si sufrageria, ar fi minunat sa se afle in apropriere unele de altele sau mai bine, sa comunice prin nise. Stiu, ati facut totul pentru ca Flavius sa gaseasca in casa confort, dar atata timp cat acest baiat minunat si extrem de ambitios merge pe bicicleta si urca pe munti, nu cred ca ar fi fost un punct in minus pentru el daca avea camera la etaj.

  9. SoldShop spune:

    Ne bucuram tare mult ca am putut fi de ajutor doamnei Adela Parvu si emisiunii Visuri la cheie! Am ramas placut impresionati de rezultatul ridicarii casei de la zero intr-un timp atat de scurt !
    Pentru cei interesati de panourile decorative folosite, le puteti gasi accesand
    http://www.soldshop.ro/cumpara/panou-decorativ-ueris-597

    Toate cele bune !

    templateRecommandationAdelaParvu

  10. Irina spune:

    Foarte frumoasa casa si practica, aveti o echipa de oameni cu suflet mare.Ajutorul pe care il dati celor cu nevoi deosebite , implicarea personala din tot sufletul a echipei ma face sa va urmaresc cu drag emisiunea.Felicitari tuturor si va doresc multa sanatate sa puteti ajuta mai departe pe cei care va solicita ajutorul!

  11. Marcela Ianovici spune:

    Este minunat ceea ce s-a intamplat ! Oamenii acestia chiar meritau, ca multi altii dealtfel, o asemenea minune in viata lor.
    Este adevarat ca cel mai grozav lucru a fost faptul ca sacrificiul facut nu a fost in zadar.
    Eu, ca parinte, as face orice este posibil sa-mi salvez copilul, mai ales cand este vorba de o boala! Este pe deplin de inteles ceea ce au facut ei si cred ca Dumnezeu tocmai de aceea a fost alaturi de ei !

  12. george spune:

    covorul alb pufos din living de unde este? multumesc

  13. Adrian spune:

    ati facut o treaba minunata!Iar Accentele romanesti sunt extraordinare!
    Bravo voua!

  14. Dumitrescu spune:

    Buna ziua, doresc sa va spun ca nu pierd nicio emisiunea de-a voastra, imi sunteti toti dragi si va multumesc pentru omenia de care dati dovada si faptul ca in fiecare casa puneti si ceva din sufletul vostru, felicitari din toata inima si totodata sponsorilor.

  15. Balaj Minodora spune:

    Buna ziua!Felicitari pentru tot ce realizati alaturi de echipa! Felicitari tuturor!

    Minodora Balaj

  16. Deac spune:

    Felicitari! V-ati intrecut pe voi, continuati tot asa

  17. Sunt o fata bolnavă am făcut două accidente vasculare am dori și eu doua camere ale mele că eu stau cu bunici mei într-o cameră care mama ma uitat și ma crescut bunici vorniceasa Florentina Nicoleta strada florilor 285 comuna Crevedia Dâmbovița și mă duc mereu la spital pentru perfuzi cumpăr medicamente care mă ajută bunici mei și mama mea uitat vă rog puteți să mă ajuți și pe mine și zic mulțumesc ți dau nr lui bunicul 0768325847 și alui bunica 0761187038 și dacă vrei o sunați sau dacă vrei ți dau numărul meu 0740173779 și bunica zice toate problemele mele eu nu știu toate problemele care le am 😞😞😥 daca vrei sa mă ajuți și pe mn 😞😢😢😞

Lasă un răspuns la Balaj Minodora Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *