KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (1)

In Designeri si Arhitecti, Romania Mea

Casă în stil românesc proiectată de arh. Adrian Păun

Dacă îți dorești o casă românească, cu arhitectură care să vorbească despre cultura și tradiția autohtone, merită să apelezi la un arhitect talentat cum este Adrian Păun. Uite, ca să-ți exemplific ce poate însemna o astfel de casă cu arhitectură românească, am ales proiectul Căsuța din Câmpie, conceput de către menționatul arhitect, și materializat în comuna Berceni de lângă București. Este o casă unde elemente neoromânești sunt combinate cu cele preluate din arhitectura tradițională pentru ca în final totul să fie personalizat, dar specific românesc. De aceea pentru a nu induce pe nimeni în eroare am preferat să descriu această casă ca fiind în stil românesc.

Arhitectul Adrian Păun în fața fațadei cu intrarea principală în casa pe care a proiectat-o pentru familia din comuna Berceni.

Arhitectul Adrian Păun, în fața fațadei cu intrarea principală în casa pe care a proiectat-o pentru familia din comuna Berceni.

adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (4)

Deși mulți cred că stilul neoromânesc are linii clare și poate fi definit fără echivoc, adevărul este că discursul legat de ceea ce înseamnă stilul național în arhitectură nu s-a terminat. În acest sens, așa cum subliniază și Maria Camelia Ene în volumul Stilul Național în Artele Vizuale, în perioada de început de secol XX, în București, au fost construite cele mai multe clădiri în așa-numitul stil neoromânesc, încercări prin care arhitecții români ai vremii s-au străduit să contureze un mod unic și specific nouă, deși au împrumutat limbajul arhitectural din două direcții: unii au susținut necesitatea continuării arhitecturii tradiționale românești, dar reinterpretată occidental (francez) ca și legătură cu partea latină din noi, alții au considerat că tradiția bizantină, pe linie religioasă, este mai aproape de felul cum simt românii, adică prin ortodoxie. Adevărul este că, până la venirea comuniștilor la putere, această dispută nu s-a terminat, deci e loc pentru arhitecții de azi să reia stilul național, românesc și să-l contureze așa cum simt acum în secolul XXI, mai ales în acest an 2018, care este al Centenarului.

Ușa de intrare în casă a fost realizată conform proiectului arhitectului Adrian Păun la un meșter tâmplar pe care domnul arhitect îl are în lista sa scurtă de colaboratori.

Ușa de intrare în casă a fost realizată, conform proiectului arhitectului Adrian Păun, de către un meșter tâmplar pe care domnul arhitect îl are în lista sa scurtă de colaboratori.

adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (6)

Legat de casa concepută de arhitectul Adrian Păun, merită să vezi și proiectul ei așa cum este prezentat pe site-ul www.case-frumoase.ro. Domnul Păun a combinat în acest proiect volumetria preluată din arhitectura tradițională – tot ceea ce vezi ca formă a casei și mai ales la partea de terasă și ornamentele de pe elementele din lemn – , cu elemente din arhitectura neoromânească, adică cele de tâmplărie, cum sunt grupul de trei ferestre (semnificație religioasă legată de Sfânta Treime), cu încadramentele ferestrelor și a ușii de la intrare pe rotund preluate din zona biazantină, deci de inspirație religioasă.

adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (2)

Dacă e să compari proiectul cu ceea ce s-a realizat poți observa că există diferențe, dar dacă vrei să-ți faci o casă frumoasă, atunci musai să respecți indicațiile arhitectului pentru ca rezultatul să iasă excepțional. Casa din comuna Berceni a fost salvată de partea de tâmplărie, dar dacă proiectul ar fi fost respectat în întregime ar fi ieșit minunat. Indicațiile arhitectului privind fațadele, și anume soclul casei îmbrăcat în calcar care să includă piese sculptate (realizabile la Stona), ca și partea superioară a casei prevăzută a fi ormentată cu piatră, nu au fost respectate. Soclul a fost placat cu o piatră decorativă obișnuită, iar în locul sculpturilor au fost folosite simple plăci de piatră, iar efectul evident că nu mai este același. Ceea ce atrage atenția însă este la partea de tâmplărie, care a salvat proiectul, de altfel foarte frumos și migălos conceput, după cum poți vedea AICI.

adelaparvu.com-despre-casa-in-stil-romanesc-arh.-Adrian-Paun-Foto-Sever-Popescu-11.jpg

Arhitectul Adrian Păun, deși s-a plasat pe o nișă foarte îngustă în oferta arhitecturală de azi, când specialiștii de la noi nu au nici timpul, dar nici cunoașterea necesare pentru astfel de proiecte, ia un preț mic pentru proiectele lui. La 50 de euro pe metru pătrat un astfel de proiect este un adevărat chilipir pentru că e multă muncă pentru toate acele detalii, iar dincolo de ornamentică arhitectul Adrian Păun creează totul în spirit ortodox, adică fiecare element din arhitectura caselor este încărcat de simbolistică preluată din zona religioasă. Așa că, dacă rezonezi cu acest gen de arhitectură, știi la ce arhitect să apelezi. Pe arhitectul Adrian Păun îl poți contacta la telefon 0742 081 533, mail [email protected] și îi poți vedea o parte din proiecte pe site-ul www.case-frumoase.ro. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com-despre-casa-in-stil-romanesc-arh.-Adrian-Paun-Foto-Sever-Popescu-10.jpg

adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (3)

Lângî cas, pe aceeași proprietate este ridicat și un loc de grătar protejat.

Lângă casă, pe aceeași proprietate, este ridicat și un loc de grătar protejat cu o cameră de oaspeți alături, care are propria baie.

adelaparvu.com despre casa in stil romanesc, arh. Adrian Paun, Foto Sever Popescu (8)

Foto: Corneliu David, Sever Popescu via www.case-frumoase.ro

5 raspunsuri pentru Casă în stil românesc proiectată de arh. Adrian Păun

  1. Ruluca spune:

    Adela, in Botosani sunt foarte, foarte multe case in acest stil. Unele facute de la 0, altele au pastrat stilul, structura de la sfarsitul sec. XIX si le-au îmbunătățit.

  2. Vasile spune:

    Foarte frumoasă casa. Mă bucur să văd că se merge pe ceva românesc. Sincer mi-aș dori un proiect asemănător.

  3. mirela spune:

    Suuperba casa!! echilibrata, respectate elementele stilului in care a incadrat-o, dar mai ales echilibrata pe toate axele!!

  4. Luminita Gheorghe spune:

    Doamna Adela, buna seara, am luat cunostinta despre frumoasele proiecte de casa ale domnului arhitect Adrian Paun ,aici pe acest blog.Am fost cucerita de frumusetea lor,era altceva decat ceea ce vedem construindu-se acum.Am pornit ca tot romanul de le eterna intrebare „cat costa „iar acum santem in faza de avizare.Santem clientii domnului arhitect „Varsta intelepcinii „este proiectul nostru de care santem foarte mandrii.Multumim mult domnului arhitect , o persoana talentata cu un caracter pe masura talentului.Comunicare si colaborare impecabila iar ” lista scurta de colaboratori”face posibil ca aceste proiecte sa ramana nu numai pe hartie ci sa poata fi transpuse in realitate.Multumim atat blogului dumneavoastra cat si domnului arhitect.Cu respect Luminita Gheorghe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *