KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (9)

In apartamente, Design Interior

De la terasă au pornit amenajarea locuinței

Fiecare casă are ceva special, iar câteodată acest lucru este în completarea interiorului cum ar fi o terasă. Și da, când îți poți imagina momente plăcute alături de cei dragi într-un spațiu luminos aflat la granița dintre forfota orașului și interiorul intim poți trece cu vederea neajunsurile spațiilor interioare, cum ar spațiile mici alocate dormitoarelor. Am ales să-ți prezint azi o locuință cu terasă generoasă, loc de la care designerii de la biroul Abag Studio au gândit întreaga amenajare a casei unor proprietari care sunt părinții a doi copii mici. Proprietara și-a dorit o casă practică, unde să poată întreține ușor curățenia și deși i-a spus designerului că nu dorește o casă în trend, specialistul a știut că proprietara este prea ancorată în rolul de mamă și că-i era teamă că nu va putea menține imaginea de revistă la care se gândea designerul. Așa că totul a fost gândit cu materiale calde, suprafețe simple, decorațiuni frumoase, dar mai ales spațiul a fost organizat în funcție de terasa acestui duplex. Dar hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (4)

Construită în anii 1970 locuința de tip duplex era într-o stare neglijată, iar terasa inițial, deși avea trase instalații, inclusiv pentru duș, nu arăta prea grozav. Dar exact terasa a fost cea care le-a plăcut proprietarilor, oameni sociabili, care mereu au invitați, o familie căreia îi place să gătească și să petreacă timp împreună cu cei apropiați. Așa că designerul a gândit zona de zi, tot ce include living, bucătărie, sufragerie în relație cu terasa amplă și a adus la interiorul casei multe elemente din atmosfera ei.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (19)

Designerii au păstrat funcțiunile de pe terasă cum ar fi zona de duș , dar au camuflat-o într-un colț cu plante. Pereții din lemn exotic formează un paravan suport pentru plante pe care a fost montată și o instalație lumnioasă, care transformă atmosfera pe timp de seară.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (9)

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (20)
Mobilierul de pe terasă este fix, finisat cu microciment, iar sub el există locuri pentru lăzi din lemn, numai bune pentru depozitare. Canapeaua gândită pe colț are înălțimea parapetului, iar cu multe perne are o imagine confortabilă. De asemenea, cu ajutorul decorațiunilor textile terasa devine și mai colorată.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (5)

Pe lângă zona de ședere, de duș și plante, designerii au prevăzut o bucătărie de vară dotată cu grătar. Au adăugat astfel o funcțiune suplimentară terasei, astfel încât acest spațiu să fie folosit la maximum în sezonul cald. În blatul bucătăriei de vară este inclusă o masă pe roți care odată trasă de sub zona de grătar devine blat de lucru, cât și loc de ședere la masă.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (11)

Zona de zi este una orientată către terasă, unde ferestrele ample lasă la vedere ambientul spațiului exterior. Ca atare totul a fost tratat simplu la interior, cu zugrăveli în nuanțe uni, mobilier fix ce încadrează șemineul din living, canapele cu tapițerie rezistentă la murdărire, lemn pentru pardoseală. Este un ambient care invită la conversație, cu multe locuri de ședere, dar totodată ușor de întreținut.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (10)

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (1)

De remarcat, prin comparație, cât de mult contează decorațiunile textile și obiectele decorative într-un ambient, dar și lumina naturală. Una este să vezi culorile în sezonul rece, când ele au o tentă mai metalică și alta este să le vezi în lumina caldă a soarelui de vară, când totul devine mai colorat și mai intens.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (2)

Bucătăria este deschisă către living, dar designerii au prevăzut ca locul de chiuvetă să fie mascat dinspre living cu un paravan metalic și sticlă pentru a atenua caracterul tehnic al zonei de gătit. Acest paravan ordonează vizual spațiul, lasă lumina să treacă, dar estompează parțial bucătăria.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (13)

Spațiul atipic dedicat bucătăriei, adică aproape de zona de circulație unde se află și scara interioară, a fost excelent exploatat. Din lipsa pereților pe care să fie amplasate funcțiunile bucătăriei, designerii au prevăzut o masă insulă care să înglobeze locul pentru plită. Desigur, totul a fost prevăzut din faza de proiect la capitolul instalații pentru ca acestea să fie trasate și camuflate în corpul mesei insulă, ce oferă și suficiente locuri de depozitare.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (12)

Fiecare parte a zonei de zi este gândită în relație cu terasa, ca aceasta să fie vizibilă, dar totul este logic înșiruit. Prezența ușilor a incomodat în aranjarea bucătăriei și a sufrageriei, dar locul mai mult lung și îngust a fost foarte bine organizat pentru a fi creat și spațiu suficient pentru circulație.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (3)

Locul de sufragerie a fost gândit în spatele canapelelor. Dacă s-ar fi ales varianta dispunerii perimetrale a canapelelor, adică aceastea să fie la perete, spațiul nu ar fi putut fi la fel de bine exploatat. De aceea e bine ca în spațiile mai generoase, locul de ședere să nu fie din start gândit la perete. În această situație, unde caloriferele sunt prezente, ar fi fost și mai dificil de așezat una dintre canapele la perete, însă designerul a rezolvat mai multe probleme printr-o viziune mai atipică față de cum sunt obișnuiți în general să gândească oamenii.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (14)

Scara interioară a duplexului face legătura dintre zona de zi, situată la ultimul nivel și cea de noapte, situată mai jos. Balustrada este simplă, dar de mare efect prin materialul folosit. Un astfel de model de balustradă se potrivește frumos în orice stil de amenajare, chiar și într-o abordare mai romantică sau clasică. Întotdeauna ceea ce este simplu e mai ușor de asortat cu orice.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (22)

O abordare simplă, rezistentă, dar și plăcută vizual pentru scara interioară, respectiv trepte îmbrăcate în lemn de stejar și pereți albi, finisați cu zugrăveală rezistentă, lavabilă pentru a putea fi ușor de întreținut și de igienizat.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (17)

Camera fetiței este micî ca și dimesiuni, iar personalizarea ei s-a făcut cu decorațiuni textile și obiecte decorative și nu prin intervenții pe suprafețe mari, care sunt simple – zugrăveală albă, pardoseală din lemn. Mobilierul ce ocupă loc mai mare, cum e patul, ales alb, dar piesele mici aduc textură și culoare, cum sunt scaunul și măsuța de birou.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (18)

Fără obiecte decorative spațiul s-ar simți auster, dar prin prezența lor totul devine nu doar mai confortabil, ci și mai colorat. O astfel de cameră este mult mai ușor de personalizat și pe viitor, când fetița va mai crește.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (7)

Când spațiul este mic, paturile de tip cușetă pot fi o soluție excelentă, mai ales pentru camerele de copii. Chiar dacă accesul se face pe o singură latură, aici băiețelul are tot ce-i trebuie, inclusiv o nișă cu rafturi și loc pentru o lampă de veghe. Este un ambient care va arăta bine și când va crește mai mare pentru că prin schimbarea obiectelor decorative și a lenjeriei patului se poate imprima altă atmosferă.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (6)

Mobilier simplu, compact, cu linii clare ordonează camera unui copil. Într-un astfel de ambient culorile sunt prezente prin decorațiuni, jucării și cărți. Deci simplitatea este o rețetă bună. Un perete de tip tablă lasă loc de joacă și creativitate.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (15)

Dormitorul matrimonial este mic, dar ferestre ample dau senzația de spațiu mai generos. Asta în condițiile ăn care oricum dressingul este în altă parte organizat. Culorile și texturile sunt aduse prin decorațiuni și piese mici, cum ar fi măsuța dispusă în faț patului.

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (16)

O locuință plăcută și caldă, ușor de întreținut, unde suprafețele mobilierului sunt debarasate de ornamente, de acccesorii, dar unde inserțiile cu texturi similare lemnului dau o notă primitoare. Mult alb și lemn, asta e combinația de bază, pe fundalul căreia s-a intervenit cu decorațiuni textile colorate cu ajutorul cărora se poate schimba ușor ambianța. Și da, o locuință unde gândul îți rămâne la terasă. Așa că dacă daci peste un apartament duplex unde ai parte de un spațiu exterior generos vei știi cum poate fi amenajat. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (21)

adelaparvu.com despre duplex cu terasa bucatarie de vara, design Abag Studio (9)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *