KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre apartament lung si ingust 70 mp, interior design Desenie, Foto Marcin Urban (6)

In apartamente, Design Interior

Apartament lung și îngust practic amenajat

Când îți dorești senzația de spațiu, luminozitate, dar și multe locuri de depozitare într-un apartament nou construit, s-ar putea ca metri pătrați să nu te ajute. De ce spun asta? Pentru că mulți oameni se gândesc exclusiv la metri pătrați și consider că dacă sunt mai mulți decât în locuința în care au trăit înainte, sigur va fi mai confortabil și mai bine în noua locuință. Am ales să-ți prezint azi o astfel de situație, în care proprietara, mama a doi copii, s-a gândit că dacă apartamentul nou are 70 de metri pătrați în total, va reuși să-l aranajeze repede și ușor. Însă nu a fost chiar așa. Dar hai să-ți spun mai multe, nu înainte de a-ți posta și planul apartamentului după reamenajarea gândită de un birou de arhitectură.

Cum au procedat arhitectele? Au prevăzut ca mobilierul bucătăriei să fie cât mai compact, iar electrocasnicele cât mai puțin prezente. Între bucătărie și camera de zi au gândit un corp de mobilă jos, pe partea cu bucătărie bun pentru depozitare, pe partea către living cu rafturi pentru bibliotecă. Spațiul pentru tv l-au prevăzut pe peretele livingului comun cu dormitorul copiilor. Apoi, au folosit spațiul holului care avea circa 1,8 metri lățime pentru a configura aici un dulap încăpător care să preia și rolul de curie, pantofar, dar și pentru depozitarea hainelor copiilor. Același ansamblu de mobilier din hol maschează și mașina de spălat rufe, astfel că în camera copiilor a rămas loc pentru paturi și birou, iar baia a putut fi amenajată curat și ordonat.

Cum au procedat arhitectele de la Desenie? Au prevăzut ca mobilierul bucătăriei să fie cât mai compact, iar electrocasnicele cât mai puțin prezente. Între bucătărie și camera de zi au gândit un corp de mobilă jos, pe partea cu bucătărie bun pentru depozitare, pe partea către living cu rafturi pentru bibliotecă. Spațiul pentru tv l-au prevăzut pe peretele livingului comun cu dormitorul copiilor. Apoi, au folosit spațiul holului care avea circa 1,8 metri lățime pentru a configura aici un dulap încăpător care să preia și rolul de curie, pantofar, dar și pentru depozitarea hainelor copiilor. Același ansamblu de mobilier din hol maschează și mașina de spălat rufe, astfel că în camera copiilor a rămas loc pentru paturi și birou, iar baia a putut fi amenajată curat și ordonat.

Vedere dinspre hol (zona de intrare) înspre bucătărie. De remarcat faptul că placarea cu oglinzi a peretelui din hol schimbă perspectiva.

Vedere dinspre hol (zona de intrare) înspre bucătărie. De remarcat faptul că placarea cu oglinzi a peretelui din hol schimbă perspectiva.

Care au fost problemele întâmpinate cu noua locuință? Păi atunci când a vizitat-o a văzut-o goală, fără mobilă și i-au plăcut ferestrele largi, lumina naturală din abundență, mai ales în zona de zi, unde spațiul camerei de zi era deschis către bucătărie. Apoi a văzut că dormitoarele erau și ele luminoase, dar nu a luat în calcul faptul că suprafața totală, cu tot cu balcon este de 70 de metri pătrați, balcon pe care nu avea voie să-l închidă, dar nici nu avea cum să-l folosească. Așa că după ce l-a cumpărat, proprietara și-a dat seama că în dormitorul copiilor nu încap dulapuri, iar în camera de zi ferestrele trebuiau protejate de soare pentru că în fața lor era singura posibilitate de așeza canapelele. Pentru că nu știa cum să procedeze, unde să pună mobila având ferestre mari, a apelat la biroul Desenie, unde cele două arhitecte au venit cu o soluție practică pentru așezarea mobilierului și mai ales configurarea celui necesar pentru depozitare.

adelaparvu.com despre apartament lung si ingust 70 mp, interior design Desenie, Foto Marcin Urban (2)

adelaparvu.com despre apartament lung si ingust 70 mp, interior design Desenie, Foto Marcin Urban (6)

Contează mult și combinația dintre finisaje și suprafețele mari de mobilă. Dacă parchetul este unul destul de aglomerat ca desen, arhitectele au prevăzut ca în living să nu existe covor tocmai pentru a amplifica senzația de spațiu și luminozitate. O cameră fără covor pare mai mare și mai aerisită. Au recomandat un sistem automatizat pentru storuri pentru ca umbrirea ferestrelor ample să se făcă ușor doar prin folosirea unei telecomenzi. Mobila din bucătărie și hol sunt în cea mai mare parte nuanță albă și lucioasă, iar prin folosirea oglinzilor (hol și baie) au reușit să dea impresia de spațiu mai larg. Culorile sunt prezente prin mobilierul tapițat și obiecte mici, dar nu pe suprafețe mari, unde totul este neutru. De asemenea, mobila înaltă nu este prezentă pe centrul spațiului de zi, ci perimetral pe lângă pereți pentru că atunci când mijlocul unei încăperi nu este aglomerat de mobilă înaltă, lumina pătrunde din plin peste tot și senzația de spațiu este amplificată. Deci totul simplu, ordonat, functional. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre apartament lung si ingust 70 mp, interior design Desenie, Foto Marcin Urban (7)

Vedere dinspre bucătărie către hol și baie.

Vedere dinspre bucătărie către hol și baie.

Dormitorul matrimonial amenajat cu mochetă la nivelul pardoselii.

Dormitorul matrimonial amenajat cu mochetă la nivelul pardoselii.

adelaparvu.com despre apartament lung si ingust 70 mp, interior design Desenie, Foto Marcin Urban (5)

Foto: Urban Marcin/ Desenie

2 raspunsuri pentru Apartament lung și îngust practic amenajat

  1. Madalina spune:

    Buna, Adela. Unde se gasesc acele draperii dragute din camera de zi? Am tot vazut si in alte casute amenajate de voi. Multumesc mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *