KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
La granița dintre zona de zi și locul de dormit, pe partea opusă, este instalat televizorul. O soluție ingenioasă pentru că programele tv pot fi vizionate atât din pat, cât și de pe canapea. Cum? prin sistemul rotativ gândit ca suport al ecranului.

In Design Interior, Garsoniere

Garsonieră de 35 mp cu o singură fereastră

Când achiziționezi o locuință, mai ales una mică, trebuie să te uiți și după suprafețele și numărul ferestrelor. Cu cât mai multe și mai mari cu atât mai bine pentru starea de bine. De ce? Pentru că dacă ai o singură fereastră toată amenajarea trebuie gândită în funcție de ea. Am ales să-ți prezint azi o astfel de garsonieră, de 35 metri pătrați, achiziționată ca și investiție pentru a fi închiriată. Proprietarul și-a dorit ca locuința să fie deosebită, veselă, dar și funcțională. Inițial, camera avea și un mic balcon, dar arhitecții de la biroul Doob Arquitetura au regândit totul, având în vedere că pardoseala balconului era la același nivel cu încăperea. Au lărgit practic spațiul camerei către balcon și au conceput un interior separat prin mobilier. Și da, au folosit o schema cromatică jucăușă, dar hai să vezi cum și ce idei au aplicat aici. Sper să te inspire și pe tine!

Intrarea în locuință coincide cu cea în spațiul deschis. În loc de hol, există un ansamblu de mobilier gândit în L care oferă loc de cuier imediat la intrarea în locuință, iar mai departe formează ansamblul de depozitare - un dulap generos cu uși albe.

Intrarea în locuință coincide cu cea în spațiul deschis. În loc de hol, există un ansamblu de mobilier gândit în L care oferă loc de cuier imediat la intrarea în locuință, iar mai departe formează ansamblul de depozitare – un dulap generos cu uși albe culisante.

Pentru că arhitecții au regândit spațiul din zona ferestrei, au prevăzut aparatul de aer condiționat la intrarea în garsonieră. În lipsa unui loc pentru o comodă la intrarea în casă, arhitecții au propus un suport tip scară pentru depozitarea rapidă a lucrurilor mici.

Pentru că arhitecții au regândit spațiul din zona ferestrei, au prevăzut aparatul de aer condiționat la intrarea în garsonieră. Tubulatura este mascată în plafonul fals montat aici. În lipsa unui loc pentru o comodă la intrarea în casă, arhitecții au propus un suport tip scară pentru depozitarea rapidă a lucrurilor mici.

La intrarea în garsonieră prima funcțiune care se vede este cea a locului de dormit. Patul generos este poziționat pe un fundal albastru intens, care colorează tot peretele. Pe partea opusă bucătăria are fronturile (ușile) cu aceeași nuanță. Modul de decorare al patului contează mult, atunci când acesta este la vedere. Ca atare, decorațiunile alese, cuvertură, paturi, perne sunt gândite în relație cu întreg ambientul.

La intrarea în garsonieră prima funcțiune care se vede este cea a locului de dormit. Patul generos este poziționat pe un fundal albastru intens, care colorează tot peretele. Pe partea opusă bucătăria are fronturile inferioare (ușile de jos) cu aceeași nuanță. Modul de decorare al patului contează mult, atunci când acesta este la vedere. Ca atare, decorațiunile alese, cuvertură, lenjerie, perne sunt gândite în relație cu întreg ambientul. Patul cu tapițerie gri este acoperit în cea mai mare parte de o pătură cu motive geometrice în alb-negru, iar pernele sunt alese în nuanțe asortate. Cu cât ai mai multe perne cu atât suprafața liberă a patului se restrânge și ambientul pare mai primitor, mai confortabil, mai plin, dacă vrei.

Dulapul generos este realizat pe comandă cu uși glisante. Practic la prima vedere nu-ți dai seama că este un ansamblu de mobilier pentru că ideea a fost să pară un perete. Da, deci să nu încarce spațiul, ci suprafața lui să reflecte lumina care vine de la singura fereastră ce luminează natural încăperea.

Dulapul generos este realizat pe comandă cu uși glisante. Practic, la prima vedere, nu-ți dai seama că este un ansamblu de mobilier pentru că ideea a fost să pară un perete. Da, deci să nu încarce spațiul, ci suprafața lui să reflecte lumina care vine de la singura fereastră ce luminează natural încăperea.

Între zona de pat și cea dedicată activităților de peste zi există un paravan din beton. Este un element tipic arhitecturii braziliene, denumit cobogo. Acesta este folosit î general pentru umbrire, dar aici are și rol de separare a funcțiunilor.

Între zona de pat și cea dedicată activităților de peste zi există un paravan din beton. Este un element tipic arhitecturii braziliene, denumit cobogo. Acesta este folosit în general pentru umbrirea fațadelor, dar aici are rol de separare a funcțiunilor.

Spațiul extins al camerei către balcon a fost excelent exploatat pentru că a permis configurarea unui mini living care beneficiază de o fereastră generoasă. Deci, chiar dacă spațiul este mic el nu se simte claustrofobic. Un fotoliu în plus pe lîngă canapea nu strică niciodată. De reamarcat însă forma canapelei, una fără mânere. Este un mode extensibil pentru a asigura un loc în plus de dormit, atunci când este cazul.

Spațiul extins al camerei către balcon a fost excelent exploatat pentru că a permis configurarea unui mini living care beneficiază de o fereastră generoasă. Deci, chiar dacă spațiul este mic el nu se simte claustrofobic. Un fotoliu în plus pe lîngă canapea nu strică niciodată. De remarcat însă forma canapelei, una fără mânere, care oferă mai multe locuri de ședere, respectiv 3, chiar dacă lungimea este până în doi metri. Este un model extensibil care poate asigura un loc în plus de dormit, atunci când este cazul.

O mică zonă de verdeață marcată cu plante decorative amintește de fostul balcon, dar plantele întotdeauna aduc senzația de prospețime, dar și un plus de culoare la interior.

O mică zonă de verdeață marcată cu plante decorative amintește de fostul balcon, dar plantele întotdeauna aduc senzația de prospețime, dar și un plus de culoare la interior. De remarcat faptul că piesele mici, de la fotoliul tipic pentru exterior la instalația pentru ghivece, sunt piese sculpturale, de-a dreptul grafice, care nu încarcă spațiul, ci lasă lumina să circule fără opreliști. În aceeași idee a fost ales și covorul, unul artizanal, care oferă senzația de confort, dar nu acoperă întreaga pardoseală.

La granița dintre zona de zi și locul de dormit, pe partea opusă, este instalat televizorul. O soluție ingenioasă pentru că programele tv pot fi vizionate atât din pat, cât și de pe canapea. Cum? prin sistemul rotativ gândit ca suport al ecranului.

La granița dintre zona de zi și locul de dormit, pe partea opusă, este instalat televizorul. O soluție ingenioasă pentru că programele tv pot fi vizionate atât din pat, cât și de pe canapea. Cum? prin sistemul rotativ gândit ca suport al ecranului.

Locul de tv și rafturile din zona lui nu obturează lumina naturală, care s-a dorit a fi prezentă, chiar și indirect în spațiul bucătăriei. Și totuși, bucătăria nu este foarte vizibilă. În plus, comoda de sub televizor asigură un plus de spațiu de depozitare, atât de necesar într-o garsonieră.

Locul de tv și rafturile din zona lui nu obturează lumina naturală, care s-a dorit a fi prezentă, chiar și indirect în spațiul bucătăriei. Și totuși, bucătăria nu este foarte vizibilă. În plus, comoda de sub televizor asigură un plus de spațiu de depozitare, atât de necesar într-o garsonieră.

Niciun loc nu a fost lăsat nefolosit în această garsonieră. În spatele locului de tv este o altă zonă funcțională: masa de tip bar.

Nici un loc nu a fost lăsat nefolosit în această garsonieră. În spatele locului de tv este o altă zonă funcțională: masa de tip bar.

La nevoie, masa poate funcționa și ca blat de lucru în bucătărie. Cert este însă că scaunele sunt mascate în ansamblul garsonierei, deci nu încarcă ambientul, dar locul de luat masa este foarte la îndemînă așezat astfel ca tot ce este legat de bucătărie să rămână organizat în dreptul ei.

La nevoie, masa poate funcționa și ca blat de lucru în bucătărie. Cert este însă că scaunele sunt mascate în ansamblul garsonierei, deci nu încarcă ambientul, dar locul de luat masa este foarte la îndemână așezat astfel ca tot ce este legat de bucătărie să rămână organizat în dreptul ei.

Bucătăria este grupată pe o singură latură, iar corpurile suspendate maschează hota, dar asigură și locuri de depozitare închise. Textura de lemn încălzește spațiul creionat în majoritatea suprafețelor în tonuri de alb și gri. Partea inferioară a bucătăriei este în aceeași nuanță ca și peretele lung al garsonierei, deci o legătură cromatică care se simte de la intrarea în garsonieră.

Bucătăria este grupată pe o singură latură, iar corpurile suspendate asigură și locuri de depozitare închise. Textura de lemn încălzește spațiul creionat în majoritatea suprafețelor în tonuri de alb și gri. Partea inferioară a bucătăriei este în aceeași nuanță ca și peretele lung al garsonierei, deci o legătură cromatică care se simte de la intrarea în garsonieră. Din bucătărie se accede în spălătorie, respectiv o zonă mică existentă aici din fază inițială și păstrată ca loc pentru mașina de spălat. Spațiul este separat cu o ușă culisantă.

Combina frigorifică este așezată logic, astfel ca aceesul la ea să se facă cât mai ușor. În rest, în mica bucătăriei au trebuit alese o plită cu doar două ochiuri și o chiuvetă configurată direct în blat, de dimensiuni minimale. Astfel s-a obținut și suprafață de blat între principalele zone ale bucătăriei.

În mica bucătărie, mai exactt o chicinetă, au trebuit alese o plită cu doar două ochiuri și o chiuvetă configurată direct în blat, de dimensiuni minimale. Astfel s-a obținut și suprafață de blat între principalele zone ale bucătăriei. S-a renunțat la cuptor în favoarea unuia cu microunde, poziționat sub plită.

Combina frigorifică este așezată logic, astfel ca aceesul la ea să se facă cât mai ușor. Singura încăpere delimitată este baia. Deci, prin deschierea spațiului s-a obținut o mai bună organizare, dar și limitatea numărului de uși interioare.

Combina frigorifică este așezată logic, astfel ca accesul la ea să se facă cât mai ușor, deci fără a avea mobilier în fața ei. Ușa care se vede este cea a camerei de baie. Deci, prin deschierea spațiului garsonierei s-a obținut o mai bună organizare, dar și limitatea numărului de uși interioare.

Baia este funcțional amenajată cu o suprafață mare de oglindă pentru a da impresia de spațiu mai mare. Pentru că ușa băii se deschide spre interior, locul vasului wc a fost mutat din dreptul ei lângă paravanul de duș.

Baia este funcțional amenajată cu o suprafață mare de oglindă pentru a da impresia de spațiu mai mare. Pentru că ușa băii se deschide spre interior, locul vasului wc a fost mutat din dreptul ei lângă paravanul de duș. O locuință mică, dar bine organizată, unde totul este gîndit funcțional, dar și interesant. Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Julia Ribeiro 

5 raspunsuri pentru Garsonieră de 35 mp cu o singură fereastră

  1. Bacrau carmen spune:

    Buna ziua!
    Sunteți cei mai tari.
    Sunt fascinata de ceia ce realizați.
    As avea nevoie de Dvs
    Cum pot lua legătura?
    V-am lăsat mesaj pe mesenger.

  2. Minodora spune:

    Buna Adela!

    Imi poti spune te rog unde s-ar putea găsi paravanul din beton, acel cobogo, tipic brazilian? Multumesc frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *