Doamne ce noroc am avut să vizitez acest colț de rai! Și cu oamenii atât de frumoși, de calzi și primitori. M-am simțit ca pe platonurile de filmare ale unei mari producții cinematografice. Îmi aduc aminte că, în ziua aia plăcută de aprilie, autocarul n-a putut intra pe porțile domeniului și am luat-o la pas. Și ce plimbare minunată a fost!
Tunisia este cunoscută pentru resorturile ei de la Mediterana. Dar după ce am descoperit zona ei de munte, cum e cea din Jougar, îmi doresc să revin cu toată familia. Să ne înțelegem: eu am ajuns acolo în calitate de om de media, ca atare eram la muncă, invitată de Kartago Tours într-o vizită de documentare. Dar i-am invidiat pe jurnaliștii specializați pe subiecte de turism pentru că o astfel de slujbă merită să ai, să te tot încarci cu energia magică a unor locuri de-a dreptul binecuvântate. Și ca să revin, am luat-o pe jos, ghidați de un domn călare pe un frumos armăsar alb. Am crezut că e aproape locul unde urma să fim primiți, dar am făcut mai bine de douăzeci de minute pe drum până la locațiile de cazare.
Cât vedeai cu ochii erau numai măslini. Unul lângă altul, la nici cinci metri distanță. Am aflat de la excepționalul nostru ghid Foued Frini, un cunoscut blogger tunisian (vezi aici blogul lui culinar în franceză) și fondatorul TUNAIDE organizație umanitară ce sprijină copiii bolnavi din familii defavorizate, că în zona de munte măslini sunt plantați mai aproape unul de celălalt față de cei din nordul Tunisiei aflați de 20-25 metri distanță. Cât vedeai cu ochii, pantele masivului Fkirine erau îmbrăcate în șiruri ordonate de pomi, fiecare având la baza tulpinii propriul furtun care-l hrănea cu apă.
Pe drumul către construcțiile de pe domeniu, ne-au tăiat calea trei cai. Erau la ei acasă. Liberi. Fericiți. Eu m-am speriat de ei și ei de mine. Apoi au luat-o la trap către casele care se zăreau în depărtare, unde am ajuns și noi, întâmpinați de gazdele noastre. Menajul cailor era acolo, alături de clădirea presei de măsline și una din vilele domeniului. Da, domeniu pentru că are nici mai mult nici mai puțin decât 440 de hectare, fiind una dintre cele mai mari plantații tunisiene organice de măslini.
Închipuiește-ți că pe cele aproape 500 de hectare ale domeniului Ksar Ezzit, că doar uitasem să-ți spun cum se numește, sunt construite, la depărtare una de alta, șapte vile superbe. Fiecare cu arhitectură și decor interior diferit pentru a ilustra cultura și tradiția din toate regiunile Tunisiei. Am fotografiat și eu patru dintre ele și am să vă arăt aici prima, cea care mi-a plăcut foarte mult și pe care eu am numit-o Casa cu lavandă. Cel puțin așa am botezat folderul cu imagini :).
Lavanda aia de se contopea cu cerul interminabil…Doamne ce senzație! M-aș fi mutat definitiv acolo. Aș fi scris o carte, aș fi pictat, aș fi zăcut pe terasa aia zile întregi ca să mă minunez. Curată poezie! Iar parfumul… N-ai cum să-l uiți. Un amestec de pământ, lavandă, rouă, aer de munte și soare. N-am cum să explic. Sunt limitată în limbaj, recunosc. Ce mai? M-a cucerit definitiv.
Am aflat că aceste vile se închiriază (vezi aici detalii). Este, după mine, vacanța de vis pe care o poți avea departe de civilizația urbană zgomotoasă sau de resorturile de patru stele, alături de familie și prieteni. Practic, închiriezi vila și n-ai treabă cu nimeni. Gazdele domeniului îți aduc tot ce ai nevoie, iar preparatele culinare sunt naturale, produse de localnici. Deci 100 % organic, bio, eco, cum vrei, cert este că mai sănătoase de atât nu există.
Unde mai pui că poți face plimbări cu trăsura sau călare. Și dacă sunt mai multe familii, fiecare poate închiria altă vilă. Practic împreună, dar fiecare cu propria-i intimitate. Îmi și închipuiam cum se pot simți copiii într-o grădină ca a acestei case, adică fără garduri, doar cu pantele muntelui brăzadate de șirurile de măslini sau înverzite de vegetația sălbatică.
Interiorul Casei cu lavandă, denumită de fapt Villa Tabarka, vorbește despre orașul cu același nume situat în cel mai nordic punct al Tunisiei. N-am ajuns să vizitez acest oraș, dar dacă aici am găsit amenajarea de față, îi cred pe proprietari că stilul respectă tradiția din nord. Elegant, simplu, primitor. M-au încântat ferestrele largi, care te invitau la contemplare.
Dormitorul mi s-a părut pretențios, cu baldachin, cu piei de animale. Dar faptul că încăperea era mică și simplu decorată, cu doar câteva piese de mobilă și decor autentice, a salvat aparențele snoabe. După ce am stat câtvea minute, timp în care am realizat că e răcoare înauntru, am înțeles și rostul blănurilor. Din pat, în lateral, ferestra mare își oferă vedere către pantele molcome ale masivului Fkirine. Sublim!
Inclusiv baia are ferestre generoase și e minunat că pe niciuna dintre ele nu se zărește vreo altă construcție sau urmă de civilizație. Ai impresia că ești doar tu pe lumea asta și casa în care te afli. Doar tu, natura și Dumnezeu.
Aici chiar simți că trebuie să fii umil, respectuos și darnic. Dacă ar fi să-mi construiesc vreodată o casă, așa mi-aș face-o precum Casa cu lavandă. Sunt recunoscătoare că am avut ocazia să o vizitez, sunt fericită că așa ceva există pe lumea asta și că oamenii pot să se bucure de un loc absolut mirific. Sper să te inspire și pe tine!
