Indiferent de cum ar arăta un târg și mă refer atât la spațiul expozițional, la numărul de expozanți, cât și la standuri, îți spun că n-ai cum să descoperi lucruri interesante decât întrebând specialiștii firmelor prezente. Noutățile nu-ți sar pur și simplu în ochi, iar colecția de pliante te va lămuri doar într-o mică măsură asupra lor. Eu asta am făcut la Ambient ediția 2013, m-am oprit la cât mai multe standuri ca să aflu cât mai multe pentru tine.

Sisteme Solatube aduse la noi de catre Tublumina
Uite, spre exemplu cei de la Tublumina aduc în România unul dintre cele mai inovatoare sisteme de iluminat prietenoase mediului existente la ora actuală: Solatube. Este un sistem care se montează în acoperișul clădirilor și care captează lumina naturală pe care o conduce la interior. Pe timpul zilei practic nu folosești curent electric pentru iluminatul spațiilor întunecoase. Și știi ce? Costul curentului electric este cel mai mare pe timpul zilei. Poate nu te-ai fi gândit la asta, dar toată lumea e activă ziua, ca atare și cererea de curent electric este mai mare, de unde și prețul pe măsură. Deci, Solatube este o alternativă eco la iluminatul pe timp de zi, adică și ecologică și economică.

Sistemul Solatube adus la noi de Tublumina
Sistemul Solatube poate fi folosit pentru locuințe, dar este cu adevărat eficient pentru ateliere, spații de producție, hale, fabrici, magazine etc. La interiorul tubului există un complex de oglinzi care amplifică și direcționează lumina naturală captată prin domul exterior. Suprafața acestor oglinzi este realizată dintr-un material pe bază de aluminiu care reflectă lumina în proporție de 99,7 %, fiind cel mai performant material reflectorizant din lume. Solatube poate fi prevăzut și cu dimmer, astfel încât intensitatea luminii să poată fi controlată. Un astfel de sistem de tuburi Solatube a fost montat la fabrica de medicamente Europharm din Brașov.

Camera de baie iluminata natural cu sistemul Solatube de la Tublumina
Solatube este importat de Tublumina, respectiv de firma grecească Ktisissol, iar un kit de instalare are un preț orientativ de 400-450 de euro. La interior, Solatube poate avea diferite diametre și forme, respectiv 250-350 mm diametru pentru spații de locuințe și 530 mm diametru pentru uz industrial. De asemenea, în prețul final contează lungimea tubului, care poate atinge o lungime de până la 12 metri. Cu ajutorul unui singur Solatube se poate asigura iluminatul natural al unui spațiu de 22 de metri pătrați. E important de menționat că lumina captată este filtrată de raze UV, deci nu există riscul ca obiectele de la interior să fie decolorate.

Sisteme Solatube aduse in Romania de catre Tublumina
Și dacă tot suntem la nivelul acoperișului, îți spun și despre paratrăsnete. Oricum mie îmi este foarte frică de electricitate, așa că dacă aș avea o casă clar aș avea grija ca în proiectul de instalații să am inclus și un paratrăsnet eficient. Am găsit așa ceva în oferta celor de la Proelectric din Târgu-Mureș, orașul meu natal, de aceea m-am și fotografiat alături de reprezentanții firmei :). Dar am aflat faptul că puțini români își montează paratrăsnete performante sau nu le montează deloc. Motivul? Consideră că dacă au asigurare pentru clădire nu mai au nevoie de o protecție contra trăsnetelor. Asta mi s-a părut bizar, mai ales că asigurarea nu acoperă și bunurile dintr-un imobil, iar când trăsnetul lovește, pagubele pot fi mult mai mari decât electrocasnice distruse. Spre exemplu, pentru o hală de producție, pe lângă un potențial incendiu, mai sunt și oameni care rămân fără locuri de muncă, ca să nu mai spun de potențialul pericol de moarte.

Standul celor de la Proeletric care ofera solutii complete de paratraznete
Conform legislației românești, respectiv Normativul I 7/ 2011 clădirile necesită, conform avizului pompierilor, protecție antifulger, deci paratrăznet. Cei de la Proelectric oferă pentru ingineri chiar și software CAD pentru o proiectare corectă a acestor paratrăsnete, mai ales că există multe greșeli de proiectare la noi (cum ar fi alăturarea dintre cablatura de împământare de la paratrăsnet cu țeava de gaze!). Costul? Pentru o instalație completă de paratrăsnet cu dispozitiv de amorsare și materiale premium (cupru) prețul ajunge la 5000-7000 lei. Eu zic ca banii ăștia merită când îți construiești o casă. Această instalație protejează clădirea pe toată durata ei de viață. Cu toate acestea, cei de la Proelectric înregistrează cele mai mari vânzări la capete de paratrăsnet, care sunt evident mult mai reduse ca și costuri și care nu se prea găsesc la noi pe piață.

Variate tipuri de scari interioare italiene aduse de Surplus Cluj-Napoca
Cei de la Surplus Cluj-Napoca au prezentat în standul lor mai multe modele de scări interioare. Sunt importatori direcți ai scărilor Fontanot produse în Italia. Au toate tipurile de scări posibile din categoria premium. E suficient să privești detaliile, de la balustrade și până la trepte ca să-ți dai seama cât de bine sunt concepute și executate. Modelul Genius 060 este o scară din inox (inox!) cu trepte din lemn. Balustrada ei este formată din elemente mici, peste 1200 de piese, care se îmbină între ele. Cu toate acestea ea poate fi montată într-o singură zi. Costul orientativ e în jur de 6500 de euro pentru o scară care să facă legătura între două etaje.

Scara din tehnopolimer model Techne linear produsa de Fontanot, in Romania prin Surplus
Dar ceea ce este cu adevărat spectaculos din oferta Surplus este scara Techno Linear produsă de Fontanot. Este prima scară elicoidală din lume realizată dintr-un polimer special, adică plastic. Au fost necesari 10 ani pentru dezvoltarea acestui produs, care arată senzațional. De ce polimeri (plastic, dacă vrei)? Pentru că transportul și montajul se realizează mult mai ușor, se poate folosi și la exterior, iar prețul este mult mai redus. Practic este o scară în spirală modulară, extrem de practică, o adevărată inovație. În funcție de lungimea ei poți afla și costul. Transportul și montajul scărilor de la Surplus costă între 200 și 350 euro.

Scara din tehnopolimer model Techne linear produsa de Fontanot, in Romania prin Surplus
Cei de la Viking Profil au prezentat gama lor de învelitori din tablă și accesorii pentru colectarea apei pluviale. Pe lângă o multitudine de modele și culori de țigle metalice, ca și jgheaburi și burlane, cei de la Viking Profil au prețuri foarte bune pentru acoperișuri. Firma oferă 10 ani garanție la multe dintre produsele sale și asta vorbește despre calitate. Dacă ai de acoperit o casă, cere-le o ofertă că mie mi-a fost greu să fac aici un rezumat despre prețuri. Ele diferă mult în funcție de forma acoperișului. Cu cât acesta este mai complicat, cu atât pierderile de material sunt mai mari, deci și prețul crește. Vrei să te coste puțin totul la o casă? Fă-o cât mai simplu și scapi de bătăi de cap. Fii pe fază, urmează și alte articole cu noutățile de la Ambient 2013.
1
„ca si” din constructia „ca si jgeaburi”….ahh, biata limba romana. Cum o chinuie ziaristii…
Da, Andrei ai dreptate. Scuze. Am sa fac rectificarile de rigoare. Multumesc pentru corectura 🙂