KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
Locul 7 cele mai apreciate amenajari la bloc in 2013

In apartamente, Design Interior, Designeri si Arhitecti, Oameni talentati, Romania Mea

Apartament de bloc de doua camere superb amenajat

V-am spus că-i iubesc pe designerii Alia și Daniel de la Valdecor.ro, iar acest apartamanet redecorat de ei îmi dă toate argumentele să vă spun și de ce. Sunt foarte talentați și aduc în locuințele pe care le amenajează atmosfera inconfundabilă de acasă. Și totul este elegant, discret, plăcut. În cazul de față, locuința din București cu două camere are 60 de metri pătrați. Hai să afli povestea amenajării și costurile pentru ea.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 11

Alia și Daniel de la Valdecor.ro au preluat apartamentul gata vopsit, cu gresia și faianța deja montate, baia amenajată și parchetul deja existent. Clientul nu mai știa cum să procedeze mai departe, așa că a apelat la cei doi. Încă de la prima întâlnire, designerii au înțeles exact ce dorea clientul: tot ce există să fie păstrat, iar ambientul să fie completat cu mobila și decorațiunile necesare pentru a putea fi locuit. Bineînțeles că designerii nu s-au gândit doar la strictul necesar, au radiografiat locuința, au aflat ce nuanțe sunt pe plac clientului, care sunt așteptările legate de confort, au aflat și bugetul și s-au apucat de făcut propuneri. Au întocmit un plan, l-au expus și după acordul clientului s-au pus pe execuție, astfel încât apartamentul să fie cât mai repede redecorat și mobilat.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor

Ceea ce le-a plăcut designerilor a fost faptul că locuința este foarte luminoasă. Apoi au constatat că holul de la intrare era mai mare ca altele similare de bloc, livingul era deja deschis către bucătărie, iar balconul generos urma să fie închis. Pentru că au văzut care e modul de viață al clientului și luând în calcul finisajele existente, designerii au propus un stil de amenajare modern cu puțină mobilă, dar încăpătoare. Și pentru că sunt artiști ca educație, Alia și Daniel au venit cu sugestia de a adăuga un strop de culoare. Au ales tonurile de pastel de mov pentru că movul era și pe placul clientului.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 10

Și cum poți adăuga culoare într-un spațiu deja vopsit care nu se mai dorește a fi zugrăvit? Foarte simplu și frumos. Câteva accente  cromatice în dungi puse în locuri strategice (în hol pentru că se vede din living și în dormitor ca să arate frumos), cu tablouri (în hol e o lucrare a lui Daniel Tufiș) și prin alegerea unor piese mari de mobilier colorate (canapeaua). Desigur, și prin textile, respectiv draperii. Și toate nuanțele colorate sunt plăcute, elegante și armonioase. Ele nu sunt stridente, dar creionează atmosfera și prima impresie asupra casei.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 8

Holul este foarte practic și frumos decorat. Verticalele în tonuri pastelate, care se repetă și în dormitor, te introduc încă de la intrare în ambientul prietenos al casei. Și ce-ți trebuie un hol? Un cuier și un pantofar, pe care designerii le-au ales pe alb de la Kare. Apoi un loc pentru stat, ca să te încalți mai repede sau să ai unde să-ți lași geana – rezolvat ușor cu un cub din ciment colorat creat și produs de Valdecor.ro. Corpuri de iluminat sunt de la IKEA, iar tabloul cu detalii minunate este semnat de Daniel Tufiș.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 9

În spațiul camerei de zi, unde bucătăria este deschisă, designerii au ales albul pentru mobilă. Așa au amplificat luminozitatea locuinței, dar au reușit și ca bucătăria să fie discretă în ansamblu. Alia și Daniel au proiectat mobila de bucătărie, iar în locul faianței, au optat pentru un elegant finisaj cu panou de sticlă. Merită să te uiți cu atenție și să vezi ce frumos au gândit locul pentru prize, pe colțuri și ce bine este executat totul. Mobila de bucătărie a costa 7000 lei, iar la asta s-au adăugat electrocasnicele care au costa încă 5000 lei. Masa și scaunele sunt luate de la IKEA.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 7

Acum livingul avea nevoie de piese clare (rafturi, canapea și loc de tv), dar au găsit locul perfect pentru o piesă creată de designeri români: lustra centrală. Aceasta este creată de tinerii arhitecți de la 11am (11-a-m.com). Mi-a plăcut că au ales să pună bilioteca în spatele canapelei, o piesă pe care cei doi designeri au proiectat-o și executat-o, la fel ca și mobilierul tv. Când intri în locuință locul canapelei și al bibliotecii îl vezi prima dată, așa că e excelent. Și e și la îndemână pentru depozitat diverse lucruri. Canapeaua generoasă a costat 4100 lei și a fost cumpărată de la kika.ro, covorul este de la Mobexpert, lampa cu picior de la IKEA.

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 5

Dormitorul este simplu amenajat, dar atât de plăcut și practic. Nuanțe deschise și luminoase. Patul și tabloul de deasupra lui sunt de la IKEA, noptiera din ciment colorat de la Valdecor.ro, perdelele cu draperiile și corpul de iluminat de la Leroy Merlin, iar vazele de la Ambient.ro.

Aici, în această locuință, designerii de la Valdecor.ro au făcut o mare parte din mobilier, de la proiectare la execuție. Ca atare, au scăzut mult din prețul serviciilor de design interior care includ propunerile de amenajare (mai multe variante), propuneri de materiale care să se încadreze în buget, cumpărarea produselor din magazine, supravegherea de șantier. Oricum a ieșit senzațional. Bravo lor și felicitări proprietarilor, care au apelat la doi oameni talentați!

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 3

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 2

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 1

adelaparvu.com despre apartament decorat de Valdecor 4

33 Responses to Apartament de bloc de doua camere superb amenajat

  1. foarte frumos, traiesti cu drag intr-o astfel de casa…o buna sursa de inspiratie pentru amenajarea apartamentului nostru 😀

  2. Antheea spune:

    Toate articolele tale sunt super, in fiecare zi abia astept sa vad cu ce ne mai încânti si mă surprinzi de fiecare data. Bravo, te citesc cu mare drag.

  3. Cris Ion spune:

    Wow! Foarte frumoasa amenajarea! 🙂 Iar articolul tau – o sursa foarte buna de inspiratie.
    Cand eu si sotul meu ne-am mutat intr-un nou apartament m-am inspirat foarte mult din articolele de design interior. Mi-ar placea sa ne mutam intr-un alt apartament si sa o iau de la inceput cu ajutorul blogului tau 🙂

  4. Elena Stanciu spune:

    Foarte util blogul tau, Adela. Te rog mult, insa, mai da un ochi pe articole inainte de a apasa publish. Azi am intrat prima oara, am citit deja vreo 10 articole si unul nu a fost sa nu aiba cel putin 2 greseli de spelling. E pacat de continutul valoros sa nu-l pui intr-o forma perfecta, mai ales ca cere atat de putin efort pe langa toata cealalta munca pe car eo faci.

    • adela parvu spune:

      Multumesc Elena! Da, e adevarat ca am mici greseli pentru ca la un moment dat dai peste ceea ce se numeste „orbire de text”. Chiar daca le recitesc nu mai vad astfel de greseli de culegere. Dar uite, ma bazez pe voi ca sunteti cu ochii pe mine si ma ajutati sa fac corecturile necesare 🙂 Vezi ca si tie ti-a scapat o mica greseala :), e in natura umana, fir-ar <3

  5. adela spune:

    esti the best adela…eu o sa ma mut cat de curand intr-un apartament nou ….abia ast sa vad ce minunatii iti mai ies k sa ma inspir.puuup

  6. Alina spune:

    Foarte frumos! Sunt curioasa cum arata baia. Nu aveti poze si cu ea? 😀 Multumesc anticipat 😀

  7. Elena spune:

    Buna Adela. Mi-a placut foarte mult articolul tau, iar amenajarea apartamentului te lasa fara grai. O intrebare am: imi poti spune te rog de unde sunt achizitionate draperiile de la living? tot de la Leroy Merlin ca si cele din dormitor? De mult caut asa ceva, dar nu am gasit nicaieri (este adevarat ca pana acum la Leroy Merlin nu am fost :)).
    Multumesc frumos pentru raspuns.

  8. Deliana spune:

    Frumos,intim,cochet.Apreciez mult blogul tau.

  9. Cojocaru Gheorghe spune:

    superb

  10. […] ai un apartament de dimensiuni reduse, crede-mă că deschiderea bucătăriei către living ajută foarte mult din multe puncte de vedere. Pe lângă faptul că senzația de spațiu există, […]

  11. […] pot fi obținute cu un buget bine calculat, dar secretul este să ai alături un decorator sau un designer de interior talentat. În cazul de față pe lângă decorare a contat enorm reorganizarea spațiului. Și aici e trucul […]

  12. […] bine și lor și celor doi copii. Dar când nu te pricepi, cea mai bună soluție este să apelezi la un specialist. Banii pe care îi dai lui pentru consulație sau servicii te scutesc de alte cheltuieli și în […]

  13. maritica balan spune:

    e super , dar trebuie sa ai bani multi pentru sa arate asa !

  14. Foarte frumos apartamentul dar trebuiesc investiti bani nu gluma. De exemplu pentru renovarea acestui apartament ” http://amenajarirenovariapartamente.ro/?page_id=2884 ” sau investit peste 10.000 euro cu manopera si tot ce ste facut in el.
    Dar nu arata ca cel prezentat de tine. Foarte frumos.

  15. […] dar eficientă de-a conferi senzația de spațiu larg într-o locuință lungă și îngustă. Are două camere, iar intrarea în locuință se face, așa cum vei vedea în plan, la una dintre extremități. […]

  16. ioana stefi spune:

    De unde a fost achizitionat tapetul din dormitor?Multumesc

  17. Interesant acces articol

  18. Bianca I. spune:

    Vai! Ce frumos este amenajat apartamentul! Si eu locuiesc intr-un apartament cu doua camere dintr-un complex rezidential din n-e bucurestiului si mi-as dori foarte mult s ail amenajez si eu tot in acest fel. Ador geamurile din dormitor, pe tot peretele. Arata superb! Credeti ca se pot face cumva? Ma gandesc ca sunt gata facute din structura blocului 🙁

  19. Luminita spune:

    Vai cat de mult imi place acea bucatarie deschisa! E micuta, cocheta, iar albul ii da un aspect foarte elegant. Foarte potrivita si combinatia de alb cu mov. 🙂

  20. Lavinia spune:

    Foarte frumos amenajat, e totul foarte organizat. De unde a fost achizitionat patul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *