adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (7)

In Amenajari Gradina, DIY/ Inainte si dupa, Gradina

Redecorarea unei terase cu decoratiuni colorate. Incantator!

Chiar dacă este vorba despre o minunată terasă, trucurile aplicate aici te pot ajuta şi pentru ambientul casei. Este vorba despre cum să asortezi mai mult de două culori şi cum să combini deorațiuni și materiale diferite în acelaşi spaţiu. Și ca să-ți fie mai ușor, te provoc să-ți aduci aminte cum pictai la școală. Întâi, pe coala albă desenai conturul. Ei bine, aici contrul gri este mobilierul fix din ciment. Pe această bază neutră, urmează să adaugi culorile. Deci, te-ai prins ce faci prima dată? Alegi suprafețele și piesele mari în nuanțe neutre, dar în acord cu cele existente deja (vezi peretele din piatră, lemnul și pardoseala terasei).

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (6)

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (1)

În privința culorilor, te legi de ceva existent. Dacă nu compui o combinație în funcție de sezon, gusturi, amintirile tale etc. Aici tâmplăria este într-o nuanță de turcoaz și de la ea s-a pornit în alegerea primei culori pentru husele de pernă. Apoi, o culoare contrastantă dă bine, pentru că animă atmosfera, deci galbenul e perfect! Și ca totul să fie mai vivace, o a treia culoare își face apariția, respectiv nuanța de somon. Ea contrastează cu albastrul, dar completează și evidențiază galbenul. În privința imprimeurilor unele sunt cu dungi, altele cu flori sau motive vegetale, dar toate au în comun prezența albului. Deci nu vezi perne al căror desen să fie imprimat cu negru, spre exemplu. Toate sunt jonglate în aceleași trei culori dominante, dar în combinație cu alb.

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (7)

Mai departe, decorațiunile le alegi în acord cu restul materialelor prezente. Ai o pergolă din metal și lemn? Excelent! Câteva felinare cu aspect ruginiu dau bine, la fel ca și două piese din lemn sau împletitură (masa și scaunul). Ai mult gri prezent aici prin mobilierul fix, așa că e bine să-l variezi ca și textură mai departe în ambient – de aici și prezența obiectelor din zinc. Vezi că există ghivece de flori din ceramică, la fel și piatră pe pereți, deci vesela e clar din ce material urmează să fi aleasă: ceramică, dar colorată în ton cu decorațiunile textile. Deci, pe o bază neutră, poți construi ușor un decor colorat. Secretul este să creezi zone de legătură între culori și materiale, între culori și texturi și astfel obții varietate, rafinament și armonie. Sper că sfaturile ți-au fost de folos 🙂

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (5)

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (4)

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (2)

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble (3)

adelaparvu.com despre decorarea terasei foto El Mueble

Sursa foto El Mueble 

3 raspunsuri pentru Redecorarea unei terase cu decoratiuni colorate. Incantator!

  1. DANNY THOMAS spune:

    Delicioasa terasa! Se incadreaza perfect cu casa si mediul. Te indeamna la lincezeala, la prinzuri lenese, la siesta, sau la cine prelungite cu un pahar doua de Port si un trabuc…super

  2. Gina spune:

    Buna ziua, ce copac este cel de la piciorul terasei? Cum se numeste?

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *