adelaparvu.com despre interior provensal (6)

In Case, Design Interior

Interior elegant inspirat de stilul provensal

Dacă îți place stilul provensal, adică rusticul din partea de Sud a Franței, această casă cu siguranță te va inspira. Atmosfera ei este foarte aproape de ceea ne place nouă românilor și ne este ușor să combinăm: albul și nuanța lemnului masiv. Da, este o rețetă sigură și la îndemână, așa că fii pe fază la detalii, dacă vrei să reproduci acasă la tine ceva în spiritul stilului provensal.

adelaparvu.com despre interior provensal (1)

În această casă este aplicat un truc de decorare asupra căruia merită să-ți îndrepți atenția: proporția între prezența lemnul masiv și a suprafețelor albe, deschise. Dacă analizezi bine fiecare imagine, vei observa că există o alternare frumoasă între piesele de mobilier din lemn masiv, finisajele din lemn și suprafețele îmbrăcate în textile deschise. Ăsta e un secret subtil, excelent aplicat aici. Fără alb, într-o cameră cu parchet și mobilă de aceeași culoare cu a pardoselii, ambientul ar părea încărcat. În momentul în care intervii cu textile, creezi zone de respiro și faci legătura cu zugrăveala simplă. Deci totul vă părea aerisit și luminos, în ciuda masivității pieselor din lemn masiv.

adelaparvu.com despre interior provensal (2)

Și ca să-ți exemplific cum se poate face trecerea asta între plinul dat de lemn și simplitatea albului, te invit să studiezi mai bine sufrageria. Aici masa este acoperită, nu întâmplător, de o față de masă lungă. Pe ea se proiectează frumos desenul scaunelor cumpărate dintr-un târg de antichități. La fel și în camera copilului, unde baldachinul și perdelele deschise încadrează dulăpiorul cu sertare. De semenea, scaunul de la birou este îmbrăcat. Peste tot, inclusiv în baie, covoare simple, deschise acoperă pardoseala și fac legătura cu alte textile precum perdele, huse, perne.

adelaparvu.com despre interior provensal (5)

Nuanțele pereților, ce migrează de la tonuri calde de nisip la griuri foarte deschise, creionează foarte frumos atmosfera casei. Culorile acestea sunt și mai rezistente în timp, în sensul că nu se văd urmele de mâini pe ele sau praful, dar pot fi asortate și mai ușor cu piese de mobilă cu patină sau cu corpuri de iluminat din fier cu patină. Îmi place mult modul cum au rezolvat cu dressingul, care este modern, dar culorea lui apropiată de cea a pereților îl încadrează reușit în ambientul casei, nu deranjează deloc. Și finisajul pereților din dormitor este special, mai intens decât în restul camerei, dar cald și plăcut, care se asortează perfect cu vernilul tipic zonei mediteraneene.

adelaparvu.com despre interior provensal (6)

Dacă ar fi să rezum ideile din această locuință, ți-aș spune să alegi o paletă de culori de la crem până la nuanțe de nisip pentru pereți, mobilă din lemn masiv, dar cu un design rustic elegant, textile cât mai simple, deschise la culoare și corpuri de iluminat cu abajur și suport din fier. În rest, depinde de tine dacă pui plante verzi, fotografii de familie sau tablouri. Sper că ți-a plăcut casa aceasta!

adelaparvu.com despre interior provensal (9)

adelaparvu.com despre interior provensal (7)

adelaparvu.com despre interior provensal (8)

adelaparvu.com despre interior provensal (4)

Foto El Mueble

5 raspunsuri pentru Interior elegant inspirat de stilul provensal

  1. […] asta deși este modern ambientată are un aer de casa provensală. E ceva special, de poveste în atmosfera ei și dacă privești mai bine o să-ți dai seama că e […]

  2. […] colecția de toamnă se potrivesc multor stiluri, de la cel rustic, la clasic, dar și shabby chic, provensal sau modern. Secretul este să știi să le combini. Și te provocam să te hotărăști la un […]

  3. […] și-au creionat-o la interior într-un stil rustic provensal, cu mobilă elegantă, dar nu pretențioasă. Spațiile le-au conceput largi în zona de zi, totul […]

  4. […] Sigur nu vei găsi piese minimaliste și shabby chic. În schimb, ai tot ce-ți dorești de la stilul rustic provensal, vintage, clasic francez sau britanic, industrial, asiatic, indian, marocan. Tot ce nu-ți […]

  5. […] fiecare soț visează la altceva. Soția și-a dorit o atmosferă mai actuală, dar caldă și nuanțe cât mai deschise, iar soțul ceva trainic din lemn masiv. Amândoura însă le era teamă să combine în vreun fel […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *