Tocmai ce s-a încheiat competiția internațională Restaurant and Bar Design Awards, ediția 2013, unde România a fost reprezentată cu brio de frații Mihai și Liviu Popescu cu amenajarea pub-ului Biutiful. În această competiție se înscriu, pentru designul interiorul al localurilor publice, multe birouri de arhitectură și design din întreaga lume, dar juriul acceptă doar cele mai de top amenajări de restaurante și baruri. Și nici nu e de mirare atât timp cât, după ediția din acest an, prestigioasa editură Taschen va publica o carte cu cele mai exclusiviste baruri și restaurante din marile metropole ale lumii. Biufitul merită să fie printre ele și mă bucur că gemenii Popescu, sau cum îi știe multă lume ca Fratelli, au participat la acest concurs calificându-se printre finaliști. Chiar dacă nu au câștigat un premiu în acest an, faptul că s-au numărat printre finaliști este o performanță remarcabilă. Crede-mă că au avut o concurență incredibilă, numai dacă îți spun că la acest concurs au participat firme renumite de arhitectură precum Foster + Partners din Marea Britanie sau NORM Architects din Danemarca.
Gemenii Popescu sunt cunoscuți la noi prin amenajările deosebite pe care le fac, în special pentru spații publice, iar portofoliul biroului lor de design Twins Studio o demonstrează din plin. Faptul că au fost în finală înseamnă mult nu doar pentru ei, ci și pentru București în general. După succesul barmanului Alexandru Tudor la competiția Bols Around the World 2013, iată că și calificarea în finală a Biutiful la Restaurant and Bar Design Awards 2013 vine să aducă în prim plan viața de noapte vibrantă pe care Bucureștiul o oferă. Asta înseamnă că noi, România, Bucureștiul în special, suntem în cărți și pe lista turiștilor care caută distracția. Felicitări echipei de la Twins Design! Uite, AICI ai lista câștigătorilor ediția 2013 Restaurant and Bar design Award 2013, iar AICI ai site-ul Biufitul. Merită să mergi să vezi și să te simți bine acasă la tine, dar într-unul dintre cele mai extravagante pub-uri din lume 🙂
[…] radiatoare nu le văd doar în case private. Ar merge și în spații publice, cum sunt băile din pub-uri și restaurante, ca să nu spun de grădinițe și școli. La noi sunt disponibile prin Delta Design, unde în […]