adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (5)

In Case, Design Interior

Locuinta cu interior modern, dar relaxant si placut, fara seturi

Poate că atunci când ești mai relaxat altfel vezi și treaba cu amenajarea interioară. Am observat că oamenii care-și fac case de vacanță se simt tare bine în ele, iar unul dintre motive este că n-au fost constrânși în niciun fel să-și amenajeze casa formal. Nu-i mai interesează bibeloul primit cadou sau fotografia cu nu știu ce rudă care trebuie pusă la vedere. Nu le mai pasă nici dacă covorul se potrivește cu mobila, pentru că, nu-i așa, toate sunt adunate de pe ici de colo. Dar tocmai această degajare se transmite și în interior, iar rezultatul final este unul plăcut. Dar cum ai proceda dacă ai urmări aerul acesta relaxat? Cum l-ai putea reconstitui fără să pară că ai depus efort pentru asta? Ei bine, poate că locuința de față este ceea ce aveai nevoie ca inspirație.

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (4)

Îmi place mult la locuința de față îmbinarea dintre modern și familiar. Se simte că e o casă. De ce? În primul rând finisajele sunt simple, dar plăcute. Parchetul chiar contează în impresia asta de căldură, de degajare. Te și închipui fără încălțăminte pe o pardoseala ca asta, corect? Al doilea lucru: există obiecte așezate mai puțin studiat cum ar fi covorul din living, care nu este aliniat, mai sunt carpetele din bucătărie cu aspect de artizanat alături de mobila cu electrocasnice încorporabile. Apoi, la masa din sufragerie nu sunt numai scaune, mai e și o banchetă, deci nu e totul la set. Al treilea lucru: prezența culorilor prin decorațiuni, tablouri, obiecte. Când totul pare o dezordine organizată, obții imaginea aceea relaxată. Mi-am adus aminte cât mă chinuia mătușa mea în copilărie cu franjurii de la covor. N-avea decât să fie cel mai frumos covor, dar pentru mine tot ceva negativ și apăsător era. Trebuia să mă feresc tot timpul să nu „stric” franjurii. Nu poți trăi așa într-o casă. Trebuie să te bucuri de libertate, de lucrurile tale, de casa ta, de timpul tău, de viața ta.

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (3)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (5)

În mod paradoxal tot timpul vorbim despre case, despre ce se asortează cu ce, dacă e bine sau nu, dar cât de des ne întrebăm dacă ne simțim bine, dacă ne place, dacă ne bucură? Eu asta te sfătuiesc să faci, înainte de-a asorta culorile, ia întreabă-te cât de mult îți plac acele culori, ce amintiri, senzații îți evocă? Uite, așa ajungi să ai casa la care ai visat, atunci când dai chip visului tău. Casa de față este clar una de vacanță și a fost construită ca atare. Aici spațiile interioare, ferestrele generoase și organizarea întreagă a fost concepută de studioul de arhitectură Martí & Sardà Arquitectes. Da, e important să ai specialiști, dar și ei trebuie să știe ce-ți dorești și ce ai nevoie. Decorul interior a fost realizat de către proprietari și uite ce bine le-a ieșit. Pentru mine clar e o sursă de inspirație, tocmai această lejeritate pe care au avut-o în a nu face seturi – fotoliile din living sunt altele decât canapeaua, fotoliul din dormitor e din alt film față de pat, la baie și la bucătărie sunt aceleași carpete. E casa omului și se vede că aici totul e dedicat familiei și prietenilor, e pentru a fi folosită, nu pentru a fi arătată. O viață avem? Colorată să fie!

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (2)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (11)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (8)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (6)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (7)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (1)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (9)

adelaparvu.com despre casa moderna de vcanta Foto Micasa (10)

Foto: Micasa

3 raspunsuri pentru Locuinta cu interior modern, dar relaxant si placut, fara seturi

  1. alina spune:

    fara seturi !

  2. Raluca spune:

    Stii cumva de unde e canapeaua? Multumesc!

Lasă un răspuns la adela parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *