adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (2)

In apartamente, Design Interior

Apartament de 58 metri patrati intr-un fost depozit. Acum arata ca un loft!

Poate o să-ți vină greu să crezi, dar înainte de a fi o locuință, acest spațiu a servit ca depozit. Și știi cum se întâmplă în marile orașe, că sunt depozite chiar în buricul târgului care zac părăsite, se îmbibă de umezeală și mucegai. La noi, Liviu Chelcea, profesor de sociologie și antropologie la Universitatea București, a scris o carte în care analizează transformările unor astfel de construcții. Se numește Bucureștiul postindustrial și a fost publicată la Polirom (2008). Merită să o cumperi și vei afla despre o mulțime de clădiri pe care le știi, ai trecut pe lângă ele, dar nu cunoști istoria pe care o ascund. Cert este că orașele se schimbă, la fel și destinația construcțiilor vechi. În cazul de față, este vorba despre un depozit din cartierul central Lavapies din Madrid.

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (5)

Ei bine, actualul proprietar a întrevăzut potențialul vechiului depozit, chiar dacă era într-o stare degradată. Ridicat în 1916, depozitul a funcționat doar ca loc de stocare a diferitelor mărfuri, ca ulterior să fie abandonat. Și pentru că astfel de clădiri ascund mereu vicii, a apelat la un birou de amenajări interioare, care să vină și cu o soluție de reconfigurare a interiorului. Specialiștii de la Paloma Angulo au constatat că grosimea pereților și structura pe grinzi a depozitului nu era afectată și ar permite transformările radicale pe care le aveau în plan. Au fost necesare lucrări ample de reabilitate în sensul îndepărtării umezelii. Un strat de circa 30 de cm a fost escavat de la nivelul pardoselii pentru a fi înlocuit cu unul uscat. Apoi au recuperat înălțimea inițială a depozitului de 3,20 m pentru că între timp el fusese etajat. Și chiar dacă au păstrat golurile ferestrelor către stradă, au reînnoit tâmplăria, respectiv cu una de oțel. Desigur că și toată partea de instalații a fost refăcută, după care au fost aplicate noile finisaje.

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (2)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (6)

Și pentru că arhitectura casei oricum sugerează imaginea de depozit, designerii au prevăzut finisaje calde peste tot, respectiv o podea din lemn ce îmbracă pardoselile din toată casă, cu excepția băii. Peretele de cărămidă mai amintește de vârsta clădirii, la fel ca și o ușă veche (cea de la baie), iar în rest zugrăveala albă vine să ofere senzația de ordine și luminozitate. Pe acest fundal, nimic din ceea ce este tehnic, de la calorifere la burlane nu deranjează, ba din contră, dă un aer personalizat locuinței. Decorul într-o astfel de ambianță era oarecum sugerat – vintage, cu accente de Pop art și pete de culoare care să anime atmosfera.

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (4)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (7)

Deși pare foarte amplă și înaltă, locuința nu măsoară în total mai mult de 58 de metri pătrați, iar înălțimea este de 3,20 metri. Pentru designeri a fost o provocare să găsească cea mai bună soluție de organizare a funcțiunilor, în condițiile în care depozitul era lung și îngust. Ca atare, lumina naturală putea pătrunde doar prin cele două ferestrele generoase orientate către stradă. Ce au făcut? Au deschis tot spațiul disponibil din zona de zi și au așezat funcțiunile în ordine: living, sufragerie, bucătărie. Dormitorul și baia le-au prevăzut în extrema opusă livingului, dar au avut grijă ca baia să fie aproape de intrare. Și pentru zona de noapte s-au construit special ferestre pentru a asigura lumină naturală. Este un proiect senzațional, dacă te gândești că înainte era doar o clădire părăsită. Așa că merită să fii cu ochii-n patru dacă-ți dorești o locuință centrală. Idei și soluții sunt, doar prețul să fie rezonabil. Sper să te inspire și pe tine casa aceasta.

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (9)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (8)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (10)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (11)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (12)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (3)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (13)

adelaparvu.com aprtament in depozit Design Paloma Angulo Foto Micasa (14)

Sursa foto: Micasa

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *