Deși nu mă încântă deloc ideea de vânătoare sau trofee pe pereți, n-am putut să nu remarc amenajarea absolut deosebită a acestei cabane. În primul rând, mi-a plăcut senzația de confort și căldură pe care ți-o imprimă, iar în al doilea rând faptul că este o amenajare contemporană, cu piese de design actuale și pete de culoare binevenite. Nu m-aș fi gândit că o cabană vânătorească poate fi amenajată elegant, la standard de lux, dar într-un stil contemporan. Proiectul este realizat de echipa de la Tollot&C în colaborare cu arhitectul Fabio Talamini, care a conceput designul interior. Oricine ce-ar zice, când un italian se apucă de o amenajare, totul iese rafinat, iar cabana asta este un exemplu cât se poate de grăitor.

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (1)

Absolut tot ce se află aici a fost personalizat, de la nuanța buștenilor din care e ridicată cabană și până la mozaicurile de la baie. Mi-a plăcut foarte mult prezența textilelor în amenajare. Și nu mă refer doar la tapițerii și huse, ci mai ales la îmbrăcarea pereților cu stofe. Arată senzațional, mai ales în dormitoare. O combinație ce imprimă senzația de confort, dar aduce un plus de rafinament. De asemenea e frumos cum tema vânătorească este reliefată la interior prin prezența unor obiecte manufacturate din coarne, de la candelabre la rame de oglinzi. Uite, te las să te minunezi de imagini, care sigur vor fi pe placul domnilor :). Sper să te inspire mai ales la combinația de materiale lemn cu piatră, lemn cu textile. E pur și simplu super!

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (3)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (4)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (2)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (5)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (6)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (8)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (7)

adelaparvu.com despre cabana vanatoreasca Foto Corrado Piccoli (9)

Foto: Corrado Piccoli 

Accente de galben într-un apartament de 50 mpIdei pentru acasa

Accente de galben într-un apartament de 50 mp

Adela ParvuAdela Parvu17 iulie 2017
Magazin de decorațiuni și obiecte de uz casnic cu prețuri buneMagazine, targuri, expozitiiNoutăți și Trenduri

Magazin de decorațiuni și obiecte de uz casnic cu prețuri bune

Adela ParvuAdela Parvu13 decembrie 2016
Arborele de jad sau planta banilorGradină și TeraseSfaturi plante

Arborele de jad sau planta banilor

Adela ParvuAdela Parvu14 februarie 2016

3 Comentarii

Lasă un comentariu