KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (4)

In Case, Design Interior, Pensiuni, Romania Mea

Casuta Bunicii din Bran, loc de suflet

Cum o fi să te trezești dimineața, să ieși pe prispă și să ai în fața ta văile astea superbe? Să respiri aerul curat de Bran în timp ce-ți cântă cocoșii? Poți să afli dacă mergi la Căsuța Bunicii, care pentru mine este una dintre cele mai frumoase pensiuni rustice din țară. Nu degeaba a primit în 2011 Marele Premiu ANTREC pentru tradiție locală. Și n-a fost făcută să fie pensiune, ci construită pe sufletul lui Ciprian Obancea, care s-a născut aici și cunoaște de-o viață locurile astea, locuri de care nu se desparte nici în ruptul capului și bine face!  Dar cum a ajuns pensiune? Hai că abia aștept să-ți povestesc, că am și ce.

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (6)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (7)

Ciprian Obancea s-a născut aici. Tatăl lui este tâmplar și împreună cu el a făcut multe lucruri frumoase, începând de la mici construcții la mobilă. El se pricepe și la pictat. De altfel, toată mobila pe care ai s-o vezi aici e făcută de el și tatăl lui. Casa asta de acuma, nu a fost  a bunicii lui, dar nici n-a arătat așa. A avut ocazia să o cumpere cu ceva ani în urmă și a făcut-o în special pentru terenul foarte frumos poziționat și suprafața lui generoasă. Măsoară vreo 7000 de metri pătrați. Ideea este că el a cumpărat locul pentru el și familia lui. A găsit o casă părăsită, nelocuită de vreo 20-30 de ani, cu acoperișul șubred și pereții dărăpănați. Dar și-a spus că arhitectura ei tradițională merită să dăinuie mai departe. I-a fost greu să o renoveze, așa că a reconstituit-o. A păstrat modelul celei vechi. A și folosit o parte din materiale, cum ar fi piatra de la fundație și bârnele întregi.

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (8)

Și Ciprian a lucrat singur cu familia lui pentru căsuță. La interior are două dormitoare, două băi, living mare, bucătărie. I-a luat mult să o facă, ani de zile, că doar e greu și cu banii și cu timpul. Și când a terminat-o, și-a dat seama că nu-și permite să o locuiască, că trebuie să câștige pâinea din ceva, așa că împreună cu soția lui au hotărât să o închirieze, adică să o transforme în pensiune. Și dragilor, vă dați seama că minunăția asta de casă era gata cât să se mute în ea? Sunt sigură că nu i-a fost ușor, căci tot ce se află aici e făcut cu drag, fiecare urmă de pensulă de pe mobila superb pictată îi aparține. Câte visuri o fi avut el să locuiască aici. Dar astea sunt vremurile. Căsuța lui a devenit cea a Bunicii, locul pe care-l împărtășește acum cu noi, potențialii turiști. Și e o pensiune mică, intimă, unde să te duci cu cei dragi să stai măcar o săptămână. Soția lui Ciprian se ocupă de întreținerea ei, de mâncare și toate cele și oaspeții care vin aici, ar vrea să nu mai plece.

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (9)

I-au spus bine Căsuța Bunicii, dar și mai bine sună rusticeden.ro, site-ul lor unde poți să-ți faci rezervările. Și prețurile sunt atât de bune! Eu vreau să merg acolo cu familia mea numai să-i cunosc pe oamenii ăștia, care ar fi putut foarte bine să facă din start o construcție impunătoare cu multe camere și să trăiască bine merci. Dar eu vreau să cunosc o familie care a locuit dintotdeauna aici și care a simțit să redea viață unei case vechi pentru că ei știu mai bine istoria locului. Branul nu înseamnă doar un castel celebru, ci un loc unde oamenii au muncit, trăit și  au scris istoria vieții altfel de cât e acum promovat. Iar asta nu poți s-o afli decât de la un om ca și Ciprian, care, la gura șemineului, poate să-ți spună pe îndelete ceea ce știe din proprie-i experiență și de la bătrânii lui. Nu știai unde să te duci de sărbătorile de iarnă? Ia încearcă repede aici la Căsuța Bunicii, până nu se ocupă. Nu doar că vei avea tihnă, povești și locuri minunate de văzut , dar vei cunoaște oameni adevărați, români cu suflet care duc tradițiile mai departe nu doar de dragul tradiției, ci pentru asta simt. Intră pe rusticeden.ro și vezi mai multe, dar neapărat rezervă-ți măcar o săptămână să te simți ca la bunica 🙂 Sau sună dacă vrei mobilă tradițională pictată. Sunt sigură că o să-ți placă!

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (12)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (10)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (11)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (14)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (13)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (18)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (17)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (15)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (16)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (23)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (4)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (5)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (3)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (1)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (2)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (20)

adelaparvu.com despre Casuta Bunicii (19)

20 Responses to Casuta Bunicii din Bran, loc de suflet

  1. Asta-i casă de gospodari 🙂

  2. aura spune:

    Romania pitoreasca. Multumim ca o redescoperi pentru noi. 🙂

  3. Te urmaresc zilnic si descopar minunatii de toate felurile.
    Te pup.

  4. […] ceva în zona de munte, că le place aerul curat și liniștea. În drumurile lor au dat peste o casă bătrânească din bârne de lemn, coșcovită toată și părăsită, ce zăcea tristă pe panta unui deal. S-au […]

  5. Bia Cris spune:

    Inca o data..MINUNAT!!!

  6. DAS spune:

    Super ideea, si foarte faina gandita si decorata, Bravo !

  7. viorel spune:

    Frumos, cu coada ochiului am vazut ceramica de Corund, e frumoasa, insa in zona Branului nu prea se incadreaza, e o parere.

  8. teglas ancuta spune:

    Alti oameni minunati care sfintesc locul! Atata pasiune in fiecare obiect din casa! Cred ca le-a fost greu sa renunte la toate lucrurile minunate facute cu atata de migala si sa ofere unor straini totul chiar daca temporar.

  9. Andreea spune:

    locul asta e fantastic, de casuta nici nu mai vorbesc. abia astept sa merg la iarna la Bran!

  10. Flavius A. spune:

    Un loc grozav de frumos…Am descoperit siteul tau de putina vreme iar de atunci nu se afla zi de la dumnezeu sa nu il deschid si sa citesc cel putin o ora seara.Parinti mei locuiesc la tara si tare ma gandesc sa investesc in turism,avem lucruri si locuri extraordinare in tara asta…Ramane sa ma gandesc si poate pe viitor o sa apelez pentru cateva idei….Spor la treaba.

  11. […] plăcut la această casă veche, transformată acum în pensiune, modul cum de la vegetația pădurii se face trecerea către spațiul verde al casei. Poți observa […]

  12. […] una din pietrele înglobate în zidurile casei stă înscrisă inscripția anului 1832. Aici a fost casa bunicii actualei proprietare care și-a dorit să păstreze cât mai bine casa așa cum o știa din […]

  13. […] simte fericită și împlinită. Unde mai pui că și-a făcut o grămadă de prieteni. Pentru că pensiunea e mică, după cum îți spuneam sunt cinci camere, și clienții devin fideli și vin cu familiile. Așa […]

  14. […] din basme la care tânjești, începe cu unul mic. Așa a și făcut, iar casa au gândit-o ca o pensiune. Inițial aveau de gând să facă un fel de adăpost pentru turiștii înfrigurați, care să se […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *