Cabană de 45 mp ce pare să răsară dintre stânci

Nu știu cum se face, dar întotdeauna în imagini casele și interioarele par mai mari, dar crede-mă că știu de la arhitecții acestei căsuțe că nu măsoară mai mult de 45 metri pătrați. E cât o garsonieră mai generoasă. Și e interesant faptul că pare să răsară dintre stânci, nu pentru că așa și-au dorit proprietarii sau că ar fi conceput arhitecții din start asta. Nu! A fost o soluție ingenioasă după ce s-au confruntat cu restricțiile autorităților locale cu privire la regimul de înălțime al construcțiilor. Și ca să nu te țin cu sufletul la gură îți spun că această construcție a fost concepută de arhitecții de la TKP Architects și a fost ridicată în Denver, SUA.

Cabana a fost construită pe locul unei vechi magazii, o anexă la casa existentă mai sus, pe coama stâncoasă. Proprietarii au hotărât să facă aici locul de atelier, dar să servească și ca o casă de oaspeți. Numai că n-aveau voie să o facă nici mai mare, nici mai înaltă decât era fosta magazie. Așa că arhitecții au prevăzut escavarea terenului, astel încât ea să apară ca și îngropată. De ce? Pentru că fiind construită în Denver, unde e zăpadă multă, acoperișul trebuie să aibă pante abrupte, deci și înalte, pentru a ajuta la îndepărtarea stratului gros de nea. Altfel, cantitatea mare de zăpadă poate afecta serios structura casei. Ori ca să respecte regimul de înălțime fără să renunțe la forma asta de acoperiș, n-aveau altă soluție decât să mai scobească terenul.

Acoperișul abia se distinge, fiind cu învelitoare din plăci de ardezie manufacturate la un atelier local. Și materialul acesta natural s-a dorit special aici, deoarece amintește de istoria mineritului, activitate care în trecut a dus la dezvoltarea regiunii. Apoi lucarnele și intrarea au un mic acoperiș îmbrăcat în cupru, un alt material tradițional în zonă. Și, deși toată construcția e nouă, pare că a fost acolo dintotdeauna, bolovanii escavați fiind rearanjați pentru a păstra savoarea mediului natural autentic. Totul s-a făcut cu grijă față de tradiția locului și asta e impresionant. Au avut grijă și de copaci și de vegetație, astfel încât să le poată transplanta tot pe lângă casă.

Respectul ăsta față de natură e esențial, căci uite, și adăpostul devine parte integrantă din el și e mai bine așa. La interior o mare parte din grinzi și bârne, ca și pardoseala au fost recuperate dintr-o fabrică veche, deci reciclate. Nu doar că e un lucru sănătos, cu grijă față de natură, dar e și mai puțin costisitor să cumperi materiale vechi. În plus, patina veche a lemnului adaugă un șarm de neegalat casei. Restricțiile de legislație și dorința de a salva vegetația n-au fost ușor de respectat, dar efortul a meritat pentru că uite rezultatul este spectaculos. Când s-au apucat de escavat au dat peste un bloc de granit, care după cum știi este foarte dur. În mod normal nu poți disloca așa ceva decât cu dinamită, dar constructorul Old Greenwich Builders a utilizat utilaje hidraulice pentru a scoate stânca dură.

Ideea aceasta cu îngropatul casei a dus către ceva ce nici arhitecți nu s-au așteptat din start. Ei spun că Barbara Watson clientul lor, artist bijutier (vezi aici site-ul ei barbarawatsondesigns.com), a avut idei foarte bune care i-a ghidat și i-a ajutat. Spre exemplu căbănuța are uși culisante, care deschise pe timp de vară către terasa generoasă din piatră dau senzația de spațiu și mai amplu la interior. În plus, ferestrele generoase lasă lumina să pătrundă din plin la interior. Și terasa a fost amenajată ca o adevărată cameră în aer liber, cu loc de ședere și grătar, dar toate configurate în piatră. S-au folosit de peisajul creat artificial cu bolovanii de la fața locului pentru asta.

Interiorul este extrem de plăcut. Nuanța verde a mobilierului sugerează culoarea pe care o prinde cuprul după ce oxidează. Dar mi-a surâs ideea cu patul rabatabil încastrat în dulap. Nu-ți dai seama de el, căci este folosit doar pentru oaspeți, în plus fotoliile Eames din fața șemineului din piatră îți atrag atenția. Desigur că fiind o cabană nu se puteau lipsi de un loc de dormit sub acoperiș, că doar în fiecare dintre noi se ascund tresar nostalgii ale copilăriei. Deși ai crede că aici e o bucătărie, nu există decât o chiuvetă, Barbara având nevoie în munca ei de apă. Și oricum, e greu să n-ai apă, nu? Biroul la care lucrează este frumos orientat, având fereastra în față prin geamul căreia poate fi admirat peisajul minunat. E foarte simpatică fereastra de la baie realizată pe comandă la un atelier local. Așa ceva ți-ar putea face la noi meșterii talentați de la SuperFaber. Oricum, multe lucruri au fost făcute la cerere și adaptate spațiului pentru că e greu să găsești ceva de-a gata pentru o cabană de dimensiuni mici. Și e straniu că fiind mică tot s-a muncit mult la ea. Nu e cași cum odată cu reducerea dimensiunile treaba ar fi fost mai ușoară, dar a ieșit excepțional. Mi-a plăcut mult casa asta caldă, sper să te inspire și pe tine!

Foto: Emily Minton Redfield