Spiritul ți-e viu când trăiești într-o casă simplă de lemn

Vine un moment în viață când te uiți în jurul tău și te întrebi la ce-ți folosesc toate când nu ai timp pentru nimic. Mai ales timp pentru tine, pentru sufletul tău. Dacă e să-ți analizezi viața și te iei la bani mărunți cu ce te-ai putea lăuda? În afară de lucruri, de posesiuni? Ei bine, asta s-au întrebat cei doi soți, care ani de zile au lucrat în publicitate. Ani de zile în care au muncit mult, atât de mult încât nu mai aveau răgaz să se bucure de nimic. Și normal că la un moment dat s-au oprit, s-au uitat în jur și totul li s-a părut absurd. Se gândeau oare cum reușiseră omenii să trăiască înainte fără agitație, fără goana asta nebună, fără foamea de-a aduna obiecte, posesiuni? Oare uitau de ei, de valori, de moralitate, de ei înșiși? Și au găsit că singura soluție ca să afle asta este să se mute la țară, într-o casă de lemn simplă și să facă ce-or ști și cum s-or descurca. Mai pe scurt și-au pus toată încrederea în Cel de Sus și au spus ca în rugăciune Facă-Se voia Ta!

Da, nebunii ăștia frumoși s-au mutat la țară. Și-au șocat prietenii, rudele, cunoscuții când le-au spus că gata, le ajunge, ei nu vor să-și piardă rădăcinile spirituale și că singurul mod la care ei s-au gândit că se pot salva este să se mute de tot la țară. N-a fost în planul lor să trăiască într-o casă veche țărănească, dar pentru că au aflat de ea n-au rezistat tentației să o cumpere. Era a unor cunoscuți. Problema a fost că terenul lor se afla în altă parte, dar n-au ezitat să ia în calcul relocarea ei. Asta au și făcut. Au cocoțat casa pe coama terenului pe care l-au cumpărat. Practic au dezasamblat casa și au remontat-o la loc. Desigur că i-au adus îmbunătățiri, au pus instalații sanitare și termice. Au muncit de s-au spart, dar seara sub cerul senin se simțeau liberi și mai aproape de ei înșiși. Dintr-o dată nu mai aveau nevoie să-și vorbească, ci se cufundau în tihna aerului tare de munte.

Prima iarna a fost devastatoare pentru ei. Țevile au înghețat, stăteau să facă căldură pe lângă ele ca dopurile de gheață să se topească. S-au chinuit, dar le-a prins tare de bine. Lucrurile astea mărunte, pe care nici nu le băgau de seama la oraș, dintr-o dată au devenit esențiale. Simțurile li s-au ascuțit. Deslușeau înețelesuri înainte ignorate de la zgomotelele și gâlgâielile din instalație, până la foșnetul aripilor păsărilor de noapte, de la mirosul gerului la cel al vîntului, de la culoarea cerului la cea a munților – oamenii ăștia de la oraș au descoperit dintr-o dată că erau mai vii ca niciodată. Da, seara cădeau lați de oboseală și cu mâinile pline de bătături de la muncă, de la trebăluială, dar erau vii! Și rugăciunile aveau dintr-o dată sens. Nu mai erau pentru dă-mi Doamne o mașină, ajută-mă Doamne să ajung șef, ci Doamne dă să iasă soarele, Doamne ajută-mă să mă țină puterile încă o zi. Și Dumnezeu i-a ajutat nu doar să-și termine casa, ci să mai facă una alături pe care o închiriază turiștilor.

Au umblat prin satele din apropiere după lucrurile vechi de la interior. Și le-a luat mult. Țăranii se mirau de ei că sunt cu ochii după vechituri și se amuzau pe seama lor mai ales când îi vedeau așa de entuziasmați de troacele aruncate sau uitate prin gospodării. Dar cei doi soți au văzut în fiecare obiect o poveste de viață. Vroiau să uite de oraș, iar pentru asta aveau nevoie să-și populeze casa cu obiecte simple, făcute de mâna omului. Nu s-au dat în lături să facă și ei una ș-alta. Au ajuns să aibă și animale, să aibă și căruță. Și după ce munca grea a trecut, acum au suficiente moment de relaxare. Și-au spus povestea pe blogul pe care l-au deschischamagoda.blogspot.com, iar casa din apropiere pe care o închiriază este tot un loc de refugiu pentru cei care sunt în căutarea spiritualității. De aceea au creat și acolo un ambient simplu, dar foarte plăcut, care ancorează omul în realitatea unui trai simplu și sănătos.

Da, au venit aici în căutarea spiritualității, dar îi îndeamnă și pe ceilalți să și-o găsească. Ei sunt aici mai fericiți ca niciodată. N-ai cum să te plictisești la țară, dar mai ales n-ai cum să uiți de tine și de Dumnezeu. Realizezi că orgoliile și aroganțele sunt deșarte numai când se abate o furtună de zăpadă, când vântul îți zgâlțăie casa din țâțâni, dar și când asisți la înflorirea pajiștilor sau când î’i trece deasupra capului păsări de-o frumusețe pe care nu ți-o închipuiai. Sunt adevărate minuni și în mijloc lor casa e doar un adăpost. Dar unul pentru două suflete fericite. Mă bucur pentru ei! Sper să te inspire și pe tine!

Foto: Rafal Lipski/ Weranda Country