adelaparvu.com despre Lana_Photoliu Lana Dumitru si Irina Pogonaru 2

In Designeri si Arhitecti, Mobila, Romania Mea, Shopping

O să-ți placă scaunul tradițional românesc Lana pentru Photoliu!

Știi ce apreciez din toată inima? Când cineva de la noi are un proiect și se zbate să-l pună în aplicare. Irina Pogonaru este ambițioasă și foarte muncitoare. A studiat în străinătate, dar s-a întors în țară ca să demonstreze că se poate să faci treabă și că tinerele talente de la noi trebuie promovate. Dar nu oricum, ci oferind calitate și originalitate. A înființat prima firma românească cu un concept inedit – Photoliu, care-ți oferă piese de mobilă personalizate cu tapițerii create de designeri români. Mă bucur să-ți spun de cea mai recentă reușită ai ei – scaunul tradițional românesc, proiect denumit Lana pentru Photoliu, prima piesă 100% creată sub brandul firmei pe care o conduce.

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu4

Și pentru scaunul acesta frumos pe care-l vezi a muncit opt luni de zile alături creatoarea de modă Lana, devenită cunoscută, grație motivelor tradiționale românești pe care le-a reinterpretat pentru colecțiia Etno Shake by Puma. Irina și Lana au lucrat la designului scaunului cu echipa de la Dizainăr. Irina spune că nu și-ar fi închipuit că e atât de multă muncă la mijloc pentru ca un proiect să devină realitate, dar e clar că pentru următoarea piesă e deja pregătită, știe ce o așteaptă. Să faci o schiță pare greu, că trebuie să-ți vină inspirația. Dar de fapt de abia după aceea începe nebunia. Trebuie să ai grijă la toate datele ce țin de ergonomie, de dimensiuni, de îmbinări, de detalii tehnice pentru ca un scaun, cum e cel de față, să-ți ofere confort și să fie perfect funcțional.

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu Lana Dumitru si Irina Pogonaru

Vezi cum stau ele două și zâmbesc frumos în imagine? Lana rezemată de Irina? Păi au și de ce să zâmbească! Este un scaun minunat, care sigur va avea mare succes. Două românce frumoase și deștepte care vor face cunoscută România printr-un obiect de design deosebit. Scaunul realizat din lemn masiv este o reinterpretare a taburetelor românești cu trei picioare, perfect echilibrate, restul, cum ar fi spătarul și tapițeria fiind inspirat adăugate. Și normal că în spiritul Photoliu, acest scaun poate fi personalizat. Poți alege din două variante de tapițerie și patru opțiuni de culoare pentru lemn. Știi ce zice Irina despre scaunul “Lana pentru Photoliu”? Că este cel mai original mod în care poate fi formulată invitația “Ia și tu un loc în lume, române!”. O să-l poți vedea între 21 și 22 decembrie la târgul Made in Ro, organizat la The Hub. Musai trebuie să-l vezi! Sigur o să-ți placă și ție!

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu5

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu2

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu3

adelaparvu.com despre Lana_Photoliu1

13 raspunsuri pentru O să-ți placă scaunul tradițional românesc Lana pentru Photoliu!

  1. cenusareasa spune:

    foarte fain e scaunul cu 3 picioare 🙂

  2. Madalina spune:

    de unde se poate comanda si la ce pret?

    • Adela Parvu spune:

      Buna Madalina! Am aflat ca pretul va fi intre 300 si 350 euro pentru un scaun si comenzile se fac la Photoliu – http://photoliu.com/en/
      Scaunul va fi expus la targul Made in Ro, vezi ca am scris la finalul articolului.

      • Madalina spune:

        Buna Adela, multumesc! I-am contactat pe cei de la Photoliu, insa pana acum nu am primit vreun raspuns. scaunul nu e inca prezent pe pagina lor, sub optiunea „Incepe aici/cadru si culoare”. Sper sa recupereze si sa vina cu mai multe detalii / raspunda la email.
        La targ nu am cum sa ajung din pacate. Ce m-ar ajuta ar fi o optiune de configurare si comanda online.
        sa ai o sapt frumoasa!

        • Adela Parvu spune:

          Buna Madalina! Sigur te vor contacta curand. Mi-a spus Irina ca acum lucreaza la partea asta de site. Nu e deloc usor, ca trebuie sa prezinte pe site cat mai fidel optiunile. Te rog sa mai ai putin rabdare 🙂

  3. Christina spune:

    Way to go! Genial.. business-ul Lana 🙂 dar fotografia…e o compunere rara 🙂 Lucrati cumva cu un specialist in bank images?! Pacat. Fetele chiar au personalitate.

  4. Alin spune:

    parerea mea e ca s-ar fi putut lucra mai cu atentie la finisaje. daca pozele nu mint, contrepied-ul care sustine spatarul are o bubitza in partea inferioara, la fel si tapiteria, in zona in care imbratiseaza suportul spatarului, sugereaza mai degraba bricolaj decit design. Ideea scaunului este minunata, dar executia nu se ridica la nivelul ei. O sa trec sa-l vad pe viu la Hub. Sper sa ma fi inselat pozele.

Lasă un răspuns la Christina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *