Din confortul apartamentul ei de la oraș, plin cu obiecte vechi, că-i plăceau, stătea și citea blogurile unde admira case țărănești și interioare rustice. Dar cel mai mult o încântau poveștile despre oameni, despre viața lor. A lucrat în învățământ cu copii, apoi împreună cu prietenul ei Tom la o editură. Nu-și imagina să iasă din casă nemachiată, iar despre viața la țară nici prin gând nu-i trecea. Una e să citești despre asta și alta e să-ți dorești un trai rustic. Dar știi care-i culmea ironiei? Asta se întâmpla în urmă cu cinci ani de zile. Acum, nu doar că a devenit munteacă, dar are și propriul blog unde scrie minunate întâmplări. Despre ce? Despre cum destinul a făcut să ajungă la țară. Ce poveste! O să-ți placă la nebunie!
Jola, căci așa o cheamă pe eroina noastră, crede cu tărie că această casă de lemn a așteptat-o și că o mână invizibilă a împins-o către ea ca să-i aprindă din nou focul în sobă și să-i facă podelele din lemn să scârțăie sub călcătura omului. A trăit în Cracovia toată viața ei, iubea lucrurile vechi, dar nu s-a gândit niciodată la o casă pentru că se simțea bine la oraș. Deși a lucrat ca educatoare, la un moment dat a devenit în femeie de afaceri – tocuri, costume și evident machiaj impecabil. Nici n-ar fi conceput să iasă nearanjată din casă. Era preocupată să fie pusă la punct, la patru ace, cum s-ar zice. Alături de prietenul ei Tom, avea grijă de editura pe care o deținea acesta. Într-o zi de iarnă, cu fleșcăiala gri ce acoperea străzile orașului, au mers la cineva care le comandase niște flyere și, cât au așteptat să intre și să discute despre comandă, a găsit pe o măsuță niște ziare cu anunțuri imobiliare. Plictisită, a răsfoit foile pline de reclame și într-una din ele a văzut – Case din lemn în Zawadka. A citi anunțul cu voce tare, iar clientul lor i-a spus că localitatea asta e aproape de oraș, oricum în zonă. Și ce crezi? Cei doi s-au hotărât așa, de distracție, să meargă până acolo.
Jola in casa ei Jolinkowo
Dacă tu crezi că au ajuns ușor la casă, te înșeli. Cum au trecut de drumul principal și s-au afundat în peisajul rural totul s-a schimbat. Pădurile, cerul, aerul păreau magice. Au găsit până la urmă Zawadka, dar ajunși la marginea satului n-au dat de casa care ar fi fost de vânzare. Au întrebat localnicii, iar unul dintre ei a ieșit în fața casei, s-a uitat lung la ei și le-a spus că mașina lor nu ajunge la locul cu pricina. Atunci cei doi au spus că atunci nici nu mai vor s-o vadă, dar munteanul a apucat-o pe Jola de braț, care a vea tocuri, și a târât-o după el mai sus, pe deal. S-a chinuit ea să urce, dar și când a văzut peisajul de munte, cu acoperișurile caselor de abia ițindu-se în marea de zăpadă, a rămas fascinată. A fost așa de curioasă, încât au aranjat să revină peste o săptâmână echipați cum trebuie ca să vadă casa.
Zis și făcut, s-au întors cum stabiliseră. Zăpezile erau imense. Cum stătea ea în mașină, avea impresia că e într-o altă dimensiune, că plutea într-un alb orbitor aflat sub cerul incredibil de albastru. De abia când au ajuns aproape de sătuc mai răsăreau din nămeți acoperișurile caselor, mai era o urmă de picior de om pe-acolo. Și pe o coamă de deal, de unde stupefiante văi și creste îmbrăcate în nea se desfășurau la orizont, era casa. În sfârșit au dat de ea. Jola spune că decizia de-a o cumpăra a fost luată în secunde, nu minute. Și fii pe fază, că n-avea niciun ban pentru așa ceva. Veniseră de distracție, ții minte? Și a intrat la interior și a găsit toate obiectele vechi care aparținuseră bătrânei ce a trăi acolo peste 90 de ani. Când a ieșit din casă, atunci la prima vizită, pe ea era plăcuță cu numărul 43, exact ca și cel de apartamentul Jolei din Cracovia. Ea spune că ăsta a fost un semn.
N-avea bani, dar Jola spune că atunci când ești hotărât să faci ceva fără să ai o explicație logică, toate planetele se aliniază și îți iese. Cum a făcut, cum nu, cert este că în primăvara ce a urmat s-a apucat de renovat și reamenajat. Gradjurile de lângă casă au devenit baia. Și în cei cinci ani de când locuiește aici s-a îndrăgostit și de capre, cele albe carpatine care există numai în Polonia, dar sunt pe cale de dispariție. La noi și în Ucraina sunt capre carpatine, dar nu albe. Și uite că s-a apucat și de înmulțit capre albe, pe care speră să le vadă la un moment dat populând locurile minunate unde trăiește. Casa ei e minunată și primește turiști aici. Are șase paturi de închiriat în două camere. Gătește cu mare plăcere, are grijă de capre și scrie pe blog.
Da, acum nu mai are grija machiajului, ci grija apei care-i îngheață în vase. Nu întâmplător la baie a făcut sobă că doar a pățit-o în prima ei iarnă petrecută în casă. Ceea ce mi se pare mie foarte tare: acum ea este citită de alții și ea îi inspiră pe oameni despre traiul la țară. Are povești adevărate pe blog, inclusiv despre tineri care și-au pierdut slujbele și au de plătit rate la bancă, dar care vin să trăiască la țară și să-și închirieze locuințele de la oraș ca să-și achite datoriile. Unii sunt vecini de-ai ei pe care-i ajută, împrumutându-le capre, dar și punând umărul la treabă la renovarea caselor lor. Am stat cu orele pe blogul ei pe care l-am citit cu ajutorul opțiunii de traducere. Uite aici jolinkowo.blogspot dacă te interesează, plus site-ul jolinkowo.pl unde ai informații despre închiriea camerelor. Eu ți-am făcut un rezumat al poveștii ei. Sper să te inspire și pe tine!
Sursa foto: Werana Country, Jolinkowo
Ce minunatie…
Da, chiar e frumos aici Christine! Dar sa te uiti si pe blogul ei 🙂
Doamne cita caldura si intimitate degaja casa asta!
Parcurgind imaginile m-am reintors cu 30 de ani in timp, undeva in virf de Apuseni, alaturi de buna mea draga !
Multumesc Adela!
Baia,sala ,odaia,cu icoane …este ceva diferit de firescul cotidian urban.O minunatie crestinismul estic,pastrat oriunde in suflet.
Aprecierile mele pentru aceasta femeie.
ESTI INSPIRATA,IN TOT CEEA CE NE IMPARTASESTI,NE SADESTI IN SUFLET DORINTA DE A VISA ..DE A INCERCA CEVA MAI MULT.
Draga Mariana, cred ca toti suntem inspirati si visam! Eu nu fac decat sa gasesc oamenii care si-au transformat visele in realitate 🙂
daaa…o amenajare cu mult bun gust ! frumos !
frumoasa si fascinanta povestea !
O poveste simpla dar atat de frumoasa care frizeaza nefirescul, magia . Ma intreb….: unde oare in tara asta a noastra putem oare gasi o comoara ca aceea din Polonia si al carui pret sa nu fie prohibit sau sub influenta samsarilor. In urma cu 6-7 ani am descoperit un loc relativ aproape de Bucuresti la Moeciul de sus, in stanga drumul national , printr-un defileu f.f. frumos la 4 km pe Valea Bangalesei (fosta zona a oierilor pentru iernat). Daca nu iesti din zona sau cu multi bani nu ai nici o sansa sa-ti faci o cabanuta cu toate ca in zona si-au facut case nume cu rezonanta din zona politica sau artistica. Este la fel aceeiasi „napadire” ca in anii ’90 la 2Mai
O viata a unei femeii pe care credeam ca exista doar in carti sint frumos surprinsa , Casa este decorata cu mult gust si totul pare din poveste .
Marcela, a facut in asa fel incat povestea s-o traiasca chiar ea 🙂 Se mie mi-a placut mult! Dar sa vezi ce povesti mai are – cum a fost pentru ea prima noapte in casa, cum i se parea ca umbla cineva, cum ii era frica de soareci sau cum a gasit scrisorile batranei care a locuit aici. Intalmplari minunat povestite!
super tare! felicitari pentru articol
Ma bucur ca-ti place Janos!
Superb articol
Ma bucur daca ti-a placut Dana 🙂
super trebuie sa ai mult curaj ce s-a intamplat cu prietenul ei Tom??
Traiesc impreuna 🙂 I-am gasit si pe pagina de facebook unde isi posteaza poze de aici de la casa asta faina. Sunt tare simpatici 🙂
Cuvantu frumos este sarac ,a adunat in aceasta casa o parte din traditiile si originile acelor locuri .Viorel Coroian proprietar pensiunea Marissandra Maramures
Ai dreptate Viorel! Ma bucur daca ti-a placut. Abia astept sa descopar si pensiunea ta 🙂
Multumesc Adela. M-ai trimis cu gandul la copilaria mea din Ardeal. Recomand satul Herina din judetul Bistrita Nasaud. Acolo, intr-un peisaj mirific, iti poti trai visul, iar pamanturile, desi se vand ieftin, nu le cumpara nimeni. Noi romanii, ne rusinam ca provenim din tarani, si ne „taram ” mandria la orase…pacat!
Multumesc si eu Alina! M-ai facut curioasa cu privire la satul de care spui. Am sa caut sa alfu mai multe. Si da, e pacat ca ne rusinam, dar nu uita ca asta ni se trage si din cauza mentalitatilor. Saracii bunicii si parintii nostri credeau ca fericirea, realizarea si implinirea in viata sunt la oras, ca la bloc nu mai ai asa de mult de lucru. Dar uite, ca acum, cand ne dam seama ca suntem niste roboti care nu ne bucuram de viata incepem sa ne aducem aminte de radacinile noastre. Poate ca e mai bine asa ca am experimentat si viata urbana. Altfel n-am fi inceput sa apreciem viata de la tara 🙂
si cind te gindesti ca ,aici in Romania sunt sute de astfel de locuri,si ne batem joc de ele !!!!!!!!?????!!!
Tibor, incet dar sigur mentalitatea aceasta se schimba. Sunt sigura ca de acum incolo vom fi din ce in ce mai atrasi de sate, mai ales ca incep si ele sa aiba drumuri si infrastrucura. Eu sunt optimista 🙂
Mi-ai facut duminica minunata,multumesc. Povestea vietii oricarui om este frumoasa. Pacat ca nu se scrie…
Draga Mariana, sunt sigura ca undeva sunt scrise si pastrate toate povestile noastre 🙂
Cat de frumos! Intr-un astfel de mediu te regasesti cu adevarat si te impaci cu tine insuti.
Pentru cine viseaza si isi doreste asa ceva Andra. S-ar putea sa nu se potriveasca oricui 🙂
Extraordinar! o minunatie de casuta si o Lumina de om!…la asta visez si eu si sotul meu…si daca va fi oranduit de catre Dumnezeu….atunci ne vom implini visul!! Superb articol si felicitari pentru tot ceea ce faci, Adela!
Draga Anne iti doresc sa ti se implineasca visul!
de vis, dar ce pacat ca nu are site-ul si in limba engleza…
Drga Leti, vezi ca ai optiunea cu translate. Iti apare in stanga sus la orice site pe care-l deschizi 🙂
merci, merci, am intrat acum din nou de pe IE. eu ma incapatanez sa folosesc Opera, si dumneai nu face traduceri.sau nu am vazut eu :))
trebuie sa fii predestinat pt.asa ceva nu oricine are acest curaj;este o casa de vis cum numai in imaginatia unor oameni deosebiti o poti gasi.Adela m-ai fascinat.Felicitari!
Geta, cred ca exista momente in viata cand putem decide asupra destinului nostru. Trebuie doar sa stim sa ne ascultam sufletul 🙂
foarte buna,mi-ar place si mie asa o casa si asa o priveliste,cu atitea lucruri minunate in casa.foarte frumos totul,dar sigur si sanatos.
Nici eu nu m-as mai farda!
SUPERRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR !
Si eu asi vrea o astfel de viata !
Foarte frumos si vad ca toata lumea este entuziasmata. Cati dintre voi ati face maine pasul?
din ce traieste Jola? din laptele de capra si cei cativa turisti pe care ii cazeaza? Ne dai si detalii profane despre povestea asta?
nu ma intelege gresit nu vreau sa stric farmecul povestii dar…au traiti fericiti pana la adanci batraneti e doar o formula de basm si daca unii dintre noi ne gandim serios la un astfel de pas, ar fi util sa stim si reversul monedei.
Doina, depinde ce asteptari ai. Jola posteaza cel putin saptamanal despre cum ii merge 🙂 Si ea se multumeste sa traiasca simplu. Daca are ce pune pe masa si poate sa-si asigure confortul ei si al oaspetilor, ea este foarte multumita. In plus, nu se plictiseste deloc. Munca la tara te tine ocupat, nu gluma, iar cand este frig afara, se delecteaza citind sau bricoland 😉
Mai mult ca sigur nu o sa-i citesc blogul, dar sunt curioasa, a ramas cu sotul ei? S-a mutat si el acolo? Cu afacerea lui ce s-a intamplat? Si daca sunt impreuna, el ce lucreaza acolo? Mai important decat hotararea de a iti schimba viata mi se pare ce dai tribut pentru asta. In schimbul linistii trebuie sa platesti si de cele mai multe ori pretul e singuratatea. In momentele in care simti ca ti-ai gasit drumul in viata s-ar putea sa realizezi ca sotul tau nu e de aceeasi parere.
Felicitari pentru articol!
Si eu am cumparat, impreuna cu familia, o casa batraneasca si suntem in plin proces de reconditionare si amenajare. Sustin orice idee de acest fel si voi lansa in curand un blog prin care sper sa pot incuraja si sfatui pe cei care vor sa aiba aceasta experienta.
O mica remarca: Capra Carpatina alba o putem gasi si in Romania. Nu este preferata producatorilor pentru ca nu da la fel de mult lapte in coparatie cu alte rase. De aceea este in declin. In schimb, are avantajul ca este mai putin pretentioasa si adaptata la mediu.
Mihai, succes cu reconditionarea! Si cand lansezi blogul da-mi de veste ca sa anunt si eu! Multumesc pentru detaliile cu privire la capre 🙂 Aici chiar nu ma pricep.
Eu cred ca merg sa o vizitez la vara: )
Foarte frumos 🙂
Minunata. Cand am vazut articolul prima data eram sigura ca e in Romania. Si chiar imi aminteste de satul meu: Bautar, Caras-Severin. Cand eram mica inca mai existau case de lemn. Au mai ramas cateva si acum dar sunt probabil nelocuite.
pare cam racoroasa casa… daca nu chiar friguroasa… desi e plin de seminee 🙂 sau intunecoasa si fra covoare 🙂 in rest, e amenajata perfect, cu acoperis din tabla fara parazapezi, dar cu paratraznet câş :), cu iarba tunsa si carul cu flori acolo… ca la toţi 🙂 curtenie excesiva, adica pregatita special pt sedinta foto, unghiuri perfecte si un breton cam mare pt buzele acelea atat de subtiri 🙂
pur si simplu m-a uns pe suflet! Ma bucur pentru aceasta doamna,ca i-a fost dat sa-si gaseasca fericirea si cantecul sufletului o lumineaza zi de zi!Felicitarile mele!