adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (10)

In Design Interior, Pensiuni, Romania Mea

Dacă nu ajungi la pensiunea Marcelei de la Hărman, ajunge ea la tine

Poate c-o știi, poate că nu, dar povestea ei cu siguranță te va inspira. Are un râs de-a dreptul molipsitor și care-ți insuflă poftă de viață. Spune că a plecat din țară în 1983 cu două valize și copii după ea și s-a întors în 1994 în România tot cu două geamantane și copil, de data aceasta cu fata cea mică. Marcela a trăit mult timp în Germania, iar înainte de-a se întoarce în Transilvania natală,  trei ani de zile a locuit în SUA, acolo unde una dintre fetele ei a și rămas. Dar cine e născut dincolo de Carpați, cunoaște satele săsești și atmosfera lor aparte. Așa și Marcela, care e din Covasna, a rămas cu gândul la ele. Având experiența a ceea ce se putea face și drege cu o casă veche, că doar văzuse în Germania și SUA, a revenit cu gândul să aibă propria casă săsească. Și a găsit-o la Hărman. Dar până să-și deschidă pensiunea și atelierul, a durat ceva. N-a fost ușor, n-a fost o intenție din start. Hai să-ți spun mai multe.

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (6)A cumpărat ea casa săsească din Hărman, unde majoritatea gospodăriilor erau abandonate, dar în 1994 nu s-a apucat imediat de treabă. Și-a dorit o casă pentru ea pe care s-o amenajaze după ideile ei. Nu prea se găseau de nici unele la noi, de la materiale de construcții și până la mână de lucru. Era dificil. Plus banii, că după ce cumperi o proprietate mai ai nevoie de investiții pentru ea. A revenit în 2001, timp în care se gândea la casa ei că se deteriorează. Când nu locuiești o casă ea se degradează inevitabil. Dar la începutul anilor 2000 situația era alta, exista deja ceva varietate pe piață. Oricum proiectul a fost greu, de la muncitori și până la finisajele pe care le visa – totul a fost un efort, o zbatere. Dar ea este o leoaică, una care trage din greu, nu genul care se aranjează toată ziua în oglindă. Cert este că visele ei au prins contur, așa cum poate nici nu-și propusese.

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (35)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (36)

Ani de zile Marcela a proiectat în mintea ei un loc unde să gătească bunătăți pentru oameni. La început își imaginase un bistro. Apoi, de mic copil, văzându-le pe bunica ei, croitoreasa satului, și mama ei și-a închipuit cum va coase și va face hăinuțe. Ei bine, cum necum lucrurile astea s-au întâmplat aici, în Hărman. Casa a devenit pensiune, dar și atelier. Asta și simți când mergi acolo că ești în vizită la cineva. A ajutat-o enorm formația de cadru didactic, căci asta a fost înainte de-a pleca din țară, dar și experiența de designer din Germania, unde a lucrat în construcții. Căci vocea fermă la nevoie, dar blândă și veselă pentru motivare, ca și cunoașterea limbilor străine, n-au cum să nu-ți fie de folos. Și să nu te gândești că are nu știu ce echipă. Este foarte muncitoare și îi place să facă și să dreagă. Robotind toată ziua, asta o ține în formă.

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (17)

Pensiunea a amenajat-o singură. A umblat și după vechituri prin zonă, a organizat și târguri de gen la Brașov, că doar Hărman e la 10 km distanță. Deși atmosfera de la The Country Hotel este una foarte plăcută și totul ți se pare că e gata, Marcela spune că e mereu un proiect care se dezvoltă. Uite așa a făcut și atelierul de croitorie, unde este ajutată de o doamnă și și-a creat brandul Marcella Chirstenning . dar ce face? De la trusouri de botez și până la lenjerii de pat. Ea spune că nu poate uita cum pe vremuri, bunica ei care era croitoreasa satului, dar și bucătăreasa principală,  gătea la nunțile locale în curtea mirilor. Erau nunți adevărate cu sute de persoane. Și atunci treaba era clară: mirele venea cu casa și făcea nunta, iar mireasa venea cu tot ce trebuia la interior, adică zestrea. Dacă ar fi să spun asta în termenii mei aș zice că mirele era arhitectul, iar mireasa designerul de interior. Ei bine, când a început să facă lenjerii de pat Marcela a avut în minte treaba asta cu zestrea. Și după orice nuntă, urmează un botez, nu-i așa? De aici și trusourile.

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (23)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (20)

Marcela spune că toate aceste lucruri pe care le face acum au fost cumva sădite în AND-ul ei. Bunica și mămica ei, așa cum spune, sunt figurile cele mai pregnante, modelele ei de viață. Chiar dacă drumul ei a părut că nu va avea nimic în comun cu felul de-a trăi al predecesoarelor ei, uite că acum el pare sigur trasat în aceeași direcție. Cu o voce foarte convingătoare și sfătoasa așa mi-a spus că toți copiii ar trebui să aibă bunici la țară, că fetele ei n-au avut parte de așa ceva și se simte, dar că-i îndeamnă pe toți părinții care mai au rude la țară să-și lase copiii acolo peste vară, în vacanță. Și să nu se gândească că nu sunt condiții, că nu e apă curentă și wc-ul în casă. Universul pe care un copil și-l construiește în mediul rural este unul extraordinar, care îl va apropia de natură și îi va deschide mintea pentru proiecte inedite. Ea se consideră din acest punct de vedere fericită, căci fără anii copilăriei alături de bunica sa, n-ar fi făcut toate acestea.

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (21)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (22)

Și nu doar că are atelierul de croitorie, dar produce și bunătăți făcute în casă – de la gemuri la zacuscă, de la prăjituri la sărățele. Și le împachetează frumos cu brandul Marcella pe ele. Uite, în acest an s-a gândit ea mai bine că dacă nu ajungi la ea, vine ea la tine sub forma de cadouri bune, pachete făcute cu mâna ei, ce conțin produsele făcute la Hărman și care sunt expediate prin curier. Ai două variante și două prețuri diferite sub denumirea de Dragoste și Tradiție în cutiile Marcella Home (90 lei și 130 lei).  Sunt cadouri tradiționale și gustoase, o alternativă originală la cunoscutele coșuri corporate împrumutate din obiceiurile occidentalilor. Prima comandă a primit-o anul acesta de la o doamnă doctor din Târgu Mureș, căci Marcela, cu toate treburile pe care le are de făcut la pensiune, seara este activă și pe Facebook. Dacă vrei să afli despre pensiune, poți intra aici pe thecountryhotel.info. Oricum, doamna asta nu se plictisește, ba mai mult, tot timpul vorbește de noi proiecte. Spre exemplu, cel cu bunătățile la cutie va fi valabil tot anul, iar din trei în trei luni va împrospăta conținutul. Ei, ce zici de asta? Pun pariu că anul viitor îi mai coace mintea ceva. Dar te țin la curent. Până atunci te las să te bucuri și de poze și să te gândești și tu la bunica și mămica ta. Poate te vei redescoperi și vei avea curajul să dai viața viselor tale. Sper să te inspire și pe tine!

Cutia Marcella Home deschisa. vezi ca e decorata si la interior?

Cutia Marcella Home deschisa. vezi ca e decorata si la interior?

Cutia Marcella Home.

Cutia Marcella Home.

Borcanele au etichete frumoase

Borcanele au etichete frumoase

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (10)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (5)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (7)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (3)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (48)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (46)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (47)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (9)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (8)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (50)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (2)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (1)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (40)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (43)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (41)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (11)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (28)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (24)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (16)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (18)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (19)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (15)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (42)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (11)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (38)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (44)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (32)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (34)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (33)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (31)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (29)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (30)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (4)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (27)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (25)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (39)

adelaparvu.com despre The Country Hotel Designer Marcela Cosnean (37)

69 Responses to Dacă nu ajungi la pensiunea Marcelei de la Hărman, ajunge ea la tine

  1. popikka spune:

    Doar FELICITARI !!!

  2. Cristina spune:

    Dupa ce am citit articolul, am dat o cautare pe google.

    Rezultatul este mai jos :
    http://www.tripadvisor.com/Hotel_Review-g295394-d1400493-Reviews-The_Country_Hotel-Brasov_Brasov_County_Central_Romania_Transylvania.html

    Ma gandesc deja sa rezerv;alaturi de cativa prieteni care apreciaza bunul gust , putem petrece un weekend minunat acolo.

    Bravo !

  3. Roxana spune:

    Minunat

  4. Adela,

    multumesc de gandul tau si frumoasele cuvinte !Ma bucura ca pot aduce ceva bun in jurul mei, ca pot impartasi si ca ceea ce fac poate sa aduca un plus de valoare in jurul nostru;

    Pentru cei ce nu stiu, ATELIERUL M A R C E L L A este azi intr-o alta forma, se intampla multe frumoase lucruri acolo;

    va astept cu mare drag la Harman, sa va rasfat , sa va fie bine,

    Sarbatori cu Sanatate & Pace & Iubire, asta va doresc , oamenii mei dragi !

  5. Dana Olteanu spune:

    Am citit povestea doamnei Cosnean si despre locul magic pe care l-a creat, intr-o revista acum mai multi ani. Mi-am dorit mereu sa ajung acolo, si cand am reusit, in drumurile noastre spre Harghita, am fost fermecata de aceasta doamna speciala, care a pus din sufletul dumneaei in fiecare coltisor din The Country Inn. Este un loc in care, odata ajuns, realizezi ca ai facut o calatorie in timp, intr-un loc atat de incarcat de frumos, ca nu-ti mai vine sa pleci… Totul poarta urmele muncii si inimii Marcelei, care e o lectie vie despre pastrarea traditiei si respect pentru valorile reale, pe care le mostenim si trebuie sa le ducem mai departe…

  6. Ingrid spune:

    Foarte adevarat ce spune, ca un copil isi creeaza un univers deosebit la tara, chiar daca nu sunt conditiile de la oras. Eu am copilarit la tara si a fost cea mai frumoasa perioada din copilaria mea. Acum daca ma intrebi, nu stiu cum „ma jucam” la oras dar stiu sigur ce experiente minunate am trait la tara, intr-un sat izolat din Moldova.
    Pe de alta parte, admir ce a reusit sa faca doamna Marcela, ii admir in primul rand curajul! La cat mai multe astfel de exemple!

  7. Hana spune:

    Felicitări doamnei Marcela! Mi-am pus atelierul pe lista de locuri faine de văzut cu copiii. Eu sper ca astfel de povești să ne inspire pe cât mai mulți dintre noi ca să ne regăsim valorile și să putem trăi mai împăcați cu ceea ce suntem.

  8. Carmen spune:

    Acestea sunt persoanele ce reușesc să-ți bucure sufletul! Toată admirația,doamnă Marcela. Sunteți un exemplu demn de urmat! Următoarea vacanță: Hărman!!! Sănătate multă și numai bucurii acum în prag de sărbători!

  9. Totul este UAU! Stimata doamna Marcela, echipa Ghid Video Turistic doreste sa va faca o vizita pentru rasfatare 😀 Am fost de cateva ori in Harman si nu stiam de d-voastra! Garantat ajungem iar la Harman:)

  10. Simona Sima spune:

    Minunat. Imi doresc enorm sa ajung, sa simt, sa miros, sa gust, sa ma încarc cu bun gust, sa imbratisez aceasta doamna minunata care a realizat casa inimii mele. Sper sa- mi ajute Dumnezeu sa ne cunoastem.

    • Draga Simona,

      daca ne dorim sa ni se intample , si dorim din suflet si cu gandul bun, atunci se intampla ceea ce ne dorim;
      asa ca va astept cu mare drag ,

      Sarbatori cu Sanatate & Iubire !

      marcela

  11. nico radu spune:

    Incepusem sa fiu geloasa pe polonezi (multe articole prezentau case minunate din Polonia) dar…sunt razbunata ! Felicitari !

  12. Frumoasa poveste, grozava locatie. Mi-ar placea tare mult sa ajung acolo!

  13. Carmen -Moni spune:

    Va admir si imi place foarte mult ! Mi-as dori sa ajung sa va cunosc! Felicitari!

  14. Andrada spune:

    Frumoasa locatie, iar ce a realizat doamna este remarcabil, felicitari!

  15. Galerialatina Galeria spune:

    Minunatul loc creat de Marcela are ceva din magia sarbatorilor;este mereu ”gatit” pentru oaspeti,miros de bucate alese,camarile pline si gazda de maniera aleasa;,zambitoare ,calda si extrem de primitoare.Sa ai sansa sa -i fii oaspete ,i-ti incarca bateriile pt o vreme si vei dori mereu sa te intorci;In plus ,te alegi cu un prieten .Ar putea fi o pensiune emblematica pt Romania.
    FELICITARI

  16. Draga Mama,

    Thank you for instilling in us the importance of love, hugs, fresh air, daily walks, healthy relationships, education, playing with our kids, home cooking and being creative. It is not always easy living so far apart from you (yes, for you that don’t know, I’m the one that stayed behind in US). Knowing that many wonderful people out there appreciate all that you do is an amazing feeling and it makes me proud and happy and I could not ask for a better Holiday Cheer.

    Sanatate, fericire şi dragoste!

    Lacrima

    • Draga mamei Lacrima,

      I’ m very proud of you and very blessed to have you as my daughter !
      You are a very special person , you are full of love and understanding, very creative and a very good mama!
      I miss you so , and I have to thank you for all your care of me and the whole family!!

      I love you so / te iubeste mama mult

      mama

    • Dana spune:

      Foarte frumos ! Felicitari dna Marcela ! Am ramas placut impresionata de imaginile vizualizate ! De-abia astept sa ajung la Dvs sa le vad si in realitate! Este un loc minunat !

  17. nycolas spune:

    Cel mai tare este dialogul dintre mama si ficaa,…incep in graiul romanesc, continua in engleza si isi iau la revedere tot in romana. Asta ca sa ne aratati ca stiti engleza sau ca ati uitat romana???

  18. Giorgiana spune:

    Felicitari pentru postare! O adevarata gospodina!

  19. Doru Roman spune:

    O „știu” pe Marcela de vreo trei ani de zile. Poate de patru, de când mi-am făcut eu cont pe FB. Am pus ghilimelele pentru că, da, o cunosc doar de pe site-ul de socializare. Nu mă feresc să recunosc unele aspecte referitoare la ea:
    1. Mi-a plăcut întotdeauna Transilvania -deși eu sunt bucovinean, iar Marcela e „de-a mea, din Transilvania”.
    2. Am iubit-o din prima clipă, chiar dacă nu am văzut-o niciodată în carne și oase.
    3. De cel puțin trei ani de zile mă chinui să ajung la dânsa acasă, dar întotdeauna se găsește câte un zbir (fie serviciul meu, fie serviciul soției, fie altceva) care mă împiedică să merg acolo!
    4. Am jurat și mă mai jur și aici o dată, în fața dumneavoastră, că, până la urmă, tot îmi voi lua soția și vom merge la Marcela! Pe mine m-au convins fotografiile sale de pe fb, dar și cele de aici.
    5. Da, Marcela, sunt Doru Roman. Mă găsești în lista ta de pe fb. Și chiar îmi doresc să ajung la tine cu soția mea -jurnalista și scriitoarea Simona Catrina- de preferat în preajma unor sărbători, fie că o fi Crăciunul, fie c-o fi Paștele ortodox.

    • nu pot decat sa va astept cu mare drag si sa va imbratisez;
      o mare bucurie sunt cuvintele tale Doru Roman, pe care le simt din suflet rostite;
      cat de cald si drag suna aceasta declaratie de om frumos :

      ” Mi-a plăcut întotdeauna Transilvania -deși eu sunt bucovinean, iar Marcela e “de-a mea, din Transilvania”

      Sarbatori cu Sanatate & Iubire !
      pe curand, pe cand aveti ragazul ,

      cu drag si prietenie,

      marcela

  20. eugenia spune:

    Prima, a doua , a treia impresie…… Toate impresiile din lume au nota 10 cu bravo . Si apoi nu numai eu am fost vrajita ; daca atata lume spune ‘felicitari”, inseamna ca tara asta mai are multe comori ca doamna Marcela. Numai sanatate si putere de munca , un an nou cat mai bland si multi prieteni sa va dea Domnul. Poate cine stie ? O vom cunoaste in persoana toata familia pe doamna Marcela si lumea dansei de basm .

    • Eugenia,

      aveti mare dreptate , tara asta are multe comori de oameni, suntem un popor frumos, talentat , inteligent: numai incredrea in noi nu e destula , si consecventa lucrurilor bune .

      va multumesc de apreciere,
      va astept cu mare drag pe la mine ;
      imi pare bine ca ceea ce doresc sa impartasesc ajunge sa va bucure,

      cu prietenie,

      marcela

  21. Ramona spune:

    foarte frumos si Harman va fi mereu in sufletul meu, bunicii mei locuiesc in Harman, iar eu am petrecut toate vacantele acolo

  22. guess spune:

    fara cuvinte!d-na Marcela.Felicitariiii!

  23. MILITARU ELENA (nascuta URZICA din COVASNA) spune:

    Felicitari pentru bunul gust si frumoasa poveste.Eu iam cunoscut si parintii care erau deosebiti si bineinteles sint mindra de locul natal si oamenii din Covasna.Doamnei MARCELA ,numai bine si laude.

    • marcela spune:

      Elena,

      multumesc mult de aprecieri !
      ma bucur cu atat mai mult ca vine din partea unei covasnence de-a mea !
      da, parintii mei, mama mea – oameni speciali ; mi-e tare dor de ei – ii port insa mereu cu mine in suflet si in gand, oriunde ma duce viata !

      calde salutari ,

      marcela

  24. mariana godja spune:

    Un loc minunat, un loc de poveste, felicitari Marcela draga !

    • marcela spune:

      Mariana,

      multumesc mult de aprecieri , mai ales ca stiu ca sunt din suflet !

      calde salutari si pe curand,

      cu drag,
      marcela

  25. Florinela spune:

    absolut superb! te urmaresc de mult, Adela, insa e prima data cand indraznesc sa comentez, asta datorita acestei minunatii create de doamna Cosnean. Se vede bunul gust, spiritual intreprinzator si delicatetea in tot ceea ce dumneaei intreprinde. Iar articolele tale sunt totdeauna o sursa de inspiratie. multumesc!

  26. Dragos Anastasiu spune:

    Marcela, te-ai vazut in catalogul nostru Intertouring din Germania ? Te pup

    • marcela spune:

      Dragos,

      multumesc de gandul tau cel bun !
      nu m-am vazut in catalogul Intertouring,
      trimite-mi te rog un link !!!

      te pup,
      marcela

  27. Danie spune:

    Legatura mea cu Harmanul Brasovulu este una de mul suflet! In cimitiru biericii ortodoxe se odihnesc parintii mei(mama era din Haman). Orice vorba buna despre micul sat si omenii lui mi se duce la inima. Este foarte putin probabil ca voi ma ajunge acolo dar daca se va intampla, o sa-ti calc pragul Marcela fie numai ca sa te cunosc. De aici, din Sint John, New Brunswick, Canada, un fost brasovean iti doreste cu toata sinceritatea mult success!

    • Danie,

      e marea bucuria cand oameni dragi se apleaca asupra activitatilor altora si le apreciaza si sunt o binete pentru ei;
      asa ma simt si eu, ca fac ceva bun cu gandul la toti cei de acasa si cei de pe alte meleaguri..

      ar fi o mare placere sa ne vedem la mine,
      nu se stie niciodata , si asta e bine ca putem spera;

      numai bine si bucurii sa aveti,
      Un An Bun cu Sanatate& Iubire!

      marcela cosnean

  28. Luminita spune:

    Eu am vazut astazi in reluare o emisiune pe TV2 despre dna Marcella si recunosc cu mana pe inima ca am ramas profund impresionata ! Felicitari pentru ce transmiteti generatiilor de romani si pentru modul in care conservati traditiile noastre.
    Ma inclin si va declar sincer ca VA IUBESC pentru tot .
    Sa fiti binecuvantata toata viata !

    • Marcela Cosnean spune:

      Va multumesc mult Luminita draga de apreciere si de gandul cel bun si sincer!
      Primavara cu Sanatate & Iubire !
      Sarbatorile Pascale in Recunostinta si Multumire !

      cu drag,
      marcela cosnean

  29. oprea cornel spune:

    E foarte frumos ce am vazut,cred ca trebuie sa ajungem la fata locului

  30. teodora iulia spune:

    Un adevarat muzeu al sufletului bun, curat si creativ. Atata energie pozitiva emana locusorul acela incat negresit voi ajunge si eu cu familia mea intr-o vara ca sa ne incarcam sufletele si sa odihnim privirea. Trebuie sa vin sa ma las inspirata de
    Parfumul lucrurilor autentice. Va imbratisez doamna Marcela si va doresc spor in toate!

    • marcela spune:

      Teodora draga,

      Va asteptam cu mare drag;
      Sunt recunoscatoare de toata aprecierea si va multumesc ;

      O toamna frumoasa , cu sanatate si plina de iubire va doresc,

      pe curand,

      marcela cosnean

Lasă un răspuns la Marcela Cosnean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *