KIKA
adelaparvu.com
recomandă kika.ro
KIKA
adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (26)

In Artisti, artizani, handmade, Decoratiuni, Oameni talentati, Romania Mea, Shopping

Le pictează sub lupă! Absolut minunate lucrările Ioanei Dominte!

Am fost în atelierul ei de la mansarda frumoasei căsuțe pe care o are în Otopeni. Era într-o sâmbătă și soarele bătea cu putere prin ferestrele. Nu mi-am dat seama exact ce face și cum arată lucările ei, deși ne-am intersectat la alte lansări și evenimente și am primit de la ea un pliant. În fotografii mandale, în realitate niște minunății. Ioana Dominte este artist. În timpul liber. În restul zilei, are un serviciu, unul greu și istovitor. Este broker de asigurări. Cum a ajuns ea să facă aceste lucrări incredibile? Hai că-ți spun.

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (1)

Ioana a fost mereu interesată de artă, dar n-a fost să fie și absolventă de arte plastice. A avut însă marele noroc să călătorească. A văzut țări îndepărtate, a fost din Asia până în America de Sud. De fiecare dată când se întorcea acasă simțea că o furnică degetele. Pentru că iubește culorile și e interesată de simboluri, normal că au atras-o reprezentările aztece și mandalele budiste. Ea spune că n-ai cum să nu te încarci de frumusețea culturilor pe care le descoperi în călătorii, unde totul este amplificat de experiența senzorială. E altceva decât atunci când le vezi doar în cărți. Pășind în spațiul geografic de proveniență al unei culturi o înțelegi mai bine prin simțuri, de la peisajele pe care le vezi la oamenii pe care-i întâlnești. Cert este că după vreo zece astfel de călătorii și-a găsit refugiul în artă. A simțit că trebuie să treacă la treabă.

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (3)

Și-a terminat de aranjat și reparat căsuța pe structură din lemn, pe care o cumpărase în Otopeni, și pe care împreună cu soțul ei a pus-o la punct. După ce s-au liniștit, la mansardă, camera dedicată inițial dressigului a devenit atelierul ei. Și-a instalat rând pe rând mesele, cărțile și s-a pus pe pictat și desenat. A făcut ceea ce a simțit, a combinat culorile, formele. S-a jucat. Asta i-a fost evadarea după orele petrecute la birou, cu oferte, cu clienți, cu alergătură. Că doar știi că toți fugim de cei care ne oferă asigurări, indiferent de care tip or fi ele. Și cu fiecare linie pe care o trasează, cu fiecare culoare pe care o așează construiește un univers plin de fericire, de culoare și perfecțiune. Ea face ordine în lumea ei prin simetrie, prin simboluri și multe culori. Dar cum a ajuns ea să picteze sub lupă?

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (24)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (17)

Ei bine, tatăl Ioanei și-a cumpărat  o lupă de masă. Îl lăsase vederea și a găsit varianta asta cu lupa de masă pe care ușor o poți confuda cu o lampă. Avantajul ei este că nu mai obosești țânând obiectul în mână. I-a plăcut Ioanei așa de mult, încât și-a cumpărat și ea una. Și a început să deseneze și să picteze sub ea. A fost foarte fericită pentru că în sfârșit putea să controleze desenul, să se perfecționeze și să traseze cât mai corect, de mână, liniile. Și poate fără să realizeze inițial, dar lucrările ei au devenit din ce în ce mai complexe. Înnebunești când le vezi acum. Are unele mai de la început tot așa colorate și mai mari, dar le poți compara cu cele mai recente și remarci că s-a perfecționat atât de mult încât ai crede că le face pe calculator. Câtă răbdare îți trebuie să faci toate detaliile acestea mărunte! Este uluitor!

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (19)

M-am uitat de-aproape la lucrările ei pentru care folosește o tehnică mixtă – creion, cariocă, tuș, acrilice – și nu-mi venea să-mi cred ochilor. Apoi am observat-o în atelierul ei cât de fericită era, cum îmi explica despre fiecare lucrare când și cum a făcut-o și mă întrebam: de ce mai merge la jobul cu asigurări? De ce nu se închide aici în atelier ca să facă și mai multe minunății? Cred că are nevoie de confirmare. De încurajări are nevoie orice om care se apucă de unul singur și studiază, face și drege din proprie inițiativă și se gândește că, dacă n-are o patalama la mână, o diplomă cum ar veni, nu se poate considera artist. Ce greșeală! E adevărat că școala de specialitate te educă, dar când tu singur mergi și faci cursuri, că doar a mers și în Anglia și a învățat să picteze pe mătase (de acolo vezi și eșarfele și țesăturile din fereastră), când te pui pe studiu, dar mai ales exersezi zi de zi, n-ai cum să nu te consideri artist. A avut și o expoziție, iar reacțiile au fost excelente. Dar ea se uită la tine cu teamă când îi spui că-ți plac lucrările ei. Parcă ar dori să te iscodească să afle dacă o spui pe bune sau doar așa de complezență. Eu o spun pe bune Ioana: ești artist, iar lucrările tale sunt fenomenale!

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (15)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (25)

Greu mi-a fost să mă decid care-mi place mai mult. Când credeam că am dat peste lucrarea favorită privirea îmi era acaparată de alta și deși îmi spusese și îmi arătase cum le face n-am contenit să mă mir. Am descoperit în atelierul ei și  un fier de călcat și o mașină de cusut și decorațiuni și broșe din fetru. Femeiea asta n-are stare, iar spațiul acela de la mansardă vorbește despre creativitatea ei, despre frenezia și bucuria de-a face lucruri frumoase prin culori minunate încapsulate în nenumărate obiecte și materiale. Nu mi-au ieșit mie pozele cum ar fi trebuit, dar merită să mă crezi pe cuvânt că la ea în atelier e plin de frumos și voie bună.

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (7)

Am intuit faptul că atelierul ei a crescut în timp. Nimic nu se face dintr-o dată, peste noapte. Întâi a fost calculatorul și biblioteca, apoi masa de birou unde picta, apoi a venit și mașina de cusut. E un loc de muncă creativ în toată regula. Pentru mine e camera la care visez de mult timp. Eu n-aș mai ieși de acolo cu orele, cu zilele, mai ales că atunci când intri, pe stânga găsești o inscripție cu versurile lui Tudor Arghezi: “Când pleci, să te-nsoțeasca piaza bună,/Ca un inel sticlind în dreapta ta,/Nu șovăi, nu te-ndoi, nu te-ntrista./Purcede drept și biruie-n furtună./ Când vii, pășește slobod, râzi și cântă./Necazul tău îl uită-ntreg pe prag./Căci neamul trebuie să-ți fie drag/ Și casa ta să-ți fie zilnic sfântă.”

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (27)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (23)

Ioana Dominte

Ioana Dominte

Încet, dar sigur atelierul ei se extinde ușor și în holul de la mansardă. Ioana nu doar că pictează, dar alege și paspartuurile, ramele și lucările finalizate le depozitează de-a gata pentru următoarea expoziție sau pentru următorul ei admirator. Eu sunt clar unul dintre ei. Ioana lucările tale sunt uluitoare! Îmi place că într-un fel sau altul ele vorbesc despre râsul colorat și plăcut al Ioanei, despre firea ei veselă, despre bucuria de a descoperi locuri și oameni frumoși. Mă bucur că și-a făcut atelier și că lucrează, mă bucur că ne arată nouă tuturor că dacă ai o pasiune merită s-o pui în practică, s-o exteriorizezi. Suntem prea mulți care visăm, dar nu ne apucăm de ceva concret. Ne găsim scuze că n-avem bani, că n-avem timp, că avem copii, că avem facturi de plătit etc. Dar noi unde suntem în toate poveștile acestea? Sufletul nostru unde își găsește refugiul? Uite, Ioana, chiar dacă e sceptică în a fi numită artist, mi-a arătat că se poate să-ți lași sufletul să se manifeste, să-și arate culorile, să-și exprime bucuria. O viață avem? Colorată să fie! Sper să te inspire și pe tine lucrările Ioanei!

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (2)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (37)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (36)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (42)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (35)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (18)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (11)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (12)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (13)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (7)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (8)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (9)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (21)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (40)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (41)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (5)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (4)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (10)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (30)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (38)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (39)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (33)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (32)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (31)

adelaparvu.com about Ioana Dominte artist (14)

20 Responses to Le pictează sub lupă! Absolut minunate lucrările Ioanei Dominte!

  1. epicturi spune:

    uauuu! explozie de culori si forme geometrice!

  2. andreeam spune:

    Cum o pot contacta?Sunt superbe

  3. cilipa spune:

    f frumos , felicitari !

  4. nico radu spune:

    1. superb totul
    2. de unde a cumparat lampa ?
    3. mandala exprima starea ta, a celui ce o creezi pe moment, in rest culoare, culoare, culoare. felicitari

  5. kyky mure spune:

    superbe lucrari, felicitari Ioana

  6. michaela spune:

    Nu sint expert in arta dar par ff interesante is diferite. Incearca sa le trimit Catincai Tabacaru care este Curator in New York City si care te poate te ajuta sa le expui…………
    Sucess

  7. […] am fost acasă la artista Ioana Dominte, în atelierul ei, mi-a povestit despre experiența ei din Anglia, acolo unde s-a dus pentru un curs de pictură pe […]

  8. maria spune:

    minunata munca.

  9. Alina spune:

    Sunt superbe, dar nu sunt simple picturi, ci sunt mandale, sunt terapeutice si transcend lumea fizica.

  10. Gabi spune:

    Sunt absolut superbe !!!! Am fost intotdeauna de parere ca fiecare persoana ar trebui sa desfasoare activitatea spre care are inclinatie, caci doar atunci si numai in acel domeniu va da randamentul maxim, va da tot ceea ce este mai bun din el…..si cred ca fiecare in parte avem inclinatii spre cate ceva…. Poate sunt doar o idealista……Felicitari Ioanei si ii doresc sa vina curand ziua cand va simti ca munca ei este recunoscuta pe deplin, asa cum merita !!! M-a incantat tot ce am vazut ca a realizat ea pana acum in minunatul ei atelier (si acum ca si in reclama tv: „prietenii stiu de ce….” :)….). Mult succes Ioanei !!!

  11. Aurora spune:

    Bucuroasa de cunostinta Adela Parvu! Multumiri pentru prezentarea complecta si atmosfera calda si placuta! Felicitari Ioanei Dominte pentru echilibrul si armonia mandalelor si a esarfelor, pentru culorile tonice si optimiste, pentru generozitatea de a impartasi imagini ale spatiului in care creaza ! Mult succes amandurora in proiecte si vise creative!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *