adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (6)

In Design Interior, Garsoniere

Soluție ingenioasă într-o garsonieră: pat suspendat

Nu știu alții ce experiențe de trai au avut, dar eu am locuit o perioadă într-o garsonieră și tare necăjită eram cu locul de dormit. Nu știam cum să fac să alung imaginea de dormitor. Când am dat peste amenajarea de față am realizat că nu mi-a trecut niciodată prin minte ca patul să fie suspendat. E adevărat că aici vorbim despre o locuință cu tavane înalte, respectiv de 3,5 metri și care în total măsoară 34 de metri pătrați. Dar fii pe fază pentru că și într-o garsonieră cu înălțime standard de 2,5 metri poți să adopți soluția asta, iar sub pat pot avea fie dulap de haine, fie loc de conversație (canapea) sau un birou. Ideea este că n-ai nevoie de o scară ca asta dacă înălțimea e mai mică. Mi-am adus aminte de dulapul scară pe care l-am văzut la Casa Soleta, deci o adaptare ar merge.

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (15)

Oricum ți-am pus și planul și mai multe imagini ca să-ți dai seama cum e amenajată garsoniera de față cu formă atipică. Este situată într-o clădire veche de aici și finisajele și ferestrele mai altfel. Mi-a mai plăcut în această amenajare și ideea de tapet sub sticlă în loc de faianță la bucătărie. Arată chiar grozav și colorat. De asemenea, mi-a plăcut dulapul cu ușă culisantă din cameră. Ai impresia că ușa lui este una de la vreo încăpere, dar de fapt ea culisează într-o parte, peste rafturile unde sunt cărțile. Despre scară nu-ți mai spun că m-a amuzat foarte tare. De ce? Pentru că e făcută la milimetru astfel încât ușa de la baie să se poată deschidă. Mi-am și închipuit cum a stat cineva cu metrul în mână ca să calculeze totul ca la carte. Nu te lăsa sub influența imaginilor luminoase care te fac să crezi că locuința este mai mare. Nu este! Dar e ingenios amenajată. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (3)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (5)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (4)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (10)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (1)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (6)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (9)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (8)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (2)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (11)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (12)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (13)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (7)

adelaparvu.com despre garsoniera Stadshem (14) Sursa foto: Stadshem

21 Responses to Soluție ingenioasă într-o garsonieră: pat suspendat

  1. Imperfect woman spune:

    Minunat!! Chiar nu am cuvinte 🙂

  2. Neli Negulescu spune:

    super idee!

  3. Cristina Maria spune:

    Vreau si eu! 😀

  4. Raven Mozesz spune:

    Foarte frumos….numa`cu patul de sus, riscant :-))))))))))))))))))) Odata te trezesti pe jos…:-P

  5. cristina spune:

    cristian, esti cam prapastios!!! gandeste pozitiv… e superba ideea! cineva care a stiut sa-si infrumuseteze viata pana capata… o alta varianta…

  6. Mirzac Iulian spune:

    Incredibila realizare ! Insa nu prea am vazut garsoniere asa inalte in Bucuresti ca sa poti realiza asta aici. Sunt sigur ca tinerii se uita cu ochi mari la imaginile de mai sus.

  7. mihaela spune:

    foarte frumos!!!!!!numai cineva foarte creativ si inteligent si-ar putea imagina asa ceva…

  8. nictatiana spune:

    Cand am vazut ieri chestia asta, imediat am sunat la constructor si de azi acamera copiilor din mansarda va beneficia de o scara care urca in coama mansardei sus unde va exista un spatiu pentru un pat, 2 noptiere si chiar un birou pentru un adolescent, Am pe centru o inaltime de 2,3 m si deasupra patului 70 cm. Va arata super. Pur si simplu mi-ati dat o idee. Camera copiilor era foarte mica, de doar 3×4 zona de mansarda, dar acum are jumate open-space, scarita si sus sub forma de balcon folosesc spatiul de deasupra camerei alaturate exat ptr paturi si zona de relaxare. A iesit un super proiect si cei mici sunt in culmea fericirii cand au vazut. Merci!

  9. anda spune:

    Dupa ce am vazut aceasta garsoniera, mi-am propus sa imi fac si eu ceva asemanator la garsoniera. Inaltimea din camera e 3 m, dar sper sa iasa bine 🙂

  10. AnaMarda spune:

    Salut, Adela! Voiam sa te intreb daca e facut pe comanda patul suspendat sau este achizitionat de undeva?

    • Adela Parvu spune:

      Bună Ana! Este un proiect personalizat. Practic este o structură construită peste care s-au venit cu o saltea, iar lateralal patului este protejată cu un panou de sticlă. Deci nu este cumpărat, ci este construit conform dimensiunilor existente acolo.

  11. Radu spune:

    Buna Adela, Ai putea sa ne dai mai mult detalii despre cum a fost realizata scara? Merci anticipat

Lasă un răspuns la cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *