adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (15)

In Case, Design Interior

Loc superb, casă asemenea! Și ce interioare plăcute ai să descoperi!

Este foarte frumoasă casa asta, dar fără peisajul din jurul ei sigur n-ar fi fost la fel de plăcută. Nu degeaba spun americanii location, location, location, căci satisfacția îți este știrbită dacă pe ferestre îți vezi vecinii, în loc să admiri peisajul. Și aici este secretul – atunci când construiești sau amenajezi să ții cont de ceea ce te înconjoară sau de context, cum spun arhitecții. Căci ce valoare ar fi avut o casă ca asta din lemn, placată cu piatră, în mijlocul unui oraș? Ar fi părut bizară, dar aici totul se leagă. Interiorul pare fi o extensie către exterior, fațadele par integrate în peisaj. Și ce panorame se văd pe ferestre! Am stat mult și am privit imaginile închipuindu-mi cum e să locuiești într-o asemenea casă, într-un loc ca acesta.

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (8)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (7)

Schita fatadei principale

Schita fatadei principale

Construcția este din lemn, dar partea frumoasă este că multe dintre materialele lemnoase folosite sunt unele reciclate. De aici și patina lui, aerul rustic autentic pe care-l imprimă de la exterior și până la interior. Iar combinația de tencuieli și piatră pe fațade vine să accentueze stilul abordat. Ridicată în 2011 de către firma americană Witt Construction, casa este una generoasă. Măsoară în total aproape 500 de metri pătrați și este desfășurată pe trei niveluri subsol, parter și mansardă. A fost concepută ca o casă pentru familie, iar mansarda adăpostește, pe lângă dormitoare și un mic apartament. Dar pe lângă coerența arhitecturală și amenajarea interioară, contează enorm orientarea ei către Lacul Saragota. Priveliștile de vis transformă casa într-un adevărat refugiu de relaxare. Dar hai să pătrundem și la interior…

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (9)

Mi-a plăcut starea de tihnă pe care ți-o imprimă decorul interior, tonurile calde, finisajele naturale. Dar vezi tu că deși sunt culori apropiate, designerii au știut să combine totul pentru ca ambientele să nu fie monotone, iar discrepanța dintre rustic și modern să nu se simtă. Uite, spre exemplu livingul este intim, reconfortant și totuși special. Plafonul jos îi imprimă aspectul acesta de cuib, dar fereastra largă îl face aerisit, nuanțele de marouri și griuri sunt preponderente, dar covorul deschis la culoare și perdele vin să creeze zone de calm, să adauge tonuri de alb cât să nu te simți sufocat. Și alăturarea de mobile e reușită, de la cele fixe, zidite, la canapeaua din piele (aici de la Henredon Furniture) cu măsuța taburet cu tapițerie discret colorată, dar cu model, ca un accent binevenit care mai vibrează nuanțele, la fel ca și pernele decorative. Și pentru că deja camera era ocupată de voluminoasa canapea, a fost ales nu un fotoliu clasic, ci un unul mai deosebit care s-o însoțească (model New Safari Camp Chair de la Ralph Lauren Home).

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (10)

Bucătăria este amplă și include în același spațiu și sufrageria formală, excelent poziționată la fereastră. Ce mult mi-a plăcut cum e conceput mobilierul! Încadrat perfect în locul disponibil și cu electrocasnice încorporabile. Și vezi că secretul aspectului reușit constă în simetrie. Spre exemplu, vitrinele opuse ferestrei au în mijlocul loc combina side by side. Este modernă, dar imaginea ei nu agasează în decorul rustic tocmai datorită poziționării simetrice. Și uită-te la finisajele folosite: tencuiala naturală pe pereți cu aspect antichizat, placarea din dreptul plitei ce imită cărămida și blatul de granit (Breccia Paradiso) pe masa insulă – sunt texturi variate care aduc un plus de culoare și textură. De aceea nu pare monoton ambientul. Și da, contează și detaliile cum sunt masca hotei, realizată de un meșter local, lămpile făcute la comandă (aici de la Work and Design) sau candelabrul din sufragerie (Ralph Lauren Colton). Și apropos de sufragerie, bacheta înlocuiește un șir de scaune, tocmai pentru a nu încarca spațiul, aici zona fiind una de trecere către veranda închisă.

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (11)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (13)

Și dacă tot îți faci o casă, nu e păcat să n-ai un loc de relaxare și terase ample?  Sau băi generoase ca să te simți bine? După prezența unor astfel de spații îți poți da seama când ai de-a face cu o casă deosebită, judecând chiar după mărimea lor. Dacă ar fi fost casa mea, în veranda închisă, cu ferestre mari ce te lasă să te bucuri de peisajul zonei, clar mi-aș fi făcut un atelier de pictură! Superbă încăpere! Dar zău că mi-a plăcut și baia matrimonială! Un adevărat spa privat. Combinația inedită de materiale, cu piatră de diferite culori, cu pardoseală din stejar reciclat și mobilier modern de baie (aici de la Bentwood). Nu m-aș fi gândit că poate da așa de bine. Dar din nou, este de remarcat faptul că există suprafețe de pereți finisați doar cu tencuială și vopsea, lasă loc mozaicului de piatră să respire, să iasă în evidență. Și ferestre! Din nou ferestre, chiar și la baie!

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (12)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (14)

Este fără doar și poate o casă minunat concepută, finisată și decorată. Are un aer de familie și în ciuda dimensiunilor ei generoase pare atât de intimă. Reține că o mare parte din secretul amenajării interioare constă în dispunerea simetrică a mobilierului, integrarea frumoasă a aparaturii și dotărilor moderne, dar și a finisajelor excelent alese și executate. Și da, există zone libere, de tonuri de alb, corpurile de iluminat conferă atmoferă, ușile interioare și tâmplăria contează enorm, iar paleta de culori e de-a dreptul reconfortantă. Nimic nu strălucește, nu epatează, dar totul îți conferă o stare de bine. Dar e clar că așa ceva nu poți să obții decât pe comandă, conform unui proiect bine gândit. Ai să vezi și imaginii cu detalii elocvente în acest sens. Casa asta vorbește despre natură, despre pădurea și lacul din apropiere, despre un trai sănătos și tihnit în familie. Mie mi-a plăcut mult. Sper să te inspire și pe tine!

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (15)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (16)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (22)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (24)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (23)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (28)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (25)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (19)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (20)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (21)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (6)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (5)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (17)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (18)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (1)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (26)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (27)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (4)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (3)

adelaparvu.com about rustic custom home Witt Construction,  Photo Randall Perry  (2)
Sursa foto: Randall Perry Photography/ Witt Construction

27 Responses to Loc superb, casă asemenea! Și ce interioare plăcute ai să descoperi!

  1. vasile spune:

    Modern si traditional intro imbinare foarte armonioasa, chiar si spoturile din tavan se lipesc de grinzile vechi sau antichizate. Arhitectul si constructorii s-au jucat cu lemnul (material moale care interpreteaza o melodie a naturii) piatra (rece, sobra si imperturbabila) si imbinarile de culori care fac ca interioarele sa fie odihnitoare si prietenoase.
    Cand vezi o asemenea casa chiar ca poti sa spui wow!. Frumos si delicat, multe idei care se pot aplica fara cheltuieli prea mari daca… ai putina indemanare si dorinta de a face singur un lucru frumos si util.
    O zi minunata sa aveti si multumesc pentru efortul de a ne prezenta lucruri si locuri care sa ne inspire.

  2. ioanadominte spune:

    Frumoasa rau, casa asta, Adela…
    iti multumesc ca imi faci zilele atat de frumoase cu articolele tale.

  3. mimi spune:

    Superb!!! Ce ferestre generoase, cata lumina este in casa asta…

  4. Adela ma amuza remarca ta cu vecinii. Cand ai asa o casa si vecinii tii iubesti ca in timpurile biblice. Ca vorba aia Life is goooood ♡♥

  5. katonasanda spune:

    Trebuie sa recunosc ca sant perfecte , vazute de aici…cind eram in America erau la fel …dar tinjam dupa imperfecta mea…

  6. roxana priceputu spune:

    Superba casa! E casa visurilor mele. Sunt curioasa cat a durat conatructia…

    • Adela Parvu spune:

      Roxana, la sistemul de case americane, asa cum am citit pe site-ul firmei care a realizat lucrarea, estimez ca maximum un an de zile. Nu uita ca e o casa pe structura de lemn 🙂

  7. solti spune:

    da, e si casa visurilor mele :)… absolut minunata! multumesc pt frumoasele articole cu care ne incantati in fiecare zi! pentru mine sunt cea mai grozava sursa de inspiratie- tocmai imi renovez locuinta. multumesc!

  8. mimi spune:

    Waw,am ramas uimita, cat de frumos se poate traii in asemenea casa.Am o intrebare :daca ai un teren frumos si vrei sa construiesti o asemenea casa poti sa apelezi la firma americana?Costruieste si la noi?

  9. Roxana spune:

    Dormitorul pentru baietei este superb! Super ideea! Abia astept sa-mi termin casa, sa le decorez dormitorul, daca nu identic, cel putin asemanator. Iar paturicile/cuverturi patchwork sunt frumoase rau. N-am de unde s-adun atatea petice cadrilate! Ar fi super sa reusesc sa le fac!

  10. Juli spune:

    Foarte frumoasa casa,sunt de acord cu Vasile.
    Imi place mai ales bucataria, (piatra, tencuiala, lemnul…) acum in special caut idei pentru bucatarii,pentru ca facem reparatie acolo. 🙂 Multumim mult

  11. Dana spune:

    In sufragerie, nu as adauga lemenele pe tavan numai daca nu fac parte din structura de rezistenta. Semineul este total imbracat in piatra, eu as folosi macar unul din lemnele de pe tavan pt a imbraca semineul.

    Bucatarie este saraca rau, nu este pe gustul meu. As mai adauga dulapuri, dar si asa este prea mica. Cel mai bine, as adauga o bucatarioara langa camara existenta si as pastra bucataria initiala pt pregatiri, petreceri etc. Inplus as moderniza putin bucataria existenta si as schimba masca hotei cu ceva elegant. Asa cum este acum, arata a casa batraneasca, gandesc ca ii trebuie un suflu tineresc.

    Frumoasa prezentare Adela, vederea spre lac combinata cu linistea emanate de aceasta casa iti dau o stare de confort.

  12. Dana spune:

    Mimi draga, uita de firma de constructive americana. Manopera, forta de lucru te vor costa mai mult decat toata casa. Eu as aduce forta de lucru din Romania caci este de 10 ori mai ieftina, dar nu pot deoarece casa se inspecteaza dupa fiecare etapa de constructie dupa standardele de aici si nu vor trece la inspectie. Poti sa iei planul de aici : (http://gocarolinas.houzz.com/photos/375607/2011-Showcase—Hillside-Retreat-rustic-exterior-other-metro) si sa rogi o echipa de constructori romani sa ti-o faca. Refuz sa cred ca in Romania nu exista constructori de case din lemn.

  13. Dana spune:

    Da Adela, inca mai caut planul acela perfect de casa: mic dar spatios, ceea ce suna ilar, cu o forma cat mai compacta ca sa nu se cheltuiasca mult pe incalzirea termica, traditionala dar cu tenta contemporana care sa iti induca starea aceea de serenitate. Mi-a cazut tare bine site-ul tau, imi merge la suflet. Good job 🙂

  14. Costel Buciu spune:

    o casa superba

  15. Birzu vasile spune:

    Pot avea planurile acestei superbe case ? Wow superba casa vas fi recunoscator ❤️❤️

  16. Adela Pruna spune:

    ATÂT DE CALDĂ ȘI DE PRIMITOARE, ACEASTĂ CASĂ SUPERBĂ!
    CU GLAFUL LAT LA FERESTRE UNDE SUNT AȘEZATE PERNELE ȘI UNDE TE POȚI ODIHNI, LECTURÂND O CARTE PREFERATĂ.

  17. Marcela spune:

    Casa este minunata. Asa cum si-ar dori multi dintre noi. Ceea ce observ eu si vreau sa subliniez este ca intodeauna simplitatea si naturaletea (in orice aspect al vietii) defineste bunul gust. In plus, casa aceasta are avantajul unui peisaj de vis. Proprietarii sunt tare norocosi. Si noi pe langa ei pt ca ne bucuram ochii cu asa minunatie.

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *