adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (7)

In Design Interior, Designeri si Arhitecti, Horeca, Oameni talentati, Romania Mea

Talentat mai e designerul Mihai Grama! Să vezi ce fain a făcut amenajarea La Copac

Îmi place tare mult amenajarea asta! Dincolo de orice analiză sau părere îmi place cum m-am simțit acolo. Cum? Ca în casa unui prieten. Lucruri familiare și totuși surprinzătoare. De la covorul pictat pe parchet și până la gălețile emailate pe post de abajururi, tot găsești câte ceva ce-ți provoacă imaginația. Ai impresia că și tu ai fi putut face ceva de genul ăsta. De aia îmi place designerul Mihai Grama pentru că vine cu idei și soluții inedite folosind obiecte sau materiale care-ți sunt cunoscute, dar cărora le găsește o întrebuințare cu totul neașteptată. La Copac este genul de loc unde te duci clar cu prietenii, este o “cârciumă de jupâni” cum scrie și pe meniu, iar la cârciumă musai să mânănci bine, să fii cu prietenii și să n-ai emoții că strici decorul. Decor care arată mai bine decât am reușit eu să-l surprind în imagini.

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (4)

Și de ce-i spune cârciumă și nu restaurant, mai ales că e într-o casă veche de la 1912? Horațiu Șerb, patronul La Copac, este istoric de meserie. El spune că există trei tipuri de localuri publice, categorisire preluată de la Păstorel Teodoreanu: restaurantele cu ștaif, unde ești servit cu tacâmuri de argint și ai candelabre de cristal deasupra capului, apoi cârciumile, care sunt prietenoase și neprotocolare, iar la final bombele cum sunt cele din gări. Tare asta, m-a amuzat! Acum, La Copac este la mijloc, deci cârciumă și ca atare designerul Mihai Grama a avut tema clară. Deși inițial era tentat să abordeze totul din perspectiva arhitecturii casei, una de început de secol XX, a ajuns la un tradițional reinterpretat care te face să te simți foarte bine. Și nu, nu este genul de tradițional românesc care te face să te gândești la muzică populară. Din contră, este suprinzător de contemporan și urban totul.

Alături de Horațiu Șerb și Mihai Grama (dreapta)

Alături de Horațiu Șerb și Mihai Grama (dreapta)

Pe lângă ingeniozitatea de-a folosi obiectele altfel, Mihai Grama și echipa care a lucrat aici au recuperat o grămadă de lucruri vechi care existau și care s-au mai putut salva. Uite, spre exemplu ușa veche pe post de cuier (și cu linguri pe post de suporturi) a fost din casă. Pe ea ai putea număra, dacă ai avea răbdare, cele 18 straturi de vopsea care au acoperit tâmplăria. Acum, tocurile, ce au culoarea lemnului natur, au fost curățate de aceste straturi, dar foia de ușă parcă e dovada prin ce transformări a trecut casa asta încă de la începuturile ei. În zona barului sunt obloane vechi, o lampă dintr-un salon e una recuperată din anexa casei, oglinda veche din holul din fața băii de la parter e înglobată în rama veche a unei foste uși, alte foi de tâmplărie au devenit suporturi roșii pentru rafturi în sala cu pianină și lista ar putea continua.

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (23)

Dar hai să-ți spun și de soluțiile inedite marca Mihai Grama. O parte din pereți sunt îmbrăcați în pânză de iută aplicată ca un tapet. Pereții sunt parțial pictați de către Cornelia Untilov, cea care a decorat și pardoselile. Designerul spune că unele modele grafice au fost preluate din lucrările artistei Cristinei Gagiu. Și Biserica Săsească din Reghin, care este stilizată în zona barului este creată din cruciulițe de plastic vopsite, din acelea de se folosesc la montajul faianței. Din butoaie s-au făcut suporturile pentru lavoarele de băi (denumite Păsăroi și Păsărele :))), dar și două lămpi bricolate dintr-un butoiaș tăiat în două. Farfurii, linguri de lemn, cuțite vopsite în roșu sunt pe post de decorațiuni, la fel ca și crengi din nucul de afară ce completează galeriile. Ai să vezi un motiv decorativ în prima sală, care a fost prezent în standul Mobila Dalin la un târg și care e de mare efect aici. Perdelele? Ei bine, n-ai să crezi sunt dintr-un material găsit la metraj în Bucur Obor din care s-au confecționat și ștergarele. Iar pereții de par cusuți sunt chiar de efect.

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (9)

Trebuie să mergi acolo ca să simți atmosfera de La Copac. Poate ai fost vara pe terasă, da sub celebrul copac, dar acum la interior te așteaptă meniul de jupâni care este preparat într-o bucătărie modernă și complet utilată profesional (am aruncat o privire și acolo). Și dacă dai peste Horațiu Șerb o să-ți placă pentru că ai ce povesti cu el. O să-ți spună și despre casă și despre zona din centrul Capitalei unde se află cârciuma. Și o să stai comod și pe scaunele create de Mihai Grama și executate la Mobila Dalin, alea de par tradiționale, dar care sunt mult mai mari și mai comode. Bine, designerul spune că mai sunt detalii pe care urmează să le facă, dar oricum n-aș fi avut răbdare să aștept după toate. O să ai ocazia să le descoperi tu, sunt sigură de asta. Până atunci îți spun că și dacă vrei să-ți amenajezi casa merită să apelezi la acest designer talentat pentru că știe cum să se descurce și un buget limitat, dar mai ales cum să refolosească creativ lucrurile pe care le ai deja. Faină amenajarea, faină atmosfera, faini oamenii. Sper să-ți placă și ție acolo!

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (5)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (12)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (8)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (13)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (10)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (21)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (26)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (27)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (22)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (18)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (19)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (15)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (31)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (17)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (16)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (32)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (30)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (28)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (20)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (25)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (24)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (3)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (2)

adelaparvu.com despre La Copac, design Interior Mihai Grama (6)

16 raspunsuri pentru Talentat mai e designerul Mihai Grama! Să vezi ce fain a făcut amenajarea La Copac

  1. Anda Istrate spune:

    Intoarcerea la radacini, cel putin asta imi inspira toate aceste detalii din fiecare coltisor… lumina pica perfect, creand un spatiu amplu, incalzit de nuantele de portocaliu, rosu, maro si bej… intr-adevar, regasesc atmosfera calda „de acasa”! Felicitari!

  2. Doina Enos spune:

    Splendida combinarea cu elemente traditionale romanesti!

  3. Aerisit si pamantean. Superb ♡♥♡♥♡

  4. dan burcea spune:

    Super! Felicitari!

  5. Talpa Sergiu spune:

    Da. Iti creeaza senzatia de bine si confort, intimitate. Felicitari!

  6. Monica spune:

    Ah, ce-mi plac peretii si perdelele! tare as vrea sa-mi fac si eu un perete vopsit in stilul asta in bucatarie. Oare se gasesc sabloane ? Multumesc:)

  7. radhacross spune:

    tari de tot galetile si sacii,iar lavoarele…ha ha daca ma gandeam o luna nu-mi venea ideea…(da’ care-i lume criteriu ,zisizzacueshchan?)
    bleah,da’ trebuia sa le faca ceva acolo,orice naibii si la frigiderele alea de rahat..sunt oripilante

  8. sorinapetre spune:

    Draga Adela, ma bucur tare ca ai trecut pe acolo!
    Eu ador locul acesta si am un motiv in plus…. 🙂
    Intr-adevar, La Copac este ceva deosebit iar prima oara cand am intat m-a fascinat fiecare coltisor… Felicitari!!!
    ps- ideea cu lavoarele si pe mine m-a „captat” 🙂 ))

  9. Mariana Oancea spune:

    Nastrusnice idei ! Covor, oltenesc cred, pictat pe podea, distantierii pt gresie, faianta, pe post de punct de broderie in cruce, acele usi, obloane folosite ca suport pentru bar …
    Imi plac! Felicitari!
    Pe tine Adela, te urmaresc si te citesc cu drag si interes.Sa ai spor in toate!

Lasă un răspuns la Adela Parvu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *